Climentu Dinna, un ctitor de şcoală românească într-o comună din mijlocul Banatului

În Seria de autor pe care am creat-o pentru a duce mai departe moştenirea culturală a istoricului Ionel Cionchin (1943-2021), publicăm studiul dedicat învăţătorului Climentu Dinna, întemeietorul şcolii româneşti din comuna Denta, judeţul Timiş. Studiul este extras din volumul Ionel Cionchin, Din galeria oamenilor de seamă, Ed. Ando Tours, Timişoara, 2002.


În galeria oamenilor de seamă din Banat merită menţionat Climentu Dinna, un nume mai puţin cunoscut.
Climentu Dinna a văzut lumina zilei în 7 noiembrie 1818, în comuna Jebel, judeţul Timiş. Cursurile primare le-a urmat în comuna natală, gimnaziul la Timişoara şi pedagogia la Preparandia din Arad, absolvită în anul 1834. Ca învăţător a funcţionat în mai multe sate bănăţene, iar în anul 1855 îl găsim la Denta, fiind întemeietorul şcolii româneşti din comună.

Comuna Denta este aşezată în mijlocul Banatului istoric, cum bine o localizează Clementu Dinna în versurile sale:            

                    Prin mieziulu Bănatului          

                              Pre calea  Verşeţiuilui:
                   Cine aru trece pr’acolea
                              Ştiu că are ce vedea:
                   La un sat mare vestitu;          
                             Cu nume Denta numitu.

Veche vatră românească, comuna Denta este atestată arheologic începând cu epoca neolitică. Pe teritoriul comunei a fost cetatea dacică Berzobis [1], consemnată de împăratul Traian şi, tot aici, se presupune că ar fi fost colonia Malva, capitala Daciei Malvensis [2]. Denta, toponim traco-daco-get [3], a fost consemnat de geograful Ptolemeu, în secolul al II-lea, sub forma Potulatensi/Podu la densi/Podu la Denta, aşezare care în secolul al VII-lea a fost menţionată sub forma Potula de geograful Ravennat, localizată pe teritoriul comunei Moraviţa; în secolul al XII-lea, geograful arab Sarif al Idrisi a menţionat aşezarea sub forma Tensinova/ Densinova ‘Denta Nouă’; în secolul al XIV-lea (în anul 1322), scribii maghiari au numit-o Dench [Denşi]; la mijlocul secolului al XVII-lea, cronicarul turc Evlia Celebi amintea această aşezare sub forma Danta; în armistiţiul austro-otoman din anul 1716, localitatea apare sub forma Tente, pentru ca începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea să poarte actuala denumire.  [4]

Despre desfăşurarea învăţământului din localitate există puţine surse documentare. Înaintea unui învăţământ organizat, a existat un învăţământ tradiţional, oral, popular, transmis din generaţie în generaţie, prin care copiii erau învăţaţi să socotească, să adune, să scadă, să împartă. Ulterior, preoţii bisericilor săteşti i-au format pe cantorii bisericeşti şi adeseori i-au iniţiat pe tineri în tainele buchisitului. Existenţa unei biserici în localitate a fost menţionată destul de târziu, în secolul al XIV-lea, dar aceasta nu înseamnă că nu a existat mai înainte. În însemnările dijmelor papale din regatul Ungariei pe şase ani, 1332-1337, a fost menţionat, în anul 1333, protopresbiterul Petru de Dente care a achitat 4 groşi şi 3 dinari mici. [5]
Aşezarea românească din mijlocul Banatului istoric dispunea de o biserică ortodoxă, construită din cărămidă, amintită în perioada paşalâcului de Timişoara [6]. Biserica ortodoxă din Denta a contribuit la răspândirea ştiinţei de carte în rândul tineretului, în special după sinodul mitropolitan din anul 1675, de la Alba Iulia, care a hotărât: «Iar pentru ca să se întărească şi pruncii, nefiind işculă unde să înveţe, tot creştinul să-şi aducă pruncii la biserică şi popa, după ce va isprăvi slujba bisericii, să facă ştire cum să strângă pruncii în biserică să-i înveţe cum este scris mai sus». [7] În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea, copiii românilor din Denta au avut posibilitatea să înveţe la şcolile din Mănăstirea Sângeorge şi Mănăstirea Partoş, din apropiere, unde învăţământul se făcea de către preoţi şi călugări din Ţara Românească şi Transilvania, pe lângă cei autohtoni, «iniţiind în tainele buchiilor tineri în opinci şi sumane veniţi cu desaga plină de merinde sărăcăcioase cu dorul nestăvilit să înveţe pentru a deveni lumina poporului şi călăuzitori spre slobozenie». [8]

Odată cu aducerea coloniştilor germani în Denta, în anul 1724, a fost înfiinţată o parohie catolică pe lângă care a fiinţat o scoală în limba germană. Pe lângă copiii coloniştilor germani, au învăţat şi copiii români, în special după anul 1774, când a fost aprobat regulamentul şcolar «Regule directive» care prevedea: copiii ortodocşilor pot frecventa şcolile catolice, exceptând învăţământul religiei. [9] Primul învăţător al şcolii primare a fost preotul Nicolae Walbach (1724-1727), urmat de învăţătorul Jacob Fuhran în perioada anilor 1739-1749, după care s-a mutat la Deta unde a funcţionat până în anul 1754. Între anii 1727-1739, funcţia de învăţător a fost îndeplinită de cantorul bisericesc. La 9 iunie 1736, Denta a fost vizitată de episcopul Cenadului, baronul Felkenstein, care a avut o grijă deosebită pentru şcoala catolică germană. [10]

În secolul al XVIII-lea, Curtea vieneză, având nevoie de cetăţeni utili, loiali, luminaţi, devotaţi statului, a promulgat «Regulile directive», acceptând înfiinţarea şcolilor primare în limba naţionalităţilor. În anul 1776 au fost înfiinţate şcolile româneşti din localităţile Denta şi Omor din judeţul Timiş. Prin documentul din 1776 se arăta că şcolii româneşti din Denta i-au fost repartizate 24 tăbliţe cu 24 condeie, 12 foarfeci şi 12 cuţite, iar şcolii din Omor: 12 tăbliţe, 12 condeie, 6 foarfeci şi 6 cuţite.
Potrivit regulamentului şcolar, Ratio educationes, fiecare naţiune învăţa în şcoli naţionale cu predare în limba maternă. Învăţământul primar trebuia să fie unic şi egal pentru toţi cetăţenii, indiferent de religie şi de starea materială.
Datele statistice ale populaţiei şcolare spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea pot fi urmărite în tabelul de mai jos:

Comuna Denta                            

Anul şcolar 
1788/1789     1795/1796       1801/1802
B.       F.          B.      F.            B.      F.
45      15         32       8            21      4

Frecvenţa şcolară scade neîncetat din cauza situaţiei mizere a locuitorilor, din cauza distrugerilor provocate atât de armatele austriece cât şi de cele otomane din timpul războiului din anii1788-1789, a faptului că puţine fete erau trimise la şcoală şi, în special, din cauza limbii de predare în şcoală, care începând cu anul 1795 a fost limba slavonă de redacţie sârbă. [11] Mai bine de jumătate de secol românii din Denta au militat pentru reînfiinţarea şcolii româneşti în comuna Denta.

După revoluţia de la 1848, în mai multe sate bănăţene au fost înfiinţate şcoli cu limba de predare română. La 12 martie 1855 a fost reînfiinţată Şcoala Română din Denta, ajungând să se împlinească dorinţa fierbinte a românilor din Denta de a se lumina minţile copiilor lor, şcoală care se afla în clădirea cu etaj de pe malul stâng al râului Bârzava. Edificiul clădirii, singura clădire cu etaj din comună, a fost construită prin contribuţia locuitorilor români mobilizaţi de învăţătorul Climentu Dinna. Între cei care şi-au adus o contribuţie însemnată la reînfiinţarea şcolii româneşti din localitate s-au remarcat în mod deosebit Teodor Bona, Trifu Ghilădeanu, dar şi familiile Angionilor, Căpăţânenilor, Şoşdenilor şi Cresonilor, aşa cum rezultă din versurile inimosului învăţător:

          Căutaţi voi Dentani căutaţi:
Ori şi cumu de reşpectaţi:
Pre o seamă de bărbaţi ;
Între voi mai deşteptaţi.

           Unu ’ i “BONA” celu ştiutu:
Cu nume THEODORU numitu:
Carele multu au făcutu;
Ş’au adus lucru’n finitu.

           Altu’i  “TRIFU  GILADANU” –
Fostulu jude’n acestu anu
Strănepotu al lui Traianu
Urzitoriu d’a Şcoli planu.

           Cu “NOTARIULU” locului
Ş’ comisarialu Cieului ;
“ATHANASIEVICIU” numitu
Care: tote le-au tocmitu

           Cu cele mai primari vitie
Alu lui Traianu seminţie
Şi care alloru Pronume;
Spre alle şti visa spune:

           Un’a “ANGIONILORU”
Alt’a “CĂPĂŢINONILOR”
Şi cu a „Şosdenilor”
Alta ’i a “CRESTONILOR”.

           Iaru celoru mulţi Români fraţi:
Cari aci nu ’su însămnaţi
Locuitori în Comună
Părtaşi acestii cunună.

           Mulţiemire tutuloru
Şi Ceresculu Ziditoru:
Ţină-i mulţi ani şi trăească
Fericiţi să se ’nmulţească.


Bucuria, mândria şi lupta românilor din Denta pentru înfiinţarea şcolii în limba română a fost consemnată în versurile primului învăţător român, Climentu Dina:

           Prin mieziulu Bănatului

                   Pre calea Verşeţiuilui:
Cine aru trece pr’acolea
Ştiu că are ce vedea:
La un sat mare vestitu;          
Cu nume Denta numitu
Care’i şcoala cea Română
Numai să bage de seamă –
’N acest locu şi’n  acestu Satu :
N’are lipsă de ’ntrebatu
Căci fără d’a ispitire;
Vede: o ’naltă Zidire:
Cu duoă renduri clădită
Ş’ alta mic’ dă ea lipită
Numai poarta le desparte;
Faţie’n faţie’s aşăziate
La cea mare căutându bine
Fără să-i spună veru cine;
Pre păreţii ei ceteşte:
Nemţieşte, şi Româneşte
Adecă “ŞCOALA ROMÂNĂ”;  –  
De-a supr’ avendu ş’o campană :
Cu care pruncii se chiamă
Şi la şcoală să îndeamnă
În frontea Piaţiei luce:
Lengă ea Berzava: curge
De-a dreapt’o Beserică
De-a stenga drumul de Ţeră
Astea ’su semne ’n vederate:
Că românu şi fără carte
Prea frumosu au cugetatu
De nime fi’ndu  ’nvăţiatu
Cându pr’ aceste le luă :
C’ai sei bani le cumpără
Ca să-şi facă lor moşie;
Separată: de serbie
Ca şi streinii să vadă:
Cum români se căruţeşte
C’ai săi Telegari, Trăsură;
’N strămoşeasca călcătură
Ma: pentru aşa resultatu
Unii multe au răbdatu
În tot feliu neplăceri
Maşte, - spese ’n pedecări
Ma: acu totes uitate
Când Românulu ştie carte
Şi eş ţine de Glorie:
Căci ’ş are şcola sa proprie.

Învăţătorul român Climentu Dinna a fost primul care a înfiinţat corul de copii din comună, folosind o serie de piese cu tentă naţional-patriotică.
Climentu Dina, în anul 1856, a publicat la Timişoara volumul Versuri la înfiinţarea Şcoléi Române din Ces. Reg. Cameralu opidu Denta, 12 martie anulu 1855 [12]. Volumul aflat în posesia noastră se pare că este unicat, de aceea îl vom republica după mai mult de 150 de ani.  

Ionel Cionchin

VERSURI LA ÎNFIITIAREA SCÓLEI ROMÂNE
din Ces. Reg. Cameralu opidu DENTA
12-A Martiu 1855, compusă: de nou denumitulu
CLIMENTU  DINNA, Învâtietoru Romanu
TIMISIOARA, CU LITERILE LUI m. Hazai şi a fiului Guilomu, 1856

CÂTRĂ  PUBLICUMU  DENTANU

              Săltaţi voi Dentani săltaţi
Români: Serbi amestecaţi
            Multiemire; la ceriu daţi
Şi din animă uraţi

              Ca FRANCISC JOSIF: S’trâeascâ
Şi Casa Austrieascâ
La mulţi ani sâ stepânească
Pre supuşi să’i fericească.

              Sisstema Pré Naltului
Cultus Ministeriului
Şi starea Guveniului:
Den cursulu Timişului

              După cari Pré Luminata:
Locoáiintie Înalta
Pentru Şcolé destinata
Unde unu Bărbatu cu fapta:

              Cu numele CONSTANTINU
JOANOVICIU: nescutu Român
Cari au pus atâta chinu
Ş’au lucratu pentru comunu

              Prin geru, soare au umblatu
Prin thină: ca pre uscatu
Multe ori şi ne mâncatu
Alte ori prea însetatu
             Peste dealu, peste păduri

                   Peste puste, şi câmpuri
Prin negre’n tunerecuri
Prin adenciu ogaşuri.

              Pre tutindenea sosindu:
Şcoli mai multe’n troducându
Docenţi harnici aşezendu
Salari bune loru făcându.

              Făcutau destulu şi vouă
’Ν acésta eocă noavă:
Cân loc de una, Şcoli duoa
V’au aprins candelă novă.

              Docenţi pre pohtă şi planu
Unulu Serb: altulu Romanu
V’au deschis; unu larg maidanu
Voi alegeţi ce’i mai feinu.

              Deci pentru astu feliu fapta
Cereţi cu toţi de odata
Dela ’lu vostru Ceresc Tată:
Cuvinceosa lui resplata.

              Ca ani mulţi; Elu să domnescă
Jar vitea Joanovicească:
Ca chedrulu să se’n mulţiască
Şi ca crinulu: se’n flurească.

              Rugaţi pre Domnulu cel sântu
Ca aici pr’acestu pămentu:
Se ’lu ne bântuitu
Jar cându va trece’n mormântu:

              Se ’lu pună în Paradisu
Cum scriptura se au promisu:
Celoru ce să ardu’n adinsu,
Spre scopulu; mai susu atinsu.

II

             O stea aici resare:
Spre partea Română
Ş’unu Luceafăr care;
’N comuna Dentană.
Ca să ise vazie:
Ca’n suşite razie
Multu o lumineazie;
Şi o vederazie.

              Ma: ca să se ştie
Ce zisele’n seamnă
Făr’alegorie
E şcoală Romană
’N acestu anu fiinţieată
De serbi separată
De Români dodată
Cu’n Docentu: şi plată.

              Geniulu loru vădeşte:
Că’n zisa comună
Pruncii să voru creşte;
Şi’n limba Română
Nici că’i de mirare
Cându partea mai mare:
Prin aşa basare
S’au sciutu destinare

              Dar nici că ţinu doară
Sincerii Români
Cu aşa odoară;
Cu aşa fontâni
Ce potu să le fie
Cumu scriptura scrie:
Pline en vicie
Chiaru cu apă vie.

              Ma: ei fără glumă:
Pre ai sei băieaţi
Ca la dulcea mumă;
Desculţi şi’n călţieaţi
Cu fete’n preună
La şcolă’i mînă
Carea le stă bună;
Ca şi o arvună.

              Când pr’a ei cărare;
Den mici tenereţie
Fără pregetare:
Cu cărţile’n braţie
De sârgu voru călca
Ştiinţi voru cerca
Moralu voru Gusta
Legi voru reşpecta

              Vezi acu măi frate;
Pre asta cărare:
Românulu ştiindu carte
Scapă den perzeare
Ş’apoi cu mulţime;
Vieva pre lume
Câştigându renume –
Posedendu: si sume.

           Deci de’ acu’ nainte
Fi mai cu trezire
Cumu’ s s’ alte Ginte:
Fugi de lenevire:
Urmeazie acelora:  –  –
Jucaţi singuru rola
Şcoala’i aurora
Prunci ’ su paraola.

           Ei sumeţi să fie;
Căci gustă: cultura
Măreţi să se ţie
Având limba ’n Gură
Muţi să nu remână;
Nici unealtă orbă
Ori simplă maşină
Când legea’i comună.

           Ţinându-se’n, gală
Căci sunt ei Romani;
Linb’au Natieală:
Iar nu ca profani
Totu cele streine
Cari pân şi la cuine:
La vetre strebune –
Gândind că’s mai bune.

           Că’i păcatu de morte
Şi’i ruşine mare;
Unu populucându pote:
Fără’n promuture
Trebile a-şi mâna
Ş’a manipula
Limb’aşi susţinea
Ş’apoi: a nu vrea.

           Ca când nu vedu bine:
Cum altele Ginte
Lucră pentru sine;
Ştiind a fi cuminte
Ca ei să’şi lăţiască
Limba: stremoşească
Dar cea Românească:
Cine s’o proptească? - -

           Apoi nu noi Români
Populu numerosu
Precum; fac: vecini; - - -
Pentr’a nostru folosu
Să o razimămu
Datorinţie avemu
Nu să ne o negămu –
Ş’ să ne ’npuţinămu.

           Mai vertos acuma :
Când epoca’i blândă
Condica’i ca muma
Tutulora demandă
S’aibă cuteziare
D-aşa desvoltare
Şi a naintare
În trebi Naţiale.

III

Asteip ca ş’alte popoară:
În Seclu noăspreziece
Dentani se deşteptară
La ora unaspreziece –
Den somnulu celu morţialu
Cu scopu d’aşi săpa Fontână
Unde’n sensulu naţialu
Să’ş spele ochii şi Geană
Ma: spre astu scopusu
Deulu celu de susu
Prin alu seu trimisu
Somnulu l-au atinsu
Ochii le-au deschisu
Pofta le-au aprinsu.

           Ca să’şi fonde estra Şcoale
Şi să se deosebească:
Cu cele ce ’su Naţiale
De voesc: să le tignească;
Nici mai mult să nu suspine
Se au să aib’ aşa servi:
Cu uneltele streine;
Putându-le praveni –  –
Ma:fiinţea de susu
Cu’n motivu ne spusu
’N aloru somnu confusu ;
Încetu le şoptitu:
Până s’or tresitu
Fire le venitu.

           De unde şi când săriră
Cu puterile ’ntrunite;
După ce să dezmorţiră
Cu jertve neamintite  
De odată să văzură:
Ca oea ce rătecită
La turma; ce o avură –  –
Soţi peatră-i nesocotită
Ma: de observatu
Că’ntra cestu tratatu:
Ş’un mare bărbatu
Petr’au prăvălitu
De ungi au venitu

           Făcându-le estra stâne ;
Brenziea din tier le ales
Prin strecătore strîbune:
Apusul de tot l’au şters
Şi ca nime să-i cârtească:
Haina veche s’o descarce
Le-au zis să se serguiască:
Ş’origina să-şi înbrace
Ma: Tatăl cel sântu
Din ceriu pre pămentu:
Ie-au datu lui cuventu
Şi l’au inspiratu;
Făcându ş’un Contractu
Vecinic separatu.

           Den care separatură:
Socotind-ş’ slăbiciune
Aşu mai frenge limba’n gură:
Ş’a trei cu’nputăciune;
Nu mai vrură: să remâe:
Şi pre viitoriu cotiţi
Ci mai bine pildă vie:
Nepoţiloru săi iubiţi
Ma : şi la asta vrutu ;
Barbatulu ştiutu
Den câtu au pututu:
La loculu grăitu
Multu: au folositu
Cându s’oru despărţitu.

           Totu însulu cu natulu seu:
Avendu estra ’nvăţietori;
Scimbară: jugulu cel greu –  –
Şi pentru mai mare spori :
Unulu “slova” cuvinteazie
Simţulu aretând-şi;
Altul „LITERA”  ’n hameazie ;
Moşiea păstrându-şi
Ma: spre astu finitu:
Ceriulu au menitu
Conductu denumitu;
Ca făptuitoriu
Ambe pârtiloru
Chiaru pre Inspectoriu

           Prin susu atinsă-le pluguri:
Pămentulu se au curăţitu
Şi sperăm mai fine fructuri;
Căci negina au pieritu –
Bătreni aşa de făceau:
În pămentu spini nu creştea
Fructuri multe culegeau;
Şi mai bene le mergea
Ma: acestu păcatu
Trebuie iertatu;
Cându vedemu curatu:
Că simţitulu doru
Ambe părţiloru:
E pusu pe picioru.

           Pren astoru ambe căminuri:
Aorulu s’au lămuritu
Vedese-va: pren ce ungiuri;
Stropi de sgur oru mai ugitu
Pasările de pe versu:
Pomi ce fructuri voru face:
Flo fiiren de ce mirosu:
Făţeariloru cum le mai place
Căci Providenţiei:
Astu feliu de mişei
Ce au multe pei
Măcar suntu cuminţi
Totu’s suntu ureţi
Pentru că ’su pistriţi.

IV

           Române frate Române:
Până eri, ş’alaltăeri
Ia entrebate pre tine:
Ş’ socoţi ’n trai tei cr’eri
Ce ai fostu, şi ce azi eşti
Ma: de mâne, de poimâne
Caută să te ’nţilepţieşti
Totu mai tare ; şi mai bine
Aşe de se vre ’ntreba:
Moşi, stremoşi, părinţii tei ;
Şcoli mai bune ei făcea
Ca se ’nveţie prunci sei

           Cumu: să fie mai cuminte
Naţiunea să-ş’ păziască;
Imitându pre alte Ginte:
Limba să ş’o cureţiască
Făr’ amestecu cu altu soiu –
Praepărându-’i spre cultură:
Nu-i lasă ca papagaiu;
Mormăindu numai din gură
Astea de le percepeau:
Moşi, stremoşi, părinţii tei
Şcoli române eşi făceau
Ca s ’nveţie fii sei.

           Ascultă măi române frate:
De voieşti Creştin a fi
Cumu te ’nvaţie sânta carte;
Cum Christos ’ţi porunci:
Când pre lume Elu umbla
Ca ceresc Învăţietoriu !
Şi pre Maici le provoca:
Ca s’ aducă fii lor
La Densul liberi să vină
Dar’n avendu Elu altă şcolă;
Îi porindea pre toţi de mână:
Învăţiendu-i pre afară

           De cereasca ’npărăţie
Şi d’a Omului finitu;
Care-o dată va să fie
Ori cumu cui ? au deservitu
Căci câutându mai multu de trupu:
Să nu-şi piardie sufletulu
Fiindu c’acesta e mai scumpu;
Ma: cela e creditoriulu
Aste de le’nţelegea:
Moşi, stremoşi părinţii tei
Scriptura d’o pricepea;
Nu rămâne aşea mişei

Ci-şi dedea pruncii la şcoală
Şi desculţi şi friguroşi;
Ţinendu-şi mare ocară:
A fi mai ne-n grijoşi:
De nescuţii loru băieţi
Şi’n napoi de alte ginte
Lesându-i necultivaţi;
Alţi săi poarte de minte
Ci acu oar abătutu:
Românulu se au deşteptatu
Românulu nu va fi mutu:
Ci s’ajungă literatu.

           Căci şcoala la toţi ’i mumă;
Şi-i comună tutuloru
Numai nebunilor ciumă –
Cari să predau altoru
Ca să-i poarte ca pre vite
Ş’ ca pre neşte surdo-muţi
Carii de ş’aru fi cuminte:
Pentru sine suntu perduţi
Ci Har Zeului să fie;
Şi bunului Înperatu :
Că ’ntra sa înperaţie
Totu însului e iertatu:

           Arte, ştiinţie mari, se’nveţie
Şi’n totu feliu meserii;
Ajungă lungi bătreneţie:
FRANCISCUS JOSIPH înteiu
Cu ELISA la un loc
Să Viedie ’ntru Mărire:
Petrecuţi cu mult noroc;
Domnindu Tera’n fericire
Cu astu feliu de simţieminte:
Ş’ alte naţii să Crânesc
Şi propăşesc totu nainte;
Pre sine să fericesc.

V