Traduceri literare: „Aida” de Giuseppe Verdi (Actul II)

ACTUL AL DOILEA

Scena întâi

O cameră din apartamentul lui Amneris (Amneris este înconjurată de sclavele care o îmbracă pentru ceremonia triumfală. Din tripode se ridică parfumuri aromatice. Tineri sclavi mauri dansează fluturând evantaie cu pene.)

Sclavele
Cine prin imn și-aplauze
Spre glorie să zboare?
Ca un zeu teribil el e,
Strălucitor ca sori;
Vino: pe cap să-ţi cadă
Lauri împletiţi cu flori;
Să sune-a glorie cântecul,
Cu cântul de amor.
Amneris (în sine)
Vino, iubitul meu, mă îmbată…
Inimii-mi dă-i fiori.
Sclavele
Unde-or fi dar barbarele
Hoarde de prin străini?
Precum ceaţa se duseră
Suflate-n chip strașnic.
Vino, al gloriei premiu
Primește, o,-nvingător;
Îţi surâse victoria,
Îţi va surâde-amor.
Amneris (în sine)
Vino, iubitul meu, m-aprinde iar
Cu un cuvânt de dor.
Sclavele
Vino: pe cap să-ţi cadă
Lauri împletiţi cu flori;
Să sune-a glorie cântecul,
Cu cântul de amor.
Amneris
Vino, iubitul meu, mă îmbată,
Inimii-mi dă-i fiori.
Liniște! Aida spre noi se-ndreaptă…
Fiică de-nvinși, durerea ei mi-e sacră.
(La un semn al lui Amneris, sclavele se îndepărtează.)
Numai văzând-o, dubiul
Cumplit în min’ renaște…
Acest mister fatal să se-afle, în fine!
(Aidei, cu disimulată afecţiune)
Soarta-n război l-ai tăi fu o năpastă,
Biată Aida! Doliul
Ce-acum te-apasă, cu tine îl împart eu,
Eu sunt a ta amică…
Tot de la mine-i avea, vei fi ferice!
Aida
Cum să nu fiu amară
Departe de-a mea ţară…
Aci, unde ascunsă
Mi-e soarta tatălui și-a fraţilor?
Amneris
Bin’, compătimesc! Dar au, totuși, încheiere
Relele de aici. Va vindeca timpul
Din inimă-ţi durerea,
Și mai mult decât vremea, un zeu puternic…
Iubirea.
Aida (în sine)
Iubirea, iubirea! Plăceri, neliniște,
Suavă-mbătare, crude temeri,
În a ta durere viaţa se simte,
Doar al tău surâs mă cheamă spre cer. 
Amneris (în sine)
Ah! Ce paloare, ce tulburare
Descoperă tainică febră de-amor!
Să o întreb mi-e cu-nfrigurare,
Simt și eu teama din al său fior.
(Aidei)
Preabin’, ce nouă zbatere
Te ia, dragă Aida?
Secretul tău descoperă-mi,
Iubirii mele te-ncrede.
Printre cei ce luptară
Cu patria ta se-aflară
Cineva ce-o dulce febră
Poate-n inimă-ţi deșteptă?
Aida
Ce zici dar?
Amneris
La toţi barbară
Nu se-arătase soarta,
Deși pe câmp ducele curajos
Căzu lovit de moarte…
Aida
Dar ce ai spus, o, sărmana!
Amneris
Da, Radamès de-ai tăi fu răpus.
Aida
Sărmana!
Amneris
Și să plângi poţi?
Aida
Mereu mă voi jelui!
Amneris
Zeii te răzbunară!
Aida
Tot împotrivă îmi fură toţi zeii.
Amneris
Să tremuri! Acum te-am citit!...
Îl iubești…
Aida
Eu!
Amneris
Nu mă minţi!
Un cuvânt numai: ce e drept voi ști.
Privește-mă-n ochi… Eu te-am înșelat…
Radamès e viu!
Aida
E viu!
Ah, lăudaţi fiţi, zei!
Amneris
Și încă vrei să mă minţi?
Da, îl iubești!
Dar îl iubesc și eu, înţelegi tu?
Sunt a ta rivală, fiică de faraoni!
Aida
A mea rivală! Bine, fie dar,
Și eu îţi sunt ţie…
Ah! Dar ce am spus?
Milă, iertare, ah!
Milă să ai de-al meu chin-dor,
Drept este, îl iubesc cu imens amor.
Tu ești ferice, puternică ești,
Eu trăiesc numai pentru-acest amor!
Amneris
Te teme, o, sclavă!
Inimii năruire;
Spre moarte poate duce iubirea;
Al tău destinul de mine ţine,
În inimă eu am ură și răzbunări.
Aida
Tu ești ferice, puternică ești, etc.
Amneris
Te teme, o, sclavă! etc.
Corul (de afară)
Sus! L-al Nilului ţărm sacru
Fie stavilă a noastre piepturi;
Să se-audă singur glasu’:
Luptă și moarte celui străin!
Amneris
La parada care vine,
Cu min’, o, sclavă, vei asista;
Tu cu faţa în ţărână,
Eu pe-acel tron, lângă rege. 
Aida
Ah, milă! Ce-mi mai rămâne?
Un deșert e a mea viaţă;
Stai, domnește, și-a ta furoare
În curând o voi îmbuna.
Astă iubire ce te-aţâţă
În mormânt voi îngropa.
Amneris
Hai… m-urmează… și vei învăţa
De-a lupta cu mine poţi, etc.
Aida
Ah, milă! Ce-mi mai rămâne? etc.
Amneris
De-a lupta cu mine poţi, etc.
Corul (de afară)
Luptă și moarte celui străin!
(Amneris iese.)
Aida
O, zei, milă de-al meu suspin,
Speranţă nu-i la al meu chin! etc.

Scena a doua

Una dintre intrările în orașul Teba
(În față, un pâlc de palmieri. În dreapta, templul lui
Amon. În stânga, un tron cu un baldachin purpuriu.
În fundal, o poartă triumfală.
Scena este plină de oameni. Regele intră, urmat de
miniștri, preoți, căpitani, purtători de flabele, însemnele regalităţii, etc.
Apoi Amneris, cu Aida și cu sclavele. Regele se duce să se așeze pe tron.
Amneris își ocupă locul în stânga regelui.)

Poporul
Glorie Egiptului, și lui Isis
Ce sacrul pământ veghează,
Regelui ce Delta ţine
Imn de glorie-nălţăm etc.
Femeile
Nuferi împletiţi cu lauri
Pe cap de-nvingători;
Un nimb diafan de flori
Pună pe arme-un văl.
La dans, fete-egiptene,
În misticele hore,
Cum împrejur de soare
Dansează aștrii în cer!
Preoţii
Dinspre izbândă privirea
Spre-arbitrii supremi înălţaţi;
Mulţumită zeilor daţi,
În norocoasa zi etc.
Poporul
Cum împrejur de soare
Dansează aștrii-n cer!
Preoţii
Mulţumită zeilor daţi,
În norocoasa zi etc.

Marșul triumfal

(Trupele egiptene, precedate de fanfară, defilează
în fața Regelui. Ele sunt urmate de care de război, de însemnele regalităţii, de vasele sacre, de statuile zeilor. Un grup de dansatori poartă comorile învinșilor. În cele din urmă, Radamèș, sub un baldachin purtat de doisprezece ofițeri.)

Poporul
Vino, războinic luptător,
Vino, exultă cu noi;
Și pe urme de eroi
Lauri și flori presărăm!
Glorie! etc.
Preoţii
… privirea
Spre-arbitrii supremi înălţaţi;
Mulţumită zeilor daţi etc.
Regele
(care coboară de pe tron pentru a-l îmbrăţișa pe Radamès)
Salvator pentru patrie, eu te salut dar.
Vino, și fiica-mi cu-a ei mână să-ţi pună
Coroana triumfală.
(Radamès se înclină în faţa lui Amneris care îi întinde coroana.)
Acum, mie cere-mi
Tot ce dorești tu. Nimic nu-ţi voi nega
În această zi; o jur eu
Chiar pe coroana mea, pe sacrii zei.
Radamès
(Intră, printre gărzi, prizonierii etiopieni, ultimul fiind Amonasro, îmbrăcat în ofiţer.)
Lasă dintâi ca înaintea ta
Să fie-aduși toţi prizonierii.
Ramfis și
Preoţii
Mulţumită zeilor daţi etc.
Aida
Ce văd eu! El e! Al meu tată!
Toţi
Al ei tată!
Amneris
În mâna noastră…
Aida
Tu! Prizonier!
Amonasro (încet, către Aida)
Nu mă trăda!
Regele (lui Amonasro)
Te-apropie… Așa, tu ești?
Amonasro
Al său tată. Și eu luptai,
Răpuși am fost, moartea-n van căutai.
(arătând uniforma ce o poartă)
Uniforma ce port vă v-arăta
Că regele-mi și patria mi-am apărat:
L-a noastre arme soarta se opunea.
În zadar curajul ne reveni.
La picioare, în ţărână-așezat,
Rege zăcea de săbii multe străpuns;
Dacă iubirea de patrie un delict e,
Suntem mârșavi cu toţii, suntem gata-a muri!
(întorcându-se spre Rege, cu glas implorator)
Dar tu, Rege, tu puternice doamne,
Către ei cu milă te întoarnă;
Astăzi suntem noi loviţi de soartă,
Mâine pe voi soarta poate-a lovi.
Aida
Dar tu, Rege, tu puternice doamne etc.
Prizonierii și
Sclavele
Da, de zei astăzi loviţi noi ne-aflăm;
A ta milă, a ta clemenţă implorăm;
Ah, niciodată nu vă fie-n soartă
Ce nouă azi ne e dat a simţi.
Ramfis și
Preoţii
Sfarmă, o, rege, astă plebe feroce,
Încuie suflul l-astă perfidă voce.
Fură de zei trimiși spre moarte,
Acuma facă-se voia lor! etc.
Aida,
Sclavele, Prizonierii
Milă! Milă! Milă!
Poporul
Dispreţul, o, preoţi, să îl lăsaţi,
Umila rugă de-nvinși ascultaţi;
Și tu, o, rege, puternic, tu, tare,
Spre iertare deschide-al tău gând! etc.
Ramfis și
Preoţii
La moarte! La moarte! La moarte!
O, rege, sfarmă astă plebe etc.
Sclavele și
Prizonierii
A ta milă, a ta clemenţă implorăm etc.
Aida și
Amonasro
Dar tu, Rege, tu puternice doamne etc.
Radamès (în sine)
Durerea ce pe chipu-i apare
O face fără de asemănare; 
Orice lacrimă din plânsul adoratei
În inima mea învie un dor.
Amneris (în sine)
Și ce privire spre ea-a aruncat!
De ce ardoare li-i chipu-ncărcat!
Iar eu, singură, dispreţuită?
Răzbunarea mă ia cu fior etc.
Regele
Și, cum prielnică ne este soarta,
Pe aceștia putem noi a-i ierta;
Căci mila la zei este plăcută
Și-ntărește-a’ domnilor puteri etc.
Radamès (către Rege)
O, Rege, pe zeii sacri,
Pe strălucirea coroanei tale,
Să-deplinești jurași a mea dorinţă.
Regele
Jurai.
Radamès
Ei bine: ţie îţi cer ca prizonierii
Viaţă s-aibă și neatârnare.
Amneris (în sine)
Cu toţii!
Preoţii
Moarte pentru dușmanii patriei!
Poporul
Milă pentru cei oropsiţi!
Ramfis
Ascultă, rege.
(lui Radamès)
Și tu, o, tânăr erou,
Un sfat înţelept ascultă:
Ne sunt dușmani și sunt îndrăzneţi,
Cu răzbunarea în piepturi;
Iertarea îi va face semeţi,
Vor pleca din nou la-asalturi!
Radamès
Căzut Amonasro, rege viteaz,
Nu este speranţă la învinși.
Ramfis
Măcar, dar,
Drept gaj de pace și liniște, cu noi
Rămână, cu tatăl, Aida. 
Regele
La al tău sfat mă supun dar.
De liniște, de pace mai bun zălog
Acum vă dau eu. 
Radamès, patria îţi este datoare.
A lui Amneris mână premiu să-ţi fie.
Peste acest Egipt, cândva
Cu ea tu vei domni… 
Amneris (în sine)
Vină-acum sclava,
Vină să-mi ia iubirea… de-ndrăznește!
Regele și
Poporul
Glorie Egiptului, și lui Isis
Ce sacrul pământ veghează,
Nuferi împletiţi cu lauri
Pe cap de-nvingători! etc.
Sclavele și
Prizonierii
Glorie milosului Egipt, dar,
Ce lanţurile ne-a sfărâmat,
Ce ne trimite liberi din nou
Spre pământul natal! etc.
Ramfis și
Preoţii
Imnuri s-aducem lui Isis
Ce sacrul pământ veghează;
Să cerem ca soarta să surâdă
Mereu patriei, binevoitor, etc.
Aida (în sine)
Ce speranţă îmi mai rămâne?
Pentru el e gloria și tronul…
Mie, uitarea… lacrimile
Din neferice amor, etc.
Radamès (în sine)
Potrivnic zeu astăzi fulgerul
Peste-al meu creștet trimite…
Ah, nu! Tronul Egiptului
Nu-ntrece-al Aidei amor, etc.
Amneris (în sine)
De nesperată-ncântare
Îmbătată eu mă simt;
Într-o zi toate nu se dezmint,
Visele și al meu dor. etc.
Ramfis
Să cerem… etc.
Regele,
Poporul
Glorie lui Isis, etc.
Amonasro (către Aida, încet)
Curaj, din a ta patrie
Va veni curând mântuirea,
Și pe noi răzbunarea
Ne-așteaptă iute-n zori.
Poporul
Glorie Egiptului, și lui Isis
Ce sacrul pământ veghează,
Nuferi împletiţi cu lauri
Pe cap de-nvingători! etc.
Radamès (în sine)
Ce neașteptate fulgere
Peste-al meu creștet trimite…
Amneris (în sine)
Într-o zi toate, etc.
Amonasro (încet, către Aida)
Curaj, etc.
Aida (în sine)
Mie, uitarea, etc.
Ramfis,
Preoţii
Imnuri s-aducem lui Isis, etc.
Sclavele și
Prizonierii
Glorie milosului Egipt, dar etc.

Actul I

Traducere de Anamaria Milonean
(nr. 6, iunie 2025, anul XV)