Viorel Boldiş: „Rădăcinile mele sunt româneşti şi să scriu poezie în italiană este ca un fel de altoi”

În acest număr publicăm o anchetă exclusivă realizată de Afrodita Carmen Cionchin şi dedicată scriitorilor „migranți” români din Italia, cărora revista noastră le dedică, în ediţia italiană, o secțiune specială și o bază de date permanent actualizată. Am intervievat câţiva dintre cei mai activi autori ai momentului, care reprezintă o realitate complexă și variată: sunt cei care scriu doar în italiană și cei care scriu și publică în ambele limbi, iar unii traduc şi cărți românești în italiană sau cărţi italiene în română. Cei mai mulţi locuiesc în Italia de mai bine de douăzeci de ani, dar sunt și cei care s-au întors în România după douăzeci de ani sau se mişcă între cele două țări. În bună parte scriu preponderent poezie, în vreme ce alţii preferă proza. În ceea ce privește distribuția pe sexe, majoritatea sunt femei.
Invitații noștri sunt: ​​Ingrid Beatrice Coman-Prodan, Alexandra Firiță, Lăcrămioara Maricica Niță, Lucia Ileana Pop, Lidia Popa, Irina Țurcanu, Viorel Boldiș. Împreună cu ei reflectăm asupra semnificațiilor celor mai profunde ale scrisului într-o altă limbă decât cea de origine, şi anume limba țării de adopție, asupra principalelor teme abordate și asupra particularităților creației lor literare. Toate contribuțiile sunt reunite într-un spațiu special, care poate fi consultat aici.


Viorel Boldiș a fost numit Poetul Diasporei. S-a născut în 1966 la Oradea și a lucrat ca jurnalist la un ziar local, ca redactor-șef. În 1992 a emigrat în Grecia, iar în 1995 a ajuns în Italia. A lucrat ca traducător și mediator cultural și de conflicte interculturale în provincia Brescia.
În 2000 a câștigat premiul „Culture a confronto” organizat de Primăria din Brescia, cu povestea L’ emigrazione spiegata a mia figlia (Emigrația explicată fiicei mele). În 2003, în cadrul aceluiași premiu, 15 dintre poeziile sale au fost publicate în antologia concursului. Printre celelalte premii câștigate amintim: în 2005, Premiul Național pentru Poezie organizat de Asociația Eks&Tra și Departamentul de Italienistică al Universității din Bologna, pe tema Il cuore altrove (Inima altundeva); în 2006, premiul al doilea Penna nera; în 2009, Premiul pentru literatura pentru copii organizat de CIES din Roma cu sprijinul Ministerului italian al Afacerilor Externe, Sono partito dall’altra parte del libro per incontrarti – Amir (Sinnos 2009); în 2010, Trieste International Poetry Slam; în 2011, Premiul Scrivere Altrove pentru dubla participare la poezie și proză.
Povestea sa autobiografică despre evadarea în căutarea norocului, Il fazzoletto bianco (Batista albă) a intrat în manualele din Italia și Brazilia.
În 2011 a fost distins de Parlamentul României cu Diploma de excelență pentru merite culturale și promovarea culturii românești în Italia.
În 2016 a câștigat Premiul „Grigore Vieru” pentru Poezie în România.
A publicat poezii în „El Ghibli”, „Sagarana”, „Voci dal silenzio”, „Il Brescia” (Italia), „Combats Magazin” (Franța), „Familia”, „Poezia”, „Convorbiri literare”, „Feed Back” (România). Este prezent în numeroase antologii de poezie italiană și participă la diverse întâlniri și dezbateri pe tema imigrației și literaturii.


Cum te defineşti, „scriitoare migrantă”, „scriitoare italofonă” sau într-un alt fel?

Sunt un scriitor bilingv. Cred că aceasta este cea mai bună definiție pentru cineva care scrie de obicei în două limbi.


Ce deosebește un scriitor migrant de unul autohton? 

A fi scriitor este absolut incompatibil cu a fi sedentar. Cu toții suntem migranți, unii mai mult, alții mai puțin, totuși, nu cred că este cazul să asociem acest termen unui scriitor ca pe un apelativ.


Când ai început să scrii în italiană și de ce?

Am început să scriu în italiană la câteva luni după sosirea mea în Italia, în 1995. Motivul este evident. Dacă, în schimb, mă întrebi când am început să scriu poezie în italiană, atunci răspunsul este altul. Poezia se naște în fiecare poet din rădăcinile pe care le are, așadar, rădăcinile mele fiind bine plantate în limba și cultura română, să scriu mai apoi poezie în italiană cred că a fost ca un fel de altoi. Cu toate acestea, procesul a început în 1997 și nu s-a încheiat niciodată.  


Câte și ce cărți ai publicat până acum în italiană?

Am publicat următoarele cărți: Da solo nella fossa comune (Gedit Edizioni, Bologna, 2006, care a câştigat premiul Eks&Tra 2005); Rap...sodie migranti (Edizioni Centro Studi Tindari Patti, 2009); 150 grammi di poesia d'amore – 150 de grame de poesie de dragoste (bilingvă, Edizioni Rediviva, Milano 2013). Apoi, două cărţi ilustrate pentru copii: Sono partito dall’altra parte del libro per incontrarti – Amir (illustrazioni di Lucia Sforza, Sinnos, 2009) şi Il Fazzoletto bianco (Topipittori, Milano, 2010), care a apărut şi în Brazilia: O lenço branco (Ed. Pequena Zahar, 2014).


Care sunt temele recurente în scrierile tale?

Am trecut prin perioade care, desigur, mi-au influențat și scrisul. De la migrație la iubire, de la timp la problemele sociale, de la singurătate la spiritualitate.


A fost greu să găsești un editor în Italia?

Trebuie să spun că nu m-am confruntat cu această problemă, poate pentru că primele mele cărți au fost publicate în calitate de câștigătoare a unor concursuri literare. Oricum, azi, cu bani, oricine poate publica orice.


Ai participat la concursuri și festivaluri literare din Italia? Cum îți promovezi cărțile?

La început am participat la concursuri literare, apoi am fost invitat la multe festivaluri și diverse seminarii de literatură și poezie, traduceri etc. Îmi promovez cărțile doar când sunt invitat la prezentări.


Ai tradus și cărți românești în italiană? Dacă da, care?

Cărți nu, poezii da. Traducerea mea pe care o consider cea mai importantă este Luceafărul lui Eminescu. Am tradus recent o piesă a unui autor român, Pascu Balaci, și caut un editor în Italia. Este vorba despre Banii n-au miros, o comedie plasată în vremea împăratului roman Vespasian.


Ce este mai complex, după părerea ta, să scrii sau să traduci în italiană?

Sunt două lucruri diferite, dar complementare în același timp. După părerea mea, trebuie să știi să scrii pentru a putea traduce. Asta nu înseamnă că toți scriitorii știu să și traducă. A fi traducător este o meserie, iar când vine vorba despre traducerea de poezie, este chiar mai mult de atât.


Scrii și în română și publici și în România?

Acum scriu aproape exclusiv în română. În italiană scriu ocazional poezie, însă traduc destul de mult din română în italiană și viceversa. Tocmai am publicat o carte în România.


Ce înseamnă pentru tine să scrii în italiană față de a scrie în română?

Cu ceva timp în urmă am dat un răspuns la această întrebare care a devenit viral, dacă mi se permite să folosesc terminologia de tip social-media:  pentru mine, a scrie în română echivalează cu a face dragoste, în timp ce a scrie în italiană echivalează cu a face sex.


Care sunt caracteristicile limbajului tău? Folosești în scrierile tale și cuvinte românești sau elemente dialectale ale regiunii italiene în care trăiești?

Sentimentul de singurătate ancestrală care pătrunde în atâtea dintre poeziile mele, dar și circularitatea timpului. Dar, mai presus de toate, cred că ceea ce mă reprezintă cel mai mult este limbajul simplu cu care reușesc să exprim și să creez emoții.


Crezi că te vei întoarce într-o zi să locuiești în România sau ai făcut-o deja?

Trăiesc deja între România și Italia.


Care ar putea fi, după părerea ta, rolul și funcția scrierii în contextul istoric pe care îl trăim?

Literatura ar trebui să-și recupereze funcția socială abandonată. Primul, și, de asemenea, cel mai important scop al literaturii, este acela al educației în spiritul frumuseții și al păcii. Odată pierdută această funcție, ceea ce rămâne este nesemnificativ, inutil, dacă nu de-a dreptul dăunător.