Luisa Tuntuc: „Piața artei reflectă prejudecăți puternice, există ZERO artiste în top”

În iunie, amplul proiect al revistei noastre dedicat femeilor-artist din România şi Italia se îmbogăţeşte cu o nouă serie de interviuri care aprofundează şi extind tematica spre alte zone de interes, propunând noi perspective şi interpretări. Toate contribuţiile sunt reunite în secţiunea specială Ancheta exclusivă femeia-artist.
O perspectivă româno-americană ne-o oferă Luisa Tuntuc, artist vizual şi manager cultural, din 2018 Directorul adjunct al Institutului Cultural Român de la New York. Licenţiată în Comunicare şi Relaţii Publice, are un Master în Arte Vizuale obţinut la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi o specializare în Managementul Artelor la Universitatea din New York (NYU), alături de alte cursuri postuniversitare specifice. Din 2020 este membru al UAP, a avut expoziţii personale şi de grup, şi prin arta ei militează pentru justiţie socială şi egalitate, pentru schimbarea mentalităţilor, cu scopul de a construi un viitor incluziv şi nepărtinitor.


Cum vedeţi condiția femeii-artist în zilele noastre?

Condiţia femeii artist este legată intrinsec de condiţia femeii în societatea modernă. Conform unui studiu efectuat de Forumul Economic Mondial (World Economic Forum) privind Raportul Diferenţelor de Gen în 2021, o altă generație de femei va trebui să aștepte paritatea de gen, fiind nevoie de încă 99,5 ani pentru a ajunge la drepturi egale între bărbaţi şi femei. Bineînţeles, localizarea geografică, nivelul de trai, participarea în viaţa politică şi socială, accesul la educaţie şi sănătate, profesionalizarea, influenţează în mod diferit aceste cifre. De exemplu, în ritmul relativ actual, decalajele de gen pot fi potențial închise în 52,1 ani în Europa de Vest şi în 61,5 ani în America de Nord, pe când în Europa de Est abia în 134,7 ani.
Mai mult, să nu uitam că femeile au dreptul să voteze abia de 100 de ani, iar în România de puţin peste 80 de ani, prin Constituţia din 1938, ceea ce înseamnă că societatea este încă sub influenţa prejudecăţilor, a comportamentelor discriminatorii la adresa femeilor, sexismului şi misoginismului. Chiar dacă, în societatea actuală românească, femeile nu se mai luptă pentru obţinerea unor drepturi fundamentale, ele se luptă pentru schimbarea mentalităţilor. Avem drepturi egale, doar că factorii decizionali şi relaţiile de putere privilegiază sfera masculină. Iar toate aceste comportamente sociale se răsfrâng şi asupra condiţiei femeii-artist.
Mai mult, spaţiul casnic şi maternitatea sunt alţi doi factori care influenţează major traiectoria unei artiste. Chiar am realizat în pandemie un proiect fotografic (The Real Housewife Artist del Corona – staged photography, 2020) în care am creat această paralelă cu imaginea „gospodinei perfecte” din anii ’50 ale cărei atribuții sunt îndeplinite în jurul spațiului casnic și a artistului modern care este social distanțat de lume și restricționat în casă din cauza virusului Covid-19. Fotografiile poartă un mesaj puternic despre femeile-artist care se luptă pentru o poziţie superioară în lumea artei, valorificându-și dorințele în societatea modernă, dar totuși trebuind să se ocupe de gospodărie în viața de zi cu zi din spațiul lor personal.

Ce aspecte ar trebui schimbate sau nuanţate?

Constructul cultural est-european are nişte specificităţi, care încă modelează gândirea şi comportamentul oamenilor. Iar aici mă refer la discriminarea sexuală, obiectificarea femeilor, folosirea relaţiilor de putere, abuzul fizic şi emoţional, portretizarea negativă sau denigratoare la adresa femeilor în mass-media, toate acestea perpetuând stereotipurile cu privire la rolul şi statutul femeii în societatea modernă.
Cred că toate aceste derapaje trebuie sancţionate public, ori de câte ori apar, şi vocea femeilor să fie susţinută de cât mai multe entităţi sociale, publice sau politice. Arta poate fi un instrument puternic pentru apărarea justiţiei sociale şi pentru schimbarea mentalităţilor, ne poate ajuta să înţelegem lumea şi să ne inspire în acţiuni pentru schimbări pozitive. Iar când la catedra de Pictură de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti vom vedea prima femeie pedagog, vom putea spune că într-adevăr „revoluţia de catifea” a pensulelor a început.

The Real Housewife del Corona (2021)

Ce diferenţe aţi putut observa în spaţiul cultural european şi american în ce priveşte vizibilitatea femeii-artist?

Datorită unor mişcări coezive sociale şi justiţiare la nivel mondial, iniţiate de către femei,  problemele sociale ale acestora au început să capete mai multă vizibilitate şi virulenţă şi să dinamizeze dialogul social. Mişcări precum #MeToo, #WomenEmpowerment, #EverydaySexism, #GenerationEquality, #BringBackOurGirls, #NiUnaMenos pun pe tapet probleme cu care diferite comunităţi de femei din întreaga lume se confruntă şi deschid un dialog global. Consider oportune şi încurajatoare astfel de iniţiative şi, mai ales, apreciez indivizii care luptă pentru valori precum: incluziune socială, egalitate şi reprezentare.
Cred că spaţiul american este mai fertil din punctul de vedere al acestor iniţiative, iar activismul social se va integra drept practică uzuală, în timp ce spaţiul european va absorbi rapid aceste schimbări.
Important este să realizăm că există problematica şi, prin dialog, dezbatere, iniţiative, studii, să creăm un spaţiu propice dezvoltării noilor idei şi schimbării mentalităţilor retrograde. Inclusiv demersul dumneavoastră de aici reprezintă un pas înainte în lupta pe care noi, femeile, o ducem, prin crearea vizibilităţii, a unui spaţiu de dialog şi acces la munca şi activitatea unor artiste.

Eternul feminin (Feministice, 2017)

Care sunt trăsăturile specifice ale expresiei dumneavoastră artistice?

Prin operele mele de artă abordez problemele sociologice ale prejudecății persistente, discriminării și justiției sociale, tocmai pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la aceste probleme sociale și a iniţia o schimbare pozitivă. Lucrările mele au un mesaj puternic şi metafore profunde, folosind uneori abordări cinice și pline de umor, înrădăcinate în mintea colectivă, și adesea reprezint personaje feminine în conjuncturi neaşteptate, cu scopul final de a reconsidera aceste poziții părtinitoare. Sunt un artist vizual care foloseşte diferite mediumuri de exprimare artistică (instalaţii, performance), dar pictura rămâne preferata mea. 

Reprezentarea feminităţii apare sub diferite forme în lucrările din seria Feministics (2017). Ce viziune o animăare şi care este mesajul pe care îl poartă?

Reprezentarea feminităţii din seria respectivă, departe de a fi una estetizantă, este una combativă, care-şi cere drepturile de a sta la masa la care se iau deciziile. Chestionarea prejudecăţilor şi împuternicirea femeilor şi a categoriilor sociale minimalizate se află în centrul discursului meu vizual, cu scopul de a construi un viitor just, corect şi integrant.

Autostrada viselor (Feministice, 2017)

Ce model de artistă vă inspiră?

Îmi plac spiritele combative şi luptătoare, indiferent sub ce formă corporală şi de gen se întrupează. Artiştii ne ajută să explorăm idei în moduri inedite, care chestionează problemele sociale şi de status quo, şi de cele mai multe ori ne impresionează prin poveştile lor de viaţă.
Artiste precum Frida Kahlo, Yayoi Kusama, Louise Bourgeois, Tamara de Lempicka, Tarsila do Amaral, Tracey Emin, Cecilia Cuţescu-Storck, artista noastră româncă şi prima femeie din Europa care a predat la o şcoală de stat, şi lista poate continua îndelung, mă vor inspira mereu.
Cred totuşi că istoria a fost nedreaptă cu femeile artiste şi pentru că nu au fost suficient de „obraznice” cu arta lor, spre deosebire de omologii de sex masculin, care au pichetat efectiv istoria, mai ales că problematica recunoaşterii artistice este una universală.

Există un network al profesionistelor din lumea artei, între femeile-artist/curator/galerist/colecţionar etc.?

Există un network comun, de care se folosesc toţi profesioniştii din lumea artelor. Important este să te conectezi, să fii activ, prezent, implicat şi să ai ceva de oferit în momentul în care începi o negociere.

The Real Housewife del Corona 2 (2021)

Cum apreciaţi reprezentarea românească în general şi a femeilor-artist în special, pe scena internațională a artei?

Ca să fii artist este o provocare, ca să fii femeie-artist este o dublă provocare, iar ca să fii artist dintr-o categorie socială marginalizată este o povară.
Ca să ne întoarcem la cifre şi fapte, doar 13,7% dintre artiștii reprezentați de galeriile din Europa și America de Nord sunt femei, conform studiilor. Mai mult de atât, dacă este greu să-ți câștigi existența ca femeie-artist, este extrem de dificil să devii un superstar al pieței de artă, deoarece există ZERO artiste în topul pieței de artă – primele 0,03 % – care reprezintă mai mult de 41% din profiturile totale. Autorii studiului o identifică pe Joan Mitchell drept cea mai scumpă artistă femeie, dar care de fapt se află abia pe locul 47 pe lista totală a celor mai bine vânduți artiști.
În ceea ce priveşte SUA, doar 11% din toate achizițiile și 14%  din expozițiile de la 26 de muzee americane proeminente din ultimul deceniu au fost efectuate de femei artiste. Aşa că, să nu ne prefacem că nu există o discriminare de gen, iar piața artei reflectă prejudecăți puternice atât în lumea artei, cât și în lumea reală. Până nu se vor schimba sistemele de gândire, nici piața nu se va schimba.
În ceea ce priveşte reprezentarea românească, două nume importante sunt de menţionat, Geta Brătescu şi Ana Lupaş, cu lucrări în unele dintre cele mai prestigioase instituţii culturale internaţionale. În rest, cred că ar trebui efectuat un studiu local privind expunerea artei feminine în instituţiile de artă din România, să ştim exact pe ce fapte ne bazăm. Mai mult, în cadrul programelor strategice ale ICR New York, ţinem cont cu precădere de criteriul echităţii de gen şi cel valoric, şi astfel regăsim în proiectele noastre o diversitate curatorială şi expoziţională binemeritată.  

#CatWoman is feeling hungry (Feministice, 2017)

Care sunt numele reprezentative de artişti şi artiste de origine română care trăiesc în Statele Unite?

Dintre artiste putem aminti pe: Alexandra Nechita – micuţa Picasso, Mitzura Salgian, Oana Maria Cajal, Ana Maria Morar, Andra Ursuţa. Iar dintre artişti: Patriciu Mateescu, Şerban Ionescu, Sasha Meret, Valeriu Boborelu, Ion Zupcu, Dumitru Gorzo – care se împarte între România şi SUA.

Ce instituţii&organizaţii, publice şi private, promovează actualmente arta românească în Statele Unite?

Institutul Cultural Român de la New York, care activează în toată America de Nord, fiind şi singura reprezentanţă a ICR pe teritoriul american şi platforma diplomaţiei culturale româneşti aici, bineînţeles, alături de celelalte misiuni diplomatice şi guvernamentale ale României, care au şi componentă culturală. De asemenea, există o serie de ONG-uri care promovează cultura românească în spaţiul american, precum: ALIANTA, Bucharest Inside the Beltway, Hora, Romanian-American Chamber of Commerce.

Luisa Tuntuc, Institutul Cultural Român New York

Cum se răsfrânge această perioadă asupra activităţii dumneavoastră?Darasupra sectorului artei în general şi ce consecinţe credeţi că ar putea avea pe termen lung?

În plan profesional, activitatea în pandemie în cadrul ICR New York a fost recalibrată, cumva în sensul ICRNY 2.0, cu referire la trecerea exclusivă în spaţiul online. Toate activităţile şi evenimentele au fost regândite şi adaptate, în cel mai scurt timp, pentru mediul digital, cu un efort de echipă considerabil şi cu un volum mult mai mare de evenimente. Astfel, am creat o structură social media puternică, cu o geografie diversă, care a servit publicului apetenţa pentru evenimente culturale în pandemie. Dacă situaţia îşi păstrează ritmul actual, în toamnă vom putea redeschide spaţiul fizic pentru evenimente, când vom inaugura şi galeria de artă, amenajată in timpul pandemiei, oferind astfel Institutului şi artiştilor o platformă de promovare, care lipsea de la ICRNY de mai bine de 7 ani.   
Pandemia a fost bulversantă pentru toate domeniile şi, în special, pentru mintea umană. Dar artiştii au o capacitate regenerativă care-i protejează de intemperiile sociale, ba chiar îi face mai creativi.
În plan artistic, am realizat o lucrare de dimensiuni mari (An estranged 2020), dedicată temei pandemice, tocmai pentru a sublinia situaţia neobişnuită prin care toată lumea a trecut şi care acum se află într-o colecţie importantă din New York. Pe termen lung, artiştii vin şi pleacă, dar Arta va rezista oricând!

Un 2020 înstrăinat, 150X200 cm (2020)