Adriana Oniță: „Am o identitate multiculturală e vivo tra tanti mondi”

În ultimii ani, femeile domină fără drept de apel literatura autorilor din diaspora româno-americană. Pornind de la realitatea frapantă a acestui val de creativitate feminină, am invitat mai multe scriitoare de origine română din Statele Unite și Canada să răspundă unei anchete privind condiția femeii-scriitor în America de Nord, literatura angajată, exil și imigrație, apartenență și desprindere, identități fracturate și identități multiple, precum și alte teme relevante. Autoarelor care au acceptat să participe le-a fost adresat același set de opt întrebări. Precizăm că lista numelor nu este nicidecum exhaustivă, iar selecția oferită nu reprezintă un top valoric, ci oferă o secțiune neutră prin realitatea acestui fenomen literar de o mare diversitate a vocilor, formelor de expresie, preocupărilor și atitudinilor. Ne-am propus ca, pe această cale, să lansăm cititorilor noştri invitația de a explora fără întârziere o excelentă bibliotecă de literatură contemporană, din păcate încă doar parțial cunoscută în țară. Toate interviurile sunt consultabile în spaţiul special dedicat anchetei realizate de Daciana Branea.

Adriana Oniță este o tânără poetă, artistă, profesoară și cercetătoare româno-canadiană. Este director editorial al Griffin Poetry Prize și redactor-fondator al „The Polyglot”, revistă plurilingvă de poezie și artă. Poemele sale sunt scrise într-un amestec de mai multe limbi: română, English, español, français și italiano. A publicat în „CBC Books”, „The Globe and Mail”, „The Humber Literary Review”și a participat la seria „Romanian Women Voices in North America” a ICR New York. În anul 2019 i-a apărut volumul de poezie și fotografie Lumină conjugată (Conjugated Light, Glass Buffalo). Deține un doctorat în științele educației de la Universitatea din Alberta, iar în prezent își împarte timpul între amiskwaciwâskahikan (Edmonton) și Italia.


Care e condiția femeii-scriitor în America zilelor noastre? Cum se publică, promovează și cum e receptată literatura femeilor în SUA/Canada?

În Canada avem mai multe reviste literare feministe inovatoare: „Room Magazine”, fondată în 1975, „Canadian Woman Studies / les cahiers de la femme” (1978), „Tessera”(1984), „GUTS” (2013), „From the Root” (2014) și „Minola Review”(2016). Pe lângă cele enumerate, avem și o editură feministă independentă, Inanna Publications (1978), care promovează „vocile femeilor private de drepturi și marginalizate” („Cine suntem”, 2022). E clar că trăim într-o epocă în care astfel de inițiative sunt necesare și trebuie să facem auzite vocile femeilor indigene, ale femeilor imigrante, ale femeilor din clasa muncitoare, ale femeilor cu dizabilități, ale femeilor gay, trans și ale altor femei marginalizate în societate. În plus, citind aceste reviste și cărți, mă bucur de faptul că literatura feministă se extinde pentru a fi mai mult decât numai „literatura femeilor”, adică „literatura și arta făcute de persoane marginalizate de toate genurile, incluzând femei cis și trans, bărbați trans, precum și persoane non-binare sau bi-spirituale” („Despre spațiu”, 2022). Nu știu care e situația în România, dar acum o lună (în aprilie 2022) am vizitat Muzeul Național al Literaturii de la București și am fost revoltată să descopăr „Rotonda scriitoarelor” la subsol și fără lumină!


Există o formulă a succesului, în termeni de stilistică, tematică, dar și de afiliere instituțională și acces la platforme de promovare (programe de rezidență, programe literare, edituri, reviste etc.)?

Pot vorbi, evident, doar despre încercările mele de a-mi găsi drumul în lumea poeziei din Canada și recunosc că încă nu am aflat ce înseamnă „succesul”, care mi se pare ceva subiectiv și personal. Pot să vă spun că mi-am dat seama foarte repede, mai exact la 18 ani, că mediul literar din Canada este bazat pe competiție și ierarhie, pe aplicații, concursuri, premii, liste, finanțări și gate-keeping, dar am intrat în „horă” și trebuia să joc. Așadar, am aplicat să studiez cu Bert Almon, Shawna Lemay, Jenna Butler și cu Derek Walcott (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură) la Edmonton și Santa Lucia. Deși nu am făcut un MFA (Master in Fine Arts), optând pentru un alt traseu academic, am aplicat la programe literare (Banff Centre’s Spring Writers Retreat), premii (CBC Poetry Prize, Canadian Literature Centre Poetry Prize), reviste („Humber Literary Review”), finanțări (Edmonton Arts Council) și job-uri (Edmonton Poetry Festival, Poetry in Voice, Griffin Poetry Prize). E important de menționat că nu cunoșteam pe nimeni în niciunul dintre aceste locuri, deci poate în Canada – spre deosebire de România sau de Italia, unde locuiesc acum – este mai ușor să atingi un anumit nivel al succesului fără să cunoști persoane „importante”. Așa încât, poți să-ți permiţi să fii autentic. Revenind la formula personală a succesului, pentru mine înseamnă să scriu, să citesc zilnic și să am o comunitate care să mă susțină, ca să mă pot dezvolta.


Ce anume considerați că vă definește ca scriitoare (gen, stil, tematică etc.)? De unde vă extrageți inspirația?

Scriu în mai multe limbi și le amestec mereu. Scriu așa cum gândesc, cum visez, cum iubesc. Am petrecut opt ierni în România, optsprezece ierni în Canada, un invierno en España, un invierno en Uruguay, e quattro inverni in Italia. Deci cu familia, cu prietenii și cu colegii comunic zilnic în engleză, spaniolă, franceză, italiană și română. Ani de zile, am încercat să separ aceste limbi atunci când scriam (mai ales pentru că mai mulți scriitori mi-au atras atenția că îmi va fi imposibil să public poezii sau eseuri multilingve), dar rezultatul nu era autentic, nu se potrivea cu modul în care trăiesc. Acum cinci ani, mi-am dat voie să scriu și să public (chiar și teza de doctorat) in multilingual, multimodal ways. În afară de acest hybrid code-switching, îmi place să desenez și să pictez. Sunt inspirată de vise, amintiri, peisaje, povești, poze, teme politice, proverbe românești și toate contradicțiile lumii.


Credeți în literatura angajată? Care sunt cauzele pentru care militați sau ați milita, inclusiv prin literatură?

Cred că fiecare scriitoare are responsabilități față de propria comunitate. O cauză care mă pasionează și pe care mi-am petrecut ani promovând-o este valorificarea limbilor materne în spațiile educaționale și culturale. În 2016, am înființat „The Polyglot”, prima revistă literară care promovează și publică poezie multilingvă în Canada. În primele opt numere ale revistei am publicat 160 de poeți și artiști care scriu în 45 de limbi. Două dintre numerele revistei noastre au fost dedicate revitalizării limbilor indigene din Canada, pentru a contribui la combaterea lingvicidului și a asimilării. Avem un atelier online de artă, lunar, unde ne împărtășim scrierile, creațiile vizuale și traducerile, și mulți au spus că acest atelier i-a ajutat să-și valorifice propriile limbi și identități, adesea suprimate sau devalorizate în societatea canadiană.


Abordați în cărțile dumneavoastră teme românești?

Bineînțeles! De exemplu, în clipa asta, scriu o carte de poezii bilingvă (engleză/română) despre cuvinte „intraductibile” din limba română, cuvinte precum hărnicie, dor, lămurire, descântec, nădejde, pălăvrăgeală. Fiecare cuvânt este ca un „fișier zip”, cu multă înțelepciune încorporată în el, și mă distrez la maxim ca poeta-profesoară care încearcă să aducă aceste cuvinte la urechile unei audiențe noi. În noiembrie 2021, după ce cinci dintre poeziile din această serie au fost nominalizate pentru premiul CBC Poetry Prize din Canada, am primit un mesaj de la un cititor care spunea: „M-a inspirat atât de mult cuvântul hărnicie, încât mi l-am scris pe oglindă, ca să-l am în fața ochilor în fiecare zi!”.


Considerați important să publicați, în original sau în traducere în limba română, și să participați la viața literară din România?

Da, ar fi cea mai mare onoare. Visul meu este să public o carte în limba maternă și să particip la festivaluri literare din România, dar încă n-am avut ocazia.


În ce limbă scrieți? Ce legătură ați păstrat cu limba română?

Din păcate, de când m-am mutat din Jilava, Romania, la Edmonton, Canada, respectiv în școala primară, limba mea maternă a fost văzută de mulți, inclusiv de profesorii mei, ca un deficit. Limba română a fost percepută ca un obstacol greu de depășit în procesul meu de învățare a limbii engleze, nu ca un lucru pozitiv, de sărbătorit, de prețuit, de păstrat. Această atitudine de anglo-asimilare a avut repercusiuni asupra identității mele și am „pierdut” foarte repede limba maternă. Chiar și azi, îmi este mult mai ușor să vorbesc și să scriu în alte limbi (engleză, italiană, spaniolă, franceză), deși am început să re-învăț limba maternă cu ajutorul poeziei și făcând cercetare. Aș spune că, pentru mine, cercetarea și poezia se contopesc. Poezia m-a impulsionat să devin cercetătoare, iar cercetarea m-a ajutat să devin poeta care sunt astăzi.


Ce înseamnă pentru dumneavoastră exilul și ce loc ocupă această temă în literatura pe care o scrieți? Cum gestionați problema dublei identități româno-americane și viața în/între două lumi?

În clipa asta, am un picior în Marsala, un picior în Edmonton și o coadă la Jilava. Nu cred că faptul că am o identitate multiculturală e vivo tra tanti mondi este o „problemă”. E mai curând fascinant, questo esilio scelto. Mă inspiră mereu faptul că nu mă complac niciodată doar cu un singur gen literar, o limbă sau o temă.