Nicolae Oţălea din Denta, primul fabulist român

În Seria de autor pe care am creat-o pentru a duce mai departe moştenirea culturală a istoricului Ionel Cionchin (1943-2021), publicăm articolul dedicat lui Nicolae Oţălea din Denta, primul fabulist român, şi cartea acestuia, Alese fabule. acum întâiu pre limba rumânească înturnate de Nicolae Oţălea, publicată la Beci în 1784. Materialul este extras din volumul Ionel Cionchin, Din galeria oamenilor de seamă, Ed. Ando Tours, Timişoara, 2002.

În atmosfera luminilor secolului al XVIII-lea, Nicolae Oţălea din Denta a scris primul volum de fabule. Despre Nicolae Oţălea se cunosc puţine lucruri, doar că a fost „practicantu de cameră venituri din Denta”, aşa cum rezultă din prima filă a cărţii sale: Alese fabule. acum întâiu pre limba rumânească înturnate de Nicolae Oţălea, Practicantu crăieştilor de Cămară venituri din Denta, S-au tipărit la Beci la Iosif de Kurţbec al Răsăritului tipograf de la Curte la anul 1784.
Volumul este scris în limba română cu litere chirilice. Cartea are 128 pagini de format 80, cu dimensiunea paginii de 16,5 x 10,5 cm., având 23 de rânduri pe pagină completă. [1] Volumul a fost retipărit atât cu caractere chirilice cât şi latine, în anul 1985, sub îngrijirea lui Mircea Popa, cel care a şi descoperit-o. [2]        
În studiul introductiv, Mircea Popa a făcut o analiză a cărţii, stabilind că din cele 95 de fabule ale lui Nicolae Oţălea, 72 sunt din Esop, 3 din Fedru, 10 din Abatermius şi 5 sunt de origine necunoscută.
Dacă fabulele au fost alese, Învăţăturile îi aparţin lui Nicolae Oţălea, aşa cum specifică în Cuvânt înainte: „Eu alta întru această carte nu am făcut, numai ce o am înturnat în rumânie şi la fieştecare fabulă din gios o învăţătură scurtă am adăugat”. [3]
În Învăţăturile sale Nicolae Oţălea se referă la realităţile sociale şi politice ale vremii: „Dacă cei puternici celor mai slabi voiesc a strica, totdeauna află pricină” [4]; „Mulţi se îmbogăţesc cu osteneala altora” [5]; „Omul trebuie dinaintea celor mai tari să se ferească” [6]; „Celor mari se cade să fie milostivi şi făcători de bine că vine vremea şi cei mici pot ajuta” [7]; „Mulţi se prefac a fi oameni mari, dacă se descoperă cine sunt, rămân de ruşine” [8].
Prin unele proverbe străvechi la români, Nicolae Oţălea face apel la unire, dragoste de neam, la renaşterea şi propăşirea naţională: „Prietenii cei adevăraţi se cunosc numai când omu cade în primejdie” [9]; „Fieşte cine să aibă milă de-aproapele său şi la nevoie să-l ajute» [10]; «Oamenii înţelepţi ştiu de primejdie a scăpa” [11]; „Nime nu este aşa mişel ca ceva să nu poată ajuta” [12].
O parte din fabulele lui Oţălea pun preţ pe formarea caracterului moral al omului, combătând ipocrizia, trădarea, avariţia, ignoranţa: „Muţi oameni sunt care făgăduiesc multe afaceri, dar apoi nici una, nici alta nu isprăvesc” [13]; „Mulţi vorbesc într-un feliu şi lucră într-altu” [14]; „Făcătorii de rău totdeauna sunt urâţi” [15]; „Celor răi nici când le lipsesc pricina ca faptele sale fără lege să le facă bune” [16].
În învăţăturile sale, Nicolae Oţălea pledează pentru un comportament civilizat util societăţii: „Care nu poate relele ce l-au împresurat a suferii să caute la alţii şi să înveţe a răbda, că se află destul care pătimesc” [17]; „Omul să nu se bucure de moartea neprietenului său, că şi noao încă astăzi poate aceea să ni se întâmple” [18]; „Înţelepciunea minţii totdeauna întrece iuţimea şi tăria trupului” [19]; „Binele obştii trebuie mai tare decât cel osebit a să socotii” [20].
Textul cărţii lui Nicolae Oţălea din Denta, comună aşezată în mijlocul Banatului geografic şi istoric, prezintă multe cuvinte din graiul bănăţean, păstrător al unor cuvinte arhaice: amăruntu ‘amănunţit’, cânie ‘câine’, cimponiu ‘cimpoi’, crepat ‘mort’, cuni ‘cui’, scamn ‘scaun’, spuni ‘spui’, steniu ‘stei’, vinie ‘vie’ – cuvinte în care s-a conservat „n” etimologic latin, aiest, aseminea, beştie, beteag ‘bolnav’, creri ‘creieri’, cuină ‘bucătărie’, cure  ‘fuge’, dărab ‘bucată’, de-a fietea ‘degeaba’, fiia ‘fiică’, foale ‘burtă’ , gios ‘jos’, giuni ‘juni’, gligan ‘porc sălbatec’, golumb ‘porumbel’, înceluitoare ‘înşelătoare’, înturnat, mereu-mereuţ ‘încet-încet’, mortăciune, mulcom ‘tăcut, liniştit’, niceodată, ortac, piaţ, preteşug ‘prietenie’, rât, radăş ‘gratis’, satir ‘măscărici’, sâlă, scobitoriu de icoane ‘sculptor’, scoborât ‘coborât’, ştiop ‘şchiop’, trăctăluia ‘trata’, tunat ‘înfipt, înţepat’, zăi ‘zei’, zminteală ‘nebunie’ etc.
Funcţionar al statului, Nicolae Oţălea a fost la curent cu unele neologisme ale timpului pe care le-a introdus în textul fabulelor: cetăţan, comedie, domestic, parlament, proţes, scandală. Se pare că în text s-au strecurat şi unele greşeli de tipar, dar care nu afectează lucrarea.
Cartea lui Nicolae Oţălea din Denta, cel care a răspândit sămânţa fabulei în Banat, se înscrie între operele de început ale literaturii române.  

ALESE FABULE

ACUM ÎNTÂIU PRE LIMBA RUMÂNEASCĂ ÎNTURNATE

DE

NICOLAE OŢĂLEA

practicantu crăieştilor de Cămară venituri
din Denta

S-au tipărit în Beci la Iosif de Kurţbek
Al Răsăritului tipograf de la Curte
La anul 1784

CUVÂNT ÎNAINTE

Alta nu am a însămna, fără numai puţimea dojenire a face, ca cuvintele ce întru aceste Fabule alese  să află, precum sunt: zăi, dumnezăi, Vinerea cu mâţa şi Miercurie SAU Mercurie, solu zăilor, iubite cetitoriule! Aşa să le înţălegi şi să le primeşti ca un lucru elinesc, precum şi toate aceste fabule de la ei, din timpurile lui Esop să trag, şi să nu iai vro scandală.
Eu alta întru această carte nu am făcut, numai ce o am înturnat în rumânie şi la fieştecare fabulă din gios o învăţătură scurtă am adăugat. Poftind a vieţui sănătos, rămâiu

al tău

                                                                                                 de bine voitoriu
Nicolae Oţălea
Practicantu crăieştilor de Cămară venituri a dregătoriii  DENTA

ALESE  FABULE

Fedru cătră aceia ce fabule urăsc,
dimpreună este şi în loc de cuvânt înainte

Voi înţălepţilor cu nas de o palmă lung, cari de fabulele mele vă bateţ joc şi şi aseminea lucru rău a ceti vă ţineţi măreţi, nu încetaţi aşa curând această carte a ceti, ci aveţi puţinea răbdare ; eu după aceea cugetelor voastre iuţimea a lua mă voiu nevoi şi spre Esop, o persoană mai grea şi mai pricepută a îmbrăca îl voiu face.
O, de-ar fi dat zăii ! ca săcurea tesalicească niceodată pinii cei înalţi din vârvu munţilor a pădurii Peleului să-i fie tăiat, şi ca priceputu Argu, când o îndrăzneaţă şi primejdii, unii aievea morţi, supuse calea pre apă a face voia, cu maistoria şi priceperea sa nice o luntre are fi făcută. Galia aceea, zic eu, care mai întâiu calea pe mare au deschis, ce pănă la acela timp neumblată, grecilor şi varvarilor aşa nefericită au fost. Că, după aceşti vestiţi, casa trufaşului Etas cu sânge şi întristare s-au umplut şi împărăţia lui Pelias de tot s-au stricat şi spre aceea  faptele cele rele a Medeii pricină au fost, care a sa nemiloasă şi rea cugetare prin tot feliu de amăgitori o acoperea şi a frate-său mădulare în multe dărabe le-au rupt, ca cu aceasta a sa fugă să şi-o uşurează, încă şi fiia lui Pelias o au îndemnat, de mânile în sângele părintelui său ş-au spurcat.
Ce voauă de toate aceste lucruri să pare? Voi fără îndoială veţi zice că nu sunt plăcute şi ce de Galia din întâiu s-au adus aminte, cum că sunt neadevărate. Fiindcă lung timp înaintea Argonauţilor, Minos puterea Mării Egheului o au domolit, , când el cu mare oaste o au acoperit, de moartea fiiului său cu dreaptă şi cumplită pedeapsă o au răspletit.
Dară cum omu să facă, ca voauă să vă placă, voauă, zic, cari aşa înţălepţi ca Cato  sunteţi? Dacă voauă nice fabulele cele mici a lui Esop, nice scrisorile cele mari a poeticelor plac, vă sfătuiesc ca muzăle (învăţăturile) şi oamenii cei învăţaţi să-i lăsaţi în pace, ca ei voauă nu mai multă supărare, decât voi puteţi, să vă facă.
Eu vorbesc aceasta cătră aceia cari împotriva altora oameni scrisori, cuvinte deşarte grăiesc, şi, ca să-i zică învăţaţi şi pricepuţi, încă şi asupra cariului cârtesc.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Celor neînvăţaţi nimica le este după voie, numai ce ei fac.

A 2 FABULĂ

De vulpe şi de ţap

O vulpe şi un ţap de sete au sărit întru o fântână, ca să bea, iară după ce au beut, nu au putut afară ieşi, măcară că în tot modu au cercat ; atuncea au zisă vulpea cătră ţap: Prietine ! fii cu inima bună, mie o mijlocire nezmintită mi-au venit în minte, prin care dintru acest loc rău putem afară ieşi ; iară eu cum voiu fi afară, şi pre tine te voiu trage. Ţapu au crezut sfatului vulpii, şi au făcut precum ea au zis. Când vulpea s-au văzut slobodă, au început de bucurie împregiuru fântânii a sări şi a juca şi a-ş bate joc de ţap, şi puţân să îngrijea a-l scoate afară ; pentru aceea ţapu i-au zis că îi o înceluitoare şi fără credinţă, fiindcă nu se ţine de vorbă. Iară ea i-au răspuns : O, ţapule, ţapule ! dacă tu atâţa creri în cap câţi peri în barbă ai avea, nu ai fi sărită acolo, până nu ai fi socotit cum vei ieşi afară.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu nimica mai înainte să facă ceva, până nu va socoti sfârşitu.

A 3 FABULĂ

De vulpe şi de leopard

Vulpea cu leopardu pentru frumuseţea trupurilor sale în aspră certare unu cu altu  au agiuns ; leopardu lăuda, cât îi era puterea, mulţimea petecelor cea de multe feluri, care a lui piele peste măsură o înfrumusăţază ; vulpea nu putea atâtea de trupu său să zică, ci lăuda numai priceperea sa, şi i-au răspuns aşa: O, cu cât îs mai frumoasă eu, decât tu, că mintea mea şi nu trupu mieu este cu tot feliu de feţe zugrăvită.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Frumuseţea inimii cu mult întrece frumuseţea trupului.

A 4  FABULĂ

De asin (măgariu) şi de lup

Un asin foarte era întristat de un spin, ce în picior i-au fost tunat, şi, de durere de tot slăbit, întâlnindu-să cu lupu, au zis cătră el : Oh, iubite prietine, eu văd bine că durerea îni va pune capu ; după aceea mă vor mânca corbii ca o mortăciună ; dacă-mi voieşti bine, te rog fă-mi această graţie, şi îmi scoate aiest spin afară, ca, când mă vei omorî, să nu sâmţăsc aşa mare durere. Lupu au vrut ca omenitoriu şi agiutătoriu să să vadă, pentru aceea tot au tras cu dinţii până l-au scos afară. Asinu cum nu au mai sâmţit durere, ca să scape de moarte, una bună peste cap cu picioarele cele potcovite au dat lupului, cât i-au căzut toţi dinţii, şi cât au putut au fugit. Atuncea au zis lupu în sine : Bine mi-au făcut, că eu, de alte ori altor fiare măcelariu am fost, iară acum, ca un nebun m-am făcut doftor.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Aceia carii îş lasă maistoria lor şi se apucă de alta cad în primejdie.

A 5  FABULĂ

De vulpe şi de un leu

Vulpea, care nu au mai văzut, odată când s-au întâlnit cu el, aşa s-au spăriat, cât era de frică mai să moară ; de altă dată, când l-au întâlnit, adevărat s-au spăriat, dară nu ca să moară ; a triia oară când l-au văzut, nice s-au mirat, încă au început cu el a vorbi şi a să glumi.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Lucrurile, care la început grele ne par, cu vreme să fac uşoare.

A 6  FABULĂ

De un asin şi de un cal

Asinu şi calu au călătorit dinpreună şi amândoi au avut bună povară. Asinu au zis cătră cal : Dacă îmi voieşti bine, şi nu îţi este voia ca să moriu, ajută-mi o parte din greutatea mea a duce ; calu nu au vrut, încă nice i-au răspus ; după aceea au căzut mort săracu asinu, că au avut prea mare sarcină, şi îndată stăpânu asinului au aruncat greutatea asinului în spatele calului, încă şi pielea asinului, care i-o-au fost despoiat. Calu, care prea îngreuiat s-au văzut, au zis : Nu fără pricină pat eu, că nu am vrut numai o parte din greutatea asinului să duc, acum toate în spatele mele trebuie să port, şi, ce îm este mai greu, trăbuie şi pielea asinului în spatele mele să o duc.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Fieştecine să aibă milă de-aproapele său, şi la nevoie să-l ajute.

A 7  FABULĂ

De o cerboaică şi de un leu

O cerboaică, fugind de vânători, au scăpat într-o peşteră, unde, spre a ei mai mare nenorocire, de un leu au dat, care îndată o au apucat şi cu ghiarăle o au rupt ; iară ea, mai înainte de a muri, au zis : O, mişao de mine ! eu gândeamcă aicea am scăpat întru un loc fără grije fugând din mânile oamenilor ; dară acum văd că fiarii cei mai nemilostive jaf m-am făcut.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu de multe ori gândeşte că fuge de o primeşdie şi întru alta mai mare cade.

A 8  FABULĂ

De asin, leu şi de cocoş

Cocoşu şi asinu păştea dinpreună, leu s-au apucat de asin, iară cocoşu, spre norocu lui, au început a cânta, şi îndată au început leul a fugi ; că aşa se povesteşte, cum leu de viersu cocoşului foarte se teme. Asinu au gândit că de el  fuge, de aceea îl batjocorea, alergând după el ; iară leu văsându-să a să goni de asin, când au fost de cocoş destul dăpărtat, ca să nu îi auză cântatu, bucuros au stat şi s-au apucat de asin, tot fărâme rupându-l ; asinu mai înaintea morţii au zis : Vai ! eu sunt de tot fără minte şi nefericit, că nefiind din părinte tare născut, am venit cu acesta a mă bate.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Mulţi oameni cu gura sunt bărbaţi, dară nu cu fapta.

A 9  FABULĂ

De un câne, de un cocoş şi de o vulpe

Un câne şi un cocoş au călătorit unul cu altu. Apucându-i noaptea, cocoşu au zburat pre un arbure, ca preste noapte să adoarmă ; cânele încă s-au culcat supt acelaş arbure. La miezu nopţii cocoşu, după năravu său, au cântat ; vulpea l-au auzit şi îndată cătră locu de unde venea glasu au alergat şi, văzând cocoşu în arbure, au început a-l ruga ca să zboare gios, că ea l-ar cu drag îmbrăţăşea şi l-ar săruta pentru viersu lui cel iubit. Căriia cocoşu i-au răspuns : Mai înainte de ce voiu veni gios, voiesc, ca să-mi arăţi această dragoste, să deştepţi soţia mea, care gios lângă lemn doarme. Vulpea au strigat, cânele îndată au venit, au apucat vulpea şi o au omorât, care murind au zis : ce am lucrat, de eu cânele care durmea l-am deşteptat.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Oamenii înţelepţi ştiu de primejdii a scăpa.

A 10  FABULĂ

De un urs şi de un leu

Ursu cu leu au prins dinpreună o căprioară, dară au ajuns în sfadă, a căruia să fie ; şi bărbăteşte unu cu altu muşcându-să şi rupându-să, amândoi ostăniţ, plini de sânge, la pământ zăcea. O vulpe cu noroc pre acolo trecând, şi pre ei aşa zăcând, şi căprioara în mijlocul lor văzând, foarte lin acolo au mers, şi aceasta dinaintea ochilor lor furând-o, cât au putut au fugit ; ei văzând aceasta, şi nimic alta putând face, au zis : Noi mult ne-am nevoit şi ne-am ostănit, de căprioara am prins, care acum vulpea o duce.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Mulţi se îmbogăţăsc cu ostăneala altora.

A 11  FABULĂ

De un puiu de cerb şi un cerb

Odinioară un puiu de cerb cu tătă-său , au zis : Tată ! eu cunosc că tu mai mare şi mai iute decât cânele eşti ; tu ai coarne mari, cu cari poţi pre alţii a osândi şi pre tine a apăra, acum să-mi spuni puţintel pentru ce te temi de el aşa tare. Cui tată-său i-au răspuns: Tu foarte spui adevăru, iubite fiiule ! şi te ascult bucuros cu aşa precepere a vorbi, şi măcară că pe cum ai spus aşa este, tot când eu, lătratu cânelui aud, sunt sâlit a fugi şi ţie tot nu poci spune pricina pentru ce.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Nice un feliu de vorbă înţăleaptă celor fricoş din fire poate inimă să le facă.

A 12  FABULĂ

De un ţăran şi de pruncii săi

Un ţăran sau muncitoriu de pământ avea prunci, cari unu cu altu în tare nenărăvire trăia. Ei în toate zilele să sfădea, şi el, să fie făcută ce va face a să-i împace, tot nu-i putea conteni, ca să nu să certe, şi până la sânge să să bată ; care acel bun  om bătrân foarte îl durea. Odată, când mai păciuiţi decât alteori i-au văzut, vro câteva vergi au adus, şi după ce dinpreună le-au legat, le-au dat fiilor săi zicând : Fieştecare dintră voi să să nevoiască această legătură de nuiele a o frânge.
Ei o au luat unu după altu, şi de-a fietea au cercat a o rupe. Apoi părintele legătura o au dezlegat şi fieşte-căruia dintră ei o vargă au dat, zicând : Vedeţi acum, putea-veţi ceva isprăvi, care lezne au făcut. Acest înţălept părinte au luat prilej a le zice : Fiii miei ! voi veţi fi neînvinşi, până când veţi fi unu cu altu înpreunaţi ; iară, dacă în nenărăvire veţi trăi unu cu altu, ca până acum, neprietenilor voştri veţi fi pradă.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Lucrurile omeneşti cu împreunarea cugetelor cresc, iară cu nenărăvirea să râsipesc.

A 13  FABULĂ

De doi câni

Un om au avut doi câni, dintră cari pre unu la vânat, dară pre celălalt casa a păzi i-au fost învăţat ; dacă cânele ceva la vânat au prins, stăpânu totdeauna da şi cânelui de casă o porţioară ; ortacu său pentru aceasta nu s-au putut opri scârba a ş-o arăta şi i-au zis : Eu în toate zilele alerg la vânat şi foarte mă ostănesc, dară tu nimica lucri, şi te hrăneşti din munca mea şi din ce eu prind ; celălalt i-au răspuns : Nu mă înfrunta ; dacă eu din munca ta mânc, nu este vina mea, ci te plânge pentru aceasta la stăpânu nostru, care la lucru nu m-au învăţat, ci a mânca ce alţii prind.

INVATATURA

Niciodată acelora vina să să bage, cari nu ştiu de zmintelele ce ei fac, ci acelora, care pre ei l-au crescut.

A 14  FABULĂ

De o cerboaică şi de o viţă

O cerboaică voind din mâinile vânătorilor a scăpa viaţa, s-au ascuns supt o viţă şi sta mulcom; iară trecând ei, ea gândea afară de primejdie a fi şi au început frunza de viţă a mânca; auzind vânătorii sunetu ce ea făcea, s-au înturnat unu cătră altu zicând: supt frunzăle celea de bună samă este o fiară ascunsă; şi venind acolo au văzut vânatu sălbatec şi îndată o au omorât; care mai înainte de a-i ieşi sufletu, au zis: Oh ! cum este cu dreptu, ce eu acum pătimesc, eu niceodată aş fi trăbuit, pre acela a osândi care mă acoperea.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu niciodată celora cari noauă ne fac bine să răsplătească cu rău.

A 15  FABULĂ

De leu, lup, şi de vulpe

Leu era beteag de moarte şi avea patu său într-o peşteră, unde zăcea ; toate fiarăle cu patru picioare l-au certat, afară de vulpe. Fiindcă lupu acum cu acesta prilej poftit au căpătat pre vulpe a o pârî, au zis cătră leu cum numai ea dintră toate fiarăle are fi care nu bagă în samă domnia lui, pentru că ea încă nu au venit a sa datornică cercetare a face, aşa cum aceasta are fi un sămn că ea nu mult îl socoteşte. Întru aceasta au agiuns vulpea şi cuvintele cele mai din urmă a lupului le-au auzit. Văzând-o leu s-au mâniiat şi au foarte înfruntat ; dară vulpea nimica s-au îngrozit de vorbele lui cele aspre şi au zis: Cum intră toţi aceia cari la el au venit a-l cerceta, ea singură este ce după slujba lui umblă şi cum ea Măririi sale, ca să-i agiute o mijlocire cercată care au căutat şi au aflat. Leu i-au poruncit ca să spună ce feliu de leac este aceea, la care vulpea îndată au răspuns: Mărirea ta, fă ca un lup de viu să să belească şi aşa pielea lui caldă să o pui împregiuru tău; de aceasta cu bună samă te vei sănătoşea. Leu îndată au făcut, de pre mişelu lupu l-au belit.
Aşa vulpea mai mort văzându-l, au zis cătră el: Nu trebuie stăpânu spre rău, ci spre bine a-l porni.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Unii sapă altora groapă, şi cad singuri în ea.

A 16  FABULĂ

De asin şi de vulpe

Un asin cu o piele de leu îmbrăcat au mers la preumblare, şi bucuria lui cea mai mare era ca toate fiarăle de el să să spărie; el dacă au ochiat vulpea, s-au dus cătră ea ; dar vulpea spre al ei noroc, au auzit măgariu zbierând, pentru aceea au zis cătră el : Eu mărturisăsc că tu mare frică mi-ai băgat în inimă, dacă nu te-aş fi auzit strigând.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Mulţi se prefac a fi oameni mari, dară, dacă să descopere cine sunt, rămân de ruşine.

A 17  FABULĂ

De un om şi de un satir

Un om cu un satir ş-au făcut pretenie, şi, ca ea mai stătătoare să fie, într-o casă de oaspeţi unu cu altu au mâncat şi au beut. Aşteptând ei după mâncare şi omului frig fiind au suflat în mâni, ca cu suflarea să le încălzească; văzând aceasta, satiru l-au întrebat ce lucră ? Cui omu au răspuns: Mi-i frig la mâni şi acum mă încălzăsc cu suflarea şi, fiind caldă, au suflat ca să să răcească puţinel. Satiru poftea a şti ce însemnează aceasta şi iară l-au întrebat: cu aceasta ce au gândit a face.Omu i-au răspuns zicând: Mâncarea îi caldă, aşa că eu nice a o mesteca, nice a o înghiţi poci, şi aşa cu suflare o răcesc, ca apoi mai bine să-mi placă şi să o mânc. Cătră care iară au răspuns satiru: Întru acesta mod al tău preteşug nu poftesc, că din gura ta odată iasă şi rece şi cald.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu să fugă de preteşugu acelora, a căror viaţă şi fapte cu vormele nu să lovesc.

A 18  FABULĂ

De lupii izgoniţi

Lupii au trimis soli la Parlamentu (Judecata cea mare) din Anglia, ca să arate cum pre ei de acolo un războiu nemilostiv şi cumplit i-au scos afară făr dreptate, măcar că ei peste tot pământu a lor lăcuinţă de omenie au. Ei au poftit numai o locuinţă mică pentru doi dintre dânşii întru o pădure întunecoasă şi nelăcuită de alţii, făgăduind că nice o pagubă vor face şi în pădurea lor vor rămânea, încă nice vor urla. Unii dintră sfetnici au luat a lor poftă în socotinţă şi gândea că doi ar putea să să rabde; iară cei mai înţălepţi şi cari mai departe vedea au stat înprotiva celor dintâiu şi au închiat ca lupii dintru acest ostrov pururea să fie izgoniţi şi au avut fundamentu închierii lor acesta: că cu vreme lupii peste măsură se vor înmulţi şi toată ţara nu ar avea hodină de ei. Şi fiindcă cu gându acest mai din urmă toţi sfetnicii parlamentului s-au împreunat, au trăbuit solii fără lucru isprăvit să să ducă.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Aşa oamenii cei răi să vârăsc în ţări, după împărăţitorilor nu priveghează.

A 19  FABULĂ

De asin, vulpe şi leu

Asinu cu vulpea au mers unu cu altu la vânat, dară spre nenorocu lor au dat de un leu. Vulpea văzând primejdia, care le este înainte, au ieşit înaintea leului şi l-au rugat să facă bine să nu o mânce, că pentru mulţămită îi va aduce asinu în mâni. Leu s-au zis a fi cu aceea împăcat. După aceea au făcut vulpea de măgariu au căzut în cursă. Când au văzut leu că asinu nu mai poate scăpa, mai întâiu au mâncat vulpea şi după aceea şi asinu, după al său bun prilej.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Izdarea cade adeseori în capu izdătoriului.

A 20  FABULĂ

De un părinte şi de fiii lui

Un părinte avea o fiică foarte urâtă şi un fiiu foarte frumos. Odată, când ei, după năravu pruncilor unu cu altu să juca, au văzut o oglindă pre scamnu mâni-sa răzimată; întru dânsa s-au căutat ei; fiiu au început a-ş lăuda a sa fără măsură frumuseţă, de care soru-sa foarte ciudă îi părea şi după aceea s-au măniat, nice putea răbda, ca de frate-său să fie batjocorită, de toate îi părea cu greu, ca când o mare supărare i-ar fi făcut. Pentru aceea au vrut ca şi ea să-i facă lui una şi, ducându-să la tată-său, l-au pârât, ca când o faptă rea are fi făcut, fiind el ficior şi s-au căutat în oglindă, care numai muierilor să cade a sluji; după aceasta i-au îmbrăţişat şi i-au sărutat părintele pre amândoi şi amândurora le-au arătat dragostea părinţască, zicând: Eu voiesc ca voi amândoi în toate zilele în oglindă să vă căutaţ ! Tu fiule ! ca a ta frumoasă faţă să nu ţi-o strici cu urâciunea, care în sine fapte rele are; şi tu fiica mea, ca tu cu curăţănia năravurilor şi a vieţii tale, lipsa feţii tale să o acoperi.

ÎNVĂŢĂTURĂ

De aicea învaţă ca tu adesăori să te cauţi pre tine şi faptele tale.

A 21  FABULĂ

De mâţă şi hârciogi

O mâţă au mers într-o casă unde nespus mulţi hârciogi era; după aceştia sta bărbăteşte şi foarte mulţi dintră ei au prins. Simţind hârciogii cum mai nice o zi trece, ca vreunu dintră ei să nu să mânce, au făcut o adunare (sfat) ca de acest rău să să mântuiască. Noi trăbuie, au zis ei, să nu ne scoborâm gios mai mult. Dacă nu ni voia toţi să perim, aşa să rămânem sus, unde neprietinu nostru nu poate veni. Auzind mâţa acest sfat, s-au făcut ca când are fi moartă şi s-au acăţat cu picioarele dindărăpt de un cuniu, care în părete l-au fost bătut. După ce aceasta s-au întâmplat, au căutat unu dintră hârciogi în gios şi au cunoscut că îi mâţa, şi au strigat, grăind: Aşteaptă ortace ! măcar te văd ca un foale, tot nu voi veni la tine gios.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu bine să-ş ia sama că vrăjmaşilor săi a doua oară să nu le vină în mâni, pentru aceea niceodată să le creadă.

A 22  FABULĂ

De cămilă

Mai întâiu, când oamenii cămila au văzut, s-au temut şi au fugit de ea văzând-o aşa mare ; după aceea cu vreme cunoscând că-i blândă, s-au apropiat de ea ; iară pricepând că nu are mănie, aşa au început a nu o băga în samă, cât i-au pus frâu şi au dat pruncilor a o îndrepta.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Altu întâiu să vede groaznic şi înfricoşat, care după aceea de tot blând să află.

A 23  FABULĂ

De miel şi de lup

Un miel, care l-au fost lăsată din staur, văzând că lupu cătră el vine ca să-l mânce şi pentru aceea, de frică tremurând, au zis: O, nefericit noroc ! fiindcă apoi, o lupule ! a ta pradă trăbuie să fiu, ca încă vesăl să moriu şi ca moartea să nu-mi fie aşa tristă, te rog, mai înainte de ce mă vei mânca, ca să-mi zici câtva întru acest e cimponi. Lupu au început a zice şi mielu a juca. Cânii, gândind că păcurariu îi cimponeriu, au curs cătră viers, şi, cum au văzut lupu, s-au repezit cătră el ; iară el s-au întrurnat cătră miel şi au zis : Aşa mi se cade, că eu sunt cuhariu, şi acum m-am făcut cimponeriu.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Care lucrurile care le-au învăţat le lasă într-o parte şi să apucă de altele, care nu le ştie, adesăori cade în primejdie.

A 24  FABULĂ

De lup şi de o muiere veche

Un lup căuta ceva de mâncare şi au trecut pre lângă o casă, unde un prunc cu amar plângând au auzit şi o muiere bătrână care zicea: Pentru ce plângi tu aşa, eu îţ spun ţie că, dacă nu vei înceta a plânge, eu îndată te voiu da lupului ca să te mânce. Lupu au crezut înadins că muierea adevăr grăieşte, aşa s-au apropiat de uşe, şi lung, cu mare răbdare, au aşteptat ; mai în urmă au auzit că bătrâna pruncului îi dă vorbe bune, el nestrigând mai mult, au zis: Dacă lupu va veni, cu frigarea aceasta l-om omorî. Lupu, care toate aiestea le-au auzit, de frică că l-or omorî, s-au depărtat de acolo în sine zicând : în casa asta nu ştie omu de ce să să ţină, ca acum zic că fac una, apoi lucră alta.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Mulţi oameni sunt cari făgăduiesc multe a face, dară apoi nice una, nice alta isprăvesc.

A 25  FABULĂ

De un lup şi de un cap

Intrând lupu în dugana unui scobitoriu de icoane au aflat un cap de om bine făcut, l-au întrurnat şi într-o parte şi întru alta, apoi l-au mutat dintru un loc într-altu fără de a să mişca ; acum văzând el că chinu şi lucru lui îi de-a fietea, de mânie şi năcaz au strigat, zicând: O ce cap frumos ! dară îi pagubă că nu are creri.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu nu trăbuie de oameni după vederea dinafară să judece.

A 26  FABULĂ

De leu şi de alte fieri

Leu cu celelalte fieri s-au unit, ca să meargă la vânat, şi apoi prada toţ aseminea să o împartă; ei au prins un cerb, din care multe părţi au făcut. Fieştecare voia a sa a lua, pentru aceea leu foarte s-au măniat, zicându-le: Partea dintâiu să cade mie, că eu sunt mai vrednic de ea decât măcar cine dintră voi; a doua se cuvine mie, că eu îs mai tare decât voi ; a triia, după dreptate, să vine mie, că eu mai tare m-am ostănit dintră voi; apoi vreau a patra, şi toate celelalte, şi dacă voi nu veţi vrea a mi le da, poate pretenia noastră lezne să să rupă. Auzind aceasta, ortacii lui plin de gânduri nice un cuvând zicând, mereu mereuţ de-acolo s.au dus.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu trăbuie dinaintea celui mai tare să să ferească.

A 27  FABULĂ

De un asin şi de un gligan

Un asin au avut mare bucurie a batjocori gliganu, şi când gândea că gliganului îi va fi mai năcaz împotrivă, din răspunsu lui au înţăles că el i-au zis lui: Tu eşti mai de nimica şi eşti vrednic ca cineva să te bată bine, dară aceasta nu ţi să va întâmpla de la mine; pentru aceea tu poţi batjocori cum vrei, că eu nu iau sama la fapta ta cea lenoasă şi împuţită, aşa cât te-am lăsat a vorbi şi a lucra cum ţ-au plăcut, aşa poţi fără grije în calea ta a merge.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Oamenii cei înţălepţi vorbele rele, care vin de la oameni de nimica, nu le ascultă.

A 28  FABULĂ

De o măiemucă care s-au făcut Cupido sau zău iubirei

O măiemucă bătrână au văzut cum Cupido, zăul iubirii sau a dragostelor, cără inimile cele vârtoase aruncă săgeţi ; pentru aceea au voit ca şi ea să facă aşa, precum aceste fiare a face au nărav. Ea aşa au cumpătat vremea, cât toate văjmintele lui Cupido au furat şi tulba cu săgeţile îndată şi-o au acăţat, cu legătura ş-au învălit capu. Întră aceste îmbrăcăminte fiind, s-au căutatu-să întru un râu limpede şi cugetă în sine că ea singură Cupido are fi. După aceea să întindea şi să lăţea; apoi s-au ascuns într-o pădure, pre unde trăbuia nimfele (fetele) a trece. Ea aşa au aşezat a ei măistorie, cât o nimfă frumoasă tocma în inimă au nimerit. Nimfa încă săgeata dragostei pân atunci nu o au fost simţit ; iară acum, agiungând-o această durere, suspina zioa şi noaptea, neştiind de ce ; măiemuca, care mai bine ştia ce îi este, să ţinea făloasă aţa învăţată a fi. Acum au fost voia norocului ca mândra la locu să să ducă, unde Cupido cel neadevărat cu îmbrăcămintele dragostii înfrumsăţat era, ca aplecată datorie, care dumnezăirii sale să cuvinea, să o facă. Dară Cupido vrodată au fost osândit, au fost de astădată, văzând că o măiemucă l-au întrecut, au zis : Cum această fiară prin mijlocirea tulbii, a arcului şi a legăturii mele la oameni s-au pus în locu mieu ? După aceste vorbe, i-au luat văjmântu, o au arătat nimfii goală, apoi i-au descoperit greşala, şi i-au aprins mai frumos foc a dragostii.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Mulţi cu părerea din afară să înşală.

A 29  FABULĂ

De broască şi de bou

Văzând broasca într-un rât un bou păscând ş-au pus în cap că şi ea aşa groasă ca el poate fi, dacă pielea ei cea zbârcită bine o va umfla. Aţa ea îndată foarte s-au nevoit asta a o isprăvi şi ş-au întrebat soţiile, au nu este ea aşa groasă ca bou ; ele i-au răspuns că nu. De care, iară s-au îndemnat cu mai mare putere a să umfla, după care pre celelalte iară ca mai întâiu le-au întrebat, şi iară au căpătat aseminea răspuns ca mai înainte; care au făcut cât de mânie şi de veninată au crepat.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Oamenii cei de gios vin în pierzare, umblând ca să urmeze pre cei mari.

A 30  FABULĂ

De unţăran şi de un miel

Un ţăran avea un proţes greu şi gândea cum fără îndoială l-a căpăta, pentru ca el prea bun prietin a unui vestit advocat era, care totdeauna în vacaţie, afară la ţară, în casa lui venea. La acesta adesăori ţăranu, ca pentru proţesu lui, să-l întrebe s-au dus, iară şerbii (slugile) nice odată au vrut a-l lăsa, ca cu el să vorbească : cîteodată zicea că nu-i acasă ; de altă dată, că are lucru au că odihneşte. Mişelului ţăranului urându-i-să de aseminea răspunsuri, lezne i-au venit în minte cepricină poate fi, că nu-l lasă a vorbi cu advocatu, pentru că pururea cu mânile goale venea şi foarte tare să răzima de pretenia lui. Odată s-au dus la el cu un miel foarte gras ; atuncea nu departe de uşe fiind, mai înainte de a bate, au pişcat mielu, cât de durere au zbierat. Şerbii advocatului, auzind aceasta, îndată au curs a deşchide uşea şi, necuvântând ţăranu o vorbă, au zis către el: Domnu nostru este acasă şi poţi cu el a vorbi ; încă l-au dus în casa unde învăţa: spuind el starea lucrurilor lui, advocatul i-au deschis calea cum să capete proţesu ; iară ţăranu mai înainte de a merge de acolo, au cuvântat cătră miel aşa: Adevărat eu de las, iubita mea soţie, dară pentru ascultarea cea bună şi milostivă ce mi-ai gătat, îţ mulţămesc.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Darurile toate lucrurile grele le fac uşoare.

A 31  FABULĂ

De un şarpe şi de pilă

Un şarpe a fost închis în dugana unui făcătoriu de chiei şi, de năcaz, de-a fietea muşcând în nicovală, s-au apucat de pilă. Cui pila au zis: Tu beştie ! tu nu ai putut năcovala roade, dară ce vrei face cu un mâncătoriu de fier, că eu şi năcovala o fac pulbere.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Limbile clevetitoare nimica pot strica feţelor cu fapte bune.

A 32  FABULĂ

De un câne şi de un fur

Un fur au fost intrat într-o casă şi cânelui care păzea au dat o fărâmă de pâne, ca să-l îmblânzească. Această credincioasă fiară nu s-au lăsat a să amăgi, ci au zis : Eu bine te aud cum tu mergi, tu ai voi eu să nu latru, ca tu banii stăpânului mieu mai fără grije să-i poţi fura, dară de acel lucru eu acum te voiu opri ; Apoi îndată aşa de tare au început a lătra, cât toţi domesticii s-au deşteptat şi au dat după fur, de nu i-au venit răgaz ca să să mai întoarne.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Darurile de la dujmani şi de la oameni răi pururea să să lapede.

A 33  FABULĂ

De un asin şi de un corb

Un asin era vătămat în spinare, şi fiind la păşune, i-au zburat un corb în spinare şi-l ciocănea ; mişelu asinu svârlea, sărea, şi striga cât putea. Stăpânu-său, care la această comedie privea, se bucura de acest lucru. Un lup, care nu era departe, şi vedea pre stăpânu că va să crepe de râs, au zis : Vai ! cât suntem noi de fericiţi, abia ne sâmtpre noi şi îndată strigă după noi şi ne gonesc, dar acest stăpân, care asinu său de corbi aşa chinuindu-să îl vede, în loc de-a-i ajuta, el numai râde.

ÎNVĂŢĂTURĂ

 Făcătorii de rău totdeauna sunt urâţi.

A 34  FABULĂ

De un leu bătrân

Un leu, care în tinerăţile sale mulţi dujmani ş-au fost făcut, după aceea la bătrâneţăle sale s-au pedepsit ; toate acele fiare, cari de el au voit, să-ş izbândească : porcu se silea cu dinţii, ca să-l rănească, tauru cu coarnele, şi, înaintea tuturor, vrea asinu numele său cel bătrân, că-i leneş şi împuţit, să-l şteargă; pentru aceasta îl ocărea, şi da cu picioarele. Văsându-să leu aşa amărât, au zis cu suspin : Aceia cari acum mă necăjesc au drept, că eu încă le-am făcut aşa; dară îmi cade cu amar că de aceia mă văd necăjit, cărora eu le-am făcut bine şi cari m-au părăsit în loc de a-mi ajuta. Acum cunosc eu că fără minte am lucrat, de atâţia duşmani mi-am făcut şi în prietini mincinoşi m-am încrezut.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Când trăim în fericire, să nu ne orbim; că de aceea să fim nebăgători de samă, cari noauă, dacă vom cădea în nenorocire, să ne poată strica.

A 35  FABULĂ

De un lup şi de un miel

Un lup bea dintru un râu, din care şi mielu încă îş stânpăra setea, dară câtva mai departe de el. Iară, precepându-l, lupu au zis cu vorbe aspre: Tu eşti de tot fără omenie, de dintru acelaş loc bei, de unde eu beau, încă şi apa mi-o turburi. Mielu trămura de frica lupului, pentru aceea l-au rugat ca să-l ierte, ca pre o mişea fără minte zidire, că de altă dată nu va mai face ; şi el au beut departe de locu lui, de unde apa, care el au beut, în gios, şi nu în sus, au curs; aşa nu au putut să-i turbure apa lui. Întru aceea, după toate aceste arătări frumoase, lupului nu s-au făcut milă şi nu înceta a-l zâdărî, zicând : Toate, ce tu vorbeşti, nu pot să mă îmblânzască, tu cât poţi umbli să-mi strâci. Tată-tău şi mumă-ta sunt ai mei foarte mari dujmani, aşa tu trăbuie, ca să paţi pedeapsa pentru ei.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Dacă cei puternici celor mai slabi voiesc a strica, totdeauna află pricină.

A 36  FABULĂ

De un ied şi de un lup

Capra vrea să să ducă la păşune, şi au lăsat iedu, al său iubit prunc, în grajd, uşea bineînchizând, şi învăţându-l ca uşea nimănuia să deschidă. Lupu, care aci în preajmă ascuns au fost, au auzit aceasta ; pentru aceea s-au dus la uşe, şi, bătând, au zbierat ca capra, apoi au zis cătră ied să deschidă. Care, precepând înşălăciunea nu au vrut a deschide, ci au zis : Adevărat tu zbieri ca mumă-mea, dară eu văd prin crepătura uşii că nu eşti mumă-mea.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Ascultarea pruncilor de părinţi totdeauna le este de folos.

A 37  FABULĂ

De un orb şi de un şearpe

Au călătorit doi oameni unu cu altu, dintră cari unu au fost orb. Odată asigurânsu-i noaptea, au trăbuit toată noaptea să o petreacă întru un rât. Când au început a să lumina de zi, s-au sculat ca să încalece. Orbu îşi căuta varga, şi în locu ei au nimerit un şarpe, care de frig de tot au fost amurţit, însă părea mai moale a fi, de care să bucura gândind că au căpătat alta mai bună. După ce au încălecat, răsărind soarele şi mai vederos fiind, au luat ortacu său sama că-i şarpele în mânile lui, şi au strigat zicând: O ! ortace, tu ai apucat un şearpe în locu nuielii, dacă nu ş-i voia să te muşce, leapădă-l gios. Orbu gândind, că îi este lui voia a lua acea vargă, şi numai de aceea vorbeşte, că i-au părut prea frumosă a fi; apoi, au cuvântat cătră el: Nu-ş, pară rău de al mieu bun noroc, că eu pierzând a mea vargă netrăbuită, am afalat asta; nu gândi că eu aşa prost sunt, că să nu ştiu ce-i o nuia, şi cei şearpele; ; Iară celalalt i-au zis : Ortace ! după legile preteşugului şi a omenirii, eu sunt datoriu să te apăr de primejdia ce îţ stă înainte; Crede-mă, dacă-ţ este voia a trăi, lapădă şearpele de la tine; De aceaste vorbe orbu de tot au fost măniat şi au zis: De ce să leapăd eu un lucru, care tu după aceea să-l iei ? Ortacu său, ca să-i scoată gându acesta din cap, au început a sudui, şi a să jura că el asta nu are în gând, şi ce el în mâni ţine, îi şearpe. Dară, toate acestea, nu au putut ca să desbată orbu. Cum au început aeru puţin a se încălzi, şi razzele soarelui s-au mai ridicat, au început şearpele a-ş veni în fire şi de mânile orbului a să încolăci, după aceea l-au muşcat, de au murit.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Este cu primejdie lucru, când omu nu ascultă sfatu prietenului bun.

A 38  FABULĂ

De un leu şi de şoarece

Leu de ostăneală au fost adurmit supt un arbure umbros, şi abia era adurmit, când mulţi şoareci pre lăngă el au venit, şi alerga preste el, de care s-au deştieptat, şi au prins unu, care cu toată umilinţaîl ruga ca să-l dăruiască viaţa şi ca sa împărătească mărire, să nu să apuce de o jiganie aşa mică ca şoarecele. Leu muindu-să de aceste vorbe, nefăcându-i vreo supărare, l-au lăsat în pace; după câtăva  vreme s-au întâmplat de leu au căzut în cursa vânătorilor; deci îndată s-au măniat, să chinuia şi cu răcnitu său au dat de ştire, că îi prins. Şoarecele, căruia leu i-au fost dată viaţa, îndată au curs după răcnit, şi, văzându-l în stare ca aceea, i-au fost milă de el şi l-au străbătut pănă la inimă durerea ; apoi atâta au lucrat cu dinţii, pănă au ros laţu, şi leu au scăpat.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Celor mari să cade să fie milostivi şi făcători de bine, că vine vremea când şi cei mici pot ajuta.

A 39  FABULĂ

De cioară şi de oaie

O cioară au zburat odată pre şealele unii oi, apoi o ciocnea, îi zmulgea lâna, şi zbiera cât putea. Oaia au zisă cătră dânsa de durere : O ! dacă tu cânelui ai face, ce mie faci, vai ţie are fi. Cioara i-au răspuns râzând: Nu gândi că îs eu aşa fără minte, eu ştiu ce lucru; eu iubesc cei groaznici, şi urăsc cei blânzi.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Cei buni şi blânzi oameni adesăori mai rău află, decât cei răi şi nemilostivi.

A 40  FABULĂ

De câne şi de umbra lui

Un câne avea un dăraib bun de carne în gură, şi trecea pe lângă un râu unde a sa şi a cărnii sale umbră au văzut. El au gândit că îi alt câne cu un dărab de carne în gură, şi, fiindcă acest feliu de fiare foarte mâncăcioase sunt, au lăsat fărâma sa de carne, ce o ţinea în dinţi, gios a cădea, şi au sărit în apă după umbră înotând; după aceea în scurt au priceput că numai după umbră s-au luat. De tot întristat fiind, fără nădejde de a căpăta altă carne, au zis: O ! tu, mişelule ! tu, a ta poftă spre mâncare ar fi trăbuit să o domoleşti, că dacă nu ai fost prea lacom ţ-are fi rămasă ceva întră dinţi, dară lăcomia ta te-au făcut de nimica ai şi acum trăbuiă să ajuni.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Ce avem să ţinem bine, şi să nu lăsăm din mâni.

A 41  FABULĂ

De un părinte şi de fiii săi

Un om bătrân şi bun au visat întru o noapte că unul născut fiiu-său, ce foarte bun suflet avea şi de vânat iubitoriu era, s-au omorât de un leu s-au mâncat. Acel om bătrân, fiindcă îş iubea fiiu, să temea, ca să nu i să izbândească visu, au făcut o casă, unde pe fiiu-său au dus şi au rânduit bună pază de oameni, cari nicecât de la el să depărta ; şi le da bună simbrie ca cu el să fie  de soţie, şi să nu-l lasă afară a ieşi; şi ca el ceva bucurie să aibă, au poruncit întru o polată nişte fiare, şi în mijloc un leu a zugrăvi. Când odată acest fiiu toate fiarele, şi mai cu de-adinsu leu căuta, în loc de a se bucura de acest leu numai ce să întrista, încă şi suspina, cât ceia ce-l auzea, încă să măhnea. Odată la această zugrăvitură, ce leu închipuia, stând au zis: O, tugroaznică fiară ! tu eşti închisorii mele aicea, pentru un vis, ce tată-mieu au văzut, care aicea întru această casă, ca întru o arişte, au poruncit a mă păzi. Aceste vorbe zicând, cu mănie, şi cu iuţime, au bătut cu mâna în părete, gândind  să-i ştergă capu, dară, spre nenorocirea lui, au nimerit ântru un cuniu de fier ascuţit, care mai nu să pricepea, şi cu aceia ş-au vătămat mâna, din care mult sânge curgând, l-au prins frigurile şi în urmă au murit ! Aşa toată grija părintelui său au fost în zadar şi leu i-au omorât fiiu.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu nu poate de nenorocu său a scăpa.

A 42  FABULĂ

De cerb şi de oaie

Cerbu au chiemat oaia la judecată înainrea lupului, ca să-i plătească o măsură de grâu, ce spunea a-i fi datoare. Oaia, măcară nu au fost datoare, văzând lupu, tot nu au putut a tăgădui datoria, numai au cerut termin. Iară trecând terminu, cerbu au cerut datoria; dară oaia nevăzând mai mult lupu, au tăgăduit a fi datoare, zicând: Măcară că s-au legătuit a-i plăti asta numai de frica lupului au făcut, temându-să că o va mânca ; că omu nu-i datoriu făgăduinţa a ţinea, care de sila s-au făcut.        

ÎNVĂŢĂTURĂ

De vicleşug omu trăbuie iară cu vicleşug să ştie a scăpa, care pe altu încelui, dacă va fi şi el înceluit de alţii, să nu să plângă.

A 43  FABULĂ

De un câne bătrân şi de stăpânu său

Un om avea un câne bătrân, care în zadar îl sumuţa la vânat după fiare să alerge, că aşa au fost de bătrân, cât nu mai putea goni fiarele, precum stăpânu său are fi voit, când era la vânat. Întru aceea s-au întâmplat, de el una aşa de moale o au apucat, cât iară îndată din dinţi i-au scăpat; pentru aceea stăpânu său au început cu bâta a-l ameninţa. Cătră care cânele au cuvântat: Pentru bătrâneţăle poţi să mă ierţi şi să-ţi aduci aminte cum pănă am fost tânăr, iute şi câne bun de vânat eram, încă de multe ori şi a râde am făcut; iară acum fiind slab, şi fără putere, nimica îţ place, ce eu fac, mai ales când nimic îţ aduc. Când am fost tânăr, ţ-am fost dreag, iară acum bătrân fiind, nu mă poţi răbda.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Unii nu socotesc pe alţi oameni mai mult, fără numai pănă pot fi de folos, iară neputând mai mult, îi părăsesc, în loc pentru slujba lor cea mai dinainte a le face bine.

A 44  FABULĂ

De un vighitoriu şi de fiii săi

Un vighitoriu avea doi feciori mari, cari cu toată inima îi iubea. Sâmţându-şi şi el sfârşitu vieţii sale aproape a fi, i-au chiemat la patu său vorbindu-le: Iubiţi fiii miei, poate fi ca aceasta este zioa cea mai din urmă, care mai am a vieţui. Dacă întru această grea stare a mea îmi cade cu greu a vă lăsa, nu este pentru altă pricină, fără pentru că despre aşezământu vostru nimic am putut griji. Socotiţi această vină a nemulţămitoriului şi înceluitoriului noroc a fi, care pofta nu mi-au ascultat, nice sudoarea, şi lucru vieţii mele cei lungi au vrut a răspleti. Dară încă voauă tot vă las cinste, care întrece tot binele norocului, şi o vineie, care voi bine să o lucraţi, o comoară, în care voi în ea să o căutaţi. După aceste vorbe mai din urmă l-au răpit moartea dintru această lume. Ficiorii pentru moartea părintelui lor să mângăia cu nădejdea că vor afla comoara şi cu aceasta gândea că apoi mari boieri să vor face. Aşa au luat sapele, şi în toată vineia pământu pre lângă toate viţăle bărbăteşte l-au săpat cu nădejde ca să afle comoara, aşa cât nicecând s-au văzut vreo vineie, care mai bine să fie fost lucrată. După lungă şi multă ostăneală, au zis unu cătră altu: Tatăl nostru, când la moartea sa ne-au spusîn vineia sa o comoară a fi, de bună samă au fost ieşit din minte. Venind toamna, vineia de şasă ori mai mult rod, decât alteori au adus. Atuncea au strigat cu viers mare: O, Doamne sfinte ! O, cât vin ! mai mult decât noi am fi putut nădăjdui au pofti. Noi nu am trecut vremea de-a fietea, că vineia noastră aşa o am lucrat; noi de aicea înainte trăbuie în toţi anii aşa să facem. Acum, au zis ei, am aflat comoara noastră.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Să scoatem lenea şi să lucrăm, că aceasta este comoara noastră nemincinoasă.

A 45  FABULĂ

De o măiemucă şi de ei doi pui

O măiemucă au avut doi pui gemeni, dintre cari unu afară de măsură îl iubea, iară de celălalt îi era urât. După aceasta s-au întâmplat, de acela, care mai vârtos îl iubea, sărind dintr-un lemn în într-altu, o mânş şi-au rupt. Mămuca, venind la el, striga şi se tânguia de această cădere, cât de foarte mare dragoste ce avea strângându-l în braţe l-a omorât.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Dragostea afară de rând a părinţilor pricinuieşte fiilor pierzare.

A 46  FABULĂ

De un lup şi de o dropie

Un lup mâncând o oaie, îi s-au fost agăţat în grumaz un os, şi mare durere îi pricinuia; pentru aceea întră celelalte fiare căuta pre una, ca să-i scoată acel os; dară niceuna voia ca să-l asculte, încă mai tare poftea ca să-l vază mort. Mai în urmă, cu multe făgăduinţe au făcut, de dropia cu rostu ei cel lung i-au scos osu din înghiţitoare, după care ea toate făgăduinţăle de la lup au cerut, dară el i-au răspus şi râdea numai de ea: O, pasăre ! dară nu-ţi este destulă plată că ţ-am dăruit viaţa; tu îmi eşti mie mai mult datoare, decât eu ţie; că eu, după ce mi-ai scos osu, lezne te-aş fi putut sugruma.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Toate ce omu unui nemulţămitoriu face merg în vânt.

A 47  FABULĂ

De un om care prietinii săi ş-au cercat

Un om foarte bogat şi mult darnic să obicinuia ai săi buni prietini, acum la prânz, acum la cină a-i chiema şi câteodată şi la osăbit ospăţ; ei încă îl întreba de sănătate, cât era despre partea lor, şi cu adâncă plecăciune îi să închina, şi decât toţi oamenii mai tare îl lăuda. Odată au vrut a-i cerca, la vreme de lipsă putea-să-va pre pretenia lor lăsa; pentru aceea s-au făcut cu faţa tristă şi plină de frică, ca câns are fi căpătată veste cum dujmanii lui vor să vină întru ascuns ca să-l omoar; aşa au rugat toţi prietinii săi ca să-i vină întru ajutoriu, ca să vadă la acest prilej cum ei adevăraţi prietini sunt. Dintră atâtea persoane, cari a lui prietini se numea, numai doi au aflat cari a sa viaţă pentru el a o pune voia; toţi ceialalţi în multe moduri să scotea, zicând: Că le pare rău cum la acest prilej de arme pentru a lui mântuire nu să pot apuca; dară făgăduia că de altă dată nu numai armele pentru el vor lua, ci încă şi viaţa îş vor pune.
Atunci au văzut el puţin preteşugu care toţi aceşti oameni cătră el au avut, apoi s-au desfăcut de cătră ei toţi şi au ţinut numai cei doi care pentru el vrea să-ş pună viaţa, însămnând că ei sunt adevăraţi prietini.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Prietinii cei adevăraţi să cunosc numai când omu cade în primejdie.

A 48  FABULĂ

De un păsărariu şi de o mierlă

Un păsărariu întindea laţu ca să prindă păsări. Văzând aceasta o mierlă au întrebat: ce lucră acolo? Păsărariu i-au răspuns: el vrea acolo o cetate a face; apoi toate bine aşezând, s-au dus de s-au ascuns. Şi îndată mierla la mijlocu mrejii au zburat şi au început din mâncare a îmbuca; întru aceea păsărariu au tras de coardă şi au prins mierla, care au zis cătră el, când au vrut să o ia afară: O, omule ! Dacă tu aşa cetate vei face, puţini lăcuitori vei căpăta.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu nu trăbuie totdeuna să creadă vorbele altora.

A 49  FABULĂ

De un corb şi de o vulpe

Un corb şezând întru un arbure, o fărâmă de caş, ce în rostu său avea, după al său prilej mânca. O vulpe l-au văzut şi au curs cătră el, nu aşa tare pentru el ca pentru caş, care l-au fost amirosit şi l-au văzut, apoi au zis cătră el: Dumnezăii să te ţină sănătos iubite prietine ! Eu adesăori am auzit vorbind că vorbele de obşte de multe ori nu sunt adevărate, şi nu le credeam adevărate, iară acum, dacă norocu mieu aicea m-au adus, cunosc că toate acele ce mi s-au spus adevărate sunt. Vestea este că tu mai negru decât răşina eşti; acum văd în talt chip: că tu eşti mai alb decât pelicanu şi albiaţa lui cu a ta nu să poate asămăna; dacă şi viersu aşa de frumos îţi va fi ca penelu, aşa fără îndoială tu ai împărate pasărilor. Corbu, aţâţat de a sa patimă, au gândit că vulpea într-adins aşa au zis, au vrut a cânta şi cum au căscat ciocu, îndată i-au căzut caşu; apoi vulpea curând apucându-l, îşi bătea joc de el. Corbu întru aceea clipeală de ochiu au cunoscut că vulpea l-au amăgit, şi îi era ruşine că aşa ş-au pierdut caşu.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Mulţi iubesc lingăritura, dară cu a lor pierzare.

A 50  FABULĂ

De o văduvă şi de slujnicele sale

O văduvă, a căruia grije, numai ce era comori preste comori să strângă, ca cu aceasta mai curând să-ş capete bărbat, în toate nopţilecând cocoşu cânta, la lucru scula slujnicele. Aşa ele, de mânecata sculare şi de mult lucru ostănite fiind, s-au bolnăvit. Odată mai toate bolnavefiind, au zis una cătră alta: Ce vom face? Dacă noi în toate nopţile aşa ne vom scula, fără îndoială toate ne vom bolnăvi, încă vom şi muri. După care sfătuindu-să, au închiat ca cocoşu să-l omoară, care stăpâna aşa de dimineaţă o deştepta. Acum cocoşu mort fiind, stăpâna singură să scula de dimineaţă şi slujnicile deştepta ca să lucre, încă mai de dimineaţă decât când cocoşu le deştepta. Aceasta văzând, slujnicele au zis: De un rău am scăpat, şi am dat de altu  mai mare.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Când omu urmă sfatu său, adeseori dă de rău.

A 51  FABULĂ

De un vrăjitoriu

Un cetitoriu de stele, care, după a sa zisă, era învăţat din căutatu mânilor a proroci, celor ce pre aci trecea; din căutatu mânilor ce au visat le tâlcuia şi din zbârciturile feţii le spunea binele şi rău ce vor să pată; cu nişte vorbe late acoperea bărbaţii, de care muierile să mănia, încă să părea că când a junilor şi a fetelor dragoste ar descoperi,
Măcară că prorociile şi vorbele lui mincinoase şi neadevărate era, tot se afla lezne crezători oameni, cari adevărat proroc îl ţânea. Dară cum îi s-au întâmplat ? Odată într-un piaţ la arătare fiind şi a sa învăţătură mărturisind, au venit un cetăţean şi mai nu mai putea răsufla zicând: Tu, care învăţătura stelelor a o înţălege şi a altor oameni cu a ta adâncă învăţătură nenorocire a le înştiinţa te spui, ştii tu că dacă încă o clipeală de ochiu aicea vei rămânea, toată a ta avuţie o vei pierde de foc arzând, că casa ta arde şi vecinii tăi, ca când le-ar scoate din foc, le duc în lături ? Dacă prorociile tale adevărate ar fi, tu ai fi scăpat de astă nefericire. Atuncea vrăjitoriu de tot fiind ruşinat de înfruntătura aceasta, din adunare s-au dus.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu să să câştige de a sa nenorocire a să feri, şi nu de aceea ce altora să întâmplă.

A 52 FABULĂ

De lup şi de vulpe

Un lup s-au fost câştigat bine de mâncare şi acum zăcea în groapă-şi răpăosând. Vulpea l-au aflat acolo şi l-au întrebat: pentru ce este aşa de hodină ? Lupu i-au răspuns: nu îi prea bine şi o au rugat ca să roage Dumnezăii pentru sănătatea sa. Vulpii i-au fost ciudă că de lup nimică au putut fura, de aceea s-au dus la un păcurariu şi au zis cătră el: Lupu îi în cutare loc şi dacă va vrea, lezne îl poate ucide. Păcurariului au fost asta destul şi întru acea clipeală de ochiu s-au dus la locu ce vulpea i-au spus şi, aflându-l, l-au omorât. Vulpea toată prada ce în groapa lupului au găsit au luat; când ea acum gândea să-ş facă voie bună, păcurariu şi pre dânsa o au ucis.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Binele cu strâmbu căpătat nu-i stătătoriu.

A 53  FABULĂ

De un om bătrân care au chiemat moartea

Un mieşel om bătrân în timp de iarnă s-au dus întru o pădure lemne a strânge ca să să încălzască acasă. El, după ce o sarcină bună de lemne au legat, o au luat în spate şi mergea cătră casă. Iară fiindcă calea puţintel departe şi de bătrâneţe îngreuiat era, au lăsat sarcina gios şi au şezut câtva lângă ea a răpăosa. După ce au hodinit şi puterea i-au mai venit, s-au sculat şi vrea sarcina iară a o încărca ca să o ducă acasă. Dară spre a lui nefericire, măcară destul s-au nevoit, nu o au putut în spinare a o pune, care pre el de tot în deznădăjduire l-au adus şi, gândind la tinereţe carele tari şi vârtoase au fost, au chiemat moartea strigând: O, moarte ! De ce mă laşi  atâta întru această viaţă ? Oh ! vino, vino, curând şi mă du ! Eu cunosc bine că de nice un folos mai sunt. O, moarte, de ce nu vii mai curând ? Auzind moartea că bătrânu tare o cheamă, au alergat acolo şi au zis cătră el: Aicea sunt eu, ce vrei cu mine ? Vezi cum sunt de grabnică a-ţi ajuta. Mişelu moşu, văzând forma morţii, îndată şi-au schimbat gându şi i-au răspuns: Eu te-am chiemat să-mi ajuţi această sarcină pre umeri a o râdica, ca să o duc acasă şi să-mi fac un foc bun, să nu deger de frig.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Nu este mai dulce decât viaţa şi mai pofteşte omu cea mai mişea viaţă, decât cea mai uşoară moarte.

A 54  FABULĂ

De miel şi de lup

Rămânând mielu acasă au căutat pre o fereastră afară şi, văzând lupu pre uliţă, au început a-l batjocori şi a-l ocărî, cât fie cine, care aşa vorbind l-ar fi auzit, s-ar fi mirat.
Lupu au zis cătră el cu mare răbdare: eu mă fac a nu auzi ce tu vorbeşti mie şi nice îmi pare cu greu. Numai atâta mă doare că aşa bine încuiat te văd şi de aceasta eşti tu aşa cu curagie.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Vremea şi locu adesăori şi pre cei fricoşi îi face cu coragie şi îndrăzneţi.

A 55  FABULĂ

De vulpe şi de stârc

Vulpea au rugat stârcu ca să poftească la ea la cină a veni şi au adus mâncarea, care curgătoare era, întru un blid lat. Stârcu se nevoia ceva cu al său rost a scoate, dară nevoinţa i-au fost în zadar. Vulpea vicleană tot curat au lins, dară stârcu săracu s-au dus cum au venit; şi fiindcă această batjocoră cu greu i-au căzut, departe după ea căutând au zis: Ţ-ai bătut tu de mine joc, eu încă pociu de tine bate. Apoi după câteva zile o au chiemat stârcu la prânz; şi gândind ea că să va ospăta bine, o zi şi jumătate nu au mâncat; cum au sosit vulpea, stârcu îndată au turnat mâncarea întru o ploscă cu grumazi lungi şi înguşti şi cu ciocu lui cel lung tot au supt ce înlăuntru au fost. Vulpea murea de ciudă văzând fiertura şi neputând mânca; apoi s-au dus mai flămândă decât când au venit. Iară ea ducându-să înapoi au zis: Eu am fost năroadă de nu mi-am adus în minte că stârcu îmi va face vreo batjocoră, a-şi răspleti pentru amăgitura ce eu i-am făcut.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Batjocoritopriu a să batjocori şi amăgitoriu a să amăgi este vrednic

A 54  FABULĂ

De o fămeie şi de un doftor

O fămeie avea mare durere de ochi şi era în primejdie a-şi pierde vederea; aşa s-au tocmit cu un doftor; să-i dea o sută de taleri, dacă o va vindeca; iară neputându-i agiuta, nimica să-i dea. Doftoru au început a o lecui şi de câte ori mergea la ea, totdeauna lua cu el ceva din casă, nepricepând cineva ceva. Mai în urmă, după multe leacuri, s-au sănătoşit femeia. Văzând doftoru că leacurile lui o au vindecat, au cerut suta cea de taleri, care i-au făgăduit. Fămeia i-au răspuns : nimica a-i fi datoare, şi tăgăduia datoria. Doftoru o au chiemat la judecată şi aflându-să ea acolo, nu au tăgăduit cea cu el aşezată tocmă, încă mai vârtos mărturisea deplin a fi vindecată, dară numai răspundea zicând: Eu când nu vedeam, era casa mea de toate plină; iară acum având bună vedere văd că casa mea de toate sculele îi deşertată. Această vorbă au făcut de amândoi din judecată i-au scos afară şi pâra s-au scurtat.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Cei scumpi de toate profitând, toate pierd.

A 57  FABULĂ

De cal şi de asin

Un parip bine înfrumsăţat râncheza şi alerga pre uliţă dezmierdându-să; întru aceea au întâlnit un asin împovărat, care după năravu său încet mergea. Calu au zis cătră el cu mare trufie: Tu, care ca o broască ţăstoasă umbli, ce stai dinaintea mea, du-te curând de-aci înlături, mergi, să nu te mai văd pănă ce voiu fi; că într-alt mod cu picioarele tot te voiu călca. Mişelu asinu nu au cutezat a răspunde, ci cum au putut dujmanului său au făcut cale. Întru aceea, de alergatu şi săritu cel mult, au ştiopat calu. Iară stăpânu său, văzând că nu-l mai poate sjuji, i-au luattoate arniciturile şi l-au vândut unui cărăuş. După aceea, când asinu l-au văzut la car trăgând, s-au bucurat şi au zis: Vai ! prietine ! ce feliu de scule ai tu acum ? Undei şaoa cea aurită ? Unde sunt covoaăle cele frumoase ? Vezi acum cum este când cineva să măreşte.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Cel ce se va înălţa să va umili.

A 58  FABULĂ

De Miercure

Miercure, solu zeilor, îş închipuia că este mai bun decât alţi zăi şi îi trăctăluia ca pe nişte oameni a aceştii lumi. Marţ, zăul oştilor, măcar părinte fiindu-i, după mintea lui era un amăgitoriu şi un îngânătoriu. Saturn, cu coasa sa, era un deşert ; Atlas un ţap bătrân; Momu era un nebun; pe Minerva cea cu învăţăturile cele frumoase vrea să o întreacă şi aşa şi de ceilalţi, el singur era deplin zău. Odată s-au scoborât din ceriu pe pământ cu formă omenească şi au venit în cetatea Thebii; după ce în dânsa de ajuns s-au preumblat, au mers în casa unui scobitoriu de icoane şi au zis cătră el: Eu aş cumpăra icoanele zăilor. «Boieriul mieu, au zis, scobitoriu de icoane, vino încoace, aicea poţi alege după plăcere». După ce bine le-au socotit, l-au întrebat: Ce ceri pe icoana Joii ? Ţi-o voi vinde cu şasă galbini, au răspuns scobitoriu de icoane. Pentru a Junonii ? Iară atâta. Dară pentru a lui Miercure ? Dacă vei lua, au zis scobitoriu de icoane, a Joii şi a Junonii icoane, îţ dau radăş a lui Mercurie. Cine au fost mai îngrozit decât solu zeilor, văzând că nimica îl socoteşte ? ! El au făcut scurt şi numai ce au zis: «Rămâi cu Dumnezău, ortace».

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu niciodată să să ţină mai bun au mai mare decât alţii.

A 59  FABULĂ

De cerb şi de boi

Un cerb vrea de vânători să scape, pentru aceea au fugit întru un staur unde boi era şi s-au rugat cu umilinţă ca să-l lasă acolo a să ascunde. Boii i-au răspuns: El poate acolo face ce îi place, ei din partea lor nu vor strica. Iară ei l-au dojenit zicând că acolo nu este de tot fără grije, fiindcă stăpânu şi slugile totdeauna cu amăruntu caută stauru. Cerbu au răspuns: Numai voi să nu mă arătaţi, de alta nu mă tem. Un şerb au venit în staur şi nu au văzut cerbu care în fân s-au fost ascuns. Cerbu gândea acum a fi fără primejdie, când un bou au zis cătră el: Este lezne un slugă din staur a încelui, dar nu stăpânu care toate le vede. Scurt după aceea au venit stăpânu în grajd; cercând peste tot locu au sâmţit că ceva să mişcă şi au chiemat şerbu care curând au venit şi unu cu altu au prins cerbu. Care văzându-să prins au zis: Dacă aş fi crezut ce mi-au spus boii, nu aş fi în mânile voastre.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Stăpânu mai mult vede cu un ochiu, decât şerbu cu amândoi.

A 60  FABULĂ

De graure şi de cuc

Un graure ş-au fost făcut cuibu în nişte buruieni. Cucu au venit şi i-au mâncat oauăle, apoi au pus altele. Graurele cu mare nevoinţă i-au clocit oauăle şi după câtva vreme au ieşit pui afară. Graurele foarte s-au mirat văzând că au pene de cuc; dară fiindcă părinţii adesăori de dragoste să orbesc, au zis: Dacă vor schimba penele, vor creşte altfeliu; Întru aceea  în tot chipu le cânta ca să înveţă şi ei. După câţva ani au zis cătră ei: Vorbiţi ceva şi cântaţi ce de atâtea ori v-am spus. Dară ei la toate înrebările alta nu răspundeau fără «cucu». Tatăl gândea ca să crepe de ciudă zicând în sine: De când este această schimbare ? Cum au ieşit oauă de cuc din mine ? Fieştece pasăre până acum au scos pui ca ea, pentru ce eu graure fiind, pui de cuc să scot şi să cresc ? Pentru ce oauă care nu sunt a mele să le clocesc ? Pentru ce… El încă mai mult are fi bombăit, dacă uliu, care pre acolo zbura, nu iar fi zisă: Vai ! prietine ! Ce te necăjeşti aşa ? Răul tău aşa este de obşte întră toate fiarăle, cât nice una ştiu care asemine întâmplare să nu aibă a aştepta.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omul de multe ori gândeşte stăpân a fi lucrurilor, carele a altora sunt.

A 61  FABULĂ

De un cerb

Un cerb au mers la o fântână a bea, a căriia apă foarte limpede era; după ce au beut s-au căutat în ea şi preste măsură îi plăcea că mărimea şi frumusăţăle capului său vede şi au zis în sin: Cu adevărat natura mai tare au voit mai bine decât altor fiare, de aşa cunună mi-au făcut în cap. Daă bucuria ce simţea pentru coarne s-au foarte înmicşorat de durere[a] dinlăuntru cel rodea în inimă că ţânpii aşa supţiri şi la vedere neplăcuţi era. Aceste toate socotindu-le, au venit un vânătoriu cu câni; aşa cerbu s-au dat spre fugă şi curea ca vântu. Cânii îl gonea şi l-au prins întru o pădure, unde coarnele îi s-au acăţat întră ramuri. Acum văzându-să cerbu de câni prins, şi-au schimbat gându şi au început picioarele a-ş lăuda şi capu a-l defăima, care au fost de vină de s-au prins.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Nimica omu pentru frumuseţea cuiva să laude ceva, nice pentru urâciune să defaime, pănă nu va vedea mai înainte folosu.

A 62  FABULĂ

De leu şi de vulpe

Leu odată s-au făcut ca când are fi bolnav. De aceea toate fiarăle au fost nevoite a-l cerceta, fără vulpea, căruia leu I-a trimis vorbă ca să vină la el, că el are de a-I face o plăcere şi nimica să să teamă, fiindcă a ei bun prietin este şi ar vorbi bucuros ceva cu ea. Vulpea, cu cât mai adâncă umilinţă au putut, I-au trimis înapoi răspuns, zicând că mare graţie îi face, cu care fără măsură o legătuieşte, boala lui îi pricinuieşte o întristare nespusă,, şi face de pe zăi neîncetat îi roagă ca sănătatea cea mai dinainte iară să îi o dea; Iară pentru cercetare, să facă bine a o ierta; fiindcă urmele tuturor merg în groapă-I, dară nice una iasă afară şi aceasta este de care să teme fiindcă această nemincinos sămn este cum toate le-au omorât  şi le-au mânca.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Nu să cade totdeauna vorbelor oamenilor a crede, ci mai înainte trăbuie bine a-I cerca.

A 63  FABULĂ

De bărbat şi de muiere

O muiere, care bărbatu-său preste măsură îl iubea, de tot au fost întristată pentru o boală ce l-au cuprins şi în primejdia cea mai din urmă l-au fost adus. Aşa cât nu era de a să mângâia şi întristarea aşa îi era de mare, cât cu viers mare striga : Oh ! mai bucuroasă aş muri eu, decât al mieu iubit bărbat murind a vedea. Mai în urmă încă mai tare s-au mâhnit, chiema moartea întru ajutoriu, zicând: Să lasă a ei iubit bărbat viu şi în locu lui să ia pre dânsa, apoi de ajuns mângăiată va fi. Iară, îngrozându-să de aşa vedere, au zis cătră moarte: Eu nu vreau a muri, numai bărbatu mieu, care acolo zace, şi de mult te aşteaptă.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Nimene să află care pentru altu să voiască a muri.

A 64  FABULĂ

De o vulpe fără coadă

O vulpe ş-au pierdută coada întru o cursă prinzându-să. Văzând ea că în toată viaţa ei fără coadă va fi, fără măsură să întrista şi de deznădăjduire singură mai s-au omorât, dară mai înainte de a face asta, gândea că cu amăgitură să facă ca şi celelalte vulpi să şi le taie. După ce toate la un loc le-au strâns, au zis cătră ele: Iubitele mele surori! Dacă vă este voia a vieţui fără grije şi mai uşor să puteţi fugi, tăiaţi-vă cozile, că ea nu numai poate să vă strice, ce încă şi urât lucru este când cineva ceva nefolositoriu şi de împiedecare pre sine are. La aceasta una dintre soţii i-au răspuns: Tu asta nu ne sfătuieşti pentru altă pricină, fără numai pentru că tu nu ai coadă.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Mulţi sfătuiesc pe alţii, supt chipu dragostii, ce lor le este de folos.

A 61  FABULĂ

De leu, asin şi vulpe

Leu, asinu şi vulpea s-au dusu-să dinpreună la vânat şi le-au umblat bine. După ce ei mult vânat au prins, au poruncit leu asinului să-l împartă. Asinu au făcut trei părţi asemine, de care leu aşa s-au măniat cât au apucat asinu şi l-au ucis. Apoi au dat vulpii comisia să împartă vânatu. Vicleana vulpe, care de pilda altuia s-au înţălepţit, au făcut doao părţi. Dară partea leului au fost foarte mare şi a ei de tot mică. Văzând aceasta, leu nu puţin s-au mirat şi o au întrebat: Cine o au învăţat aşa bine a împărţi ? Vulpea, arătând-i asinu cel mort, i-au răspuns: Aceasta au făcut perirea asinului.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Fericit este acela care din primejdia altuia să înţălepţeşte.

A 66  FABULĂ

De miel şi de lup

Lupu văzând că mielu cu ţapu umblă, au zis către el: că ce ai lăsat tu pre mumă-ta şi te-ai luat după ţapu acest puturos; întoarnă, întoarnă înapoi, dragu mieu, la mumă-ta că îi sunt ţâţele pline de lapte, şi suge. El au zis aceastea gândind că mielu se va despărţi de ţap şi din el să-şi facă apoi un prânz bun. Dară mielu i-au răspuns: Mumă-mea m-au dat ţapului să mă păzască, că ştiu bine că ea îmi voieşte bine; dară pre tine şi toate ce tu spuni, nu voiu asculta. Eu pricep că tu cu vorbele aceste a tale bucuros m-ai vedea să mă desoţesc de cătră păzitoriu mieu, ca să mă poţi mânca.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Să nu crezi totdeauna vorbelor celor dulci a altora, că de multe ori sunt amăgitoare şi duc în laţ.

A 67  FABULĂ

De un prunc şi de un fur

Un prunc, văzând un fur cătră sine a veni, au început cu amar a plânge. Furu l-au întrebat, de ce aşa plânge. Furu l-au întrebat, de ce aşa plânge. Cui, el cu plâns, cu suspinare şi sughiţare i-au răspuns: Eu am venit aice cu un vas frumos de aur apă a scoate. Dară spre al mieu slab noroc, trăgându-l afară plin de apă s-au rupt funea şi au căzut în fântână şi aceasta este pentru ce eu plâng, şi în toată viaţa voi plânge. Auzind furu un lucru care are fi poftit ca să fie adevărat, îndată s-au dezbrăcat şi s-au scoborât în fântână.
El au căutat mult acolo, şi vasu de aur nu l-au aflat, ci în locu lui unu de lut. De care tare s-au măniat şi au pus în gând afară ieşind pruncu bine să-l bată. Dară după ce afară au ieşit, foarte s-au spăriat nice pruncu, nice hainele sale aflându-le.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Amăgitorii mai cu deadinsu sânguri de alţii să amăgesc.

A 68  FABULĂ

De o turturea şi de un golumb sălbatec

O turturea care ş-au pierdut soţia au zis: Să nu-mi mai vorbească cineva de dragoste şi de veselie, că eu moriu de durere ! Pentru aceea ea şi-au ales un steiu de piatră unde vieţuia şi nimic mâncând aştepta moartea. Întră aceea parte şedea şi un golumb sălbatec, tânăr, cu moţ frumos şi cu picioarele flocoase şi măcară era tânăr, tot au ştiut  durerea unii văduve tinere a o alina. Pentru aceea întru o zi cu foarte străbătătoare vorbe o au apucat. Săraca turtureaoa ! Întâi nu vrea a-i asculta vorbele, ci mai tare să ascundea. Iară golumbu cel sălbatec tot bine vorbind de cel mort, aşa departe au mânat lucru, cât văduva îi asculta vorbele, negreşind ceva cu vrun cuvânt asupra ei. Aceasta au fost calea în care întristată văduva îi primea cuvintele, aducând înainte dragostele şi faptele bune a iubitului ei, şi gândea cu aceste poveşti numai durerea a i-o alina. Cu aceste, ea au învăţat golumbu  negândind ceva alta cum să afle calea la inima sa  care încă foarte bine au ştiut că el dacă îi voia să-i placă, trăbuie să facă ca cel mort. Apoi el aceste toate aşa le-au sfârşit, cât turtureaoa în scurtă vreme gândea că ce au pierdut iară au aflat.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Aşa curând soţia credincioasă prin altu să uită.

A 69  FABULĂ

De un scump

Un scump toate averile sale şi bunurile ce au avut le-au vândut şi cu banii ce au strâns au făcut o vargă de aur, care el în foarte ascuns loc o au pitulat. Acolo toate gândurile şi poftele avea, aşa cât nice o zi trecea ca acolo să nu meargă. Unu dintră prietinii lui, care de treabă şi de cinste om au fost, s-au dus pre ascuns unde varga au fost şi o au luat de acolo. Apoi scumpu, după obiceiu său ducându-să ca să caute de vargă şi să se bucure de ea ca în toate zile, au început a plânge şi perii din cap şi din barbă a-i smulge, pentru că ce mai drag au avut, au pierdut. Această supărare a lui un oarecare o au priceput şi părul lui cel smult l-au văzut, pentru aceea l-au întrebat: Ce pricină poate fi, de aşa să întristă şi suspină. Căruia i-au răspuns că nu face bine de aşa să supără, că având el mult aur, tot atâta i-ai slujit, ca când nu ar fi avut, fiindcă cu el nu au trăit au spre ceva să-l fie cheltuit şi acum în locu vărgii de aur să pună o piatră, apoi tot una va fi. Pentru ca precum cu una, aşa cu alta să slugăreşte.

ÎNVĂŢĂTURĂ

A noastră avuţie adesăori ne slujeşte numai supărarea vieţii nostre a pricinui.

A 70  FABULĂ

De mânzu asinului şi de lupi

Un asin aşa foarte s-au bolnăvit cât era în primejdie a muri. Cun au înţăles aceasta lupii foarte s-au bucurat şi s-au dus la casa lui; apoi, au agiuns ei acolo, au bătut unu la uşe. Asinu au curs la fereastră ca să vadă cine este şi văzând aşa mulţime de lupi au întrebat cu mănie ce caută la casa lui ? Ei i-au răspuns: Noi am înţăles că tată-tău îi bolnav şi, fiindcă noaoa ne pare rău am venit aicea ca să vedem cum să află şi, dinpreună, ca să-i ajutăm la toate ce va pofti. Iară mânzu asinului îndată le-au răspuns: El cu mult mai bine să află, decât voi aţi voi ca să se afle.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Intru aceste vremi sunt mulţi în lume, cari la arătare pentru pierdere prietinilor să arată trişti, dară în inimă să bucură.

A 71  FABULĂ

Despre un pescariu

Un pescariu au aruncat mreajea sa în mare şi au prins o cimpoane; el s-au mirat de aceasta, că el au gândit peşti a prinde. Întru aceea, fiindcă el ş-au închipuit că când omu din întâiu la pescuit merge numai o cimpoane prinde, s-au dus în mijlocu mării pre un steniu de piatră şi au început în cimpoane a zice, gândind, prin această mijlocire, mai uşor peşti a prinde; cu care nădăjduia el că ei de viersu cimponii cu mulţimea acolo vor veni. După câtva vreme au cunoscut că nădejdea lui îi deşartă şi, lăpădând fluiera au aruncat mreajea iară în mare şi o au scos plină de peşti. Văzându-i pescariu sărind au zis cătră ei: Când ziceam eu în cimpoane de mi s-au uscatsplina, nice unu dintră voi jucând şi sărind au venit; iară acum, când nu mai zic în cimpoane, câţi sunteţi, toţi săriţi, dară acum nu este mai mult vreme.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Toate lucrurile în vremea sa şi în locu său să sp facă.

A 72  FABULĂ

De vulpe şi de ţăran

O vulpe din toată putere[a] vânători fugând au dat de un ţăran care tăia lemne. Şi au întrebat: Ce este, ce aşa o supără şi a fugi o face ? Căruia vulpea i-au răspuns: Eu fug de vânătorii care mă gonesc ca să mă omoare; pentru aceea eu te rog ca să-mi arăţi un loc unde să mă poci ascunde. Ţăranu i-au arătat o groapă în care vulpea îndată au intrat. Iară trecând vânătorii pre acolo, au întrebat ţăranu: nu au văzut cumva vreo vulpe pre ci trecând ? Ţăranu au răspuns: Eu nu am văzut. Dară cu mâna arăta vânătorilor unde vulpea s-au ascuns. Vânătorii, cari acest sămn nu au priceput, s-au dus de acolo. Văzând vulpea că au scăpaz de primejdie şi nu să mai temea că o vor prinde, au ieşit din groapă şi au purces în calea sa; văzând aceasta, ţăranu au început a cârti că vulpea aşa nemulţămitoare au fost, cât s-au dus nemulţămindu-i. Vulpea care bine au văzut că vânătorilor au făcut sămn, i-au răspuns: Eu ţ-aş fi mulţămit, încă mai mult aş fi făcută, dacă mânile tale ar fi făcut ca gura.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Mulţi vorbesc într-un feliu şi lucră într-altu.

A 73  FABULĂ

De un lup şi doi câni

Un lup sta în vârvu unui dial şi căută pre şes, unde doi câni de oi unu cu altu să muşca. Lupu au luat acest prilej bun şi cât au putut au curs la turmă apoi, apucând oaia care au fost mai grasă, au fugit de acolo. Cum au văzut cânii aceasta s-au lăsat de sfadă şi au alergat după lup, de i-au scos prada din gură-i. Apoi aşa l-au muşcat şi l-au rupt, cât abia au scăpat viu. Alt lup, care întru  această stare l-au văzut, l-au înfruntat zicându-i: Tu ai fost fără minte că de-o turmă te-ai apucat care aşa doi câni bărbaţi au avut. Iară el i-au răspuns: Eu m-am înceluit că i-am văzut unu cu altu aşa muşcându-să.. Celălalt au vorbit mai departe: Învaţă de la mine: când doi oameni înfierbântaţi fiind unu cu altu să bat, dacă vrunu, care amândurora este neprietin vine, îndată să împacă unu cu altu şi să slobod amândoi la el.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Binele obştii trăbuie mai tare decât cel osăbit a să socoti.

A 74  FABULĂ

De un păsărariu şi de o potârnice sau prepeliţă

Un păsărariu avea o prepeliţă ce au fost prins a o omorî. Prepeliţa cu lacrămi şi cu suspinuri îl ruga ca să o lasă şi să nu o omoare, făgăduindu-i că va face de altele mai frumoase şi mai grase va prinde. Păsărariu i-au răspuns: dacă nu mai fi zisă tu aceste, te-aş fi iertat, dară acum numai pentru aceea te voiu omoră pentru că făgăduieşti soţiile şi prietinii tăi cei mai buni a-i da ca să să ucidă.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Izdarnicii de toţi sunt urâţi.

A 75  FABULĂ

De un ţăran şi de un stârc

Un ţăran au prins în mreaja sa odată multe dropii şi gâşte care să învăţasă a-i mânca grâu. Întră aceste s-au aflat şi un stârc, care foarte îl ruga ca să-i dăruiască viaţa iară şi să nu-l omoară fiindcă fără aceea el nice dropie, nice gâscă este, ci numai o mişa nevinovată pasăre, încă mai blândă decât toate. Lângă aceasta, au zis el, am foarte mare grije: părinţii miei la bătrâneţe a-i hrăni. Ţăranu i-au răspuns: Ce îmi pasă mie de aceasta ? Pentru că eu cu alte pasări carele mi-au făcut pagubă te-am prins, aşa trăbuie dinpreună cu ele să mori.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu nu trăbuie fără cu oameni de cinste să umble, că adesăori piere cu cei răi măcară îi nevinovat.

A 76  FABULĂ

De un leu şi de o capră

Leu au văzut o capră întru o râpă păscând şi, foarte flămând fiind, au zis cu nişte vorbe dulci să nu pască acolo, în râpa aceea, că nu-i multă iarbă, ci mai bine întru o livadă mare. Capra, cu umilite cuvinte, i-au răspuns: ea ar face aceasta dacă el nu ar fi acolo, şi aceasta mai vârtos o zice el pentru folosu lui, decât pentru a ei.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu niceodată neprietinului său să creadă, măcară ce cuvinte bune va vorbi.

A 77  FABULĂ

De Vinere şi de o mâţă

Un june aşa iubea o mâţă, cât au rugat Vinerea ca să o mute întru o fămeie. Dumnezăoaia i-au ascultat rzgăciunea şi au schimbat întru o fată foarte frumoasă. Acest june văzându-o aşa frumoasă, foarte o au îndrăgit, aşa cât o au vrut a o lua şie fămeie; pentru aceea o au dus la a sa casă. Acum fiind amândoi di[n]preună, iubitu da iubitei vorbe dulci, dară Vinerea au vrut a cerca această mutare a firii este adevărată, aşa au lăsat în casă un şoarece a cure. Dară fata nice de iubitu ei, nice de vorbele lui au întrebat, ci au curs după şoarece. Aceasta au făcut cât zăoaia s-au măniat şi i-au dat iară forma cea mai dinainte.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu, măcară îşi schimbă starea şi treapta, dară năravu şi obiceiu nu şi-l lasă.

A 78  FABULĂ

De un leu şi de un taur

Un leu vrea un taur a-l omorî. Pentru aceea l-au chemat la cină, ca să mânce cu el. Şi au zis : Iubite prietine, eu am ucis o oaie foarte grasă, vină şi gustă şi tu din ea. Tauru s-au dus acolo şi, intrând în cuină, nu au văzut oaia. Şi, nevorbind vrun cuvânt, au fugit înapoi. Dară, leu, văzându-l fugind, au zis cătră el: Că ce fugi aşa tare ?
Căruia tauru, nestând în loc, i-au răspuns: Asta face de aşa iute fug, că în cuină toate vasăle gata stând le-am văzut, un taur, iară nu oaie a ucide.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Oamenii înţălepţi lezne pricep gându rău a neprietinilor săi.

A 79  FABULĂ

De un beat şi de muierea sa

O muiere avea un bărbat care vinu mai tare decât viaţa sa iubea şi nice o zi trecea ca să nu să înbete. Muierea lui spăriindu-să de acest nărav urât, căuta mijlocire, ca să-l dezveţe de el. Aşa într-o sară când amurţit de beat au adurmit, l-au dus într-un mormânt şi toată noaptea l-au lăsat acolo. A doauă zi, când au gândit a fi vreme[a] de-a să scula, s-au dus la groapă şi au început a bate la piatră care o coperea. Auzind bărbatu în groapă a bate, au întrebat: cine-i ? Muierea lui plină de bucurie au zis în sine: bine, bine, aşa îi bine, şi i-au răspuns: Eu sunt, care mortului aduce de mâncare. Dară bărbatu au zis: Nu-mi aduce de mâncare, ci de beut. Tu nu-ţi poţiînchipui ce veste rea îmi aduci de mâncare şi nu de beut. De atunci au început muierea a plânge, a suspina şi a să văieta: O, eu nefericita ! Înţălepciunea mea nimic mi-au ajutat ! Eu gândeam că tu cu această mijlocire te vei înturna, dară eu văd cu aceea încă mai beţiv te-ai făcut.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Năravu îmbătrânit este anevoie a-l lăsa.

A 80  FABULĂ

De o vulpe şi de un ţăran

Un ţăran au prins o vulpe cu laţu, care multe găini i-au fost sugrumat. Acum, văzând că nu mai poate scăpa, cu umilinţă l-au rugat ca să nu o ucigă şi pentru mulţămită făgăduia că nu-i va mai face pagubă. Ţăranu numai râzând de acestea i-au răspuns: Dacă tu o fiară credincioasă ai fi, ţ-aş dărui viaţa, iară fiindcă tu eşti înşelătoare, nu-ţi mai cred, şi tu, dimpreună cu făgăduinţăle tale, trăbuie să mori.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu înşelătorilor nicecând să creadă şi, dacă poate a-l pedepsi, prileju să nu-l treacă.

A 81  FABULĂ

De doi prietini şi de un urs

Doi prieteni buni pentru a lor lucruri au călătorit dinpreună şi, ieşindu-le un urs în cale, aşa s-au spăriat, cât trămura de frică. Unu tot s-au suit într-un arbure, dară celălalt nu au putut, şi văzând el că nu este în stare ca aceea, ca să să poată apăra, au căzut la pământ şi s-au făcut ca când ar fi mort. După ce ursu au văzut omu la pământ zăcând, au curs la el, apoi la amândoao urechile şi la nas l-au amirosit. Iară, fiindcă omu au ţinut răsuflarea, ursu de bună samă au gândit a fi mort. Aşa nice o supărare i-au făcut (că, să povesteşte, urşii trupurile moarte a nu le atinge). Omu care în frunzăle arburelui s-au fost ascuns, după ce s-au scoborât, au întrebat prietinu său: Ce i-au spus ursu la ureche. El i-au răspuns: ursu, ca un prietin bun, m-au dojenit ca eu de aicea înainte cu prietini cum eşti tu în cale să nu mai pornesc.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Prietinii cari la nevoie ne părăsesc sunt vrednici ca şi noi să-i părăsim.

A 82  FABULĂ

De gligan şi asin

Gliganu, care fără aceea îndată îi gata de sfădit, au vrut să să bată cu asinu. El să nădăjduia în armele sale care mai tari şi mai lungi era decât a asinului. Când au sosit la bătaie, asinu i-au dat una bună preste căpăţână cu picioarele cele potcovite dinapoi, cât mai mort au căzut la pământ. Mişelu porcu sălbatec uitându-să la el au zis: Nu aş fi mai crezut că picioarele tale aşa rău vor durea.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu înţălept să socotească unde mai tare poate pricinui neprietinului său durere.

A 83  FABULĂ

De un cocoş şi de mâţă

O mâţă de tot flămândă au apucat un cocoş şi îl ţinea vârtos cu gând să-l mânce. Iară siindacă ea fapta sa bucurosă o ar fi făcut dreaptă, au zis cătră el: Tu eşti o pasăre care prea multă larmă face şi fieştecăruia eşti spre greutate, tu cânţi în toate nopţile şi spării somnul oamenilor. Cocoşu ca să să mântuiască, au zis: Aceasta este adevărat, cum în toate nopţile cânt şi pre toţi îi deştept, dară eu face aceasta de binele lor, ca să să scoale la lucru şi să-şi capete pânea lor. După aceasta au zis mâţa: Tu eşti de tot fără lege, că nu şi-i destul o muiere, ci ţii mai multe. Cocoşu vrea a-i răspunde şi a-şi spune pricinile, dar pisica nu i-au lăsat vreme, ci îndată l-au omorât şi l-au mâncat.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Celor răi nicicândle lipsăsc pricini ca faptele sale cele fără lege să le facă bune.

A 84  FABULĂ

De un iepure şi de o vulpe

Un iepure îşi bătea joc de o vulpe şi îi zicea, întră celelalte, că el mai tare poate fugi decât şi că nădăjduieşte de vânătorii cei mai buni a scăpa. Vulpea i-au răspuns: Ce vei să faci cu fuga ta? Lăasă-mă să vorbesc şi eu şi să ştii că eu cu mintea mea totdeauna aflu cale ca să scap de vânători şi de câni, ce zici tu de aceasta.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Înţălepciunea minţii totdeauna întrece iuţimea şi tăria trupului.

A 85  FABULĂ

De doi giuni şi de un cuhariu

Doi giuni de mult nu s-au fosz văzut. Aşa odată întâlnindu-să, s-au îmbrăţăşat şi s-au întrebat de sănătate.
După aceasta s-au dus la o crăjmă mâncând şi bând să-şi facă inimă bună, unde  sau bucătariu mult lucru avea. Unu dintre ei au luat o fărâmă de carne şi au dat soţiii sale. Bucătariu s-au înturnat şi au priceput că fărâma cea mai bună de carne, care vrea să o trimită la masă îi o au luat, pentru aceea i-au întrebat ce o au făcut ? Care o au luat să jură că nu-i la el, cela la care au fost să jură că nu au luat. Bucătariu au priceput a lor vicleşug, pentru aceea au zis: Măcară eu nu poci găsi şi voi ascundeţi de mine, dară acela cui voi aţi jurat lezne va descoperi, că dinaintea lui nu puteţi ascunde.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Oamenii înaintea oamenilor lezne pot faptele sale cele rele a le ascunde; dară Dumnezău le descoperă şi le dă la vedere.

A 86  FABULĂ

De doi porci

Un om avea doi porci, cari de dimineaţa pănă sara să bătea şi să muşcă unu cu altu, aşa cât mişelu omu de ei nu mai avea hodină. De aceasta măniindu-să, au ucis unu. Acum dujmanu lui văzându-l mort, s-au bucurat şi au zis: acum poci face ce îmi place, poci mânca ce mi-i voia şi nu are cine a mă opri. Apoi văzând stăpânu că porcu lui mari semne de bucurie are pentru moartea soţiii sale, l-au luat şi l-au dus la măcelariu. Atunci mişelu porcu ş-au schimbat gându şi au zis în sine: Pentru că m-am bucurat de moartea neprietinului mieu, că acum şi pe mine mă duce la pierzare.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu să nu să bucure de moartea neprietinului său, ca şi noao încă astăzi poate aceea şi să ni să întâmple.

A 87  FABULĂ

De oaie şi de păcurariu

Odată să plângea oaia cătră păcurariu că foarte rău o ţine şi nu înceată a o năcăji: dimineaţa şi sara o mulge, o tunde ca să ia folos din lână şi tot nu-i îndestulat, el încă îi omoară şi mieii. Păstoriu i-au răspuns: Eu am putere nu numai lâna şi laptele a-ţi lua şi a-ţi ucide mieii, ci încă, dacă mă vei mănia, te voiu trimite la măcelărie şi, dacă eu voiu vrea mai mult rău îţi pociu face, pociu a lupilor şi cânilor pradă a te da. După aceasta nice o vorbă au mai zis oaia.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Dacă noi ce avem, încă şi pruncii, D[u]mnezeu îi ia, noi să nu cârtim, ci cu îngăduinţă să răbdăm, că stă în puterea lui.

A 88  FABULĂ

De leu, asin şi de alte fiare

Leu, împăratu fiarelor cu patru picioare, au avut odată războiu cu pasările. Venind zioa în care să să bată, au pus toate fiarăle, cari soldaţii lui au fost, în rând de oaste. Iară ele, văzând întră sine asinu şi iepurele, au întrebat leu ce îi este voia a face cu ei, că nu sunt buni de oaste, nice a bate cu pasările. Leu ca să le răspundă la întrebarea lor, au zis: Asinu cu strigatu lui va sluji în locu unui trâmbiţaş, ca să-i deştepte la bătaie, dară iepurele, fiindcă poate bine fugi, în loc de poştă.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Nime este aşa mişel ca ceva să nu poată ajuta.

A 89  FABULĂ

De vulture, mâţă şi gligan

Vulturu în vârvu unui străjeriu cuibu ş-au făcut; mâţa, aflând o gaură la mijloc, încă au fătat, dară gliganu la rădăcină ş-au pus purceii. Întru aceea, mâţa, cu grozavă înşelare, aşa au surpat vecinii săi de tot. Întâiu s-au suit la cuibu vulturului şi au zis: Pierzare să gată ţie şi poate fi încă şi mie, mişelii, că precum tu bine vezi, gliganu în toate zilele sapă la rădăcina stăjerului şi îi voia să-l răstoarne, ca întru acesta mod pruncii noştri mai lezne să-i poată omoră. După aceea s-au dus la gligan şi au zis: În mare primejdie sunt fiii tăi; că cum fei ieşi afară cu purceii tăi la păscut, vulturu stă gata a-i răpi. După ce şi pre acesta l-au umplut de frică, vicleana mâţă s-u ascuns în gaură-şi şi numai noaptea să scoborea pre sine şi mâţişorii săi a-i hrăni;  apoi toată zioa arătându-să a-i fi frică, căuta şi într-o parte întru alta, dară afară nu ieşea. Vulturu temându-să de răsturnat, şedea pre ramurile arburelui, iară gliganu găşgându-să ca să nu-i răpească vulturu purceii, nu ieşea afară. Ce să înşir multe ? De foame au pierit amândoi şi s-au făcut mâţii fiilor mâncare.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Omu totdeauna de cel cu doauă limbi să fugă, că foarte mare împărechere încă adesăori moarte scorneşte.

A 90  FABULĂ

De iepuri urânduşi viaţa

Odată în pădure dinpreună cu mare nevoinţă strigă iepurii că mai bine le va fi să-şi sfârşească viaţa, decât totdeauna cu frică să trăiască. Aşa au mers la un lac, unde vrea să să înece. De a cărora broaştele spăriindu-să fugea afară în iarbă a să ascunde. Atuncea au zis unu: Auziţi ! Staţi, nu vă înecaţi: mai sunt şi alţii cari se tem de rău. Trăiţi ca ceilalţi.

ÎNVĂŢĂTURĂ

Care nu poate relele ce l-au împresurat a suferi să caute la alţii şi să înveţe a răbda, că să află destui carii pătimesc.

Sfârşit

Nicolae Oţălea, Alese fabule, acum întâiu pre limba rumânească înturnate de Nicolae Oţălea, practicantu crăieştilor de cămară venituri din Denta, S-au tipărit în Beci la Iosif de Kurţbek al Răsăritului tipograf de la Curte la anu 1784; retipărită: Nicolae Oţălea, Alese fabule, Ediţie îngrijită şi prefaţa de Mircea Popa, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985

NOTE

1. Nicolae Oţălea, Alese fabule. Acum întâiu pre limba rumânească înturnate, S-au tipărit în Beci la Iosif de Kurţbec Al Răsăritului tipograf de la Curte, la anul 1784, p. 1.
2. Mircea Popa, 200 de ani de fabulă românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 3.
3. Nicolae Oţălea, o.c., p. 4.
4. Ibidem, f. 35, De un lup şi de un miel.
5. Ibidem, f. 10, De un urs şi de un leu.
6. Ibidem, f. 26, De leu şi de alte fiare.
7. Ibidem, f. 38, De leu şi de şoarece.
8. Ibidem, f. 16, De asin şi de vulpe.
9. Ibidem, f. 47, De un om care prietenii s-au cercat.
10. Ibidem, f. 6, De un asin şi de un cal.
11. Ibidem, f. 9, De cât de un câne de un cocoş şi de uo vulpe.
12. Ibidem, f. 88, De leu, asin şi de alte fiare.
13. Ibidem, f. 24, De un lup şi de o muiere veche.
14. Ibidem, f. 72, De vulpe şi de ţăran.
15. Ibidem, f. 33, De un asin şi de un corb.
16. Ibidem, f. 63, De un cocoş şi de mâţă.
17. Ibidem, f. 90, De iepuri urându-şi viaţa.
18. Ibidem, f.86, De doi porci.
19. Ibidem, f. 84, De un iepure şi de o vulpe.
20. Ibidem, f. 73, De un lup şi doi câni.