Cărţile italiene ale anului 2022

2022 a fost un an bogat în traduceri din literatura italiană, pe care le-am înregistrat în baza noastră de date Scriitori italieni traduşi în română: 1990-2022. În cele ce urmează vom trece în revistă cele mai semnificative apariţii ale anului trecut, care aduc în spaţiul cultural românesc o seamă de titluri de interes ale literaturii italiene din zilele noastre, dar şi mari clasici ai trecutului, din diferite perioade. În marea lor majoritate sunt nume deja cunoscute publicului de la noi prin traducerile apărute până acum, de la Elena Ferrante la Paolo Cognetti şi Andrea Bajani, alături de Dante, Machiavelli şi Pasolini, dar şi new entry de marcă precum Antonio Scurati.
Într-o privire de ansamblu putem observa, desigur, prevalența prozei, cu romanul „gen deschis”, de dragoste, istoric, de aventură, biografic și autobiografic. De asemenea, o semnificativă orientare spre literatura contemporană din secolul XX până în prezent, precum și spre premiile literare italiene, în primul rând Strega.

Insula lui Arturo de Elsa Morante

O carte importantă care a lipsit din panorama editorială de după 1989 este celebrul roman L’isola di Arturo (Einaudi, 1957) al cunoscutei scriitoare Elsa Morante (1912-1985), care a rămas în istoria literaturii italiene din secolul XX drept prima victorie a unei femei la Premiul Strega, cel mai prestigios premiul literar din Italia, la a unsprezecea ediţie, cea din 1957. Victoria a fost imortalizată de o fotografie a Elsei Morante la Villa Giulia, în fața 'legendarei' tabele de marcaj, care a transformat-o într-o icoană.
Romanul a însemnat consacrarea definitivă a scriitoarei, fiind apreciat şi elogiat nu doar pentru nivelul stilistic înalt, ci și pentru intrigă: prin protagonistul Arturo, un băiat pe jumătate orfan care trăieşte pe insula Procida din Marea Mediterană, având un raport dificil cu tatăl său care dispare de acasă cu lunile, el petrecându-și astfel timpul singur, hoinărind pe insulă și citind cărți de aventură și război, Elsa Morante ne vorbește despre necunoscut, despre solitudine și despre puterea pe care trebuie să o găsim fiecare în interior pentru a depăşi greutăţile şi suferinţele cu care ne confruntăm în mod inevitabil în cursul vieții. Arturo trăieşte, aşadar, o dificilă „inițiere în viață, prin toate misterele ei: de la cele mai luminoase la cele mai întunecate”.

Prima ediţie românească a romanului a apărut în 1968, în traducerea lui Constantin Ioncică, sub titlul Insula lui Artur (Editura pentru Literatură Universală), fără să fi fost apoi reeditată din anii ’90 încoace. Anul 2022 ne-a adus însă o nouă traducere, realizată de Gabriela Lungu şi publicată sub titlul Insula lui Arturo la Editura Pandora M. În ceea ce priveşte cele două titluri, se remarcă tratamentul diferit al numelor străine, adaptate sau nu în limba română.

Elsa Morante, prima scriitoare câştigătoare a Premiului Strega în 1957

M. Fiul secolului de Antonio Scurati

O altă carte câştigătoare a Premiului Strega, de data aceasta mai aproape de noi, în 2019, este M. Il figlio del secolo. Il romanzo di Mussolini, vol. 1 (Bompiani, 2018) de Antonio Scurati, un roman monumental de peste opt sute de pagini, care deschide tetralogia imaginată de autor şi dedicată fascismului și lui Benito Mussolini. Acest prim volum, care se desfășoară în perioada din 1919 până în 1924 și se încheie cu uciderea lui Giacomo Matteotti, urmărește începuturile și afirmarea progresivă a partidului fascist și a liderului Mussolini, cu numeroase incursiuni în biografia multor figuri pro și contra partidului, și o atenție specifică la „psihologia mulțimii”, presărat cu documente și surse autentice.
Al doilea volum, M. L'uomo della Provvidenza (Bompiani, 2020) relatează anii din 1925 până în 1932, în care se consolidează regimul lui Mussolini. Această carte a câştigat în 2022 European Book Prize.
M. Gli ultimi giorni d’Europa (Bompiani, 2022), al treilea volum apărut până acum, încadrează perioada fatală de trei ani 1938-40, punctul culminant al Italiei fasciste, marcată de infamia legilor rasiale și de alianța cu Germania nazistă, relatând ultimele zile ale unei Europe zdruncinate de acte de prevaricare barbară şi incapabilă de a se sustrage blestemului totalitarismului: un roman intens şi tragic, presărat cu avertismente pentru viitorul nostru.

Despre sensul profund al demersului său literar, Antonio Scurati afirmă într-un interviu: „Acest roman despre Mussolini este cea mai mare contribuție a mea la antifascism. Sunt absolut convins de acest lucru, altfel nu l-aş fi scris. Și sunt la fel de convins că, după lectură, antifascismul va deveni mai puternic în spiritul cititorilor. Cert este că antifascismul secolului XX nu mai poate face faţă noilor vremuri și, prin urmare, cred că trebuie regândit pe baze noi. A relata fascismul, pentru prima dată într-un roman din perspectiva fasciștilor și fără prejudecăți ideologice, este contribuția mea la refondarea antifascismului”.
În 2022 a apărut traducerea românească cu titlul M. Fiul secolului, realizată de Bianca Paulevici şi publicată la Editura Litera.

Fericirea lupului de Paolo Cognetti

La felicità del lupo (Einaudi, 2021) este cel mai recent roman al unui alt laureat al Premiului Strega, Paolo Cognetti. Acesta a câştigat ediţia din anul 2017 cu celebrul roman Le otto montagne (Einaudi, 2016), care s-a bucurat de un răsunător succes mondial, fiind publicat şi la noi în 2017 cu titlul Cei opt munți, traducere de Cerasela Barbone, la Editura Polirom, reeditat în 2019.
Referindu-se la motivele acestui mare succes, Paolo Cognetti afirma într-un interviu: „Cred că este ceva universal în această întoarcere la locurile pe care le-am abandonat odată cu boom-ul economic, cu modernitatea, cu ceea ce s-a întâmplat în întreaga lume occidentală după al Doilea Război Mondial. Este o poveste care ne unește: marea atracție a orașelor, evadarea din munți, din mediul rural, din provincie, în căutarea unui model de viață care părea a fi singurul model câștigător, bun pentru toată lumea. Astăzi trăim într-o eră de criză și de întoarcere la locurile abandonate. Cred că există o nevoie universală de a adopta modele de viață diferite, noi, de a o lua de la capăt într-un alt loc. Acesta ar putea fi muntele din romanul meu, un munte care poate fi înțeles și iubit chiar și de cei care nu au fost niciodată în acele locuri”.

În 2022, la Editura Polirom a apărut şi Fericirea lupului, tradus de Cerasela Barbone, în care autorul se reîntoarce pe îndrăgitele sale piscuri de munte pentru a ne oferi un roman de dragoste intens, o adevărată odă închinată muntelui, deopotrivă liniştitor, periculos, imprevizibil şi plin de forţă. Cei doi protagonişti sunt Fausto, care s-a refugiat în munţi pentru că voia să lase în urmă trecutul recent, şi Silvia, care încearcă să descopere ceva despre sine înainte să plece cine ştie unde. El are patruzeci de ani, ea – douăzeci şi şapte. Se apropie unul de altul într-o noapte când Fontana Fredda se pregăteşte de iarnă. În jurul lor se află Babette si restaurantul ei, apoi un refugiu situat la peste trei mii de metri altitudine şi Santorso, care ştie totul despre vale şi întinderile nesfârşite de zăpadă şi de iarbă. Chiar şi lupul, care nu-şi mai făcuse apariţia de un secol, pare că s-a întors şi el în căutarea fericirii.
În română avem şi jurnalul de călătorie al lui Cognetti, Senza mai arrivare in coma. Viaggio in Himalaya (Einaudi, 2018), apărut sub titlul Fără să ajungi vreodată în vârf, trad. de Cerasela Barbone (Ed. Polirom, 2020), împreună cu prima sa carte dedicată muntelui, Il ragazzo selvatico. Quaderno di montagna (Terre di Mezzo, 2013), publicată sub titlul Băiatul sălbatic: jurnal de munte, trad. de Corina Anton (Ed. Polirom, 2018).

Cartea caselor de Andrea Bajani

Il libro delle case (Feltrinelli, 2021), cel mai recent roman al cunoscutului scriitor Andrea Bajani, finalist la ediția 2021 a premiilor Strega și Campiello, se află pe lista celor mai bune 10 cărți în „Corriere della Sera” , fiind în curs de publicare în 20 de țări.
În cartea lui Bajani, casa este un 'dispozitiv' formal care structurează întregul text (de la articularea celor 78 de scurte capitole dedicate fiecare unei case, la opţiunile narative privind timpul și ritmul) și, în același timp, prisma prin care se reconstruiește povestea și identitatea evazivă a  protagonistului denumit Io (Eu), care însă nu este o voce ce își spune povestea la persoana întâi, ci o 'persoana a treia' care devine personaj (narațiunea fiind, aşadar, la persoana a treia). Nici restul personajelor nu au un nume propriu, cheamându-se Soră, Tată, Soție, Copilă, Rude, Femeie cu verighetă etc.
La noi romanul a apărut în 2022 la Editura Humanitas Fiction sub titlul Cartea caselor, în colecţia „Raftul Denisei”, traducere de Mihai Banciu. Mircea Cărtărescu îl prezintă astfel:
„Una dintre cele mai artistice, mai limpezi și mai memorabile cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Nu știi ce să admiri mai întâi la lectura acestei scrieri: precizia chirurgicală a frazelor, descripțiile amănunțite ale zonelor citadine și-ale numeroaselor case în care-a locuit Io, personajul central, finețea și empatia cu care autorul înfățișează psihodramele ce se petrec în crustele de calcar, oțel și lemn ale caselor, poezia intensă ce luminează din loc în loc austeritatea cărții.
Hipnotizat de ritualul dezghiocării, mereu și mereu, a altor ziduri, a altor glasuri și-a altor încăperi, ai uneori sentimentul că te afli într-un roman de Alain Robbe-Grillet, alteori că trăiești într-un oraș imaginar din colecția lui Italo Calvino, dar Andrea Bajani rămâne cu toate acestea profund original prin aerul stoic, de tristețe sobră, ce învăluie romanul. Casele sale sunt tot atâtea carapace de broască țestoasă, fragmente de eternitate înșiruite, asemeni vertebrelor, de-a lungul coloanei vertebrale a personajului. Roman tulburător și de neuitat, Cartea caselor aduce un aer de noutate în experiența de lectură a oricărui cititor”.
Andrea Bajani este de asemenea prezent în română cu romanul Se consideri le colpe (Einaudi, 2007), apărut sub titlul De vei lua aminte la greşeli, trad. de Ileana Bunget şi Smaranda Bratu Elian (Humanitas, 2011)

Invenţiile ocazionale de Elena Ferrante

L’invenzione occasionale (Edizioni E/O, 2019), semnată de celebra scriitoare Elena Ferrante, este o carte polifonică, fiind alcătuiă din cincizeci și unu de fragmente eterogene de experiențe, poetică, reflecţii, intuiții și autobiografie, după cum mărturiseşte autoarea înseşi:
„Aceste texte au apărut după ce am scotocit direct în memorie în căutarea unei mici experiențe reprezentative; am dat, fără să mă gândesc, peste convingeri formate despre cărți citite cu mulți ani în urmă, cu care am pierdut și apoi am reluat legătura grație altor lecturi, am urmărit intuiții neașteptate, produse de aceeași nevoie de a scrie, am ajuns la concluzii abrupte din cauza spațiului de acum epuizat. În fine, a fost un exercițiu nou: de fiecare dată coboram în grabă găleata în interiorul unui abis întunecos al minții mele, trăgeam în sus o frază și așteptam cu neliniște să urmeze altele”.
Textele au fost publicate inițial în engleză în cunoscuta publicaţie „The Guardian” din Regatul Unit, traduse de Ann Goldstein, pe parcursul anului 2018.
La noi, cartea a apărut în 2022 sub titlul Invenţiile ocazionale, traducere de Cerasela Barbone, la Editura Pandora M.

Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numită „Febră Ferrante". La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială (2015), Povestea noului nume (2016), Cei care pleacă și cei ce rămân (2016) și Povestea fetiței pierdute (2017), romanele Fiica ascunsă (2017), Iubire amară (2020), Zilele abandonului (2018) și Viața mincinoasă a adulților (2021), volumul de interviuri, eseuri și confesiuni Frantumaglia (2019), precum și cartea pentru copii Noaptea pe plajă (2018).

Abisuri personale de Gianfranco Calligarich

Privati abissi (Fazi Editore, 2011) de Gianfranco Calligarich este câştigătorul Premiului Bagutta pe anul 2011. Autorul, romancier şi dramaturg, s-a născut în 1947 în Asmara, capitala Eritreei, aflată la acea vreme sub administraţie britanică, într-o familie cosmopolită cu origini triestine. Copilăria şi adolescenţa le-a petrecut în Milano, după care s-a mutat la Roma, unde a lucrat în presă şi la televiziune.
Romanul este povestea unui jucător de cărţi profesionist, cu grave probleme cardiace, care îşi petrece iarna într-un cazinou de pe coastă, in extrasezon, şi care reconstituie, într-o vară romană de demult, o poveste de dragoste chinuitoare dintre doi tineri exponenţi ai unei lumi aurite şi cosmopolite. La sfârşitul anilor '60, cei doi îşi găsiseră în capitala Italiei un ultim refugiu pentru vieţile lor la limita. El este reprezentantul unei mari dinastii de industriaşi, ea – o frumoasă şi bogată moştenitoare, ducând povara unui secret de familie copleşitor. Cei doi se grăbesc să-şi unească destinele, încercând să se salveze reciproc, dar reuşind doar să se piardă într-un joc istovitor şi disperat până la deznodământul imprevizibil.
În acest roman personajele sunt numite aproape exclusiv cu porecle care derivă din caracteristicile lor personale. Numele lor lipsesc aproape cu desăvârşire. O altă caracteristică este absența totală a dialogurilor. Nu există niciun discurs direct în narațiune.
Cartea a apărut la noi în 2022 sub titlul Abisuri personale, traducere de Cerasela Barbone, la Editura Polirom, după romanul-cult Ultima vară în oraş (L’ultima estate in città, 1973), apărut în 2021 la aceeaşi editură.

Despre elocința în limba vulgară de Dante Alighieri

Părintele limbii italiene, Dante Alighieri, este de acum prezent în spaţiul românesc prin tratatul Despre elocința în limba vulgară, ediție bilingvă, traducere de Delia Breza, comentarii de Delia Breza, Anca Meiroșu și Alexander Baumgarten, studiu introductiv și bibliografie de Alessandro Raffi, apărut în 2022 la Editura Polirom în prestigioasa colecţie „Biblioteca Medievală”, coordonată de Alexander Baumgarten.
Acest tratat scris în latină pledează pentru demnitatea și noblețea rostirii poetice în general în limbile vernaculare ale Europei medievale și în particular în limba italiană, denumită pe atunci «vulgară» (il volgare) spre a o deosebi de limba cultă, care era latina. Dante distinge cele trei limbi vecine şi diferite ale Europei meridionale, făcând astfel referire la un idiom tripharium: limba oïl, limba òc şi limba sí, aceasta din urmă vorbită de Latini sau Ytali (poetul defineşte aria lingvistică italiană fie prin termenul Latium, fie prin Ytalia).
Reunind o cultură juridică, filosofică, teologică și istorică, Dante își orientează sursele și propria originalitate spre o poetică a limbii italiene, în diversitatea dialectelor ei, paisprezece la număr, în viziunea sa. La rândul ei, această poetică are o profundă dimensiune politică, semnificând locul spiritual al visului unității italiene.
„Tratatul Despre elocința în limba vulgară – afirmă Alexander Baumgarten – frapează cititorul printr-o teorie originală a surselor istorice ale limbajului și a nobleței limbilor vernaculare: Dante Alighieri susține că limbile vernaculare si-ar fi făcut apariția prin diversificarea meseriilor celor care au construit Turnul Babel, iar latina ar fi un construct artificial al savanților, a cărei putere de exprimare poetică ar păli în fața elocvenței literare a limbii italiene. În această forță literară a purității limbii italiene vulgare s-ar regăsi astfel o nouă poetică, dar și o unitate a Italiei pe care, dacă o guvernare politică nu o poate asigura, o pot oferi poeții”.

Principele de Niccolò Machiavelli

Un alt mare clasic al literaturii italiene, Principele de Niccolò Machiavelli (1469-1527), a apărut în 2022 într-o nouă traducere realizată de italienista Smaranda Bratu Elian, cu o prefaţă de Carlo Varotti, publicată la Editura Humanitas în prestigioasa colecţie „Biblioteca Italiană”.
Reamintim cititorilor noştri că, în clasamentul pe care l-am realizat cu privire la cele mai traduse cărţi italiene din România, Principele lui Machiavelli se află pe locul al IV-lea şi a cunoscut mai multe traduceri, realizate şi publicate atât înainte cât şi după 1989.
„A citi Principele înseamnă a face un exerciţiu important de pătrundere critică. Lectura lui este un excelent teren de antrenament al gândirii, unde privirea asupra realităţii devine o explorare care ne învaţă să dăm la o parte elementele accesorii și marginale pentru a pătrunde în adânc, acolo unde operează factorii esenţiali (pe care i-am putea numi antropologici) ai acţiunilor indivizilor, în societate și în istorie. În acest sens, fiecare pagină a Principelui este o solicitare adresată cititorului de astăzi (deși el trăiește într-o lume mult diferită) de a-și pune întrebări cu privire la dinamica faptelor omenești, la fenomenologia puterii, la mecanismele prin care liderul își întărește puterea și își construiește imaginea publică. Iată de ce Principele continuă să fie pretutindeni în lume, îndeosebi în instituţiile care formează manageri și lideri politici, un clasic: pentru că, dincolo de reţete specifice, el sugerează principii care permit înţelegerea și controlarea complexului joc al raporturilor de forţă în care noi toţi suntem, fie că știm și vrem sau nu, mereu implicaţi” (Carlo Varotti).

Două noi volume pentru centenarul Pier Paolo Pasolini

La finele lui 2022, pentru celebrarea centenarului naşterii lui Pier Paolo Pasolini (1922-1975), la editura Tracus Arte din București au apărut două volume consistente de opere pasoliniene, două antologii care prezintă pentru prima dată cititorilor români două aspecte definitorii ale creației acestui inegalabil intelectual, care a marcat profund cultura italiană a secolului XX: pe de o parte poezia și, pe de altă parte, scrierile despre literatură și artă, .
Primul este volumul bilingv Pier Paolo Pasolini, Poesie/Poezii, selecție, traduceri și note de Smaranda Bratu Elian și Dana Barangea, prefața și îngrijirea ediției de Smaranda Bratu Elian, Tracus Arte, București, 2022. „Poezia lui Pasolini nu poate fi izolată de magma care îi contopește întreaga creație și întreaga existență. Căci temele, întrebările, frământările circulă transversal prin toată acea uriașă ectoplasmă care ține de pulsiunea lui de a devora întreaga realitate și de a fi devorat de ea. Viața și reprezentarea vieții sunt la Pasolini un tot inextricabil. De aici caracterul de mărturie autobiografică, de jurnal, al versurilor lui, chiar și atunci când nu par astfel. Poezia lui Pasolini nu este niciunde ușoară (în ambele sensuri ale cuvântului); de multe ori ea descumpănește și irită, căci eviscerarea trupească, sufletească și mentală pe care poetul o execută în fața cititorului pretinde o reciprocitate nu lesne de susținut. Dar forța ei stă tocmai în această unitate compactă a ființei cu creația sa. Poezia lui este chiar această unitate” (Smaranda Bratu Elian).
Al doilea este Pier Paolo Pasolini, Scrieri despre literatură și artă, selecția textelor, prefață și îngrijirea ediției Smaranda Bratu Elian, traduceri și note de Corina Anton, Corina-Gabriela Bădeliță, Oana Boșca-Mălin, Smaranda Bratu Elian, Miruna Bulumete, Aurora Firța-Marin, Anamaria Gebăilă, Cristina Gogianu, Tracus Arte, București 2022. Selecția a urmărit să redea: cele mai sugestive declarații ale autorului despre propria sa creație; principalele sale abordări teoretice cu privire la literatură și artă, precum și pozițiile pentru care a militat în incendiarele dezbateri culturale din Italia acelor vremuri; abordarea critică, interesantă în sine, a unor importanți scriitori italieni și străini familiari cititorului român; și, deopotrivă, câteva dintre scrierile cele mai semnificative despre cinematografie.
Cele două volume au apărut cu sprijinul Ministerului de Externe al Italiei și al Institutului Italian de Cultură din București,  la care au colaborat nouă italieniste de la Universitatea din București și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Aceste noi apariţii se adaugă celorlalte volume ale lui Pasolini publicate până acum în română: Băieţii străzii, trad. de Gabriela Lungu (Editura Litera, 2018), Teorema, trad. de Alexandra-Maria Cheşcu (Polirom, 2007), Scrieri corsare,  trad. de Oana Boșca-Mădălin și Corina Anton (Polirom, 2006, care conține cele mai incitante intervenții civice din ultimii ani ai lui Pasolini), Ereticul corsar, trad. de George Popescu (Editura Pontica, 2000), Petrol, trad. de Ştefania Mincu (Editura Pontica, 1999).

Sigur că lista rămâne deschisă spre alte nume, de la Luigi Pirandello la Gianni Rodari, Oriana Fallaci, Donatella Di Pietrantonio, Stefania Auci, Matteo Strukul şi aşa mai departe, pe care vă invităm să le descoperiţi în baza noastră de date Scriitori italieni traduşi în română. Lectură plăcută de carte italiană!