„Moby Dick este și un roman mistic”. În dialog cu Andrea Comincini

În această lună, în spațiul dedicat romanului de aventură, dialogăm cu Andrea Comincini, traducător al volumului Diari di viaggio (Jurnale de călătorie) de Herman Melville, creatorul lui Moby Dick, enorma balenă albă, de o ferocitate și de o viclenie legendare. Andrea Comincini este profesor, jurnalist și cercetător independent. Licențiat în filosofie în cadrul Universității Roma Tre, a urmat un doctorat în italienistică la Colegiul Universitar din Dublin, unde a lucrat în calitate de tutor senior. A fost bursier Helm-Everett în cadrul Universității Indiana în 2011. Printre numeroasele sale publicații, amintim: Altri dovrebbero aver paura (Altora ar trebui să le fie frică), traducerea și editarea unor scrisori inedite ale lui Sacco și Vanzetti, cu o prefață de Valerio Evangelisti și cu o contribuție a lui Andrea Camilleri (2012); La persuasione e la rettorica (Persuasiunea și retorica) de Carlo Michelstaedter, ediție critică (2015); Nefes. Piccolo trattato sull’esistenza infranta (Nefes. Mic tratat despre existența sfărâmată) (2018); La parola e il silenzio (Cuvântul și liniștea) (2022). Il Bel Paese. Un tragicomico viaggio nell’Italia dei furbi (Bel Paese. O călătorie tragicomică în Italia celor deștepți), Cartacanta, 2023, este primul său roman.


Moby Dick, publicat în 1851, de mulți cunoscut drept capodopera lui Melville, fusese redescoperit în 1921 datorită unei biografii scrise de Raymond Melbourne Weaver. Astăzi, opera este considerată una dintre lucrările fundamentale ale literaturii mondiale. Care sunt particularitățile ce o fac unică în peisajul literar?

Sunt diverse motive și mulți critici au oferit comentarii profunde și lămuritoare. De exemplu, mă gândesc la Lawrence: la cercetarea sa despre această carte, care îl determină să exploreze realitatea americană, amestecul de culturi, dar și crizele unei civilizații zdrobite de grele contradicții. De actualitate. Personal, cred că este un unicat datorită acelei calități rare, prezente în foarte puține texte (de exemplu, mă gândesc la Ulise de Joyce, la Proust și la romanul În căutarea timpului pierdut). Sunt opere în care adevărata dată de publicare este... mâine. Vorbesc despre viitor și nu despre trecut. Despre om de la începuturi și până la colonizarea planetei Marte. Desigur, creasta valurilor și enorma balenă albă rămân imagini de neatins în toată literatura „marină”. Sunt imagini arhetipale. După părerea mea, este un unicat datorită incredibilei capacități de a îmbina „sarea și sângele” cu spiritul și transcendența.


Totodată, Moby Dick este un roman considerat ca făcând parte din Renașterea americană. Așadar, care sunt trăsăturile ce îl inserează în acest curent cultural și stilistic?

Având în vedere, așa cum am menționat înainte, că opera este și o critică acerbă a societății americane, mi se pare un autor împotriva curentului, chiar dacă face parte, fără dubiu, din acea epocă. Moby Dick este din 1851: să ne amintim că a fost un eșec la nivelul vânzărilor și doar după moartea autorului a recăpătat viață. El s-a adresat posterității, iar contemporanii săi erau prea preocupați să se celebreze pe ei înșiși – poate chiar pe bună dreptate, având în vedere produsele artistice și culturale care au înflorit atunci. Dar, în opinia mea, Melville a fost întotdeauna prea puțin sincronizat cu lumea din jurul său. Renașterea americană rămâne, fără îndoială, o perioadă incredibilă, o consider fascinantă; filozofia transcendentalismului, de exemplu, ar trebui explorată mai atent și este cu siguranță prezentă în opera principală a autorului. Până la urmă, este un discurs foarte complex și ar necesita o explorare amănunțită.


Ați tradus povestirile de călătorie ale lui Melville. Operațiunea de traducere este, fără îndoială, extrem de complexă. Gândindu-ne la relația dintre textul de tradus și figura traducătorului, ce „limite” pot fi întrezărite?

Greu de spus. La fel ca un val oceanic, textul m-a copleșit, m-a dus înapoi, m-a abandonat pe țărmuri pustii și apoi m-a prins din nou. Dintre diferitele traduceri pe care le-am realizat, aceasta a fost prima pe care nu am considerat-o „terminată”: pulsează atât de multă viață în ea, încât este de nestăpânit, deschisă. Nu am observat limite, ci „portaluri” între lumi.


Jurnalele de călătorie ale lui Herman Melville îi dezvăluie cititorului amintiri, percepții și experiențe cu adevărat captivante. Ce dificultăți presupune traducerea așa-numitului „roman de aventuri”?

Nu știu. Nu cred că există dificultăți mai mari sau mai mici în comparație cu alte genuri. Bineînțeles că este esențial să fii în ton cu opera și să-ți aduci aminte întotdeauna să transpui cât mai fidel fiecare termen. Pentru Melville, a trebuit să explorez întreaga lume a dicționarelor nautice, învățând cuvinte necunoscute până atunci. La un moment dat, simțeam mirosul sărat al mării, distingeam tipurile de pânze, eram familiarizat cu cordajele și frânghiile... Singura dificultate a fost să închei lectura, îmi doream să nu se termine niciodată.


În producția contemporană, ce a mai rămas din dorința de a descoperi, din interesul pentru necunoscut, din setea de a dispărea, din îndrăzneala, viclenia și strălucirea caracteristice romanului de aventuri?

O altă întrebare dificilă. Există atât de mulți autori mari, adesea necunoscuți, și atât de multe nume cunoscute, de o mediocritate îngrozitoare. Piața are regulile ei, dar astăzi mi se pare că prea multe registre sunt anonime, iar Misterul este explorat fără respect, fără nicio atitudine contemplativă.
Moby Dick este și un roman mistic. A lua în considerare acest lucru înseamnă a întâlni un autor cu o perspectivă ușor diferită de cea a vânătorilor de „Like”. Din fericire, spuneam, literatura încă există, dar în această noapte întunecată este nevoie de o torță mai puternică pentru a o vedea. Cu toate acestea, interesul pentru necunoscut nu poate pieri niciodată, pentru că ar însemna sfârșitul cercetării naturii noastre, care, după 5.000 de ani, este încă învăluită în ceață și poate că va fi pentru totdeauna.


De la ficțiune la poezie, literatura română este în mod constant tradusă în limba italiană, cu nume cunoscute precum Ana Blandiana, Herta Müller, Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, iar revista „Orizzonti culturali italo-romeni” înregistrează publicațiile acestora în baza de date Scriitori români în italiană: 1900-2024. În ce măsură credeți că este cunoscută în Italia și ce scriitori români v-au atras atenția?

Sunt în urmă cu multe lecturi! Trebuie să recuperez. Deocamdată, Cărtărescu m-a impresionat foarte mult. Fundamentali pentru studiile mele filosofice au fost Eliade și Cioran, mai ales în copilărie. Cred că uităm prea des legăturile istorice și culturale profunde care există între Italia și România. Revista dumneavoastră explică obsedaților de identitate cât de multă fraternitate reciprocă există între popoarele noastre și cum este imposibil să înțelegem cine suntem, uitând de ceilalți. Pentru asta vă mulțumesc.