Originea românească a lui Matei Corvin, regele Ungariei

În Seria de autor pe care am creat-o pentru a duce mai departe moştenirea culturală a istoricului Ionel Cionchin (1943-2021), publicăm studiul dedicat lui Matei Corvin (1458-1490), regele Ungariei. Studiul este extras din volumul Ionel Cionchin, Din galeria oamenilor de seamă, Ed. Ando Tours, Timişoara, 2002.

Epocă de maximă afirmare politică, militară şi înflorire culturală, domnia regelui Matei Corvin (1458-1490) a atins punctul culminant al Istoriei Ungariei. Cronicarii şi documentele vremii au afirmat originea românească a Corvineştilor. În lucrarea Historia Pannonica sive Hungaricarum Rerum Decades IV ed dimidia, Antonius Bonfinius, cronicarul regal, afirma despre Iancu Corvin de Hunedoara, tatăl regelui Matei Corvin,  că „a fost român dintre aceia care locuiesc acum pământurile geţilor şi dacilor, fiind urmaşi ai coloniştilor romani, precum o dovedeşte asemănarea limbii”.
Voievodul Iancu Corvin de Hunedoara şi Elisabeta Szilágyi au avut doi copii: pe Ladislau, născut în 1431, şi pe Matei Corvin, născut la 24 februarie 1443, în casa lui Iacob Méhffi din Cluj.
În anul 1446, împreună cu întreaga familie, Matei Corvin se mută la Timişoara, unde a copilărit. În noiembrie 1456, după moartea lui Iancu Corvin de Hunedoara, văduva Elisabeta îl primeşte pe Ladislau V  Postumul (1444-1457), regele Ungariei, în cetatea Timişoarei. La rugăminţile văduvei, în ziua de 23 noiembrie 1456, după liturghia din capela palatului, regele a jurat pe Sfânta Evanghelie că văduva Elisabeta va fi considerată mama lui, iar fiii marelui erou, Ladislau şi Matei, vor fi trataţi ca fraţi ai regelui şi vor fi cruţaţi de orice neplăcere. Încrezători în jurământul regelui, cei doi fii ai lui Iancu îl vor însoţi pe rege până la Seghedin şi Buda. Ajunşi în cetatea Budei, regele Ladislau V l-a arestat pe Ladislau Corvin, după care a fost judecat în pripă şi condamnat la moarte. Execuţia a avut loc la 16 martie 1457, când Ladislau Corvin a fost decapitat. Fratele său Matei a fost arestat şi trimis în lanţuri la închisoarea din cetatea Praga. Pentru încălcarea jurământului, se pare că regele Ladislau a fost pedepsit de Dumnezeu: în toamna anului 1457, pe când se pregătea de logodnă, regele a murit subit, probabil otrăvit sau răpus de ciumă. La tronul vacant au aspirat mai mulţi pretendenţi: Kazimir  IV  Jagelon (1440-1492) – rege al Poloniei şi mare cneaz al Lituaniei, cumnatul răposatului rege; împăratul Frederic III de Habsburg (1440-1493), rudă cu regele decedat, cel care avea în păstrare coroana regală; palatinul Ladislau Garay şi nobilul Nicolae Uilaky.
La Timişoara s-au adunat partizanii Corvineştilor, în frunte cu Mihail Szilágyi, fratele văduvei Elisabeta, şi cu membrii familiei Szent Miklosy. În fruntea unei armate de 20.000 de oameni, Mihai Szilágyi a sosit la Buda, prezentând candidatura lui Matei Corvin, nepotul său. Cea mai mare parte a nobilimii maghiare a trecut de partea Corvineştilor care, la 24 ianuarie 1458, l-au ales ca rege al Ungariei pe Matei Corvin, un tânăr de numai 15 ani. Român de origine, Matei Corvin a ajuns pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei nobiliare.
Matei Corvin (1458-1490), considerat cel mai mare rege al Ungariei, a avut pretenţia de a deveni conducătorul Imperiului romano-german, dar a sprijinit şi dezvoltarea artei şi culturii în Ungaria.
Căsătorit cu Beatrice de Aragon, Matei Corvin a transformat capitala Ungariei într-un oraş al epocii, iar curtea sa a fost aidoma curţilor princiare ale Italiei. În cetatea Buda au fost construite clădiri impunătoare între care se detaşează Catedrala Catolică pe care domină „corbul cu inel în cioc”, simbolul românităţii familiei regale.
În politica externă desfăşurată de regele Matei Corvin trebuie reliefate două aspecte:  
1. Relaţiile cu Ţările Române, Ţara Românească/Valachia şi Moldova, în lupta împotriva Imperiul otoman şi apărarea civilizaţiei europene;
2. Politica de cuceriri în Europa centrală, ajungând stăpânul Vienei şi rege al Boemiei.
După cucerirea Constantinopolului, turcii fac presiuni militare asupra popoarelor europene, în special asupra neamului românesc. Dacă albanezii au oprit înaintarea otomanilor spre ţărmurile Adriaticii, veneţienii în războiul de zece ani au fost nevoiţi să cedeze turcilor insulele din marea Egee şi Peloponezul/Negropont. Domnitorii români au avut un rolul decisiv la frânarea înaintării otomane spre centrul Europei.
Contemporan cu cei doi domnitori celebrii, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare, regele Matei Corvin a avut, în general, relaţii bune cu Ţara Românească şi Moldova, dar care au alternat cu perioade tensionate.

Urcat pe tronul Ţării Româneşti în vremuri de luptă acerbă între pretendenţi, Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476) şi-a dedicat viaţa apărării civilizaţiei creştine. Refuzul lui Vlad Ţepeş de a mai plăti tribut Porţii a atras reacţia imediată a sultanului Mahomed al II-lea care a organizat expediţia din 1462, la nordul Dunării. Printr-un război de  hărţuială, dar şi prin atacul de noapte din iunie 1462, de lângă Târgovişte, domnul muntean „a tăiat turci fără de număr şi până ce s-a luminat de ziuă, mulţi turci s-au ucis între ei”. Domnitorul muntean n-a reuşit să exploateze această victorie, fiind obligat să se retragă peste munţi, în Transilvania, unde a aşteptat ajutorul regelui Matei Corvin. Saşii braşoveni au plăsmuit trei scrisori false care l-au încriminat pe Vlad Ţepeş că ar fi uneltit împotriva regelui maghiar şi că ar fi promis ajutor sultanului pentru a cuceri Transilvania, după care uşor ar fi fost cucerită Ungaria. Nu ştim câtă crezare a dat Matiaş acestor falsuri, dar regele a întrerupt expediţia, l-a arestat pe Vlad Ţepeş şi l-a închis la Vişegrad, o cetate de pe Dunăre. După patru ani domnul muntean a fost eliberat, dar i s-a fixat reşedinţa la Pesta. Dacă ar fi să dăm crezare povestirii ruse, Ţepeş a tăiat capul unui pristav ce pătrunsese în casa lui din Pesta, justificând gestul său faţă de regele Mateiaş prin pedepsirea unui „tâlhar” care a pătruns în „casa unui mare stăpânitor” fără a-i cere permisiunea voievodului. În perioada cât a fost la Pesta, Ţepeş a aşteptat un moment favorabil pentru a prelua tronul Ţării Româneşti. Se ştie sigur că Ţepeş, în anul 1474, a participat la luptele împotriva turcilor în Serbia şi Bosnia, iar în anul 1475  i s-a acordat titlu de căpitan regal.
La începutul anului 1476, după ce a cerut ajutoare, regele Matei Corvin a organizat şi condus o campanie antiotomană. La această expediţie antiotomană, Ţepeş a condus o parte din armata regală care a cucerit cetatea Şabaţului, iar printr-o stratagemă şi cetatea Srebreniţa. În toamna anului 1476, Vlad Ţepeş aliat cu Ştefan Báthory a trecut munţii în Ţara Românească, în timp ce Ştefan cel Mare a trecut râul Milcov şi l-a înfrânt pe Laiotă Basarab. Vlad Ţepeş şi-a reluat tronul cu ajutorul lui Ştefan cel Mare, dar pentru o perioadă scurtă deoarece a fost ucis de ostaşii lui Laiotă Basarab. Capul tăiat al voievodului a fost trimis la Istanbul pentru a fi văzut de mulţime, aşa cum relatează cronicarul Bonfinius. Se sfârşise un mare domnitor al Tării Româneşti care s-a afirmat în lupta antiotomană, şi care nu a permis turcilor să transforme Valachia/Ţara Românească în paşalâc.

Relaţiile regelui Mateaş cu Moldova lui Ştefan cel Mare au fost la început tensionate, după care s-a trecut la relaţii de colaborare. Cucerirea în anul 1462 a cetăţii Chilia unde se afla o garnizoană maghiară, la care se adaugă instigaţiile lui Petru Aron, dar şi ale unui oarecare Berindei, pretendent la tronul Moldovei, l-a determinat pe regele Mateaş să organizeze o campanie militară în Moldova. Plecând cu o armată de 40.000 de ostaşi, Matei Corvin, după ce a ocupat Bacăul şi Romanul, s-a apropiat de Baia, urmând ca de aici să ajungă la Suceava, capitala Moldovei. Victoria lui Ştefan cel Mare de la Baia, din seara zilei de 15 decembrie 1467, a însemnat dezastrul armatei maghiare, dar şi fuga regelui Mateiaş, rănit în spate, lângă şira spinării, de o săgeată cu trei vârfuri şi la picior de o lance. În cursul anului 1468, intrând „ca o furtună” în Transilvania, Ştefan cel Mare făcu mari prădăciuni, acţiune urmată de prinderea lui Petru Aron şi decapitarea sa, în 1479. După marea victorie a lui Ştefan cel Mare de la Vaslui (10 ianuarie 1475), relaţiile dintre cei doi români, unul rege şi celălalt domn, se ameliorează. De fapt, încă de la finele anului 1469, Matei Corvin formulase propuneri de restabilirea a păcii între Ungaria şi Moldova. Aceasta a fost amânată până la 12 iulie 1475, când la Iaşi, Ştefan cel Mare a semnat documentul prin care a făgăduit credinţă regelui şi coroanei ungare şi obligându-se să acorde ajutor împotriva turcilor şi oricărui duşman, „afară de regele Poloniei, cu care predecesorii săi au avut întotdeauna pace”. La rândul său, la 15 august 1475, la Buda, regele Matei Corvin, în actul semnat, s-a obligat să-i acorde ajutor lui Ştefan cel Mare împotriva tuturor duşmanilor şi, de va fi nevoie, adăpost, împreună cu familia şi boierii săi. Tratatul dintre Matei Corvin, regele Ungariei, şi Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei, a fost  reînnoit, în vara anului 1489, regele cedându-i domnitorului cetăţile Ciceu, cu 60 de sate din ţinutul Someşului, şi Cetatea de Baltă, pe Târnava Mică. Până la sfârşitul vieţii, Ştefan cel Mare a întreţinut bune raporturi cu ungurii.
Este necesar a menţiona şi expediţia otomană din anul 1479, când turcii au devastat sudul Transilvaniei. Din Banat a sosit o armată condusă de Pavel Chinezul, comitele Timişoarei, obţinând o victorie răsunătoare. În anul 1483, regele Mateiaş a încheiat armistiţiu cu turcii.
Dacă împotriva turcilor a luptat sporadic, neglijând aceasta chestiune, regele Matei Corvin şi-a îndreptat atenţia spre centrul Europei cucerind Viena, iar după lupte îndelungate şi Boemia, încoronându-se ca rege al Boemiei. În timpul regelui Mateiaş, Ungaria a ajuns la cea mai mare extindere, devenind o mare putere politică şi militară a Europei.
Domnia lui Matei Corvin a însemnat şi o epocă de maximă înflorire pe plan cultural şi spiritual, transformând curtea regală într-un puternic centru cultural, facilitând pătrunderea în Ungaria a culturii şi artei Renaşterii. În secolul al XV-lea umaniştii au afirmat originea latină/romană a poporului român, iar cronicarii şi documentele contemporane au afirmat originea românească a Corvineştilor.
Voievodul Iancu Corvin de Hunedoara şi fiul său regele Matei Corvin au fost, aşadar, doi români care au apărat civilizaţia europeană şi au transformat Ungaria într-o mare putere politică, militară, cu o remarcabilă înflorire culturală şi spirituală.      

Ionel Cionchin
(nr. 2, februarie 2023, anul XIII)