Camil Mihăescu: Alb-negru-aur, gama cromatică a lumii în care trăim, cu bine-rău-lumina spirituală

„Îmi place să rămân într-o gamă cromatică limitată, poate austeră pentru unii. Această alegere vine tot din filozofie și codifică oarecum lumea în care trăim: alb-negru-aur / bine-rău-lumina spirituală”.
Invitat în Orizonturi de Artă, Camil Mihăescu, decanul Facultăţii de Arte şi Design de la Universitatea de Vest din Timişoara, ne vorbeşte despre propria creaţie şi activitate didactică, despre provocările artistului vizual din România zilelor noastre şi despre realitatea artistică timişoreană, într-un interviu dens, dinamic şi captivant, însoţit de o bogată galerie de lucrări.
Membru în Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Timişoara, secţia Grafică, are un portofoliu care însumează 15 expoziții personale, în România, Polonia, Spania, Chile, și peste 40 de expoziții colective, în România, Ungaria, Australia, Germania.
În perioada 14 mai - 18 iunie 2021, Camil Mihăescu este prezent pe simeze cu expoziţia personală Revelatio, comprehensiunea spiralei, la galeria Park a Uniunii Artiştilor Plastici Filiala Timișoara.


Să începem dialogul nostru de la simbolul cel mai cunoscut al artei tale, spirala. Cum a intrat în creaţia ta şi ce viziune aduce?

Nu știu cu exactitate cum a intrat spirala în zona personală de interes, poate am intrat eu pe traiectul spiralei. Cert este că preocuparea pentru spirală nu a venit din modelul estetic sau geometric, ci din cărțile de filozofie și spiritualitate pe care le-am parcurs. Prin 2009 această idee s-a cristalizat și am trecut la transpunerea ei în vizual. La început prin fotografie, apoi în combinație cu desen, grafică.

Ce etapă marchează expoziţia Revelatio, comprehensiunea spiralei, deschisă până în 18 iunie 2021 la UAP Filiala Timișoara?

Este o expoziție care a dus mai departe, a finisat atât conceptul. cât și forma versiunii din 2019 – Revelatio, fluxurile spiralei – de la Casa Artelor, galeria Pigmalion. Este posibil să fie o ultimă expresie vizuală a acestui morfem, cu toate că spirala mă va însoți în continuare, cu siguranță, în minte și suflet.

Care sunt trăsăturile specifice ale creaţiei tale artistice?

Poate la această întrebare ar trebui să răspundă un critic de artă, o persoană din afară, dar voi încerca să ofer și eu câteva elemente-cheie. În primul rând, am fost fascinat din liceu, din facultate, de mediile mai speciale. Mă refer aici la fotografie înainte de toate, iar apoi la tehnicile digitale, care la începutul anilor ’90 erau încă în formă incipientă. Am experimentat mult zona colajului digital. A fost un fel de exercițiu, de antrenament. Apoi am revenit treptat la frumusețea artei „hand made”. Totuși, în majoritatea lucrărilor este prezentă fotografia și procesarea digitală, dar acoperită parțial sau chiar total de cărbune, pastel, grafit etc. Îmi place să rămân într-o gamă cromatică limitată, poate austeră pentru unii. Această alegere vine tot din filozofie și codifică oarecum lumea în care trăim: alb-negru-aur / bine-rău-lumina spirituală.

Ce relaţie ai cu ambientul atelierului, cum te raportezi la atelier?

Cred că este o întrebare de suflet pentru orice artist, la care descrierile sunt întotdeauna incomplete. Materialele pe care le folosești îți construiesc treptat ambientul în care te simți bine. Praful de cărbune care rezultă din desen, hârtia de diferite grosimi și texturi, sticlele de pigment, adezivi, diluanți etc. se „aranjează” aleatoriu în jurul zonei de lucru și devin un fel de „natură statică” mobilă. Mirosul este un alt element specific și stimulativ uneori. Când simți diluantul, deja vezi traseele de bronz lăsate de pensulă pe lucrare. Sau spray-ul fixativ care te apropie de momentul de final al unui desen.
Totuși, în cazul meu alte două elemente sunt definitorii pentru a obține o stare de lucru fertilă. Muzica este absolut necesară. Mă ajută foarte mult pentru a simți și a plonja în lucrare. Cele două dimensiuni ale colii de desen se dizolvă în multe altele.
Al doilea element este un pahar de vin roșu. Am dat din întâmplare peste anumite texte alchimice care explică foarte clar ce rol poate avea vinul asupra organismului și spiritului. Muzica și vinul te ajută mult ca artist să te „decuplezi” pentru un timp de la lumea cotidiană și să te scufunzi în lucrare și în tine. Totuși, dacă nu poți controla fin cele două elemente, ele devin cu mare ușurință opusul și poți strica lucrarea în orice moment.

Care sunt artiștii care ți-au marcat parcursul creativ?

Prin facultate am avut anumite afinități, dar apoi nu artiștii mi-au marcat parcursul creativ.  La început mi-a plăcut mult M.C. Escher, Vasarely, Hyeronimus Bosch. Era să uit, în grădiniță aveam un album cu Picasso. Știam toate lucrările și mă fascina Guernica. Evident, le-am adus și anumite corecturi cu carioca. Nu erau chiar perfecte.
Nu aș putea spune că un anumit artist sau curent mi-a marcat definitoriu concepția artistică. Dar, pe de altă parte, îmi este clar că o serie de cărți mi-au determinat preocupările vizuale.

Artist vizual în România: care sunt părţile bune, respectiv cele mai puţin bune?

Nu cred că artistul vizual din România se deosebește mult de artistul vizual de altundeva. Este o diferență mare între artistul vizual din România comunistă și cel din România contemporană, acesta este un alt subiect. Ar fi multe lucruri prin care viața și activitatea artistului din România ar putea fi îmbunătățită. Mă refer în special la aspectele administrative. Să supraviețuiești exclusiv din artă este dificil pentru majoritatea cazurilor. Mai mult, în ultimul timp paradigma inserării artei în societate s-a schimbat mult. Mă refer aici la toate formele de artă, nu doar la cea vizuală. Ca să dezvolți lucruri ample trebuie să scrii proiecte și să găsești surse de finanțare. Puțini artiști au și această abilitate. Mă refer la cei din generația matură, consacrată. De asemenea, piața, marketingul au anumite legi care interferează nu întotdeauna armonios cu domeniul și cu valoarea din artă.
Partea frumoasă este că o anumită boemă încă există în atelierele artiștilor. Sunt multe lucruri frumoase care nu țin cont de imediatul realității seci sau stresante de zi cu zi. Și sunt asumate. Dar ele au prețul lor. În primul rând material. Pe scurt, aș putea spune că a fi doar artist este frumos, dar greu.

Care sunt artiștii vizuali contemporani de pe scena internaţională pe care îi preferi şi din ce motive?

Aș vorbi mai mult de proiecte, de orientări, de grupuri decât de artiști vizuali. Un reper al ultimilor ani este Ashes and Snow al lui Gregory Colbert. Un film sublim atât din punct de vedere estetic, cât și sufletesc. De asemenea, îmi place mult Human al lui Yann Arthus Bertrand, o fantastică frescă a umanității contemporane şi nu numai. Îmi sunt foarte apropiate spectacole de coregrafie cum ar fi Blush al lui Wim Vandekeybus, Dialoge 09 al lui Sasha Waltz. Mă atrag foarte mult și experimentele cu noile paradigme digitale. Grupul Obvious din Paris este un exemplu elocvent de cum poți merge mai departe cu arta folosind Inteligența Artificială.
Sunt multe proiecte interesante pe care cu greu le mai poți încadra într-o categorie distinctă. Dar sunt și mai multe proiecte și lucrări pe care nu le înțeleg și nu le văd rostul.

Schimbând perspectiva, cum a fost perioada noului început, din anii ’90, al Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara, pe care ai trăit-o ca student? Care sunt amintirile cele mai intense ale acelor ani?

A fost frumos și greu, uneori foarte greu din cauza condițiilor de lucru. Profesorii erau parcă mai sufletiști decât acum, iar asta poate se explică și prin faptul că grupele erau mici, de 6-10 studenți. Acum e diferit. De când a fost introdus sistemul cu taxă, totul s-a schimbat mult. Aveam ore de dimineața până seara în fiecare zi, cu o pauză de masă la prânz. Documentația era greu de găsit. Era însă o efervescență și o concurență serioasă între studenți. Erau discuții, seri interminabile, câte o cinematecă din când în când, care coagulau foarte bine grupurile sociale. Poate de aceea a și avut StudentFest-ul un succes atât de mare pe vremea aceea.
Am avut ore în traveele de la universitate din dreapta intrării și la sediul din Calea Bogdăneștilor. În traveea de la parter uneori erau doar 8-10 grade, dar stăteam câte 5-6 ore să desenăm cu mănușile pe mână. Acolo am descoperit tehnica aerografului, care m-a fascinat. Am lucrat mult în aerograf, dar apoi acest mediu a fost înlocuit de cel digital. Am fost o generație privilegiată oarecum, care a avut parte de tranziția de la formele tradiționale de transpunere spre primele încercări rudimentare de prelucrare pe computer.  

În aceeaşi facultate ţi-ai construit apoi cariera universitară. Cum se îmbină creaţia cu activitatea didactică, se influenţează în vreun fel?

Nu aveam de gând să rămân în facultate, dar se pare că totuși acesta a fost destinul meu. Nu am avut nicidecum ideea unei cariere universitare și nici acum nu mă gândesc serios la asta. Sigur, creația se întrepătrunde cu activitatea didactică și principala interacțiune este cum să își fure una alteia din timpul limitat. Forma de creație pe care o fac acum nu are foarte multe în comun cu partea didactică, dar înainte de 2009 cele două conlucrau. Făceam un fel de artă digitală și asta și predam într-o mare măsură. Acum sunt drumuri diferite. Cred că ambele variante funcționează la fel de bine. Evident, nu vei găsi un artist care să pună altceva înaintea creației, dar uneori poți avea satisfacții similare și din alte activități.

Cu ce provocări te confrunţi în activitatea de decan al Facultăţii de Arte şi Design?

Cu provocările legate de limitele timpului. Este o avalanșă de probleme punctuale sau generale care trebuie rezolvate și comunicate. Este un fel de bandă a lui Möbius care nu se termină niciodată. Este mai simplu decât îmi imaginam, dar în același timp mult mai complex. Adică problemele sunt toate de un grad mediu de dificultate, dar sunt foarte multe. Aici am un mare avantaj în echipele care sprijină facultatea.
Pe de altă parte, încerc să dinamizez vectorii de dezvoltare ai instituției cu un accent pe networking și internaționalizare. După cum vedem, lucrurile se schimbă cu o viteză destul de mare și de aceea nu este suficient să faci ceva foarte bine în prezent, trebuie să ai viziune și să explorezi posibilitățile pe termen scurt și mediu. Apoi trebuie să fii capabil să și implementezi concluziile. Dacă ne gândim că toate acestea sunt parte a unui sistem complex, administrativ, social, economic, vă garantez că este rețeta perfectă generatoare de mult stres în anumite momente. Dar la final mai vine și câte o satisfacție din când în când.

Care este, aşadar, cea mai mare satisfacție în activitatea de până acum ca decan?

Că am scăpat deja de un an din mandat. Glumesc, desigur. A fost o perioadă total atipică, nemaiîntâlnită de nimeni până acum. Am început mandatul chiar în prag de pandemie și mă bucur că am reușit să gestionăm toate provocările. Nu a mers absolut perfect totul, dar cred că am reușit să traversăm cu bine acest an foarte greu. Și asta cu atât mai mult cu cât zona vocațională nu se pretează la online decât pe anumite discipline. Dacă ar fi să mă gândesc, totuși, punctual, la anumite lucruri care mi-au dat satisfacție, în primul rând am în minte comunitatea colegilor cu care lucrez foarte bine. Evident că sunt și diferențe de opinie mai ferm exprimate, dar e normal, mai ales la artiști. Sper că suntem mai bine „închegați” decât în trecut.
Un al doilea lucru este albumul Al treilea început..., un volum de mare valoare. Dar aici trebuie să menționez că nivelul calitativ este direct proporțional cu nivelul de stres produs de acest proiect.  

Cum funcţionează ‘instituţia maestrului’ la noile generaţii şi ce perspective au absolvenţii de la Arte? Ce le-ai transmite artiştilor la început de drum, în căutarea unei direcții?

„Instituția maestrului” cred că se diluează din ce în ce mai mult. La anumite specializări chiar a dispărut, dar nu este un lucru alarmant din punctul meu de vedere. Lumea se schimbă și odată cu ea și anumite cutume. Eu prefer o multitudine de opinii față de un ghidaj unic și uneori rigid. Dar un mentor este absolut necesar, cel puțin în faza incipientă.
Pentru absolvenții noștri este foarte important să cunoască cât mai bine lumea în care trăim, cu toate mecanismele ei. Nu este destul să fii foarte talentat sau să ai sclipiri efemere. Asta cu atât mai mult cu cât domeniul artei interferează cu sisteme care au propriile reguli. Unul dintre ele este marketingul. Probabil că absolvenții secțiilor din zona artelor aplicate reușesc mult mai ușor să se integreze în diferite medii tocmai datorită faptului că au o anumită orientare pragmatică.

Cum se vede astăzi realitatea artistică timişoreană în dinamica formelor sale instituționale, publice şi private?

Nu este o natură statică, ci un tablou abstract gestual. Este o realitate variată ca și concepte, spații, structuri de organizare, dar mai este încă loc mult de dezvoltare. Este foarte bine că se consolidează anumite fenomene artistice, iar inițiativa privată vine cu aport important. Cele mai frumoase și active galerii de artă contemporană sunt private. Sper ca pe viitor Muzeul de Artă să revină la o activitate mai consistentă și ne dorim și noi ca facultate să fim mai aproape de comunitate prin cultură. Poate că inițiativele restartării organismelor culturale administrative pe care le vedem în sfera autorităților locale vor aduce un nou suflu expresiv.

La final, te rog să alegi lucrarea care în acest moment consideri că te reprezintă cel mai bine şi să ne ʽvorbeşti’ despre ea!

Bine ar fi să putem face în artă astfel de precizări clare. Este greu de identificat cu exactitate o lucrare pe care aș considera-o cea mai bună. Poate mi-ar fi mai ușor opusul, să găsesc lucrări care s-au distanțat de ceea ce aveam eu în minte. Mai mult, în timp opțiunile și preferințele se pot schimba. Cred că este foarte bine așa. Dacă am putea alege cu precizie o lucrare pe baza unui set de „indicatori standard de calitate” nu ar mai fi artă. Pe de altă pare, și un subiectivism total ne poate plasa într-o sferă de neînțeles. După aproape 10 ani de studiu am ajuns la o anumită formă expresivă prin care nu pot să aleg clar o lucrare care mă reprezintă cel mai bine. Poate din această cauză este posibil să migrez spre alte subiecte sau medii de exprimare.