Orice Naş își are Nașul. La răscruce de tâlcuri (partea a patra)

Scena IV

Ora este târzie iar Pinocchio, destul de neliniștit, se află de unul singur în camerele sale. Balconul deschis îi permite să se arate curții și ocolului în orice moment, întotdeauna în prim-plan... ca și cum ar fi la Big Brother. Toate celelalte personaje vor interveni din curtea-ocol.

GALVANAGIUL DOMOLIT cu o privire tăioasă și ochii ieșiți din orbite, după ce s-a zgâit la Pinocchio cu monoclul ca la ochiul astronomic:
Soarele e obscurat de noapte
dar mintea nu.
Căzând din nori în somn
fluieră-vântul scormonește,
ca orice parvenit,
patul cu baldachin și suprapus ca un castel
iar fără mari solemnități
se rățoiește ciocoiește...
HARPA-GONȚ bâlbâit și cu voce scăzută se uită într-un registru:
Cu susu-n jos și fundu-n sus cur...tenii
sunt toți nene ne... ne... întabulați.
PINOCCHIO încordat, după ce a tras cu urechea mărturisește de la balcon:
Unde-au pitit monetăria cu talerii de aur?
Brodesc doar sfanți și noduri la parale
(flutură neîncrezător niște filigrane)
franci împușcați și însemnări regizorale.
Șapte saltele și perne mari de puf
în loc să îmi călească caracterul
îmi seamănă în coaste
năduf după năduf.
HARPA-GONȚ după ce a numărat pe ascuns banii, aparent devastat privește înspre Pinocchio care citește ceea ce este scris pe un avion de hârtie aterizat în acel moment pe balcon:
Tremurător ca un toiag la bătrânețe,
intrepidul citește
apocrifa misivă anonimă
scrisă...
(încercând să imite un Pinocchio alarmat)
... de vrun mișel
energumen pe jumătate mort
pucist și care,
dintr-o măruntă bojdeucă luxemburgheză
de cartier, 
apostrofează și mâhnește.
MIJLOCAȘUL DALTONIC oarecum ezitant scoate de la subțioară un sul de pergament:
O bulă regaliană
cu litere de foc ceară și clei,
o dodoleață cubitală
și avântată
trimite cu de-a sila la Canossa
al nostru mare învățat.
Ori că îi va trece ardeiul pe sub nas,
ori că-i va atârna belciugul,
în consecință el va pâlpâi
la facultatea de... scântei.
CIOMAGUL BLAGOSLOVIT gâdilând nasul:
Nărilă!
PINOCCHIO căutându-l pe mișelul suspect, încă imaginar pentru el, cu siguranță invizibil ochilor celor care fixau cu privirea balconul regelui, în nesăbuința lui se învârte ca un titirez:
Gâde ghiduș
mărunt și fără minte,
care în Cameră joci prost
încă din patuzsopt
luptă și dă-i dacă te simți viteaz
chiar între patru ochi,
pentru că întotdeauna o mână
mânjește pe cealaltă
și ce să o mai cotim,
fără convenții bizantine
să răzlețim cu îndârjire
Capitalul,
să decernăm pomeni 
spălând amprentele în familie
de onorabili cetățeni.
TĂLPOIUL COPOI ațipind ca și cum ar fi o santinelă în timpul serviciului de gardă își dă cu părerea:
Nodală Înălțime
de silă și de milă
o fi oare un proscris veleitar, latent,
un buclucaș abraș mojic
cu o nazalitate prea de rând,
de felul unui chitic.
(căscând îi vin dintr-odată dubiile)
Ba!
Am nimerit-o ca nuca în perete.
PINOCCHIO în convingerile lui, cu tot zorul:
O fi un intendent contravenient?
Un mofluz comișel?
În orice fel
mult mai încolo o să ne strângem mâna [1] …
Își va găsi beleaua
dacă îmi va spune nu
căci cine nu poftește la a mea sfadă
se vâră neîndoielnic în gâlceavă.
MACHIAVELLI deoparte, olecuță înăsprit:
„Dar mai presus de toate
pentru toți Princi... Pinii e mai bine
să se rețină de a atinge averea oamenilor, deoarece aceștia uită mai ușor moartea unui tată decât pierderea averii lor. Și apoi, prilejurile de confiscare a bunurilor nu lipsesc niciodată; iar cel care începe să trăiască din jaf, găsește întotdeauna motive suficiente ca să ia în stăpânire averea altuia.” [2]
CADRILUL CENTRIFUGAL pe un cal de lemn, pentru a-și demonstra abilitățile, se năpustește peste manechinul unui cavaler care stârnește spaimă:
Când se domnește împresurat de forțe arcane,
tot ce-ai avut sau nu cu japca,
un ou, un bou,
o nucă sau o vacă
se duc pe copcă.
Orice ambiție este de prisos
iar țarcul nației este peste măsură păduchios.
GRANADIRUL LAGUNAR:
Ce dacă nația e mănoasă și lăptoasă,
cu râuri lungi de miere,
în haită legea junglei se ajustează
doar pentru lupi, șacali, tigri, urși și pantere.
PINOCCHIO cu vocea peremptorie lungește nasul de la balcon uitându-se încremenit către... nimic:
Cine vântură ca fofeaza
și tot se fofilează
în Camera Imputaților calici,
este un măgăruș
în pielea unui leu.
Pe toate tablele lui Moise, Pitagora, de logaritmi
și toate tablele de șah,
spionul oriunde s-ar piti
duce o viață de pion,
dar pentru întregul Univers
Regele sunt doar Eu!
MĂMĂLIGARUL, ISPRĂVITUL MUSIU din TOPOR, MOCOFANACHE reclamă din piață:
Ptiu, măi jupâne! Voiai poate să spui măgar de rang!
PINOCCHIO, amestecând concepte și precepte:
Ori Rege ori Măgar... și mai ales de Aur
(îngrijorat)
să recapitulez,
deci ori totul inclusiv...
sau fleacuri adulate
și culcate... sau inculcate?
... dar negreșit pe lauri.
MACHIAVELLI animat:
De calea bună ești tare departe
învățăcelul meu!
„Așadar dacă un [adevărat] Principe
trebuie să știe
să se comporte bine în felul unui animal,
trebuie să aleagă
între firea vulpii [doar]
și aceea a leului.” [3]
TRIBUNUL din FOIȘOR în mod ironic trece la identificarea lui Pinocchio:
A încălecat pe o șa din pat
ca să ne facă comunitar șah mat!
Tu zici că ești un rege,
sub care nume de domnie? Sire?
PINOCCHIO încercând să născocească ceva, pe șoptite, își încâlcește cugetările:
Păi, cum fir-ar să fie... Pin... păi, da... Sir... fir-ar... păi, da...
ba nu...
Toți cei prezenți încercând să ghicească ceva din gângureala lui Pinocchio exprimă oripilați, dar la voia întâmplării:
Și noi care credeam că are sânge albastru,
deci care va să zică sunteți o Sir-Fi-Dă?
PINOCCHIO replică indignat din spatele perdelelor:
Sirfidă eu?
(exclamând)
Muște albastre și bețive
vai și amar de lăptișorul meu!
TRIBUNUL din FOIȘOR:
Rebusul lui Antipa e o caznă jucăușăde muzeu.
Haide, dezvăluiți-vă!
PINOCCHIO pe un ton asertiv:
Vă era cald și bine cu Pinuleț Pinuț Drăguț...
pentru încântarea tuturor apăi eu sunt Pinaco... Tec!
Toți cei prezenți îl întreabă în cor pe Pinocchio:
Pinaco-Tec Întâiul?
PINOCCHIO convins și drastic:
În vecii vecilor nicicând!
Cei prezenți total derutați întreabă din nou:
Pinaco-Tec al doilea?
PINOCCHIO cu un aer martiric:
Cu asta basta ceată de limbareți,
nu mai înnumărați atât!
Eu sunt Pinaco-Tecul cel Măreț!
TRIBUNUL din FOIȘOR îl încasează pe Pinocchio:
Sforarul cel măreț și lung de mână,
un cioflingar...
la paparazzi cu tine!
Un rătăcit ce a pauperizat norocul
umblând după potcoave de cai morți.
Câte lacune recurente
și ce metamorfoză!
Cine a mai văzut dintr-un cal mort
să te înnoiești măgar!
STÂNGIST la CÂRMA NECURMATĂ ponegrind ironic:
Să fim serioși nu văd urmă de cal,
ca întotdeauna măgaru-i de servici,
cred că avem de-a face c-un catâr de export...
CIZMARUL CIOCĂNAR și TROMBONIST îl întărâtă pe Mijlocașul Daltonic care se ia la întrecere de unul singur:
… jucat la pronosport.
Alé! Ooooo!
Tovarăși, să-l luăm cu toții în balon.
La colț cu el!
Cam strâmtorat în rigor portis...
Șut de penalitate și tronu-i
gooooooooooollll!
PINOCCHIO descurajat se apără în spatele perdelelor de unde apare o lampă care îi proiectează nasul pe întreaga centură a regatului. În mână ține un sfanț:
Curtenii mei ce speță lașă [4], conjurată
care-i năravul ce vă face
să vi se scurgă ochii
după ereditatea genei mele.
JONGLEUR pentru SCOVERGI GOGOȘI SCORNELI, PRÂSLEA... cel DRENȚOS pe un ton sinistru raportează lui Pinocchio:
E sfoară de ocară,
căci șambelanul tău a declarat forfait
și a mutat gândul
și rândul
pentru ditai legiuni străine. 
Un ticăit culcat
pe lauri demascat,
cu Magma Cum Fraude, 
de cenzori grațiat
și cu toate acestea
(cu perplexitate)
de rapsozi elogiat.
PINOCCHIO, gesticulând precum a-și spăla mâinile, încearcă să se disculpe, chiar dacă nu este convins de tot ceea ce afirmă:
Ce-mi pasă mie, chip de lut,
Dac-o fi el sau altul?
În cercul nostru strâmt
pentru orice Adam și Eva, Gheorghe, Ion, Mița, Mărie
cu sau fără pălărie
o sforărie trebe musai să fie
plină de propagandă și mândrie.
S-a mântuit monetăria
și stima curții isprăvită.
Pentru o lipitoare salve în averse,
salve disonante?
Un șambelan cu sânge rece
într-un guvern ce cată nemurirea,
plin de tromboane și fasoane,
ștanță de tabula rasa,
mânuitor peste popor de buzdugane.
TĂMANII DEXTROȘI, DE-JALE TÂNJALĂ, BURICUL BIPOLAR în panică:
Oh, nimbule agitat
ai mintea prea stufoasă și virulentă
de culpe și coroane.
PINOCCHIO caută o soluție:
Pentru a descâlci meteahna
mi-ar prinde bine o zodie mai bună,
câteva oști, o țâră de virtute,
și o trăsură trasă de douăsprezece
perechi de mânji
care nechează pe tăcute.
MĂMĂLIGARUL, ISPRĂVITUL MUSIU din TOPOR, MOCOFANACHE cu sarcasm:
Eh, păi dar uituc mai ești.
Adică vrei să spui căruță trasă de măgari!
TĂMANII DEXTROȘI, DE-JALE TÂNJALĂ, BURICUL BIPOLAR preaslăvindu-l pe Pinocchio încearcă să-l oprească:
O, rege, ai să rămâi trăsnit
și totuși, cu cetina tot verde
în plină tinerețe
fără un fir de bătrânețe.
Înfundă între valuri afronturi și urzeli.
Voi sunteți dezmierdarea,
un nume tutelar fără un nod în papură
și înscris pe papirus...
PINOCCHIO ascultând osanalele care îi sunt dedicate, pentru sine, un pic credul un pic precaut:
Că-i cer senin sau negură
să tragă sforile sunt vrednici,
ăștia cu siguranță au un virus
care duce de nas orice vremelnic.
TĂMANII DEXTROȘI, MELANCOLIC-METADONIC, BURICUL BIPOLAR:
... pân’ și papirusul nu este din butuc,
este din lunga spiță a stufărișului blazon...ic.
PINOCCHIO scuturându-și trunchiul examinează situația rapid și în profunditate:
Cine n-are scaun la cap merge la balamuc
în schimb eu sunt cioplit pe scaun...
Momente de impas, nu prea pricep ce se petrece...
Pinocchio sus! Pinocchio jos!
Brr, brr! Mlădițelor mele trage o răcoreală rece.

La ora 22:00 vine starea de asediu, toată lumea se duce la culcare. În succesiune, se sting felinarele, lămpile, farurile... mințile și toate celelalte lumini de veghe. În mod nesimultan, porțile se închid și obloanele coboară, creând un motiv muzical tulburător și fără nici un acord. Steagurile sunt la jumătate de catarg.

Elisabeta Petrescu
(nr. 11, noiembrie 2025, anul XV)

NOTE

1. Întreaga replică poate fi susţinută de câteva note din aria Là ci darem’ la mano din Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart.
2. Machiavelli, Il Principe, trad. Sorin Ionescu, Bucureşti, 1943, cap. XVII, cit.
3. Machiavelli, Il Principe, trad. Sorin Ionescu, Bucureşti, 1943, cap. XVIII, cit.
4. Întreaga replică poate fi susţinută de câteva note din aria Cortigiani, vil razza dannata, Rigoletto de Giuseppe Verdi.