Restituiri culturale. George Ţărnea despre soarta poeziei

În 2015 se împlinesc 70 de ani de la naşterea lui George Ţărnea, cel care a fost supranumit poetul iubirii. Cu acest prilej publicăm un interviu video realizat în 1992 la Timişoara de către regizorul Victor Popa, în care îl putem asculta pe poet vorbind despre soarta poeziei, plecând de la următoarea premisă: „Soarta poeziei este una singură, cea care nu se poate tălmăci, cea care nu se poate explica, pentru că umilele noastre fiinţe, trecătoare prin anotimpurile vieţii, nu pot îndrăzni să aibă acces la soartă. Iată de ce au unul cred că soarta poeziei şi soarta neamului din care mă trag şi soarta ţării care ne adăposteşte pe toţi, buni sau răi, mari sau mici, înţelepţi sau tembeli, călăi sau victime, ei bine, această soartă se află în puterea metafizicului, în puterea divinului, şi numai câţiva dintre noi au harul deosebit să întrezărească din când în când câte o rază prevestitoare din această soartă. Ceea ce rămâne pentru noi este doar semnul jertfei, repetat la nesfârşit, pentru că fără jertfă poezia nu se poate închega. Din acest punct de vedere noi putem greşi, putem să ne jertfim pentru o cauză nedreaptă, putem să fim minţiţi şi, după minciuna iniţială, să minţim la rândul nostru, dar dacă nu credem în jertfă tot lucrul nostru este ca o vorbire în pustiu. Poeţii nu se fac, ei doar sunt, dacă sunt poeţi. Cei făcuţi, mai devreme sau mai târziu, ies din matca poeziei, ies din starea poetică şi rămân toată viaţa numai clăditori de cuvinte calpe”.

Cât despre destinul său poetic, George Ţărnea mărturiseşte: „Din câte cuvinte am clădit, fără îndoială multe au pricinuit şi rău, multe sunt izvorâte dintr-un sol mincinos, dar ceea ce îmi asum cu toată puterea este jertfa pe care n-am părăsit-o niciodată şi voi rămâne în spaţiul poeziei atâta vreme cât ştiu că jertfa mi se cere şi sunt în stare să mi-o asum”.   

Legătura profundă cu Timişoara este un alt punct asupra căruia se opreşte poetul: „Timişoara, ca spaţiu şi ca simbol, este pentru mine, chiar biografic, un loc ciudat, un loc atât de ciudat încât, o mărturiseam şi mai demult şi o mărturisesc de fiecare dată când mi se oferă prilejul, acest loc îmi provoacă o tristeţe insuportabilă şi o bucurie insuportabilă. Acest amestec de tristeţe şi bucurie se află aşezat în cartea pe care o recunosc nu cea mai bună a mea, ci cartea care, tot ca un semn al destinului, are un titlu ambiguu. Ea se numeşte Cartea clară. Fiinţa care a generat această carte era un sâmbure, un miez, o scânteie din acest loc ciudat care este Timişoara. Din această pricină eu tremur de fiecare dată, mai mult decât pentru orice pe faţa pământului, pentru frunza care moare la Timişoara şi mă bucur, mai mult decât pentru orice alt loc de pe faţa pământului, pentru firul de iarbă care răsare la Timişoara”.

Pentru a vizualiza interviul video, clicaţi pe oricare din imaginile de mai jos.

(nr. 2, februarie 2015, anul V)