Irina Ţurcanu: „Ceea ce mă fascinează cel mai mult este chestiunea identității și a rădăcinilor”

În acest număr publicăm o anchetă exclusivă realizată de Afrodita Carmen Cionchin şi dedicată scriitorilor „migranți” români din Italia, cărora revista noastră le dedică, în ediţia italiană, o secțiune specială și o bază de date permanent actualizată. Am intervievat câţiva dintre cei mai activi autori ai momentului, care reprezintă o realitate complexă și variată: sunt cei care scriu doar în italiană și cei care scriu și publică în ambele limbi, iar unii traduc şi cărți românești în italiană sau cărţi italiene în română. Cei mai mulţi locuiesc în Italia de mai bine de douăzeci de ani, dar sunt și cei care s-au întors în România după douăzeci de ani sau se mişcă între cele două țări. În bună parte scriu preponderent poezie, în vreme ce alţii preferă proza. În ceea ce privește distribuția pe sexe, majoritatea sunt femei.
Invitații noștri sunt: ​​Ingrid Beatrice Coman-Prodan, Alexandra Firiță, Lăcrămioara Maricica Niță, Lucia Ileana Pop, Lidia Popa, Irina Țurcanu, Viorel Boldiș. Împreună cu ei reflectăm asupra semnificațiilor celor mai profunde ale scrisului într-o altă limbă decât cea de origine, şi anume limba țării de adopție, asupra principalelor teme abordate și asupra particularităților creației lor literare. Toate contribuțiile sunt reunite într-un spațiu special, care poate fi consultat aici.


Irina Ţurcanu, scriitoare şi traducătoare, s-a născut în 1984 la Gura Humorului, în judeţul Suceava, şi din 2002 trăieşte în Italia, unde s-a licenţiat în Filosofie la Universitatea din Milano. A colaborat la diferite reviste italiene, naţionale şi regionale. A lucrat ca editor în cadrul mai multor edituri din Peninsulă. Poeziile sale au fost publicate în varii antologii şi a obţinut premiul al treilea la concursul „Lingua Madre” şi premiul întâi la concursul „Scrivere Altrove”. A îngrijit antologiile Ritorno a casa (Ciesse Edizioni) şi Io scelgo (Rediviva Edizioni) şi a tradus în română volumele Muzică pentru lupi Dario Fertilio (Rediviva Edizioni); Ozono Generation de Severino Bacchin (Rediviva) şi Tot restul e provizoriu de Guido Barbujani (Ed. Ideea Europeană, Bucureşti). În italiană, a tradus Le giovinezze di Daniel Abagiu de Cezar Paul-Bădescu (Ciesse Edizioni) şi Il mulino fortunato de Ioan Slavici. A publicat romanele Alia, su un sentiero diverso (Seneca Ed.); La pipa, Mr. Ceb e l’Altra (Ciesse Ed.), La frivolezza del cristallo liquido (Absolutely Free); Rigor Artis (Absolutely Free). În prezent, colaborează la „SulRomanzo”, „Orizzonti culturali italo-romeni” şi la ziarul „Libertà”.


Cum te defineşti, „scriitoare migrantă”, „scriitoare italofonă” sau într-un alt fel?

Deși nu iubesc în mod deosebit definițiile, întrucât sunt adesea doar niște simplificări folositoare înspre a ne înțelege, lucru de care mai uităm, mă simt aproape de ideea unui scriitor italofolon.


Ce deosebește un scriitor migrant de unul autohton? 

Scriitorul migrant a experimentat un fel de „sinucidere” și renaștere, iar asta îl face să țină de două culturi, literare și strict culturale. Pe de o parte îl îmbogățește, pentru că vehiculează două viziuni ale lumii. Pe de altă parte, îl sărăcește întrucât, pentru a face spațiu altuia trebuie să renunți la ceva; sub această definiție generică găsim mai multe aspecte: amintirile sedimentate, cugetările asupra limbii, contactul prelungit cu ideile unei culturi. Scriitorul autohton are mai multe șanse de a deveni expert în propria limbă și cultură. Iar în această specializare, iată, și el va pierde inevitabil ceva.


Când ai început să scrii în italiană și de ce?

Am început să scriu în italiană în 2002, datorită unei colaborări cu ziarul „Libertà” din Piacenza. O experiență incredibilă, bazată pe o formă de inconștiență din partea mea. Altfel spus, nu eram conștientă de propriile limite și, spre norocul meu, oameni extraordinari și pregătiți mi-au fost alături învățându-mă ceea ce era de știut.  


Câte și ce cărți ai publicat până acum în italiană?

Am publicat 5 cărți de proză, în ordine cronologică: Alia, su un sentiero diverso (2008; Seneca Edizioni); La Pipa, Mr. Ceb e l’Altra (2011; Ciesse Edizioni); La frivolezza del cristallo liquido (2011; Absolutely free editore); Rigor Artis (2014; Absolutely free editore); L’isola che c’è (2019; Parallelo45 Edizioni). De asemenea, un eseu dedicat lui Cioran L’auto-biografismo di Emil Cioran (Rediviva Edizioni, 2021).


Care sunt temele recurente în scrierile tale?

Ceea ce mă fascinează cel mai mult este chestiunea identității și a rădăcinilor. La ce e bună identitatea? În relație cu ce anume e nevoie ca identitatea mea să rămână intactă? Iar în întâlnirea cu celălalt, cât de poroase să-mi fie hotarele ca să nu mă anulez, dar să se întâmple totuși întâlnirea? Și rădăcinile? Dau stabilitate sau imobilitate? Iată, sunt astea întrebările care mă împing de obicei spre o poveste.    


A fost greu să găsești un editor în Italia?

Nu a fost greu să găsesc un editor mic, ba chiar am fost norocoasă. Un mare editor, în schimb, e complicat. E nevoie de un agent literar care să creadă în tine și care să-ți ducă povestea la editori și să-i convingă să citească ceea ce ai scris. Să găsești un agent nu e foarte ușor. În cazul meu, am fost foarte norocoasă; o întâlnire de idei, de sentimente, chiar înainte de a simți dorința de a lucra împreună.


Ai participat la concursuri și festivaluri literare din Italia? Cum îți promovezi cărțile?

Am participat fie la concursuri, fie la festivaluri literare în Italia. Pentru promovare, mă folosesc îndeosebi de prezentări de carte, de recenzii pe bloguri și ziare.


Ai tradus și cărți românești în italiană? Dacă da, care?

Da, l-am tradus în italiană pe Cezar Paul-Bădescu, Le giovinezze di Daniel Abagiu, pentru Ciesse Edizioni. Și Il mulino fortunato de Ioan Slavici pentru Rediviva Edizioni.


Ce este mai complex, după părerea ta, să scrii sau să traduci în italiană?

Pentru mine, traducerea e mai complexă. Te obligă să stai în anumite hotare. Explic cu o metaforă matematică: sunt anumite expresii algebrice care cer mai multă imaginație decât o poezie, să vezi produse invizibile, să le manipulezi, fără se te poți îndepărta de ecuația inițială. Traducerea e acest lucru. Scrisul, în schimb, îți permite să-ți imaginezi o întreagă lume în care ecuația ta are soluții și sens.


Scrii și în română și publici și în România?

Nu, nu scriu în română. Am publicat în română traducerea romanului lui Guido Barbujani, Tot restul e provizoriu (Ideea Europeană, 2021).


Ce înseamnă pentru tine să scrii în italiană față de a scrie în română?

Italiana este limba maturității. Româna e limba emoțiilor primordiale. În ultimul timp simt deseori nevoia de a le amesteca.


Care sunt caracteristicile limbajului tău? Folosești în scrierile tale și cuvinte românești sau elemente dialectale ale regiunii italiene în care trăiești?

Da, simt deseori nevoia de a le amesteca, mai ales în dialog. Poveștile, în fond, sunt limbă, iar limba e ceea ce trăim.


Crezi că te vei întoarce într-o zi să locuiești în România?

Nu am planuri specifice, dar nu exclud.


Care ar putea fi, după părerea ta, rolul și funcția scrierii în contextul istoric pe care îl trăim?

Ca să vorbesc despre scris voi vorbi despre consecința sa imediată, lectura. Lectura nu e pentru toți, nu a fost niciodată, dar nu văd un alt mod pentru a continua discursul neîntrerupt între ideile celor departe de noi, în timp și spațiu.