Despre traduceri şi scriitura migrantă. În dialog cu Irina Ţurcanu

Traducerile din literatura română publicate în Italia se îmbogăţesc cu fiecare an, iar revista noastră le înregistrează în baza de date Scriitori români în italiană. Unul dintre clasicii publicaţi în 2021 în Italia este Ioan Slavici, în noua traducere a Irinei Ţurcanu, cu titlul Il mulino fortunato, la editura Rediviva din Milano. Despre această traducere și despre literatura română migrantă din Italia, în interviul realizat de Afrodita Cionchin.
Traducătoare şi scriitoare, Irina Ţurcanu s-a născut în Romania şi trăieşte în Italia, unde s-a licenţiat în Filosofie la Universitatea din Milano. A colaborat la diferite reviste italiene, naţionale şi regionale. A lucrat ca editor în cadrul mai multor edituri din Peninsulă. Poeziile sale au fost publicate în varii antologii şi a obţinut premiul al treilea la concursul „Lingua Madre” şi premiul întâi la concursul „Scrivere Altrove”. A îngrijit antologiile Ritorno a casa (Ciesse Edizioni) şi Io scelgo (Rediviva Edizioni) şi a tradus în română volumele Muzică pentru lupi Dario Fertilio (Rediviva Edizioni); Ozono Generation de Severino Bacchin (Rediviva) şi Tot restul e provizoriu de Guido Barbujani (Ed. Ideea Europeană, Bucureşti). În italiană, a tradus Le giovinezze di Daniel Abagiu de Cezar Paul-Bădescu (Ciesse Edizioni) şi Il mulino fortunato de Ioan Slavici. A publicat romanele Alia, su un sentiero diverso (Seneca Ed.); La pipa, Mr. Ceb e l’Altra (Ciesse Ed.), La frivolezza del cristallo liquido (Absolutely Free); Rigor Artis (Absolutely Free). În prezent, colaborează la „SulRomanzo”, „Orizzonti culturali italo-romeni” şi la ziarul „Libertà”.


Cum s-a născut acest proiect traductiv şi de ce te-ai oprit asupra unui clasic al literaturii române?

Ideea s-a născut dintr-o conversație cu Violeta Popescu, președinta Centrului cultural italo-român  din Milano și, în mare măsură, sufletul editurii Rediviva. Sprijinul Violetei Popescu a fost esențial, iar posibilitatea de a traduce în italiană un roman atât de surprinzător mi s-a părut un fapt important înspre a face cunoscută cultura română în teritoriul italian.


Cum te-ai raportat la traducerea anterioară, cea realizată în 1965 de Luigi Basevi?

Știam deja ce fel de traducere voiam să propun eu, dar, după ce am recitit romanul în limba română și am vizionat filmul La moara cu noroc, am citit versiunea din 1965 cu intenția de a înțelege ce fel de traducere a propus Luigi Basevi, adică dacă era una care „îmblânzește” povestea sau una care te poartă într-un spațiu îndepărtat.


De ce ai optat pentru traducerea titlului Moara cu noroc prin Il mulino fortunato?

Deși Il mulino della fortuna este un titlu încetățenit, ca să citez un coleg traducător foarte talentat cu care am avut prilejul să mă consult și care m-a îndrumat să mențin această versiune, am simțit că nu mă satisface. Cu noroc are rădăcini culturale foarte adânci în limba română. Până și copiii cântă despre un alunelu cu noroc. Are o dimensiune populară, dar și una demonică. Norocul nu e creștin. Moara lui Slavici menține toate aceste implicații prin sintagma „cu noroc”. Apoi, în română, norocul te poate bate, viața se întâmplă după cum ți-e acesta, poate fi până și o formă de salut. Inevitabil, pentru a-l aduce în limba italiană, ceva din tot acest bagaj trebuia să se piardă. Cel mai aderent ar fi fost probabil Il mulino che porta fortuna, dar destul de impracticabil. Il mulino della fortuna, moara norocului, mi se părea că moara aparține norocului, pe când fortunato era doar un atribut al ei, un fel de a fi, deci mai aproape de acel „cu noroc” original. 


De 11 ani, prin revista noastră, urmărim publicațiile de literatură română în Italia. Cum se vede astăzi reprezentarea scriitorilor români publicaţi în Italia?

Lumea editorială e complicată și ramificată peste tot, inclusiv în Italia. Marile culturi se revarsă mai ușor în sânul celor mici. Raportul dintre cultura italiană și cea română e cu siguranță cel al unor surori, de vârste diferite. E inutil să specific care-i mezina. Acestea fiind spuse, există totuși o nișă care se interesează în mod autentic și care e mișcată de o curiozitate reală față de literatura română tradusă în italiană. Spre fericirea noastră, sunt mulți traducători neosteniți care propun an de an un număr important de titluri.


Ce autori contemporani și/sau cărți ai dori să fie publicaţi/publicate în viitor?

Personal, am unele „iubiri” literare întruchipate în anumiți scriitori. Dau trei exemple: Cezar Paul Bădescu și cartea sa Luminița, mon amour; Radu Paraschivescu și cartea Acul de aur și ochiul Glorianei; și Răzvan Petrescu, Cuțitul japonez. Aș vrea, in mod egoist, să pot vorbi cu prietenii mei italieni despre aceste cărți, după ce le-au citit.


Prin activitatea ta literară, reprezinţi aşa-numita „literatură migrantă” din Italia. Cum este, pentru tine, scrisul în italiană faţă de cel în limba română?

Nu am scris niciodată nimic semnificativ în limba română. Mă tem că nu aș fi capabilă să descriu un personaj în mod realistic prin limbaj pentru că îmi lipsește sunetul în ureche. Româna mea e cea a copilăriei și a cărților, ori nu se poate scrie nimic nou dacă nu te „murdărești” cu viața, iar asta se întâmplă îndeosebi în limba vorbită. Din acest punct de vedere, să scriu în italiană mi-e mai natural.


Cum se prezintă astăzi, în ansamblul ei, scriitura migranţilor români din Italia şi cum este ea receptată de critica italiană? 

Vorbeam la un moment dat cu un editor al unei importante edituri italiene chiar despre acest subiect. Luam în considerare cum în alte țări, spre exemplu Franța sau UK, literatura migrantă, în general, și-a găsit mai ușor un spațiu, pe când în Italia rămâne oarecum marginală, cu excepția câtorva nume. Concluzia la care am ajuns e una istorică, cum se întâmplă deseori. Fenomenul, în Italia, e relativ recent, pe când, grație colonialismului masiv, alte țări europene au întâmpinat fenomenul mai repede, poate chiar și cu o urgență mai mare.
Comunitatea română, în Italia, a început să se întețească de curând. Are nevoie de timp pentru a se maturiza și produce scriitori interesanți pentru marele public, nu doar pentru o nișă.


Care ar fi trăsăturile specifice limbajului literaturii migrante şi ce influenţe are asupra limbajului literar italian?

O întrebare foarte interesantă, la care nu știu dacă am un răspuns satisfăcător. Trăsăturile specifice cred că sunt reprezentate de spațiile îndepărtate și istoria diferită pe care literatura migrantă le pune în scenă. Oamenii nu se pot atașa de toate neajunsurile din lume, uneori e treaba literaturii să sensibilizeze cititorii asupra unor chestiuni care altfel ar rămâne în umbră, iar din acest punct de vedere, traducerile și literatura migrantă pot fi o contribuție esențială. În ceea ce privește limbajul, cred că va putea avea o influență în momentul în care literatura migrantă va reuși să iasă din strâmtoarea în care se află acum, ajungând la cititori la fel de bine precum cea autohtonă.


Condiţia migrantului se reflectă şi în problematica pe care o înfruntă în scrierile sale. Care sunt, în acest sens, temele predilecte?

Dezrădăcinarea cred că este subiectul principal. Cum ar putea fi altfel? Poate un artist să nu-și povestească cele mai profunde traume? Mai mult, are sens să tacă așa ceva?


Ce proiecte de traducere şi/sau scriitură ai în vedere pentru noul an?

Momentan particip la un curs dedicat scenariilor, unde lucrez cu autori precum Valia Santella și Bruno Oliviero. Împreună cu o colegă, lucrez la un scenariu care sper că va lua o formă convingătoare. În șantier mai sunt și un roman și, sper, o traducere, dar prefer să spun mai multe când totul va fi mai concret.