Lucia Ileana Pop: „Scriu mai mult în română pentru că mă simt mai liberă”

În acest număr publicăm o anchetă exclusivă realizată de Afrodita Carmen Cionchin şi dedicată scriitorilor „migranți” români din Italia, cărora revista noastră le dedică, în ediţia italiană, o secțiune specială și o bază de date permanent actualizată. Am intervievat câţiva dintre cei mai activi autori ai momentului, care reprezintă o realitate complexă și variată: sunt cei care scriu doar în italiană și cei care scriu și publică în ambele limbi, iar unii traduc şi cărți românești în italiană sau cărţi italiene în română. Cei mai mulţi locuiesc în Italia de mai bine de douăzeci de ani, dar sunt și cei care s-au întors în România după douăzeci de ani sau se mişcă între cele două țări. În bună parte scriu preponderent poezie, în vreme ce alţii preferă proza. În ceea ce privește distribuția pe sexe, majoritatea sunt femei.
Invitații noștri sunt: ​​Ingrid Beatrice Coman-Prodan, Alexandra Firiță, Lăcrămioara Maricica Niță, Lucia Ileana Pop, Lidia Popa, Irina Țurcanu, Viorel Boldiș. Împreună cu ei reflectăm asupra semnificațiilor celor mai profunde ale scrisului într-o altă limbă decât cea de origine, şi anume limba țării de adopție, asupra principalelor teme abordate și asupra particularităților creației lor literare. Toate contribuțiile sunt reunite într-un spațiu special, care poate fi consultat aici.


Lucia Ileana Pop s-a născut în 1977 la Desești, județul Maramureș, iar din 2006 locuiește în Italia, la Ardea (RM). A terminat Facultatea de Litere având dublă specializare (Română-Etnologie), un master de nivelul al II-lea în Etnologie și Antropologie socială în România; stabilită în Italia, a absolvit Științele Educației la Università Roma Tre din Roma și un curs de specializare în Predarea limbii italiene ca limbă străină sau limba a doua la Università per Stranieri din Perugia.
Din anul 2001 a fost profesor titular de limba și literatura română în România, iar din 2014 este colaborator al Institutului Limbii Române din București, predând limbă, cultură și civilizație românească în Italia.
A publicat în Italia două volume de versuri în ediție bilingvă (română-italiană): Scântei de suflet / Scintille dell'animo (Rediviva, Milano 2020), pentru care a primit Premiul Revistei «Marmația Literară», revista Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, și Umbre și lumini / Ombre ei luci (Rediviva, Milano 2022).
În România a publicat un Jurnal de departe în timp de pandemie (Eikon, București 2021) și un volum de poezii pentru copii, Poezii vii pentru cei mai frumoși copii (Vatra veche, Târgu Mureș 2022). De asemenea, a tradus în italiană două volume de poezie a doi autori români, Darie Ducan și Daniela Marchetti.
Este prezentă în zece volume colective italiene și românești. Colaborează cu diverse publicații periodice din Italia și din România, reviste tipărite sau online, în care publică poezii, articole, eseuri, recenzii de carte și traduceri din italiană în română și din română în italiană și este redactor și colaborator al revistei „Timpul Belgia” (cu sediul la Bruxelles). Este, de asemenea, prezentă în Poetry Sound Library.



Cum te defineşti, „scriitoare migrantă”, „scriitoare italofonă” sau într-un alt fel?

Sunt o scriitoare migrantă, tema emigrației și integrării este prezentă în scrierile mele, dar nu aceasta este tema principală; sunt și vorbitoare de limba italiană și folosesc limba italiană pentru a scrie, de multe ori. Dar nu-mi plac aceste catalogări și aș spune mai degrabă că sunt un scriitor român care locuiește în Italia, deci scrie și în italiană și despre migrație, dar preferă să scrie în limba maternă pe care o simte ca fiind cea mai ascultătoare (chiar dacă iubește limba italiană aproape la fel de mult ca propria limbă) și abordează multe alte teme.


Ce deosebește un scriitor migrant de unul autohton? 

Scriitorul migrant este mai bogat, poate. Are această experiență în plus de emigrant, așa că poate scrie pe această temă după ce a trăit experiența personală și, cu siguranță, devine și mai sensibil la problema emigrației. De asemenea, cred că are ca trăsătură specifică o nostalgie pentru țara în care își are rădăcinile şi care îl atrage cu puteri nebănuite și mâini nevăzute.


Când ai început să scrii în italiană și de ce?

Am început să scriu în italiană când m-am simțit stăpână asupra acestei limbi, când am început să gândesc și în această limbă de adopție. Cu alte cuvinte, am început să scriu în italiană când m-am simțit capabilă să o fac.


Câte și ce cărți ai publicat până acum în italiană?

Am publicat două volume de poezii în ediție bilingvă (română-italiană): Scântei de suflet/ Scintille dell'animo (Rediviva, Milano, 2020) și Umbre și lumini/ Umbre și lumini (Rediviva, Milano, 2022).


Care sunt temele recurente în scrierile tale?

Cu siguranță tema principală în scrierile mele rămâne iubirea în diversele ei forme, în jurul căreia gravitează întreaga mea creație, dar și nostalgia pentru locurile în care m-am născut și am crescut, pentru locurile cărora încă simt că le aparțin, sau timpul, care este o temă foarte prezentă în volumul de poezie pe care îl pregătesc acuma în vederea publicării.    


A fost greu să găsești un editor în Italia?

Editura la care am publicat în Italia, Rediviva, este singura editură românească de aici, cu care avusesem colaborări înainte de a publica aceste cărți ale mele, așa că am avut de fiecare dată o deschidere pentru publicare, lucru pentru care îi mulțumesc Violetei Popescu, managerul editurii Rediviva.


Ai participat la concursuri și festivaluri literare din Italia? Cum îți promovezi cărțile?

Scriu mai degrabă. Mă gândesc mai puțin să particip la concursuri, pentru că participarea la concursuri este puțin plictisitoare, îți ia mult timp. Am participat la foarte puține competiții, în general stimulată de prieteni și cunoștințe. Anul trecut am participat la un concurs în Italia, îndemnată de o prietenă de-a mea artistă, care a donat o pictură pentru premiere.
Tot anul trecut am participat și la un festival literar în Italia, Palabra en el mundo, fiind invitată de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția să reprezint România.
În ceea ce privește promovarea cărților, nu am făcut lucruri mari. Cred că un scriitor ar trebui să scrie, că alții ar trebui să se ocupe de promovarea cărților sale, dar știu că modul meu de a vedea lucrurile este unul ideal.
Cartea publicată în România la editura Eikon a fost prezentată la mai multe târguri de carte în România, fiind prezentă și eu la Gaudeamus la Cluj anul trecut în primăvară. Prima carte publicată în Italia a fost promovată de Accademiadi Romania în proiectul Il libro del weekend de anul trecut. Fiind apoi invitată în septembrie 2022 la un festival literar în Belgia, Terres Mythiques (IX) (unde am fost invitată și în 2021, dar nu am putut merge din cauza altor angajamente pe care mi le luasem în aceeași perioadă), împreună cu a doua carte de poezie publicată în ediție bilingvă, am avut ocazia să promovez și celelalte cărți care îmi apăruseră până în acel moment. Curând după aceea, am publicat cartea de poezii pentru copii pe care am prezentat-o, ​​chiar înainte de a fi publicată, la I.R.C.C.U. din Veneția la o întâlnire de formare a profesorilor care predau limbă, cultură și civilizație românească în Italia, apoi am prezentat-o ​​elevilor mei la școală și elevilor unei școli din România, la Valea Roșie, în județul Călărași, unde am fost invitată la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut. În martie ar fi trebuit să îmi prezint cărțile și la un eveniment al Ambasadei României în Italia, un eveniment care s-a amânat însă.


Ai tradus și cărți românești în italiană? Dacă da, care?

Da, în afară de primele mele două volume de poezie publicate în ediție bilingvă, am tradus alte două volume de poezie: Dopamină în alexandrini/ Dopamina in alessandrini de Darie Ducan (Granchiofarfalla, Torino 2020) și Quarantena conquistata/ Carantină câștigată de Daniela Marchetti (Literpress, București 2021).


Ce este mai complex, după părerea ta, să scrii sau să traduci în italiană?

Cred că e mai ușor să scrii în italiană decât să traduci. Pentru mine, așa este. Când scriu, îmi folosesc vocabularul propriu, prin urmare utilizez întotdeauna cuvinte pe care le cunosc, în timp ce în traducere trebuie să cunoști vocabularul celuilalt scriitor care poate avea termeni pe care tu nu îi folosești, trebuie să cunoști foarte bine stilul celuilalt scriitor, să redai cât mai fidel posibil ceea ce el a spus, să ții în frâu propria creativitate. Traducerea este, cu siguranță, o muncă foarte utilă pentru perfecționarea limbii străine, mult mai lentă decât scrisul, însă.


Scrii și în română și publici și în România?

Da, scriu mai mult în română, pentru că mă simt mai liberă si mai sigură în folosirea limbii materne. Am publicat și două dintre cărțile mele în România: Jurnal de departe în timp de pandemie (Eikon, București 2021) și un volum de poezii pentru copii, Poezii vii pentru cei mai frumoși copii (Vatra veche, Târgu Mureș 2022).


Ce înseamnă pentru tine să scrii în italiană față de a scrie în română?

Pentru mine, limba italiană este o pătură care nu este niciodată suficient de mare pentru a-mi acoperi în întregime gândurile, care îmi lasă descoperite unele frânturi din ele sau, mai bine zis, unele nuanțe ale lor. Limba maternă este singura care îmi permite libertatea absolută în a exprima tot ceea ce gândesc, este singura limbă care îmi îmbracă perfect toate gândurile. În italiană mă simt și azi un musafir și sunt sigură că mă voi simți așa întotdeauna, indiferent de cât o voi mai studia și analiza.


Care sunt caracteristicile limbajului tău? Folosești în scrierile tale și cuvinte românești sau elemente dialectale ale regiunii italiene în care trăiești?

Am inclus în scrierile mele cuvinte românești care nu pot fi traduse în alte limbi. Nu am folosit însă cuvinte din dialectul specific regiunii Lazio, regiunea în care locuiesc. Deocamdată mă limitez la a folosi limba italiană standard.


Crezi că te vei întoarce într-o zi să locuiești în România?

M-am căsătorit cu un italian și acum locuiesc aici, în Italia, dar sunt sigură că, dacă ar fi să rămân într-o zi singură, m-aș întoarce cu bucurie în România.


Care ar putea fi, după părerea ta, rolul și funcția scrierii în contextul istoric pe care îl trăim?

Cred că scrisul a jucat întotdeauna un rol important, în toate momentele istorice trăite de om. Are și astăzi un rol fundamental, fără îndoială. Rolul său este de a face oamenii să conștientizeze problemele cu care ne confruntăm, precum: războiul, bolile, foamea, distribuția inegală a bogăției etc., să îi sensibilizeze și să îi determine să găsească o rezolvare a acestora, pe cât posibil. Mai mult, aș spune că un scriitor nu este un scriitor adevărat dacă nu se ocupă, în felul lui, de problemele care există în lume, dacă nu încearcă măcar să mute stâncile și să topească ghețarii atunci când nu stau la locul lor.


Interviu realizat de Afrodita Carmen Cionchin
(nr. 5, mai 2023, anul XIII)