Restituiri culturale. Traian Liviu Biraescu, Amintiri despre Lucian Blaga

Traian Liviu Birăescu (1924-1998) este un critic literar, eseist şi prozator timişorean care a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie şi Facultatea de Drept din Cluj, pe care le-a absolvit în 1948. În interviul video realizat de regizorul Victor Popa în 1994, Traian Liviu Birăescu ne dă mărturie despre experienţa de student care l-a avut ca profesor, timp de trei ani, pe Lucian Blaga: „Cursurile lui Blaga erau monotone. În celebra sa conferinţă despre Mahatma Gandhi când l-am văzut şi l-am auzit pentru prima dată aici la Timişoara, Blaga spunea că împotriva oratoriei el porneşte un război de treizeci de ani. Deci, ceea ce era principal la el nu era cursul, ci seminarul. Şi nu atât prin faptul că vorbea mult, pentru că ceea ce spune el în cunoscuta poezie Autoportret, «Lucian Blaga e mut ca o lebădă», se simţea şi acolo, ci pentru că la sfârşitul seminarului trăgea nişte concluzii care de obicei erau simple, sobre, lapidare, dar prin prezenţa lui te incita, adică studentul considera că pentru el este o onoare să vorbească în faţa lui Blaga şi Blaga întotdeauna îl asculta cu atenţie”. Amintiri pe care ne bucurăm să le împărtăşim.


Pentru a vizualiza interviul video, clicaţi pe oricare din imaginile de mai jos.





Pentru a vizualiza pagina integrală a rubricii multimediale „Restituiri culturale”, clicaţi aici.





(nr. 6, iunie 2013, anul III)