Biblioteca Orizonturi de Artă: Robert Şerban, Timişoara. Artişti ai generaţiei ’80

Publicăm, în Biblioteca noastră Orizonturi de Artă, albumul Robert Şerban, Timişoara. 20 artişti ai generaţiei ’80, ediţie îngrijită de Sorina Jecza (Editura Fundaţiei Interart Triade, Timişoara, 2011). Albumul reproduce câteva dintre lucrările a 20 de membri ai acestei generaţii: Călin Beloescu, Marcel Breilean, Constantin Catargiu, Viorel Cosor, Ștefan Călărăşanu, Iosif Király, Camelia Crişan Matei, Andrei Medinski, Georgeta Medinski, Valeriu Mladin, Sorin Nicodim, Nora Novak, Rodica Olariu, Ion Oprescu, Daniela Orăviţanu, Carmen Paiu, Constantin Răducan, Elisabeth Ochsenfeld (Sepi), Luigi Varga, Pavel Vereş.
Menţionăm că în Biblioteca Orizonturi de Artă am publicat deja primul album al seriei - Sorina Jecza, Maeştri ai artei timişorene (Ed. Fundaţiei Interart Triade, 2009), pe care îl puteţi consulta clicând aici.


Cuvânt înainte

România a cunoscut, în anii ’80, una dintre cele mai întunecate perioade de după al Doilea Război Mondial. Declinul nivelului de trai a coincis cu presiunea psihică la care Securitatea a supus populaţia. Ideologizarea agresivă a culturii, activarea unei cenzuri care, mai ales în provincie, a făcut exces de zel, restrângerea ofertei culturale din partea statului (programul de televiziune a fost redus la două ore, dintre care mai mult de jumătate dedicat cultului personalităţii lui Ceauşescu, majoritatea instituţiilor a trebuit să se autofinanţeze, editurile au diminuat drastic şansele de debut ale scriitorilor, uniunile de creaţie au suspendat primirea de noi membri etc.), dar şi raţionalizarea principalelor produse alimentare şi introducerea cartelelor, „tăierea” ore în şir a furnizării energiei electrice către populaţie, restricţionarea dreptului la călătorie în străinătate, reprezintă câteva dintre „datele” României din deceniul opt al secolului XX.

În acest context socio-politic, o importantă generaţie culturală şi-a făcut apariţia: Generaţia ’80. Literatura a fost „teritoriul” în care, pentru prima dată în România, s-a vehiculat această titulatură, invocându-se, imediat, şi postmodernismul ca fiind curentul cultural din care se „hrănesc” tinerii scriitori şi noua literatură propusă de ei. Puţin mai târziu, „optzecismul” a devenit activ, în aceeaşi perioadă, şi în lumea artei vizuale.

Datorită tradiţiei sale artistice şi aşezării geografice, Timişoara reprezintă particularităţi importante ca „teren” de manifestare a Generaţiei ’80. Specificul multicultural şi transcultural al capitalei Banatului, dezvoltarea mediului academic şi creșterea numărului de instituţii culturale, atragerea aici a unor creatori din alte oraşe ale României, sunt o parte dintre aceste particularităţi.

Importanţi pentru ceea ce va însemna istoria artei nu doar în Timişoara, ci şi în România, sunt anii ’60, când oraşul de pe Bega a fost un epicentru al vieţii artistice. Astfel, în 1963 ia fiinţă, la iniţiativa lui Roman Cotoşman, Grupul 111, din care mai fac parte Ştefan Bertalan şi Constantin Flondor. Racordarea acestui grup – considerat a fi primul grup artistic experimental din România – la arta modernă occidentală de ultimă oră, libertatea de exprimare şi de creaţie pe care cei trei timişoreni şi-au luat-o, au impus un mod de a fi în mediul artistic din vestul ţării, mod care va fi
preluat, mai apoi, de o bună parte dintre membrii Generaţiei ’80. Chiar dacă Grupul 111 s-a destrămat în 1969, odată cu rămânerea lui Roman Cotoşman în Statele Unite, un an mai târziu, Flondor şi Bertalan au reuşit să strângă, alături de ei, trei artişti tineri şi un matematician: Doru Tulcan, Elisei Rusu, Ion Gaita, respectiv Florin Codreanu. Interdisciplinaritatea (artă, matematică, literatură, cibernetică, bionică, psihologie) şi activitatea în echipă au fost două dintre coordonatele programatice ale noului grup ce s-a intitulat „Sigma”. Acesta a activat până în 1975, iar emulaţia intelectuală din interiorul său, arta pe care a propus-o şi a promovat-o, percutanța avută în mediul cultural local și național, au făcut din „Sigma” una dintre legendele vieţii artistice româneşti şi un model care a influenţat membrii generației imediat următoare, din Timişoara.

Generaţia ’80 a debutat şi s-a conturat în perioada 1975-1985. În literatura română, ea a fost promotoarea postmodernismului, curent artistic în mare vogă în Occidentul anilor ’70, „sosit” la noi mai târziu cu un deceniu. Dezbaterile din lumea culturală românească – mai ales în zona cenaclurilor şi a unor reviste de profil – au generat un mare interes faţă de postmodernism, o bună parte dintre tineri revendicându-se curentului, unii cu vehemenţă, alţii cu precauţie. Cei radicali clamau o ruptură bruscă şi totală faţă de modernism, pe când cei precauţi susţineau că prefixul „post” trădează o extensie a modernismului. Teoreticienii au decelat o serie de diferenţe dintre modernism şi postmodernism, dintre care se cade să le amintim pe cele mai importante: narativ / anti-narativ; creaţie / deconstrucţie; metafizică / ironie; interpretare / împotriva interpretării; sinteză / antiteză; scop / joc; ierarhie / anarhie; selecție / combinare; adâncime / suprafaţă; metaforă / metonimie; paranoia / schizofrenie; transcendenţă / imanenţă; distanţiere / participare; obiect artistic, cuvânt finisat / proces, performanţă. Dacă în zona literară discuţiile despre Generaţia ’80 şi coordonatele sale teoretice au fost dese şi dense spre sfârşitul deceniului 9, în lumea artei vizuale ele au avut o cadenţă şi o intensitate mai scăzute. Şi totuşi, un tip de solidaritate generaţionistă sau de grup s-a manifestat şi aici, mai ales că în Timişoara – ca şi în alte oraşe ale ţării unde existau filiale ale Uniunii Artiştilor Plastici – tinerii s-au grupat în jurul a ceea ce s-a numit Atelier 35. O bună parte dintre optzeciştii ce au trăit atunci în oraşul de pe malurile Begăi au activat în cadrul acestei grupări.

Aflaţi astăzi la maturitate, membrii Generaţiei ’80 din artele vizuale timișorene au avut şi au un rol esenţial în viaţa culturală a orașului. Profilul artistic al fiecăruia dintre ei este individualizat, recognoscibil, original. Albumul de față reproduce câteva dintre lucrările a 20 de membri ai acestei generații: Călin Beloescu, Marcel Breilean, Constantin Catargiu, Viorel Cosor, Ştefan Călărăşanu, Iosif Király, Camelia Crişan Matei, Andrei Medinski, Georgeta Medinski, Valeriu Mladin, Sorin Nicodim, Nora Novak, Rodica Olariu, Ion Oprescu, Daniela Orăviţanu, Carmen Paiu, Constantin Răducan, Elisabeth Ochsenfeld (Sepi), Luigi Varga, Pavel Vereş. Sunt, bineînțeles, mai mulți optzeciști în/din Timișoara, dar „vina” unei cărţi este de a avea un număr finit de pagini. În mod sigur, o istorie a Generaţiei ’80 din vestul României va conţine mult mai multe file şi mult mai multe nume. Până la apariţia ei, iată această secvenţă – importantă, credem noi – a optzecismului timişorean din artele vizuale.



Pdf-ul integral al albumului poate fi vizualizat clicând aici.


(nr. 10, octombrie 2017, anul VII)