Texte de(spre) expoziții. #6 „Metatronix 3000” şi „Cutia Pandorei”

Orizonturi de Artă continuă în acest număr seria de articole intitulată Texte de(spre) expoziții, sub semnătura Anei Sultana Cipariu, publicist și curator.

Absolventă a programului de master ecm - educating/curating/managing din cadrul Universității de Artă Aplicată din Viena, Ana Sultana Cipariu este interesată, cu precădere, de textele care însoțesc expozițiile. În prezent, scrie o teză de doctorat cu titlul
Poetica textului curatorial la Școala Doctorală a Universității din București.

În seria de articole
Texte de(spre) expoziții, Ana Sultana Cipariu propune spre analiză și interpretare statement-uri curatoriale a căror actualitate o consideră relevantă în contextul artei contemporane.


#6 „Metatronix 3000” şi „Cutia Pandorei”


Pregăteam la Galeria Senso, pe Calea Victoriei, cea mai recentă expoziție de pictură a controversatului artist vizual Paul Hitter când, într-o după-amiază de dinaintea vernisajului, am dat o fugă până la 2/3 galeria de pe Strada Franceză din Centrul Vechi, să mai prind expoziția de fotografie a lui Mihai Barabancea, „neconvenționalul artist fotograf din București, editor rebel de cărți de fotografie și creator de conținut «hiperreal»” pentru a cita din textul curatorial semnat de Carmen Casiuc (24 martie 2022, ultima zi în care „Metatronix 3000” a lui Mihai Barabancea mai putea fi vizitată, era chiar ziua deschiderii personalei lui Paul Hitter – „Cutia Pandorei” – expoziție al cărei curator mă bucur să fiu). Deși am dedicat această rubrică analizei și interpretării statement-ului curatorial, voi face în articolul de față referire la aceste două expoziții nu din punct de vedere al textelor care le însoțesc, ci indicând alte elemente menite a completa conceptul curatorial, articulând discursul expozițional și recuzând totodată formatul clasic al unei expoziții.

La „Metatronix 3000” este vorba despre discuția dintre Mihai Barabancea și Alexandru Mironov, moderată de Carmen Casiuc. Absolut bizare și de-a dreptul psihedelice, narațiunile fotografice pe care Mihai Barabancea le aduce în atenția publicului nu exclud un anume gen de poetică, însă, fiind adevărate imersiuni voyeuristice în diverse subculturi urbane sau în imaginarul cyberpunk al artistului, „firul roșu” necesită informații suplimentare pentru a fi descifrat. În mod uzual, pentru a păstra interesul publicului pe durata expoziției, este inclus în public programme un  artist talk, prin care conținutul expoziției este discutat, detaliat sau aprofundat, dar nu sunt multe galeriile autohtone care recurg la astfel de practici. Tocmai de aceea mi-a atras atenția expoziția de la 2/3 galeria, pentru că proiectul a inclus un artist talk și pentru că o somitate a domeniului SF, octogenară acum, a răspuns invitației de a participa la un astfel de eveniment. Nu știu în ce măsură întâlnirea dintre cei trei a avut efectul scontat, întrucât discuția a divagat mult de la expoziție, însă ideea de a-l avea pe Alexandru Mironov în cadrul expoziției (idee care, de altfel, a aparținut artistului, după câte am înțeles) mi s-a părut fascinantă și cred că poate constitui un detaliu interesant în formarea identității acestui spațiu expozițional cu adevărat de nișă, recent deschis pe scena de artă contemporană locală.






În cazul expoziției „Cutia Pandorei” a lui Paul Hitter de la Galeria Senso, ineditul a constat în performance-ul inaugural. Vizitatorii ajunși înainte de performance (care a constat, practic, în panotarea expoziției de către artistul însuși) au găsit o sală goală, cu o mare cutie în centru și cu 11 substantive, aproape exclusiv feminine, inscripționate pe pereți. Rând pe rând, Paul Hitter a scos din cutie lucrările: „Moartea”, „Pandemia”, „Nebunia”, „Invidia”, „Răutatea”, „Desfrâul”, „Mândria”, „Minciuna”, „Lenea”, „Prostia”, „Lăcomia” și, în final, „Speranța”.  Nici performance-ul din cadrul vernisajului nu este încă o practică atât de des întâlnit la noi precum este în alte orașe europene; de aceea am ales acest exemplu de modalitate de a articula discursul expozițional. În plus, pentru că ideea cutiei și a panotării a aparținut artistului, pot trata cu o oarecare obiectivitate subiectul și cu admirație deopotrivă, căci cum să deschizi de o manieră mai inspirată o expoziție cu titlul „Cutia Pandorei”, decât prin a scoate la propriu relele reprezentate în lucrări dintr-o cutie per se?






Paul Hitter, Cutia Pandorei la Galeria Senso




Toate articolele din această serie se regăsesc în rubrica noastră Texte de(spre) expoziții



Ana Sultana Cipariu

(nr. 4, aprilie 2022, anul XII)