Claudia Serea: „Din ce scriu sper să reiasă adevărul în legătură cu istoria și emigrația”

În ultimii ani, femeile domină fără drept de apel literatura autorilor din diaspora româno-americană. Pornind de la realitatea frapantă a acestui val de creativitate feminină, am invitat mai multe scriitoare de origine română din Statele Unite și Canada să răspundă unei anchete privind condiția femeii-scriitor în America de Nord, literatura angajată, exil și imigrație, apartenență și desprindere, identități fracturate și identități multiple, precum și alte teme relevante. Autoarelor care au acceptat să participe le-a fost adresat același set de opt întrebări. Precizăm că lista numelor nu este nicidecum exhaustivă, iar selecția oferită nu reprezintă un top valoric, ci oferă o secțiune neutră prin realitatea acestui fenomen literar de o mare diversitate a vocilor, formelor de expresie, preocupărilor și atitudinilor. Ne-am propus ca, pe această cale, să lansăm cititorilor noştri invitația de a explora fără întârziere o excelentă bibliotecă de literatură contemporană, din păcate încă doar parțial cunoscută în țară. Toate interviurile sunt consultabile în spaţiul special dedicat anchetei realizate de Daciana Branea.

Claudia Serea este una dintre cele mai publicate scriitoare româno-americane și, în același timp, o foarte activă traducătoare din literatura română în engleză. Poeziile și traducerile sale au apărut, în repetate rânduri, în publicații precum „Field”, „New Letters”, „Prairie Schooner”, „Oxford Poetry”, „Asymptote”. A primit premiul cititorilor „New Letters” și a fost prezentată în documentarul „Poetry of Witness” (2015). Poeziile i-au fost traduse în rusă, franceză, italiană, arabă și farsi și incluse în The Writer’s Almanac. Cea mai recentă carte semnată de Claudia poartă titlul Scriind noaptea pe ziduri (Writing on the Walls at Night, Unsolicited Press, 2022). Alte colecții de poezie publicate: Twoxism (8th House Publishing, 2018, în colaborare cu Maria Haro), Astăzi nu s-a întâmplat nimic important (Nothing Important Happened Today, Broadstone Books, 2016), A te despărți înseamnă a muri puțin (To Part Is to Die a Little, Cervená Barva Press, 2015), Un drum de pământ atârnă din cer (A Dirt Road Hangs from the Sky, 8th House Publishing, 2013), Îngeri și bestii (Angels & Beasts, Phoenicia Publishing, 2012). Claudia Serea este redactor-fondator al Lunii Naționale a Traducerii în SUA / National Translation Month (NTM), face parte din comitetul editorial al „The Red Wheelbarrow Poets” și este unul dintre curatorii seriei „Red Wheelbarrow Poetry Readings”.


Care e condiția femeii-scriitor în America zilelor noastre? Cum se publică, promovează și cum e receptată literatura femeilor în SUA/Canada?

Cred că femeile-scriitor sunt rock stars în America de Nord contemporană. Cu siguranță, scriitoarele de proză sunt mult mai vizibile publicului larg decât poetele: mă gândesc la Joyce Carol-Oates, Margaret Atwood, dar și, în spaţiul de literatură pentru tineri adulți, la Sarah Jessica Maas sau Suzanne Collins.
Dar și în poezie sunt poete-powerhouse: Louise Glück, Rita Dove, Kay Ryan, Natasha Trethewey, Ada Limón, Tracy K. Smith, Joy Harjo și multe altele. Poezia, în general, e mai puțin citită, dar aceste nume au intrat deja în panteonul clasicilor contemporani. Cred că în acest moment sunt atât de multe scriitoare și poete americane foarte bune, încât „literatura femeilor” nu mai e o categorie distinctă, ci este, pur și simplu, literatură bună și atât.


Există o formulă a succesului, în termeni de stilistică, tematică, dar și de afiliere instituțională și acces la platforme de promovare (programe de rezidență, programe literare, edituri, reviste etc.)?

Nu cred că există o formulă anume, ci fiecare își croiește calea proprie. Ajută însă să ai o comunitate, un „trib”, un cerc de suport în jurul tău atunci când te aventurezi în hățișul poetic. Eu fac parte din grupul „The Red Wheelbarrow Poets” din New Jersey, și poate e singurul ajutor pe care l-am avut, să fac parte din acest grup care m-a susținut necondiționat.
În privința afilierii instituționale, există nenumărate masterate de poezie, programe universitare de scriere creativă și mii de edituri mai mici sau mai mari, dar nu cred că influențează succesul unui poet. Poate doar câștigarea unui premiu important să facă un poet mai vizibil, sau dacă ajunge Poet Laureat al Statelor Unite, dar tot nu cred că se poate influența semnificativ succesul material sau accesul la publicul larg. Rupi Kaur și alți poeți de pe Instagram sunt excepția de la regulă: ei au găsit o formulă care le-a adus followers, dar nu neapărat dintr-un filon poetic valoros, ci mai degrabă dintr-unul dezvoltat special pentru social media.
Proza e altceva: acolo totul e să ai o poveste bună și să găsești un agent care să te plaseze la o editură de prestigiu, iar apoi să negocieze cu HBO să facă un serial după cartea ta.


Ce anume considerați că vă definește ca scriitoare (gen, stil, tematică etc.)? De unde vă extrageți inspirația?

Cred că ceea ce mă definește este legătura mea cu România, care este adâncă și complexă.  Tematic, scriu mult despre istorie, în special istoria recentă și copilăria mea sub regimul comunist. Scriu despre familie, în special despre mama și tatăl meu, și bunica dinspre tată, ceea ce are cumva legătură cu istoria, familia mea fiind una de foști deținuți politici. După ce am emigrat în Statele Unite, am descoperit că se cunoaște prea puțin despre România și istoria dictaturii de la noi, spre deosebire de Polonia, Cehia și alte țări, și, dată fiind istoria familiei mele, sunt în poziția unică de a scrie din experiența personală. La fel și cu experiența mea de emigrație: scriu pentru că am trecut prin asta și m-a marcat profund, și asta e o sursă enormă pentru mine.
Stilistic, împrumut imagini, personaje și structuri de la mituri, povești și credințe populare; am creat un fel de realism magic sau neo-suprarealism, în special în poemele mele în proză, dar și în cele în vers liber. Poemele mele au în mare parte un caracter autobiografic, dar amestec în ele și din experiența altora, vise, coșmaruri, îngeri și alte creaturi cu aripi.


Credeți în literatura angajată? Care sunt cauzele pentru care militați sau ați milita, inclusiv prin literatură?

Nu pot să spun că subscriu angajamentelor care sunt la modă. Cred că cea mai sigură și rapidă conexiune cu cititorul se obține prin onestitate, iar grija mea cea mai mare este să exprim artistic adevăruri mari într-un mod simplu, care să creeze emoție. Plec de la experiența personală ca să păstrez acea sinceritate care mă face credibilă și pe care nu o pot pune în slujba unei cauze decât dacă aceasta m-a afectat personal. Deci, în general, militez pentru adevăr. Sper ca din ceea ce scriu să reiasă adevărul în legătură cu istoria și emigrația.


Abordați în cărțile dumneavoastră teme românești?

Da, poemele mele sunt toate româno-americane. Nu scriu doar pe teme românești sau doar pe teme americane, totul e un amalgam – dar nu scriu nimic desprins total de România. Nu am cum.


Considerați important să publicați, în original sau în traducere în limba română, și să participați la viața literară din România?

Am publicat în limba română destul de puțin, doar ocazional, în revistele „Familia”, „Scrisul românesc” și alte câteva. În general, am senzația că ar trebui să rescriu poeziile în limba română în loc să le traduc doar – și mereu amân să fac asta. Nu am niciodată destul timp să lucrez la un volum complet în limba română, poate în viitor. Cu viața literară din România am o legătură prin traducerile din poeți contemporani pe care le-am făcut de-a lungul timpului.


În ce limbă scrieți? Ce legătură ați păstrat cu limba română?

Scriu numai în limba engleză. Am trecut printr-un proces de „renaștere” în limba engleză, care a inclus adoptarea esteticii simple și a exprimării directe inventate de William Carlos Williams. Eu locuiesc în Rutherford, un oraș cu o tradiție literară deosebită: a fost orașul în care a trăit și a profesat ca medic obstetrician William Carlos Williams, poetul care a revoluționat poezia americană modernă, introducând un limbaj simplu, direct, care conectează cu cititorul nu prin idei abstracte, ci prin imagini concrete. Acum eu mă consider un discipol al acestui curent.
Am un fel de sentiment de vinovăție că am abandonat limba română ca limbă în care scriu, așa că încerc să mă „revanșez” traducând și publicând alți poeți români contemporani. În 2013, am înființat National Translation Month, un proiect literar de promovare și publicare a traducerilor în Statele Unite, desfășurat în luna septembrie a fiecărui an. Anul acesta celebrăm 10 ani de existență.


Ce înseamnă pentru dumneavoastră exilul și ce loc ocupă această temă în literatura pe care o scrieți? Cum gestionați problema dublei identități româno-americane și viața în/între două lumi?