Orizonturi de Artă. Texte de(spre) expoziții, serie semnată Ana Sultana Cipariu

Orizonturi de Artă continuă în acest număr seria de articole intitulată Texte de(spre) expoziții, sub semnătura Anei Sultana Cipariu, publicist și curator.

Absolventă a programului de master ecm - educating/curating/managing din cadrul Universității de Artă Aplicată din Viena, Ana Sultana Cipariu este interesată, cu precădere, de textele care însoțesc expozițiile. În prezent, scrie o teză de doctorat cu titlul
Poetica textului curatorial la Școala Doctorală a Universității din București.

În seria de articole
Texte de(spre) expoziții, Ana Sultana Cipariu propune spre analiză și interpretare statement-uri curatoriale a căror actualitate o consideră relevantă în contextul artei contemporane.


#4 Arta eco și supereroii din expozițiile anului 2021


Fiind sfârșit de an și, mai mult, finalul celui de-al doilea an marcat de pandemie, se simte, parcă, nevoia unui  bilanț, a unei treceri în revistă sau a unei imagini retrospective asupra a ceea ce s-a schimbat în acest răstimp. În ceea ce privește domeniul cultural, la momentul de față, componenta digitală a proiectelor și programelor din întreaga lume a devenit indispensabilă, iar modul nostru de a interacționa este cu totul diferit, chiar dacă au existat și perioade în care accesul în spațiul fizic al sălii de teatru sau de cinema, al muzeului sau galeriei de artă a fost posibil.

Îl urmăream zilele trecute pe Gregg Braden într-un interviu recent spunând că există, acum, o nouă filosofie în știință care leagă tot mai mult conștiința de actul creației, o filosofie a cărei premisă constă în faptul că noi, oamenii, creăm ceva în afara noastră cu scopul ne a ne reaminti ceva asemănător care se află în noi, ceva specific propriei noastre naturi. De exemplu, tehnologia pe care o creăm ar trebui să ne reamintească de finul mecanism care este corpul uman, întrucât multe dintre funcțiile pe care le îndeplinesc noile aplicații și gadgeturi corespund, de fapt, unor abilități de care noi, oamenii, dispunem oricum (m-a interesat acest subiect pentru că am fost, în luna noiembrie, curatoarea expoziției de grup cu titlul Are we human? de la Galeria Senso din București; ulterior alegerii titlului acestei expoziții, am observat că aceeași întrebare a fost aleasă drept temă în jurul căreia a fost concepută ediția de anul acesta a festivalului BIEFF/ Bucharest International Experimental Film Festival).


Cronicile viitorilor supereroi


Dacă mergem pe firul acestei premise, și creația artistică – cinematografie, literatură, artă contemporană, etc. – ar trebui să facă trimitere la capacități pe care le avem deja, respectiv la realități deja existente, ceea ce ar fi foarte încurajator și promițător chiar, cel puțin în cazul unor proiecte expoziționale de anul acesta, care mi-au atras atenția. Mă refer, pe de o parte, la Supereroi/ Antieroi. Tendințe în arta contemporană românească, din cadrul Art Safari 2021, având-o curatoare pe Raluca Ilaria Demetrescu, și la Cronicile viitorilor supereroi de la Kunsthalle Bega, având-o curatoare pe Anca Verona Mihuleț, care utilizează, ambele, încă din titlu termenul de „supererou”.


Predicțiile Pământului


Pe de altă parte, mă gândesc la alte două expoziții de grup, al căror curator este, de această dată, Mihai Zgondoiu: Predicțiile Pământului. Despre gândirea și practica ecologică de la Muzeul Național Cotroceni, și Eco Street Art de la ATELIER 030202, colectivă din cadrul programului de arte vizuale cu același titlu, coordonat alături de Dan Mircea Cipariu.

Aceste proiecte chestionează prezentul și viitorul nostru și, dacă filosofia menționată de Gregg Braden este viabilă, înseamnă că noi avem în mod intrinsec abilitatea (fiind, bunăoară, supereroi sau împărtășind din caracteristicile acestora) de a depăși toate vicisitudinile cu care ne confruntăm în contextul crizelor actuale cauzate de pandemie, precum și în contextul impasului ecologic în care noi, ca umanitate, ne-am tot adâncit. În orice caz, proiectele ar putea cel puțin inspira noi puncte de vedere, dacă nu chiar răspunsuri sau soluții asupra unor preocupări actuale care se cer tot mai stringent adresate.


Eco Street Art



Toate articolele din această serie se regăsesc în rubrica noastră Texte de(spre) expoziții



Ana Sultana Cipariu

(nr. 12, decembrie 2021, anul XI)