Ella Negruzzi, lideră feministă și prima femeie avocat pledant din România

Lideră a mișcării feministe din România, Ella Negruzzi a rămas în istorie prin ideile sale democrate și lupta pentru acordarea drepturilor integrale ale femeilor din toate clasele sociale. Jurist de renume, a fost și prima femeie cu drept de avocat pledant din România, admisă în Baroul român. La fel ca și Ella, în anul 1890, o altă româncă, Sarmisa Bilcescu Alimăneștianu, a devenit prima femeie doctor în Drept din lume și prima femeie avocat din Europa.

Ella Negruzzi s-a născut la 11 septembrie 1876, în satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, într-o familie numeroasă, fiind fiica scriitorului și omului politic ieșean Leon Negruzzi, nepoata cărturarului Costache Negruzzi și a lui Iacob Negruzzi, profesor la Universitatea din Iaşi şi preşedinte al Academiei Române. Leon Negruzzi a decedat la vârsta de 50 de ani, iar Ella și fratele său Mihai au fost crescuți de unchiul lor, Iacob Negruzzi [1].

Ella Negruzzi adolescentă
(http://galeriaportretelor.ro/item/ella-negruzzi)

Studiază la Şcoala Secundară de Fete „Oltea Doamna” din Iași. Animată de dorința de a lupta pentru emanciparea femeii, se înscrie la cursurile Universității din Iași, specializarea Drept, Filosofie și Istorie [2], absolvind în anul 1913. În același an solicită să fie admisă în baroul de Iași [3].

Medalion Ella Negruzzi
(Sursa: Revista ,,Viitorul Româncelor”, an II, mai 1913, nr. 5)

Cererea i-a fost refuzată pe motiv că, fiind femeie, nu avea drept de vot, deci nu putea nici să profeseze în calitate de avocat. Decizia baroului a născut polemici aprinse în societate, părerile fiind împărțite. Ella Negruzzi  nu a renunțat după primul răspuns negativ și a trimis alte două cereri [4].
Pentru fiecare răspuns negativ primit a luptat cu sistemul tot pe cale legislativă, reușind să-l învingă cu propriile arme. Acest eveniment este relatat de presa vremii, în ,,Furnica” [5].

Cazul D-nei Ella Negruzzi
Curtea de Casație secțiea I a respins recursul doamnei Ella Negruzzi contra deciziei Curței de Apel dela Iași care anulase înscrierea sa în baroul local........ Și, mă rog, pentru ce?
Am citit rechizitorul procurorului general Scarlat Popescu și declar că n'am văzut nici măcar umbra unui motiv logic sau juridic care să se împotrivească la satisfacerea cererei doamnei Negruzzi de a exercita profesiunea de avocat. Simple palavre, mai mult sau mai puțin elocvente, întemiate pe prejudecățile milenare ce, din nenorocire, subzistă și astăzi, aproape cu aceeași tărie, ca în timpurile preistorice, când masculul mai puternic fizicește și-a impus cu pumnul supremația asupra femelelor mai plăpânde din punct de vedere anatomic.
..........................................................
....Încetul cu încetul, poate prea încet, dar neînlăturabil, lumina civilizației va risipi însă negurile ce îmbrobodesc capete bărbătești ca acelea ce-au dictat hotărîrea secției I-a a Curței de Casație în cazul doamnei Ella Negruzzi, și cari nu pot decît zăbovi isbânda fatală a unei cauze drepte.......
Tarascon

A urmat un lung șir de procese cu Baroul Iași, care au durat șase ani. În anul 1919 a câștigat dreptul de a pleda în instanță alături de bărbați, prima dată în Baroul Covurlui–Galați și ulterior în Baroul din București–Ilfov, devenind prima femeie avocat din România și sud-estul Europei. În anul 1920 depune jurământul pentru definitivarea în barou.
A fost căsătorită cu George Beldiman (1879-1917), fiu al omului politic George Beldiman și al Luciei Kogălniceanu, cea mai mică fiică a lui Mihail Kogălniceanu [6]. Cei doi au divorțat înainte de anul 1904 și Ella nu s-a mai recăsătorit.                    
Toată viața, Ella Negruzzi a luptat pentru acordarea drepturilor economice, sociale, juridice, politice ale femeilor, a fost o lideră a mișcării de emancipare feminină din toate părțile României. A fost una dintre membrele fondatoare ale Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR) filiala Iași, în 1911, și a colaborat la elaborarea programelor, regulamentelor și statutelor asociației [7].
Împreună cu alte membre ale societății, Maria Baiulescu, Elena Meissner, Maria Moruzzi, organiza, în vederea colectării de fonduri pentru construirea de școli și grădinițe de copii diverse tombole, concerte, serate, expoziții [8]. În timpul Primului Război Mondial a activat voluntar ca soră medicală în spitalele de pe linia frontului, din Iaşi, și alte localități din Moldova [9].
După Marele Război a continuat să susțină educația femeilor, mai ales în mediul rural. Ella Negruzzi a înființat societatea Gospodăriile Rurale cu scopul de a pregăti și educa sătenii. Societatea trimitea maestre de diferite specialități la sate unde țineau cursuri gratuite sătenilor. În diferite biserici din Iași și din împrejurimi, a făcut personal o anchetă și a întocmit liste cu femeile care puteau să tricoteze, să țeasă, să prepare dulcețuri pentru expozițiile cu vânzare ale SONFR. În iunie 1922, în curtea Tipografiei Dacia s-au expus și vândut obiecte și produse alimentare realizate de membrele asociației, iar din banii adunați au fost înzestrate cu dotă16 fete [10].
A fost colaboratoare la revista ,,Unirea Femeilor Române”, editată la Iași de Tereza Stratilescu, între anii 1909-1916, publicând articole care stăteau la baza educației și instrucției din Institutul de domnișoare al Societății Ortodoxe. Printre alte colaboratoare se numărau Elisa Mavrocordat, Elena Odobescu [11]. A colaborat la revista ,,Cuvântul femeilor”, editată la Bucureşti (1933-1937) de Ortansa Satmary, unde erau publicate dezbaterile congreselor şi întrunirilor feministe şi explicate pe larg obiectivele mişcării femeilor din România şi din alte ţări. Printre alte colaboratoare: Claudia Millian – profesoră, scriitoare, Maria Filotti – actriță, scriitoare, Medeea Niculescu – doctor în științe medicale, profesor universitar, Calypso Botez [12]. Alte articole le-a publicat în „Ziarul nostru”, care a apărut între anii 1926-1937, la început bilunar, la Galaţi, apoi lunar, la Constanţa, sub direcţia Mariei Dimitriu-Castano, preşedinta filialei Asociaţiei pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor Române din cele două oraşe. Erau prezentate principalele documente, dezbateri și întruniri ale Asociației, dar și ale altor organizații de femei din țară. Printre colaboratorii săi se găseau figuri proeminente ale mişcării feministe şi personalităţi ale vieţii cultural-artistice ca: Maria Baiulescu, Elena Meissner, Maria Pop, Elena Romniceanu, Adela Xenopol, Hortensia Papadat-Bengescu [13].
În anul 1917, alături de alte femei reformatoare – Olga Sturdza, Ana Conta Kernbach, Cornelia Emilian, Cella Delavrancea, Eleonora Statilescu, Calypso Botez, Matilda Poni, Elena Meissner ș.a. – din Moldova, a semnat Petiția femeilor române către Senatul României, prin care se cerea acordarea de drepturi politice și civile femeilor [14]. Aceste femei militante au întemeiat Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeilor Române (A.E.C.P.F.R.) în 30 iulie 1918 și Ella Negruzzi a condus-o împreună cu Maria Baiulescu și Elena Meissner. Asociația milita pentru acordarea drepturilor integrale civile, cetățenești și politice ale femeilor, exercitarea de către femei a tuturor funcțiilor publice și a profesiunilor liberale [15]. A militat la începutul anilor 1920, împreună cu Alexandrina Cantacuzino, Calypso Botez, Elena Meissner și alte femei active, pentru înscrierea în Constituția din 1923 a drepturilor politice ale femeilor. De asemenea, a fondat Societatea Emanciparea Femeii alături de Maria Baiulescu și Elena Meissner, cerând echitate pentru femei în viața publică.
A fost membră în Consiliul Național al Femeilor Române fondat la 4 iulie 1921, președintă fiind Calypso Botez. Consiliul a încercat să coordoneze activitatea tuturor organizaţiilor feministe din epocă, colaborând uneori cu Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor Române, Federaţia Femeilor Universitare, Societatea Scriitoarelor Române, ş.a. Chiar din anul înfiinţării, asociația s-a afiliat la Consiliului Internaţional al Femeilor, cu sediul la Londra, și a adoptat deviza Fă altuia ceea ce vrei să ţi se facă şi ţie [16].

Liderele asociaţiei Consiliul Naţional al Femeilor Române
(ANR, fond Familial Cantacuzino, dosar 160, f. 9)         

În perioada mai-iunie 1926 participă la Congresul Alianței pentru Sufragiu de la Paris, făcând parte din delegația Consiliului Național al Femeilor Române. Ella Negruzzi a participat cu o  comunicare intitulată Egalitatea condițiilor de muncă pentru femei în Codul Napoleon,iar alte românce reformatoare au vorbit despre situația și drepturile femeilor din România.

Proces verbal al Congresului Alianței pentru Sufragiu – Paris,1926
(Sursa: ANR, SANIC, fond familial Cantacuzino, dosar 85, f. 145)

Alături de alte membre ale delegației Federaţiei, precum Maria Baiulescu, Calypso Botez, a participat la Congresul Federaţiei Uniunii Femeilor Române, care s-a întrunit pentru prima dată la Craiova, pe 6-8 septembrie 1931, prezentând ministrului Justiţiei moţiunea prin care femeile din Transilvania şi Banat de bucurau de drepturile civile, încă din timpul Austro-Ungariei, dorind ca acestea să fie extinse în toată ţara [17].
În luna februarie 1933, Ella Negruzzi a acordat un interviu jurnalistului W. Șerban pentru revista ,,Ilustrațiunea Română”, în care povestea despre începuturile carierei sale și dificultățile pe care le-a întâmpinat, din cauza unei ,,....concurențe adesea neleale și poate și din cauza mândriei care caracterizează pe femeie...”

Articol Jubileul de 10 ani al femeii-avocat
(Sursa: Revista ,,Ilustrațiunea Română”, an V, nr. 9, 22 februarie 1933, p. 6)

În 1936, Ella Negruzzi a fost inițiatoarea Frontul Feminin având ca scop apărarea intereselor femeii şi implicarea lor în toate domeniile societății, pentru a apăra instituţiile regimului democratic în fața amenințării fasciste. A activat și în organizația Grupul Avocaților Democrați (înființat în 1935) împotriva pericolului fascist. O susținută activitate a desfășurat-o în publicistica antifascistă a vremii, scriind articole, semnând apeluri, luptând în apărarea celor încarcerați, chiar susținând discursuri, iar un aport aparte l-a avut pentru mișcarea muncitorească. În anul 1936 a organizat apărarea unui grup de comuniste [18]. În presa vremii, în ziarul „Adevărul” [19], în articolul Procesele antifasciștilor este descrisă opinia avocatei Ella Negruzzi cu privire la procesul care trebuia să se desfășoare în data de 28 aprilie 1936 la tribunalul Ilfov, secția III-a, privitor la tentativa de asasinat asupra lui Ana Pauker și I. Colef de către agenții Siguranței Turcu și Bederov, cu ocazia arestării celor doi:

......Din punct de vedere juridic relev faptul că pe când victimele, reclamanții au fost duși la proces în dubă din închisoare și ținuți până în ziua procesului în arestul Tribunalului, inculpații, cari au atentat la viața reclamanților, se plimbă liberi, sunt puși să supravegheze menținerea ordinei în Stat, iar în ziua procesului supraveghează până și ordinea în Tribunal, în sala de ședință, de unde au avut grije să evacueze pe toți acei cari au venit să se intereseze de acest proces.
Ce să mai vorbesc de textele de lege penală în care e încadrat procesul.....Fiind ultimul pe rol, al 80-lea, nu i-a venit rândul.....                                                                                               Rep.

Articol Procesele antifasciștilor – Declarațiile d-nei Ella Negruzzi
(Sursa: ziarul Adevărul, anul 50, nr. 16035, 3 mai 1936, p. 7)