Lucia Ileana Pop: „Scriu mai mult în română pentru că mă simt mai liberă” În acest număr publicăm o anchetă exclusivă realizată de Afrodita Carmen Cionchin şi dedicată scriitorilor „migranți” români din Italia, cărora revista noastră le dedică, în ediţia italiană, o secțiune specială și o bază de date permanent actualizată. Am intervievat câţiva dintre cei mai activi autori ai momentului, care reprezintă o realitate complexă și variată: sunt cei care scriu doar în italiană și cei care scriu și publică în ambele limbi, iar unii traduc şi cărți românești în italiană sau cărţi italiene în română. Cei mai mulţi locuiesc în Italia de mai bine de douăzeci de ani, dar sunt și cei care s-au întors în România după douăzeci de ani sau se mişcă între cele două țări. În bună parte scriu preponderent poezie, în vreme ce alţii preferă proza. În ceea ce privește distribuția pe sexe, majoritatea sunt femei. Sunt o scriitoare migrantă, tema emigrației și integrării este prezentă în scrierile mele, dar nu aceasta este tema principală; sunt și vorbitoare de limba italiană și folosesc limba italiană pentru a scrie, de multe ori. Dar nu-mi plac aceste catalogări și aș spune mai degrabă că sunt un scriitor român care locuiește în Italia, deci scrie și în italiană și despre migrație, dar preferă să scrie în limba maternă pe care o simte ca fiind cea mai ascultătoare (chiar dacă iubește limba italiană aproape la fel de mult ca propria limbă) și abordează multe alte teme. Scriitorul migrant este mai bogat, poate. Are această experiență în plus de emigrant, așa că poate scrie pe această temă după ce a trăit experiența personală și, cu siguranță, devine și mai sensibil la problema emigrației. De asemenea, cred că are ca trăsătură specifică o nostalgie pentru țara în care își are rădăcinile şi care îl atrage cu puteri nebănuite și mâini nevăzute. Am început să scriu în italiană când m-am simțit stăpână asupra acestei limbi, când am început să gândesc și în această limbă de adopție. Cu alte cuvinte, am început să scriu în italiană când m-am simțit capabilă să o fac. Am publicat două volume de poezii în ediție bilingvă (română-italiană): Scântei de suflet/ Scintille dell'animo (Rediviva, Milano, 2020) și Umbre și lumini/ Umbre și lumini (Rediviva, Milano, 2022). Cu siguranță tema principală în scrierile mele rămâne iubirea în diversele ei forme, în jurul căreia gravitează întreaga mea creație, dar și nostalgia pentru locurile în care m-am născut și am crescut, pentru locurile cărora încă simt că le aparțin, sau timpul, care este o temă foarte prezentă în volumul de poezie pe care îl pregătesc acuma în vederea publicării. Editura la care am publicat în Italia, Rediviva, este singura editură românească de aici, cu care avusesem colaborări înainte de a publica aceste cărți ale mele, așa că am avut de fiecare dată o deschidere pentru publicare, lucru pentru care îi mulțumesc Violetei Popescu, managerul editurii Rediviva. Da, în afară de primele mele două volume de poezie publicate în ediție bilingvă, am tradus alte două volume de poezie: Dopamină în alexandrini/ Dopamina in alessandrini de Darie Ducan (Granchiofarfalla, Torino 2020) și Quarantena conquistata/ Carantină câștigată de Daniela Marchetti (Literpress, București 2021). Cred că e mai ușor să scrii în italiană decât să traduci. Pentru mine, așa este. Când scriu, îmi folosesc vocabularul propriu, prin urmare utilizez întotdeauna cuvinte pe care le cunosc, în timp ce în traducere trebuie să cunoști vocabularul celuilalt scriitor care poate avea termeni pe care tu nu îi folosești, trebuie să cunoști foarte bine stilul celuilalt scriitor, să redai cât mai fidel posibil ceea ce el a spus, să ții în frâu propria creativitate. Traducerea este, cu siguranță, o muncă foarte utilă pentru perfecționarea limbii străine, mult mai lentă decât scrisul, însă. Da, scriu mai mult în română, pentru că mă simt mai liberă si mai sigură în folosirea limbii materne. Am publicat și două dintre cărțile mele în România: Jurnal de departe în timp de pandemie (Eikon, București 2021) și un volum de poezii pentru copii, Poezii vii pentru cei mai frumoși copii (Vatra veche, Târgu Mureș 2022). Pentru mine, limba italiană este o pătură care nu este niciodată suficient de mare pentru a-mi acoperi în întregime gândurile, care îmi lasă descoperite unele frânturi din ele sau, mai bine zis, unele nuanțe ale lor. Limba maternă este singura care îmi permite libertatea absolută în a exprima tot ceea ce gândesc, este singura limbă care îmi îmbracă perfect toate gândurile. În italiană mă simt și azi un musafir și sunt sigură că mă voi simți așa întotdeauna, indiferent de cât o voi mai studia și analiza. Am inclus în scrierile mele cuvinte românești care nu pot fi traduse în alte limbi. Nu am folosit însă cuvinte din dialectul specific regiunii Lazio, regiunea în care locuiesc. Deocamdată mă limitez la a folosi limba italiană standard. M-am căsătorit cu un italian și acum locuiesc aici, în Italia, dar sunt sigură că, dacă ar fi să rămân într-o zi singură, m-aș întoarce cu bucurie în România. Cred că scrisul a jucat întotdeauna un rol important, în toate momentele istorice trăite de om. Are și astăzi un rol fundamental, fără îndoială. Rolul său este de a face oamenii să conștientizeze problemele cu care ne confruntăm, precum: războiul, bolile, foamea, distribuția inegală a bogăției etc., să îi sensibilizeze și să îi determine să găsească o rezolvare a acestora, pe cât posibil. Mai mult, aș spune că un scriitor nu este un scriitor adevărat dacă nu se ocupă, în felul lui, de problemele care există în lume, dacă nu încearcă măcar să mute stâncile și să topească ghețarii atunci când nu stau la locul lor. Interviu realizat de Afrodita Carmen Cionchin |