Veneția serbează al șaptelea centenar al poveștii fiului său predilect, călătorul Marco Polo

De la începutul acestui an Veneția e în fierbere: primăria în colaborare cu muzeele civice ale Serenissimei, cu Universitatea Ca’ Foscari și cu alte numeroase instituții prestigioase, sub auspiciile Ministerului Culturii italian și ale Comitetului Național pentru celebrarea a șapte sute de ani de la stingerea din viață a lui Marco Polo, marele explorator, sunt cu motoarele pornite. Palatul Dogilor se pregătește să găzduiască din aprilie și până în septembrie 2024 grandioasa expoziție „Lumile lui Marco Polo”, cu peste 300 de opere adunate din colecții europene și asiatice, cu exponate venite din Armenia, China, Qatar și Canada, care refac și comentează atât marea călătorie în Orient a sărbătoritului precum și succesul internațional de care s-a bucurat relatarea sa. Muzeul costumului din Palazzo Mocenigo a inaugurat deja expoziția „Axa timpului: mătăsurile din Suzhou” –  orașul chinez renumit pentru țesăturile sale din mătase, descris de Marco Polo și înfrățit cu Veneția în numele marelui călător – reunind creații originale sau replici ale fastuoaselor costume chinezești, iar din aprilie până în septembrie, același muzeu va oferi publicului o colecție de costume de scenă, schițe și imagini desprinse din celebrul serial al lui Giuliano Montaldo Marco Polo, realizat în 1982 în coproducție cu China. Muzeul Correr inaugurează expoziția „Drumurile scriiturii” (titlu inspirat de Drumului Mătăsii urmat de Marco Polo), dedicată artei caligrafiei arabe și chinezești. Universitatea Ca’ Foscari, al cărei rector, dna prof. Tiziana Lippiello – reputată sinoloagă – este și președinta Comitetului Științific al celebrărilor, pe lângă o serie de colocvii naționale și internaționale, organizează, în luna aprilie, în propriul sediu, o expoziție de lucrări din muzeele Uzbekistanului, teritoriu străbătut și descris de Marco Polo. La inițiativa Fundației Veneția 2002 se organizează și expoziția de costume istorice tradiționale din Suzhou și Veneția, ce propune o comparație și un dialog între două lumi geografic îndepărtate dar înrudite prin arta și cultura țesătoriei. Iar cum sărbătoarea se cuvine să coboare și în stradă (și pe canale), Carnavalul din Veneția, de curând încheiat, a avut anul acesta drept temă călătoriile și descoperirea lumilor exotice povestite de Marco. 
Celebrările se vor întinde pe trei ani începând din acest an jubiliar. Cu implicarea instituțiilor de învățământ din Veneția și din aproape toată Italia, vor avea loc lecturi și conferințe publice, reprezentații teatrale și multimedia, ateliere de creație pentru cei mici și cei mari, repropunerea unor filme și ilustrații dedicate călătoriei lui Marco Polo și a multor reprezentări din vremea noastră ale fabuloaselor lumi orientale din Evul Mediu  descrise de el. Pun capăt acestei treceri în revistă – limitată la Veneția și sigur incompletă – pentru a mă întoarce la personajul Marco Polo și la călătoria sa.

Marco Polo (1254-1324): cine era el? Ce mare ispravă a făcut? Ce importanță a avut această ispravă atunci și ce importanță mai are ea astăzi de stârnește o asemenea efervescență? Cum am ajuns să cunoaștem și să ne folosim de isprava lui?  Pentru a răspunde – fie și pe scurt – la aceste întrebări trebuie să vorbim despre un om și originile sale, despre lumea în care a trăit și care a făcut posibilă isprava și despre cartea pe care ne-a transmis-o. 
În puține cuvinte, Marco Polo a fost un negustor venețian care în secolul al XIII-lea a străbătut o parte fabulos de mare din teritoriul Asiei, continent învăluit pe atunci, pentru europeni, încă în mister și necunoaștere; iar la întoarcere a povestit într-o carte ce a văzut și ce a aflat. Era primul european care călca pe acele pământuri? Nu. Primul care a scris despre ele? Nu. Dar dintre foarte puținii care l-au precedat, felul în care el a făcut ambele lucruri a fost fără egal, deschizând Occidentului un orizont de cunoaștere, de înțelegere și de interpretare a lumii enorm, care timp de trei secole a hrănit setea de necunoscut și pofta de acele mari descoperiri geografice ce aveau să vină.
Marco Polo era vlăstarul unei familii aparținând aristocrației și marii negustorimi venețiene – alăturare poate ciudată dacă nu știm că în secolul al XIII-lea Republica Veneției, deja una dintre cele mai mari, mai bogate și întreprinzătoare metropole ale Europei, era și singura în care aristocrația își obținea bogăția din comerț. Navele construite în cel mai mare și eficient șantier al Occidentului, faimosul Arsenal, brăzdau Mediterana și stăpâneau pe deplin Marea Adriatică, iar contoarele venețiene asigurau comerțul și afacerile negustorilor săi până în Constantinopol, în Orientul apropiat  și în Marea Neagră. Era poarta Levantului pe unde pătrundeau în Europa bogățiile Asiei: mirodenii, nestemate, mătăsuri etc. O singură navă încărcată venită din Orient putea asigura viitorul unei întregi familii. Avea însă o rivală, Genova, altă republică marinară nespus de întreprinzătoare.

Povestea începe cu tatăl și unchiul lui Marco, Niccolò și Matteo Polo: ei își vând afacerea din Constantinopol și pornesc, din dorința de îmbogățire, să străbată pe cai și cămile întreaga Asie, de-a lungul Drumului Mătăsii, până în China. De ce acolo și cum au făcut-o ei, iar apoi și Marco, trebuie explicat: căci astăzi de străbați, chiar și cu avionul, acele pământuri înseamnă să traversezi nenumărate state, unele aflate în război, trebuie să ai nenumărate vize pe pașaport, să fii hărțuit la unele dintre frontiere, să ți se interzică libera circulație prin câteva țări, să fii urmărit sau îngrădit în multe, să schimbi necontenit valutele. De ce minune au avut parte frații Polo de au străbătut nestingheriți întinderi nesfârșite, nenumărate cetăți, deșerturi și munți? Minunea venea după o urgie: urgia cuceririi și unificării Asiei sub-siberiene de hoardele mongole ale lui Genghis-Han și ale urmașilor săi, urgie urmată însă, în secolul al XIII-lea, de sedentarizarea invadatorilor, de asimilarea de către ei a culturilor locale, printre care și excepționala cultură chineză, transformarea lor în buni și harnici administratori, instituirea unui uriaș imperiu mongol – poate cel mai vast din istorie –, multietnic și multiconfesional, și a așa-numitei pax mongolica: pacea care asigura deplasarea în deplină siguranță, unitatea monetară, toleranța religioasă și, ca o consecință, înflorirea comerțului și a economiei. Ceea ce noi cu mijloacele moderne putem anevoie străbate, familia Polo, în pofida uriașelor anevoințe fizice și materiale, a străbătut fără opreliști, cu un singur permis de liberă trecere.
Dar să revenim la cei doi frați Polo: pornesc în anul 1260, anul în care pe tronul imensului stat se suia Qublai-Khan, a cărui domnie marchează perioada de aur a imperiului – lucru știut de cei care, iubindu-l pe Italo Calvino, au citit Orașele invizibile de care vorbeam în numărul trecut.  Ei ajung după cinci ani la împărat, petrec aproape doi ani în pace și prosperitate la curtea sa, apoi pornesc îndărăt, cu misiunea încredințată de împărat  de a merge la Roma, la papă, spre a-i cere misionari creștini pentru Mongolia. În 1269 cei doi frați revin la Veneția. După însă numai doi ani, adică în 1271, pornesc din nou, din însărcinarea papei, pe același drum, însoțiți de data aceasta și de Marco, fiul lui Niccolò, pe atunci în vârstă de vreo 17 ani.
Aici e nevoie de o altă scurtă paranteză despre pricina papei de a-i trimite pe neguțătorii venețieni la Qublai-Khan: în Europa secolului al XIII-lea puterea papei este la apogeu iar creștinătatea se află în toiul marelui ciclu istoric al cruciadelor; adică are un dușman: lumea musulmană care controlează locurile sfinte. De aceea, la interesele comerciale care îi mână pe europeni spre Orient, se adaugă și un interes politic, în principal al papalității: anume acela de a prospecta o alianță cu imensul imperiu mongol, tolerant cu toate religiile, în dorința de a strânge în clește teritoriile arabe din Orientul apropiat. 
Timp de patru ani cei (acum) trei Polo refac anevoiosul drum, ajutați de un unic permis imperial de liberă trecere. Ajung la curtea lui Qublai probabil în 1275 unde adastă, în prosperitate și cinstire, timp de 17 de ani. Dar verbul nu este potrivit pentru tânărul Marco care, în fapt, este în necontenită mișcare: inteligent, curios, atent la tot ce vede și i se povestește, talentat la limbi, este apreciat de împărat care îl face consilierul și ambasadorul său, trimițându-l în varii misiuni în felurite provincii ale imperiului. După cei 17 ani, adică în 1292, cei trei Polo primesc permisiunea împăratului de a se întoarce acasă, însă pe o rută marină ocolitoare – după mărturia lui Marco, pentru a o însoți pe prințesa mongolă Kocacin pe drumul spre noul ei soț, hanul Persiei. Periplul marin durează alți trei ani, cei trei Polo revenind la Veneția în 1295. Călătoria aceasta, rămasă în istorie ca a lui Marco Polo, a durat 24 de ani.

De ce însă acest protagonism al lui Marco, de ce eclipsarea în memoria veacurilor a celor doi însoțitori ai săi? Aici începe cea de a doua poveste, cea a cărții.  
Revenit la Veneția, Marco va trăi ca un negustor bogat, se va însura, va avea copii și, cum știm, va muri în 1324. Însă la trei ani după revenirea acasă este comandant al unei galere de război într-una din bătăliile dintre Veneția și Genova. Cade prizonier la genovezi și un an întreg, între 1298 și 1299, stă la închisoare. Norocul – marele noroc! – face ca în aceeași celulă cu el să fie închis un scriitoraș de romane cavalerești, Rustichello da Pisa, care știe mânui condeiul. În acea închisoare, timp de un an, Marco își povestește călătoria, iar Rustichello consemnează, stilizează, înflorește. Când sunt eliberați manuscrisul e gata și, fiind scris în franceza d’oïl (limba romanelor cavalerești), se numește Divisament dou Monde (Descrierea lumii). Cartea stârnește de la început un uriaș interes, drept care este reprodusă, tradusă, repovestită sau ajustată în principalele limbi ale Europei, inclusiv în latină – coiné-ul culturii întregului Occident. Timp de trei secole este un best-seller, unul sui generis întrucât manuscrisul original se pierde, iar cele peste 1500 de manuscrise ce preced apariția tiparului sunt mai degrabă diferite și poartă titluri diferite. In italiană el s-a încetățenit sub titlul de Il Milione, interpretat fie ca simbol al exagerărilor numerice ale aprecierilor lui Marco, fie ca apocopare a numelui Emilione, eticheta uneia dintre ramurile familiei Polo.
Înainte de a aminti ce face din această carte o minune a vremii sale și un model al vremurilor noastre, câteva cuvinte despre soarta ei: cum spuneam, trei secole a fost citită, răscitită și răspândită – la biblioteca din Sevilia se află exemplarul cu adnotările lui Cristofor Columb. În mare măsură Milionul lui Polo a fost cel care l-a inspirat și l-a păcălit pe Columb. Apoi marile descoperiri geografice, prin cunoașterea directă a atâtor lumi neștiute înainte, a învăluit relatarea lui Marco în uitare. Ea a renăscut în secolul al XIX-lea și mai ales al XX-lea grație, pe de o parte, interesului oarecum arheologic al filologilor de a reconstitui originalul, pe de alta, reînnoitului interes economic și politic al Europei pentru statele, recte marile piețe comerciale, ale Orientului. Marco Polo a revenit în centrul atenției, a fost analizat, contrazis, idealizat, redevenind oricum eroul explorator, emblema deschiderii spre cunoaștere a spiritului italian. La noi cartea lui Marco Polo a cunoscut mai multe traduceri, cea mai recentă și foarte frumoasă aparținând lui Emanuel Grosu (Cartea lui Messer Marco Polo, zis și Milionul, cetățean al Veneției, în care se istorisesc minunățiile lumii, Humanitas, 2004).

Ce cuprinde această carte și ce ne învață pe noi astăzi? Cuprinde descrierea tuturor locurilor prin care a trecut și a altora aflate de la alții, cu așezarea lor geografică, cu îndeletnicirile și obiceiurile locuitorilor, cu credințele lor religioase, cu minunățiile și bogățiile lor, cu administrarea și organizarea lor, mai ales cu negoțul în are sunt meșteri, dar și cu natura lor luxuriantă încă necunoscută și cu numeroasele tradiții ciudate. Străbatem cetăți și ținuturi care astăzi poartă numele de Armenia, Irak, Iran, Afganistan, Pakistan, Turkistan, Uzbekistan, China, Birmania, Bangladeș, Vietnam, Indonezia, Ceilon, Yemen, Deghestan; umblăm prin Tibet, prin deșertul Gobi ori pe înălțimile Pamirului; iar din poveștile altora aflăm despre războaiele purtate de tătari și despre întunecata Siberie. Exactitatea observației, obiectivitatea relatării fac din acest itinerar prima și cea mai veridică geografie a Orientului pusă la dispoziția Occidentului. Europenii deschid pentru prima dată ochii asupra unei lumi extrem de variate, de interesante și evoluate (care, de exemplu, tipărea bani de hârtie și știa să folosească petrolul și cărbunele fosil), dar totodată își văd contrazise de realitate și o seamă de legende și eresuri despre Orient. Un tezaur de informație documentată care vrăjește tocmai prin autenticitatea și obiectivitatea ei. Marco Polo observă, înregistrează, consemnează, fără prejudecăți politice, morale ori religioase, doar cu o mare curiozitate și dorință de a înțelege.
Cartea lui Marco Polo e contemporană cu Divina Comedie. Divina Comedie imaginează o călătorie verticală prin întreg universul și închide în ea toată cunoașterea medievală și propune totodată un îndreptar pentru întreaga umanitate; cartea lui Marco Polo nu imaginează ci descrie, într-o foarte vastă explorare orizontală, fără pretenția de a făuri un îndreptar pentru contemporanii săi. Este cea mai elocventă mărturie a felului în care spiritul deschis al negustorilor italieni medievali anunță nașterea modernității și investigația științifică de mai târziu. Totuși un îndreptar, subiacent, există și el este astăzi mai necesar decât oricând: acela de a privi fără prejudecăți pe toți oamenii, de a-i considera omenește egali, de a ne bucura de faptul că sunt diferiți și de marele dar de a-i putea cunoaște, de a interacționa cu ei, prețuind pacea care face realizabilă asemenea cunoaștere fraternă.
Are dreptate Veneția să-l serbeze, căci ea își serbează astfel spiritul ei cel mai autentic și cu adevărat creator.