Dorina Horătău: „Îţi trebuie disponibilitate spirituală superioară pentru a aprecia un obiect textil”

În iunie, amplul proiect al revistei noastre dedicat femeilor-artist din România şi Italia se îmbogăţeşte cu o nouă serie de interviuri care aprofundează şi extind tematica spre alte zone de interes, propunând noi perspective şi interpretări. Toate contribuţiile sunt reunite în secţiunea specială Ancheta exclusivă femeia-artist.
În această pagină, un amplu interviu cu Dorina Horătău, artist vizual, conferențiar la Universitatea Națională de Arte București, unde predă din 1994. În 2008 a obținut titlul universitar de Doctor în Arte Vizuale, iar din 2011 până în prezent este director al Departamentului Arte Textile - Design Textil din cadrul Facultății de Arte Decorative și Design a Universității Naționale de Arte, București. Este co-fondator al Humanities & Design Center for the Creative Industries (HDCCI) şi membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative, București, din 1996. Din 1994 până în prezent, a participat la numeroase evenimente expoziționale de prestigiu la nivel național și internațional.
Dorina Horătău își desfășoară cea mai mare parte a activității de creație în București, iar mediile predilecte de exprimare artistică sunt desenul şi tehnicile mixte, obiectul textil, instalaţia mix-media indoor sau outdoor, intervențiile în spațiul natural sau public. În ultima perioadă, dezvoltă metode de intervenție artistică în care explorează posibilităţile mai multor medii sau materiale cu scopul de a-şi exprima ideile într-o gamă estetică cât mai personală.
Manifestând un interes special pentru compoziţia spaţiului interior şi integrarea gestului artistic în cadrul acestuia ca accent şi simbol, de-a lungul timpului a inițiat sau a fost invitată să coordoneze şi să curatorieze o serie de evenimente expoziționale colective importante, la nivel național sau local.
A obţinut importante premii şi recunoaşteri profesionale: Bursa UAP / Secţiunea Arte Decorative (1995), Marele Premiu al Trienalei de Artă Textilă / ediţia a V-a (2006), Premiul pentru Arte Decorative „Arte în Bucureşti”/ ediţia a III-a (2012), Premiul BIAMT/ Secţiunea Arte Textile (2014), Premiul  SMB9 Mixed-Media acordat de UAP din România (2015), Premiul pentru Arte Decorative la Premiile UAP din România, 2017 (2018).


Cum vedeţi astăzi condiția femeii-artist? Ce aspecte ar trebui schimbate sau nuanţate?

În opinia mea, dacă ne referim la un teritoriu pe care consider că îl cunosc, cel românesc, condiția femeii-artist este una atinsă de vulnerabilitate: un subiect, o temă, o direcţie de studiu, un motiv de dezbatere în sine (artistic, social, cultural, spiritual, psihologic ş.a.m.d.). Şi asta pentru că, din păcate, încă purtăm în spate, dacă mă pot exprima aşa, povara perioadelor anterioare, greutatea unor epoci dure prin care am trecut, perioada comunistă, mai întâi, perioada post revoluţie ’89, pentru că, să nu uităm, primele decade zise „ale libertăţii” nu au fost nici pe departe un drum presărat cu flori pentru femeile românce. Încă suferim de acumulările „istorice”, ele marcând profund modul nostru de a fi (atât cel feminin, cât şi cel masculin) faţă de realitatea „conţinătoare”, mai veche sau mai nouă.
Consider că femeia-artist, ca oricare alt individ social, este oglinda spaţiului în care se află, a locului în care trăieşte. În acest sens, referindu-ne la zilele noastre, sunt foarte multe de spus. Astăzi, artistic vorbind, sunt multe lucruri bune care ni se întâmplă, însă trebuie să conştientizăm că acumulările-balast adunate de-a lungul timpului au lăsat urme nevăzute care, deşi par vindecate „la suprafaţă”, pot apărea „pe dedesubt”, pot răbufni într-o formă total neaşteptată. 
Înaintea mea au mai spus-o şi alţii: pentru rezolvarea unor probleme de acest fel, este nevoie de un timp al conştientizării, de unul al vindecării şi apoi de un alt timp al refacerii. Cred că în prezent, referindu-ne la condiţia femeii-artist, ne putem regăsi mai degrabă în primul segment, cel al conştientizării reale a „urmelor istorice” de care ne resimţim.

Nothingness, 2018, Instalaţie mixt media, din seria 16 metri pătraţi
(Foto: Corneliu David)

Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru artele textile şi designul textil?

Ca pentru orice alt artist de pe lumea asta, s-a întâmplat ca aplecarea şi uşurinţa cu care mă descurcam nativ în zona artistică să fie remarcată de către alţii. De aici plecând, nu a fost mult de căutat: fiind aşezată pe şinele potrivite, au urmat acumulările pe care le-am făcut cu foarte multă muncă şi îndărătnicie. Şi nu neapărat de dragul artei, ci pentru că, în sinea mea, doream să-mi depăşesc cumva condiţia.
În ce priveşte artele textile, lucrurile s-au petrecut din aproape în aproape şi cel mai probabil a fost vorba de o afinitate mai mult simţită şi mai puţin determinată raţional; mai mult, momentul „alegerii necesare” a venit, pentru mine, într-un moment în care „alte teritorii” ale artei erau ocupate de cei „avuţi” sau de cei „aleşi”. Şi am decis să rămân aici, în acest domeniu de largă tradiţie şi imens efort, propunându-mi să mă concentrez şi să descopăr toate acele calităţi ale „cârpei”, calităţi pe care alte sectoare ale artei le identifică mai puţin, mai greu, sau nu le observă deloc.

Arta textilă este tot mai ofertantă în sectorul artelor vizuale, recuperând tehnici tradiționale și adăugând elemente contemporane, îmbinând medii diferite. Care sunt, în creaţia dumneavoastră, trăsăturile specifice ale expresiei artistice?

După cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, consider că pregătirea atentă, temeinică, în acest domeniu este esenţială. ABC-ul artelor textile ţi se descoperă abia atunci când, artist fiind, eşti capabil să te apleci, să te subordonezi utilajului, tehnicii sau materialului cu care lucrezi. Altfel, fără legătura intimă cu firul, fără înţelegerea lui, totul se reduce la o vedere de deasupra, care te ajută doar la reprezentarea unui subiect de lucru şi atât, nimic mai mult. Fibra textilă, ţesătura, oricum i-am spune, are o serie de trăsături definitorii. Acestea nu sunt la îndemâna oricui şi nu pot fi folosite la întâmplare decât dacă, matur fiind, decizi că îţi doreşti ca mesajul tău să arate explicit aceasta. În acelaşi timp, o piesă textilă conformată sau prezentată într-un cadru, fără aceste date definitorii, foarte uşor poate cădea în derizoriu, poate decădea la starea şi apelativul de „cârpă”.
De-a lungul timpului, confruntându-mă cu diferite situaţii şi învăţând să privesc lucrurile cu răbdare şi cu mai multă atenţie, am găsit câteva soluţii de prezentare sau de etalare a acestor potenţialităţi ale textilelor pe care le-am „legat” de preocupările sau stările mele din timpul respectiv.
Astfel, într-o primă etapă, imediat după terminarea facultăţii (începând cu 1995/96) m-am apropiat de elementul vegetal, altul decât cel cu care lumea se obişnuise: nu firul clasic, fie el in, cânepă sau bumbac. Am fost o apropiată a ierbii şi a frunzelor căzute din copaci. Etalarea acestor materiale de lucru umile, la îndemâna oricui, am făcut-o compactându-le într-o serie de forme standard pentru regnul textilelor: „perne” de diferite forme şi mărimi, volume mai mult sau mai puţin geometrice cu care cream instalaţii sau interveneam asupra unui spaţiu etc.
De-a lungul timpului, în funcţie de preocupările, lecturile şi influxurile de moment, am continuat cercetarea asupra acestor materiale şi am ajuns la ţesătura conţinătoare de fibră vegetală, respectiv la firul de iarbă ca „suport” expresiv. Toate aceste căutări particulare legate de materialul de lucru au fost corelate cu documentările referitoare la spaţiul conţinător al obiectului artistic.
Mai târziu, s-a concretizat seria REVIVAL, o serie care problematizează ignoranţa cu care ne privim trecutul/ originile, în graba noastră de a fi cu orice preţ în acord cu prezentul. Mai aproape de prezent, seria 16 metri pătraţi scoate la vedere o altă faţă a condiţiei artistului în societatea în care trăieşte.

NATAL, Instalaţie outdoor & indoor, 2018-2019
(Documentare video/ film: Alin Iacob, Foto: Artwall, Corneliu David)

Cum se îmbină creativitatea şi tehnica în experienţa dumneavoastră şi ce determină succesul unei opere?

Vin dintr-o zonă a artei în care, pentru a pune în practică o idee, trebuie să faci echipă cu alţi oameni. Orice sfat este binevenit, pentru că îţi oferă o perspectivă complementară. Acest fapt îţi arată clar ce poţi să faci, ce nu poţi să faci şi ce ai de învăţat în plus. Întrucât arta a devenit un fenomen aparte, capabil să provoace mai mult decât o receptare estetică, trebuie avute în vedere mult mai multe aspecte decât cele strict legate de „orgoliul” sau „crezul” individual. Experienţa personală mi-a arătat că un anume tip de sinceritate a artistului este esenţială pentru reprezentarea artistică pe care alege să o facă. Creativitatea dublată de această sinceritate, folosind un material de lucru bine înţeles, cu o execuţie tehnică compatibilă cu demersul iniţial, asigură integritatea operei, cu speranţa unui succes, deşi întotdeauna fără garanţia lui. Astăzi, de cele mai multe ori este căutat succesul operei, înaintea integrităţii operei. Sigur, este vorba de un subiect separat şi complex, însă deloc de neglijat.

Care sunt temele dumneavoastră recurente şi filosofia din spatele operelor?

Sunt temele care ţin de exprimarea sinelui în mai multe medii sau spaţii. Urmăresc trasee noi, cele care mă provoacă să le descopăr din aproape în aproape, poate pentru că sunt adepta unei deveniri treptate, organice şi a artei, şi a mesajului, şi a celui care-l creează sau îl poartă.
Nu cred că am reuşit să ajung să-mi conturez o filosofie a temelor, însă mă sprijin pe ideea că un lucru cu substanţă şi în care crezi, chiar dacă este deranjant, dar este spus cu sinceritate şi într-un mod cuviincios, lasă loc comunicării, creează dialog.

NATAL, instalaţie outdoor & indoor, 2018-2019
Expunere la MNAC in cadrul După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări, 2021
(Foto: Mihai Theodor Sava)

Ce modele vă inspiră în activitatea dumneavoastră?

Îmi captează atenţia modelele care îmi transmit sau îmi sugerează integritate şi prestanţă laolaltă cu sinceritatea. Şi aici mă refer la oameni, ca şi la opere. Spre exemplu, la Bienala de Artă de la Veneţia 2019, mi-a atras atenţia lucrarea din pavilionul Austriei („Discordo Ergo Sum”), ca şi ansamblul construit din pavilionul Germaniei. În general, îmi dă energie şi mă mobilizează genul de artă care degajă un anume tip de forţă şi monumentalitate, cu un caracter uşor masculin, dominator în sensul exprimării unei puteri, a unei energii pure, aproape brute.  Dacă acolo există şi imperfecţiuni deliberate, într-o relaţie cinstită, uşor severă, este şi mai bine. Însă sunt conştientă că mai am de învăţat datele femininului, şi aici mă refer la capacitatea de a-i lăsa pe ceilalţi să-ţi vadă vulnerabilităţile. Femeile model care mă inspiră sunt: Alexandra Titu, Ruxandra Demetrescu, Ileana Pintilie.

Cum se plasează textilul în contextul artei contemporane, cu tendinţele sale inovative şi implicaţiile ecologice?

Are un loc privilegiat, însă potenţialul nu îi este folosit la maxim, ori din cauză că nu avem capacitatea de a ne organiza în echipe de lucru, ori din cauză că nu suntem atenţi la ceea ce este în jurul nostru. Dar e multă nevoie de fineţe, de culoare, de căldură în viaţa noastră, iar artele textile ne pot oferi aceste daruri. Şi mai vreau să spun ceva: textilul educă. Multe familii avute pot avea în casă pictură, grafică, sculptură chiar – dar extrem de puţine au ca obiect de artă preferat o tapiserie, o ţesătură de mare calitate. Chiar dacă sună uşor arogant, mă risc: îţi trebuie disponibilitate spirituală superioară pentru a aprecia, pentru a te bucura de un obiect textil.

REVIVAL, miniatură textilă, 2020 (foto: Corneliu David)

Cum apreciaţi reprezentarea românească în general şi a femeilor-artist în special, pe scena internațională a artei?

Reprezentarea românească în general ar avea de câştigat dacă nu am exista, şi ca artişti, şi ca români în genere, pe segmente, pe paliere separate care trăiesc în lumi diferite. Din păcate, în locul unei unităţi de breaslă care să ne confirme statutul sau autoritatea, s-au generat tot felul de reţele segregaţioniste şi de poli de lucru centraţi pe compatibilităţi şi afinităţi „de grup”, lucru care, în sine, nu este rău, ca etapă de evoluţie a lumii „artiştilor”, dar care, perpetuat inconştient, sfârşeşte prin a ne duce pe toţi la auto-sufocare. Am ajuns să cred că am beneficia de mai multă apreciere, ca artişti, dacă am fi supuşi unei vederi generale străine, din afară, iar aceasta ne-ar aşeza într-un raport cu lumea artistică europeană sau internaţională.     

Cum vedeţi relaţia dintre modelele teoretice și practica artistică? Există un network al profesionistelor din lumea artei, între femeile-artist/curator/galerist/colecţionar etc.?

În ultima vreme, aceste dualităţi funcţionează, ceea ce este foarte bine, pentru că modelele determină o anumită schimbare. Mă refer la Geta Brătescu, de pildă, un model pentru multe dintre noi, însă trebuie mai mult de atât, nu e suficient doar sa te asociezi cu o temă sau cu un bagaj de referinţe. Este facil şi uşor jenant. Fiecare trebuie să sape mai mult în el, să se descopere pe sine.
Da, la noi, pe linia „femeii cu multiplă folosinţă”, gen femeie-mamă-soţie-artist-curator, pot fi găsite câteva exemple care dovedesc capacitatea doamnelor artei româneşti de a se descurca bine pe mai multe paliere ale existenţei, de la cele familiale la cele sociale.

Iarba de la Palat, Instalaţie multimedia, 2019 (Foto: Mihai Theodor Sava)
Expunere la MNAC în cadrul După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări, 2021

Cum se răsfrânge această perioadă asupra activităţii dumneavoastră? Dar asupra sectorului artei în general şi ce consecinţe credeţi că ar putea avea pe termen lung?

Din punctul meu de vedere, trăim într-o perioadă plină de contradicţii. Însă, la sfatul unui om la care ţin foarte mult, am ales să mă dau deoparte şi să nu gândesc de una singură lucrurile. Cer ajutor, sau ascult şi pe altcineva, poate mai mare sau cu mai multă experienţă decât mine. În acest fel, nu te raportezi doar la tine, la ceea ce faci: până şi orgoliul de artist trebuie educat. Pe termen lung, cred că povestea aceasta / provocarea aceasta a declanşat un mare semn de întrebare pentru noi toţi şi mai cred că ne-am maturizat, ne-am copt poate uşor prea rapid, cumva forţaţi de lucruri. Vom fi mai conştienţi şi mai responsabili, vom lucra mai mult în echipe, vom fi mai maleabili, mai mobili. Consider că vor fi atât urmări pozitive, cât şi negative, însă este bine să ne păstrăm încrezători.

Captured by reality, construcţie/asamblaj, 2020-2021 (Foto: Mihai Theodor Sava)