Omagiul istoricilor bănăţeni în memoria profesorului Ionel Cionchin (1943-2021)

În 4 decembrie 2021 s-a stins din viaţă profesorul Ionel Cionchin, reputat istoric și cercetător timişorean, tatăl directorului fondator al acestei reviste, Afrodita Cionchin. Pagina noastră evocativă porneşte astfel de la contribuţia pe care colaborarea celor doi a adus-o acestei publicaţii, prin iniţierea a două importante proiecte interdisciplinare: Prezenţa italiană în Banat, cu o secţiune şi în ediţia italiană (Presenza italiana nel Banato), şi Banatul multietnic. Recuperarea memoriei istorice. Proiectele sunt destinate a merge mai departe prin aportul oamenilor de cultură bănăţeni interesaţi de aceste direcţii de cercetare, pe care îi invităm să ne trimită în continuare articole şi studii.
Inaugurăm, de asemenea, Seria de autor Ionel Cionchin care cuprinde materialele publicate până acum de istoric în revista noastră şi în care vom continua să publicăm extrase din operele acestuia, precum şi articolele rămase inedite, sub îngrijirea Afroditei Cionchin.


Profesorul Ionel Cionchin a fost un intelectual de vocaţie care şi-a dedicat întreaga viaţă studiului şi activităţii didactice, formând numeroase generaţii de elevi care îi păstrează vie amintirea. Pentru întreaga activitate i-au fost conferite Ordinul şi Medalia „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, acordate prin decret prezidențial în anul 2004.
Prin laborioasa activitate publicistică şi de cercetare ştiinţifică, este prezent în monumentala Enciclopedia Banatului. Istoriografia (coord. principal Dumitru Tomoni, Ed. Academiei Române, Bucureşti, Ed. David Press Print, Timişoara, 2020). Această primă istoriografie a Banatului cuprinde 303 medalioane, unul fiindu-i dedicat istoricului Ionel Cionchin. Este, de asemenea, cuprins şi în dicţionarul lui Constantin Toni Dârţu, Personalităţi române şi faptele lor, vol. V (Ed. Pan Europe, Iaşi, 2003).
Profesorul Ionel Cionchin a întreprins cercetări în domeniul istoriei şi paleo-lingvisticii, publicând peste 40 de volume de autor şi în colaborare, precum şi peste o mie de studii şi articole în reviste din ţară şi străinătate. Studiile publicate au fost apreciate de cercetătorii români şi străini, unele ipoteze devenind certitudini, fiind preluate şi inserate în manualele de Istoria Românilor. A contribuit semnificativ la cunoaşterea românilor din afara ţării, din Ungaria, din Banatul românesc de Vest/Voivodina, a românilor timoceni din nord-estul Serbiei, precum şi a românilor şi istroromânilor din Croaţia.
A fost membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni din Timişoara şi membru marcant al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al Centrului European de Studii Tracice, membru de onoare al Societăţii Literar-Artistice „Tibiscus” din Uzdin (Serbia), precum şi al altor asociaţii şi societăţi ştiinţifice. A fost şi redactor-şef adjunct al revistei de cultură istorică „Clio”, editată de Asociaţia Istoricilor Bănăţeni.

IONEL CIONCHIN (1943-2021)
FIȘĂ DE DICȚIONAR

Născut la 16.IX.1943, Omor (azi Rovinița Mare), jud. Timiș – Decedat la 4 decembrie 2021, istoric, cercetător, profesor la Școala cu cls. I-VIII Nr. 21 Timișoara.
Studii: Facultatea de Istorie-Geografie a Institutului Pedagogic de 3 ani Timişoara  (1963-1966); Facultatea de Istorie-Filozofie a Universităţii „Babeş-Bólyai” Cluj (1966-1970); Facultatea de Drept (1977).
Colaborări la periodice: „Altarul Banatului”, „Clio”, „Columna 2000”, „Confluenţe literare”, „Floare de latinitate”, „Mitropolia Banatului”, „Noi Tracii”, „Orizont”, „Renaşterea bănăţeană”, „Tibiscus” etc.
Premii: Ordinul „Meritul pentru învăţământ” în grad de cavaler (2004).
Scrieri: Monografia comunei Denta, judeţul Timiş, Timişoara, 1988; Valaco-pelasgica – limba primilor scribi ai omenirii, Timişoara, Editura Ando Tours, 1996; Geto-dacii de neam valac/pelasg, Timişoara, Editura Ando Tours, 1997; Destin, om, lume, Timişoara, Editura Mirton, 1998; O istorie a românilor din nord-estul Serbiei (în colab.), Editura Ando Tours, 1998; Hyperboreenii de neam pelasg, Timişoara, Editura Ando Tours, 2001; Asociaţia Istoricilor Bănăţeni (în colab.), Timişoara, Editura Eurostampa, 2001; O şcoală a Fabricului, Timişoara, Editura Mirton, 2002; Din galeria oamenilor de seamă, Colecţia Banatica, Timişoara, Editura Ando Tours, 2002; Insula Şerpilor – pământ românesc (în colab.), Timişoara, Editura Eurostampa, 2002; Din faţa Altarului, Timişoara, Editura Mirton, 2003; O istorie a românilor din Ungaria (în colab.), Timişoara, Editura Eurostampa, 2003; Zeul traco-daco-get între mit şi realitate, Timişoara, Editura Mirton, 2004; Conştiinţa unităţii de neam (în colab.), Timişoara, Editura Mirton, 2004; Mitul zeului dac (în colab.), Timişoara, Editura Mirton, 2004; Taina „Monumentului Sacru”, Timişoara, Editura Eurostampa, 2005; De la scrierea dacică la cea românească (în colab.), Timişoara, Editura Eurostampa, 2006; Martie – luna mărţişorului, Timişoara, Editura Eurostampa, 2011; Banatul, cuvânt şi pământ românesc, Timişoara, Editura Eurobit, 2012; Crăciunul, mare sărbătoare creştinească, Timişoara, Editura Eurostampa, 2012; Lumea lui Slavici, Timişoara, Editura Eurostampa, 2013; Valachii sunt pelasgi, Editura Timişoara, Eurostampa, 2013; Columna lui Traian – monument unic al etnogenezei românilor, Timişoara, Editura Eurobit, 2013; Fluviul cu mai multe nume, Timişoara, Editura Eurobit, 2014; Gelu, Glad şi Menumorut, apărătorii gliei străbune, Timişoara, Editura Eurobit, 2014;
Referinţe. În volume: Horia Ţâru, Dincolo de catedră, Timişoara, Imprimeria Mirton, 2003, p. 122; Bibliografia istorică a României, vol. IX, p. 158, 202, 397, 553; Bibliografia istorică a României, vol. X, p. 609, 658; Bibliografia istorică a României, vol. XI, p. 61, 109, 215; Bibliografia istorică a României, vol. XII, p. 143, 223, 360, 361, 481; Bibliografia istorică a României, vol. XIII, p. 58, 125, 224; Doina Drăgan, Mariana Sperlea, Floare de colţ. Antologia Ligii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara – Banat, Timişoara, Editura Ando Tours, 2010, pp. 49-50; Anuarul istoriografic al României, vol. I, p. 56, 88, 169; 256, 310; Anuarul istoriografic al României, vol. II, p. 57, 77, 85, 166, 231; Enciclopedia Banatului, vol. II, Istoriografie, coordonator general: Crișu Dascălu, coordonator principal: Dumitru Tomoni, București, Editura Academiei Române – Timișoara, David Press Print, 2020, p. 69. În periodice: Sorin Precup, S-a găsit taina Monumentului Sacru?, „Renaşterea bănăţeană”, Timişoara, nr. 4765, 17 septembrie 2005, p. 2; Constantin Strungă, Valoarea excepţională a lucrării „Columna lui Traian. Monument unic al etnogenezei românilor”, „Anuarul Asociaţiei Liga Scriitorilor”, Filiala Timişoara Banat, nr. 6, Timişoara, 2015, pp. 14-16; Radu Păiușan, Eusebiu Narai, Clio. Revistă de cultură istorică a românilor de pretutindeni (1992-1994; 2000-2011). Monografie, vol. I-II, Timişoara, Editura Eurostampa, 2018,  passim.

Prof. dr. DUMITRU TOMONI
Vicepreşedintele Societății de Științe Istorice din România

De la stânga la dreapta: Afrodita Cionchin, prof. Radu Păiuşan şi prof. Ionel Cionchin,
lansare de carte la Asociaţia Istoricilor Bănăţeni, 2006



IONEL CIONCHIN – PROFESORUL, CERCETĂTORUL, OMUL

Ionel Cionchin şi-a început apostolatul în învăţământ ca profesor la Şcoala din Denta şi apoi la Şcoala Generală Nr. 21 din Timişoara. La Şcoala din Denta, Ionel Cionchin a fost chiar director o perioadă lungă de timp.  
A activat ca rugbist profesionist la cluburi de excepţie din România, precum „Ştiinţa Timişoara” şi „Griviţa Roşie” din Bucureşti, şi a fost component al echipei naţionale de rugby.  I-a iniţiat în tainele acestui sport pe elevii săi, constituind la Şcoala Generală Nr. 21 „Vincenţiu Babeş” o echipă de rugby pentru elevi, echipă cu care a participat la diverse competiţii şcolare.
A fost un iubitor al şcolii şi al copiilor, elevii săi apreciindu-l foarte mult şi ca profesor şi ca antrenor. Profesorul a avut un stil de predare foarte atractiv, elevii preţuindu-l şi având rezultate bune atât la învăţătură cât şi la diverse concursuri pe teme de istorie.

Dar adevărata sa vocaţie a fost cea de cercetător al istoriei vechi a României. A studiat foarte mult acest domeniu în care a avut rezultate notabile, publicând zeci de cărţi şi sute de articole pe aceste teme. În cărţile şi studiile elaborate de cercetătorul Ionel Cionchin, a lansat o serie de ipoteze de mare valoare ştiinţifică, bazate pe o documentaţie imensă atât în limba română cât şi în limbile vechi, latina şi greaca, şi în alte limbi de circulaţie internaţională.
Aceste ipoteze au dat o altă turnură interpretării istoriei României şi celei universale, ele fiind preluate atât de istoriografia română cât şi de cea universală.
A participat la simpozioane şi sesiuni de comunicări atât în ţară cât şi în străinătate, la Novi Sad şi Uzdin în Voivodina (Serbia), cu intervenţii de înaltă ţinută ştiinţifică.   
O altă preocupare a savantului Ionel Cionchin a fost istoria românilor din afara graniţelor actuale ale ţării. În acest sens, a publicat în colaborare lucrări fundamentale despre istoria românilor din Nord-Estul Serbiei (zona Timocului), prima istorie a românilor din Ungaria, lucrare de mare acribie ştiinţifică şi de mari dimensiuni, şi o lucrare despre Insula Şerpilor, pământ românesc.  

Datorită preocupărilor sale, a fost membru fondator al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni, cu sediul la Timişoara, încă din martie 1990, devenind după puţin timp vicepreşedinte al acesteia. În cadrul Asociaţiei a susţinut multe comunicări de substanţă şi a iniţiat zeci de simpozioane pe teme din istoria Banatului, care i-a fost atât de drag, şi de istorie naţională.
În cadrul preocupărilor sale s-a situat şi cultura istorică, fiind redactor-şef adjunct al revistei Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni, revista de publicistică şi apoi cultură istorică „Clio” din Timişoara, apărută între anii 1992-1994 şi 2000-2011, în care a publicat sute de articole şi recenzii.
Pe lângă acestea, a mai publicat articole în multe reviste de specialitate şi de cultură din ţară şi străinătate. Enumerăm doar câteva dintre acestea: „Floare de latinitate” din Novi Sad (Voivodina, Serbia), „Tibiscus”, „Cuvânt românesc torăcean” din Torak (Voivodina),  „Curcubeul Timocean” apărută la Bor, în zona Timocului (Serbia de nord-est), apoi în publicaţii din Statele Unite, Italia şi Australia, în „Clio”, „Heliopolis” – la care a fost şi redactor-şef, „Şcoală şi societate”, „Studii şi cercetări bănăţene” etc.
În cadrul Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni, a publicat în colaborare o carte masivă şi bine apreciată despre activitatea acestei Asociaţii între anii 1990-2000.

Activitatea sa pe teren istoric şi cultural a fost bine apreciată, apărând recenzii ale cărţilor lui şi prefeţe scrise de unele personalităţi istoriografice naţionale şi internaţionale.
Pe plan cultural, a fost şi un colaborator al studiourilor de radio Timişoara, Bucureşti, Novi Sad, Chişinău (Republica Moldova) şi al televiziunilor aferente, la care a dat interviuri de înaltă ţinută ştiinţifică şi culturală.
Profesorul Ionel Cionchin a fost şi membru şi şef de departament al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Timişoara, unde a avut o activitate meritorie.
Ionel Cionchin a fost un împătimit al istoriei şi publicisticii, apărându-i lucrări de istorie medievală şi modernă despre personalităţile bănăţene: Eftimie Murgu, Vincenţiu Babeş, Alexandru Mocioni, Gheorghe Ioanovici de Duleu şi Valea Mare etc.
Desfăşurând o activitate prodigioasă pe terenul istoriei românilor din ţară şi din afara graniţelor, savantul Ionel Cionchin, prin scrierile sale, prin cultura lui enciclopedică, rămâne un reper al culturii bănăţene şi naţionale.

Omul Ionel Cionchin a avut o inimă mare, ajutându-i pe toţi cei care i-au solicitat ajutorul, şi un cult deosebit al prieteniei. Pe lângă că a format zeci de generaţii de elevi, i-a influenţat în mod pozitiv pe tinerii cercetători în studierea şi scrierea istoriei.
A avut o viaţă familială armonioasă, iubindu-şi soţia şi pe cei doi copii.
Acum, la trecerea în eternitate, când s-a dus „la zei”, după cum zicea de multe ori, îi spunem: Odihneşte-te în pace, prieten drag şi coleg de activitate didactică, pentru că ai muncit foarte mult pe acest pământ pe care ţi-a fost dat să trăieşti!
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l ierte!

Prof. univ. dr. RADU PĂIUŞAN
Universitatea de Vest din Timişoara
Preşedintele Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni

IONEL CIONCHIN ȘI „CĂDEREA” SA ÎN „NEMURIRE”

Mărturisesc că dispariția profesorului și istoricului Ionel Cionchin m-a întristat și tulburat. Este adevărat că nu l-am întâlnit de ceva vreme, dar îl știam retras în liniștea casei sale, continuându-și cercetările și scrisul.
Sub o aparentă sobrietate, profesorul Ionel Cionchin camufla un spirit neliniștit, aplecat cu acribie și răbdare spre punerea în lumină a originilor noastre, el cercetând o multitudine de surse istorice, încercând să le confere, printr-o abordare personală, limpezirea.
A acordat prioritar atenție unor tematici care încă generează dispute aprinse între istorici: pelasgii, tracii, geții, dacii, tăblițele de la Tărtăria, toate acestea devenind subiecte predilecte de investigație în mai multe studii și articole (peste o mie din câte știu), precum și cărți (câteva zeci) publicate de ilustrul dispărut.
Ca istoric al Banatului, Ionel Cionchin a readus în prim-plan portrete ale unor personalități care au marcat istoria acestui areal istorico-geografic, asupra cărora s-a așternut de multe ori uitarea.

A fost fidel profesiei de dascăl, el activând, în ultimele trei decenii, ca profesor de istorie la Școala Gimnazială nr. 21 „Vincențiu Babeș” din Timișoara, de la care s-a și pensionat. Uneori afirma la întrunirile dintre istorici că ar fi putut fi profesor universitar, ținând cont de numărul impresionant de mare și de valoarea publicațiilor sale. Dar nu s-a precipitat să urce-n ierarhie.
Alteori rememora perioada în care, sportiv de performanță fiind, fusese selectat în echipa națională de rugby. Practicase un sport poate mai puțin spectaculos, dar care necesita anduranță, forță fizică și psihică. De acolo rămăsese, probabil, cu acel spirit competitiv, prin fiecare articol scris, cu fiecare carte publicată, încercând să se întreacă pe sine în activitatea constantă de cercetare istorică.

Prin anii ’90 coordonase o interesantă emisiune de cultură istorică la Televiziunea „Europa Nova” din Timișoara, intitulată sugestiv „Clio”. La emisiunile sale, profesorul Ionel Cionchin invita oameni de cultură, în special istorici. Eu însumi am avut privilegiul de a participa ca invitat de peste zece ori, aceasta fiind dovada unei deosebite bunăvoințe din partea sa, bucurându-mă de aprecierile și încurajările domniei sale. Poate că și acest fapt m-a convins să persist în aprofundarea cercetării istorice, scriind cărți de istorie la rândul meu. Ulterior (mai exact în 2001) am preluat emisiunile de istorie de la Televiziunea „Europa Nova”, continuând la un alt nivel activitatea predecesorului meu.
De asemenea, profesorul Cionchin era nelipsit de la întrunirile săptămânale ale Asociației Istoricilor Bănățeni, la care am participat și eu o perioadă, fiind membru al acesteia. În colaborare cu președintele Asociației Istoricilor Bănățeni, prof. univ. dr. Radu Păiușan, Ionel Cionchin (la rândul său vicepreședinte și, apoi, secretar general al respectivei asociații) a publicat câteva cărți remarcabile, fiind coautorul acestora. De remarcat este și contribuția regretatului nostru coleg și prieten la editarea publicației trimestriale a Asociației Istoricilor Bănățeni, și anume revista de cultură istorică „Clio”, din al cărei colectiv de redacție a făcut parte în calitate de redactor-șef adjunct.

De menționat este și faptul că multe dintre studiile și articolele sale au fost integrate în paginile revistei de cultură istorică „Columna 2000”, publicație al cărei fondator, director și redactor-șef sunt. De asemenea, el era o prezență constantă, cu valoroase studii și articole, și în paginile altor prestigioase publicații de specialitate sau de popularizare din țară și străinătate (cum ar fi: „Altarul Banatului”, „Lumină divină”, „Școală și societate în Banat”, „Renașterea bănățeană”. „Orizont”, „Noi, tracii”, „Floare de latinitate”, „Tibiscus” etc.). De asemenea, Ionel Cionchin a susținut un număr impresionant de mare de comunicări științifice în cadrul unor simpozioane, sesiuni de comunicări științifice, mese rotunde etc., organizate la nivel local, național și internațional, sub egida diferitelor asociații cu profil cultural-istoric.
Ca o încununare a îndelungatei și, totodată, prestigioasei sale cariere de dascăl și cercetător i-a fost conferit, în anul 2004, prin Decret Prezidențial, Ordinul „Meritul pentru învățământ” în grad de Cavaler.

Din păcate nu am reușit să-i mulțumesc așa cum trebuie pentru bunăvoința arătată, pentru faptul că m-a invitat la emisiunile sale, m-a încurajat să mă dedic cercetării istoriei și, totodată, să public rodul acestei cercetări. Parcă nu ajungem niciodată să ne exprimăm recunoștința față de cei care ne-au apreciat, atâta timp cât sunt încă în viață.
Fie-i odihna veșnic liniștită acestui temerar istoric de la care, mulți dintre noi, am avut, cu siguranță, ceva de învățat!

Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU
Prorector al Universității „Ioan Slavici” Timișoara, Director al Liceului Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara
Vicepreședinte al Filialei „Mihai Pârvulescu” Timiș a Societății de Științe Istorice din România

Prof. Ionel Cionchin la Casa Armatei cu ocazia Simpozionului Internațional „Columna 2000”, ediția a VII-a (iulie 2004),
alături de Tiberiu Ciobanu și Aurel Turcuș

NE PLEACĂ PROFESORII

În viața oamenilor există unul sau mai mulți mentori care au o influență covârșitoare asupra lor și care sunt adevărate exemple profesionale și de viață.
Pentru mine un astfel de mentor a fost și a rămas Profesorul Ionel Cionchin. Amintirile despre acest mare Dascăl îmi sunt vii în memorie. L-am întâlnit pentru prima oară la Școala generală din comuna Denta (județul Timiș), când eram elev în clasele primare. Imaginea lui era a unui om tânăr, cu alură de sportiv (Profesorul practicase la nivel înalt rugby în cadrul clubului Universitatea Timișoara), apropiat de elevi. Am aflat apoi, de la bunica mea, că era originar din satul Rovinița Mare (Omorul Mare) care aparținea de comuna Denta, trăgându-se dintr-o familie de români harnici.
A venit momentul când am început clasa a V-a, iar Profesorul Ionel Cionchin mi-a devenit diriginte, predându-ne și istoria. Ne-a fost un dascăl în adevăratul sens al cuvântului, lecțiile de istorie fiind așteptate cu sufletul la gură. Erau, de fapt, niște povești deosebit de frumoase, care ne atrăgeau, fără a fi diminuată partea științifică, fapt ce dovedește și măiestria pedagogică a Profesorului.
În aceste condiții am fost atras în mod inevitabil de această nobilă meserie și fără doar și poate Profesorul Ionel Cionchin a fost primul meu mentor în domeniul istoriei, iar mai târziu un demn exemplu în meseria de profesor.
Apropiat sufletește de elevi, fără a face rabat de la exigența școlară, ne-a insuflat dragostea de lectură, dar în același timp și de a căuta dovezi ale trecutului istoric, organizând cu elevii numeroase periegeze arheologice. În urma acestora a descoperit o serie de materiale arheologice (monede, arme etc.), organizând astfel un mic muzeu al localității în incinta școlii, muzeu care se păstrează și astăzi. Este o altă importantă realizare a acestui mare Dascăl pe care l-a avut localitatea Denta.

Pe de altă parte, a organizat o serie de concursuri cu tematică istorică (îmi vine în minte concursul prilejuit de aniversarea nașterii domnitorului iluminist Dimitrie Cantemir), a ținut o serie de prelegeri legate de evenimente istorice importante.
Trebuie subliniat faptul că pe lângă dragostea față de istorie, Profesorul ne-a învățat să fim patrioți, să iubim țara, trecutul ei, frumusețile ei, o îndatorire fundamentală a adevăraților dascăli. Căci Ionel Cionchin, pe lângă faptul că a fost un foarte bun profesor, a fost și un mare patriot.
Ca diriginte, a fost în permanență lângă elevi (mi-au rămas în memorie cuvintele calde pe care mi le-a adresat la moartea străbunicii mele), ne-a dat primele lecții despre modul cum să ne comportăm în viață, despre cinste, omenie, dragoste de muncă (tradusă în acea vreme în dragoste pentru învățătură). Desigur, lecțiile respective au constituit temelia formării noastre ca oameni adevărați.
În același timp, ne-a organizat frumoase excursii turistice, competiții sportive, toate acestea contribuind la imaginea unui Dascăl preocupat de educarea elevilor săi.
Pe de altă parte, Profesorul Ionel Cionchin, alături de celelalte cadre didactice în frunte cu un alt Dascăl de excepție, Iovan Andreici, a fost preocupat de dezvoltarea școlii din Denta. Putem spune că datorită eforturilor lor, această instituție de învățământ a devenit una de prestigiu în anii ’70-’80 ai secolului trecut, o serie de elevi ai săi urmând facultăți de renume din Timișoara și din România, devenind specialiști reputați în domeniile lor de activitate.

O altă latură a activității sale a constituit-o implicarea în viața culturală a comunei. Numit în fruntea Căminului Cultural, Profesorul Ionel Cionchin a reînviat viața culturală, care a devenit în mandatul său de director deosebit de intensă. Astfel, sub conducerea sa nemijlocită au fost create ansambluri de dansuri populare, o trupă de teatru etc., care au susținut spectacole atât în localitate, cât și în comunele învecinate. Era reînsuflețită o veche tradiție bănățeană, care până la Unirea din 1918 a menținut treaz spiritul românismului.
Tot în cadrul acestor manifestări a organizat seri ale tineretului, baluri cu ocazia marilor sărbători religioase, care aveau loc chiar în condițiile regimului comunist, festivaluri de filme artistice (cu matinee pentru elevi, fapt care a contribuit la dezvoltarea gustului pentru artă), conferințe științifice.
Pentru toate aceste activități (didactice și obștești), Profesorul Ionel Cionchin s-a bucurat de un prestigiu imens în rândul locuitorilor comunei Denta, reputație pe care și-a câștigat-o și datorită sufletului său extrem de generos.

Desigur, transferarea sa în capitala Banatului, unde a activat până la ieșirea la pensie, a fost o recunoaștere a meritelor sale profesionale. La Timișoara, activitatea sa a fost întregită cu o nouă latură: cea de cercetare. A publicat numeroase articole științifice, cărți privind diverse aspecte ale istoriei, unele sensibile, alături de istorici renumiți, a participat la numeroase sesiuni științifice naționale și internaționale și a organizat astfel de întruniri. La unele dintre acestea am avut onoarea să ne vedem, Profesorul fiind foarte mândru de evoluția mea profesională, la care desigur a avut o contribuție covârșitoare.
În amintirea tuturora, Ionel Cionchin rămâne un mare Profesor, care a lăsat o operă didactică și științifică durabilă, un OM ce insufla căldură sufletească, iubire de semeni, bunătate.
Acum, când ați plecat în cea mai bună dintre lumi, Domnule Profesor, vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați dăruit!
Sit tibi terra levis!

Conf. univ. dr. VASILE RĂMNEANȚU
Universitatea de Vest din Timişoara

De la stânga la dreapta, prof. Iovan Andreici cu fiica,
Elisabeta şi prof. Ionel Cionchin cu fiica Afrodita, Denta, 1976

PROFESORUL IONEL CIONCHIN, O VIAŢĂ ÎNCHINATĂ ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC ŞI ISTORIEI NAŢIONALE

MOTTO:  ,,Pământ avar / E-aşa puţin din tine-n noi / Şi-aşa curând / Ne ceri puţinul înapoi. / Aşa curând, / Pământ avar!”
(Vasile Bogrea, Suntem datori pământului)

Timpul este în mâinile lui Dumnezeu, iar noi doar îl numărăm, an după an... Iar Istoria este viaţa noastră a tuturor oamenilor... În toamna anului 1984 eram elev în clasa a V-a la Şcoala Generală nr. 21, în cartierul Fabric din Timişoara. Atunci l-am cunoscut pe primul meu profesor de Istorie, pe minunatul dascăl Ionel Cionchin. OMUL şi profesorul care, pentru mine personal, a contribuit fundamental la alegerea profesiei pe care aveam să o urmez în viaţă. Lumina strălucitoare a tinereţii... Dascălul pe care îl voi purta mereu în sufletul meu, cu toate că Dumnezeu l-a iubit aşa de mult încât l-a chemat la EL pe 4 decembrie 2021. PROFESORUL şi omul de la care am învăţat încă de atunci şi pe parcursul anilor care au urmat că România este nemuritoare din veacurile care au fost în veacurile care vor veni...     
Ionel Cionchin, cercetătorul, istoricul, românul din câmpia Banatului, a fost cu adevărat un mare patriot. Iar patrioţii adevăraţi au fost şi vor fi şi în viitor rodul cel bun al naţiunii române. Pentru că el, istoricul, sărbătoreşte viaţa, alături de ceilalţi din neamului lui, fiind conştient de faptul că nu putem avea un viitor dacă nu ne cunoaştem trecutul, chiar dacă uneori avem impresia că trăim vremuri imposibile... Iar trecutul nu poate pieri fiindcă viitorul se naşte din el.
Istoricul Ionel Cionchin a fost un iscusit cercetător al muzei lui Clio, care prin studiile şi cărţile scrise ne-a spus o splendidă poveste despre cum să adaugi lucruri frumoase în cartea de aur a neamului românesc şi în viaţa ta ca om. Iar pentru Profesor măsura rafinamentului românesc era dată de românul din Banat şi istoria lui...
Pentru istoricul Ionel Cionchin, Banatul era un adevărat tezaur uman viu... Un adevărat torent de frumuseţe. Deoarece pentru profesorul Ionel Cionchin chipurile părinţilor erau adevărate icoane sfinte din biserică, iar fiecare casă românească din Banat era o împărăţie şi fiecare masă un prestol... O lume care lumina prin faptă şi prin cuvânt. Mlădiţe nobile ale acestui neam. Şi toate acestea au fost pentru profesor adevărate provizii de fericire... Te pierdeai în gânduri şi te minunai ascultându-l pe profesorul Ionel Cionchin... Iar povestea lui era o adevărată Liturghie adusă lui Dumnezeu şi spaţiului românesc bănăţean. Splendoarea şi măreţia spaţiului nostru românesc. De o solemnitate terifiantă... Pentru că în viziunea profesorului Ionel Cionchin, nu te puteai bucura, nu puteai fi fericit de unul singur, ci doar când îi aveai lângă tine pe prietenii tăi adevăraţi. Iar aceşti prieteni îi ai începând din copilărie. O formă supremă de prietenie... Într-o viaţă a noastră care devine iremediabil... istorie. Iar această frumoasă amintire şi simţire se observă şi în opera ştiinţifică a cercetătorului Ionel Cionchin. Este arta istoricului de a fura timpului o firimitură de clipă...

Dar pentru că trecutul înseamnă viaţă, am observat din studiile şi activitatea ştiinţifică a istoricului Ionel Cionchin că a fost un adevărat patriot în acţiune. Descifrând clipa pe care tocmai a trăit-o... Spunând adevărul fără camuflarea gândurilor. Cum ne facem rost de fericire, noi românii, în această lume? Şi dacă vine fericirea, ce facem cu ea? Cred că profesorul a răspuns de-a lungul vieţii la aceste întrebări prin meseria de istoric. Adică prin setea de cunoaştere, prin căutarea adevărului istoric şi onestitatea în scris. O istorie a onoarei... Ferment inconturnabil pentru tot ceea ce a realizat în viaţă pe plan profesional. Fiind extraordinar de profund în analiza documentelor istorice, realizând adevărate radiografii sociologice, prezentând diverse forme ale civilizaţiei româneşti, publicând documentele noastre fundamentale. A fost  un istoric care nu şi-a trădat meseria.
Dar fiecare are de la Bunul Dumnezeu darul său. Fericit este cel care îşi identifică Darul şi-l pune în lucrare şi e rânduit de marea înţelepciune. Istoricul Ionel Cionchin şi-a identificat de timpuriu Darul şi Harul şi le-a pus în lucrare. A studiat mult şi a ştiut bine pe cei care i-au fost înainte, iar gradual şi ascensional au apărut meritele sale, cunoaşterea şi recunoaşterea, preţuirea colegilor de trudă. A fost  vorba aici de valoarea incontestabilă a cercetătorului, forţa omului şi biruinţa gândurilor sale...
Rafinamentul gândirii şi al scrisului, eleganţa şi echilibrul discursului istoricului, demnitatea dialogului, chiar creativitatea explozivă uneori, toate acestea sunt calităţi care au făcut din istoricul Ionel Cionchin un formator de oameni de valoare, un cercetător care ne spunea tot timpul că zestrea noastră culturală înseamnă tradiţie, iar tradiţia este parte din marea istorie a neamului românesc. A fost un spirit pătruns de entuziasm creator care, prin muncă, raţiune, educaţie şi sentimentele generoase pe care le-a avut pentru cei din jur, a încununat calitatea de român a profesorului.

Am învăţat de la profesorul meu multe din tainele acestei ştiinţe complexe numită Istorie, am deprins de la dânsul să iubesc cu pasiune istoria românilor. Îi preţuiam cunoştinţele enciclopedice, pe care le împărtăşea cu generozitate celor cu adevărat dornici de cunoaştere, tăria de caracter în înfruntările purtate ani de zile cu mulţimea tot mai mare de antiromâni, semidocţi ştiinţifici şi oportunişti nocivi, cărora le lipsea ceea ce Profesorul păstra ca pe o icoană sfântă: conştiinţa de păstrător, chezaş al unei părţi din tezaurul cultural inestimabil al istoriei şi civilizaţiei românilor.
Ce important este un profesor adevărat în viaţa unui tânăr! Mă întreb oare câte generaţii de elevi au învăţat Istorie de la profesorul Ionel Cionchin? Pentru că Trecutul însemnă viaţă cu principalul său ingredient numit Voinţă, iar voinţa se educă din şcoală. Pentru că un profesor deschide un orizont, provoacă şi naşte o stare de spirit, trezeşte inteligenţa, formează caractere puternice. Căci: „Norocul este prea puţin şi lumea prea multă...”, cum frumos scria Caragiale la 1900 într-un articol. Totodată aş spune că este o mare infirmitate să nu poţi să admiri pe cineva. Fiindcă viaţa noastră devine iremediabil istorie. Iar Profesorul Ionel Cionchin a reuşit să sădească provizii de bucurie în inimile elevilor săi, atât cât a trăit pe acest pământ.
Urmând exemplul şi ierarhia cavalerilor medievali, pentru mine Profesorul Ionel Cionchin a fost un Aristocrat de spadă al istoriografiei româneşti, a fost Profesorul cu poftă mare de Viitor.

Spirit românesc şi personalitate de marcă a istoriografiei româneşti, profesorul Ionel Cionchin a fost puntea de legătură între istoricii români din multe zone ale României şi a românilor din jurul României. Şi a trăit cu adevărat şi cu intensitate bucuria întâlnirii cu istoricii, arhiviştii, muzeografii, bibliotecarii, preoţii din ţinuturile româneşti. Având cultul prieteniei şi reuşind ca nimeni altul să fie liantul între oameni, cel care a unit oamenii şi i-a apropiat, profesorul Ionel Cionchin a fost un adevărat model uman şi intelectual pentru cei din jur. A fost  deţinătorul unui formule magice, creştine, prin care reuşea să fascineze prietenii şi marele public: cuvântul care zideşte. 
Angajat în ceea ce Marc Bloch numeşte „meseria de istoric”, profesorul Ionel Cionchin a găsit în explorarea arhivelor şi în studiul trecutului românesc resurse inepuizabile de viaţă şi de voinţă. De-ar fi să folosim teoria lui Arnold Toynbee despre challenge-uri şi răspunsuri – creatoare sau sterile –, am putea spune că istoricul Ionel Cionchin a fost un model de răspuns creator. Forţa interioară, venită din identificarea cu cercetarea istorică, i-a dat profesorului Ionel Cionchin o uimitoare seninătate în faţa tuturor încercărilor vieţii.

Discret, principial, onest, perseverent şi tenace, profesorul Ionel Cionchin izbutea să se facă remarcat permanent prin caracteristica definitorie a personalităţii sale – devotament exemplar faţă de învăţământul românesc şi echilibru în relaţiile cu colegii şi societatea. Loialitatea faţă de profesie şi instituţie, profesionalismul, modestia, generozitatea sunt doar câteva din însuşirile unuia dintre cei mai buni specialişti din sistemul de învăţământ românesc. Om al spiritului, inteligent, înzestrat cu un umor rafinat, era un foarte bun comunicator şi vector de imagine al învăţământului românesc.
Şi mai avea o mare calitate profesorul Ionel Cionchin. Una fundamentală. Era un familist convins. Pentru că avea o familie extraordinară. Dincolo de tot ce scriem şi ctitorim în timp, investiţia sufletească şi materială în propria familie este dovada maximei noaste umanităţi. Iar profesorul Ionel Cionchin avea cultul familiei. Deci profesionistul Ionel Cionchin nu s-ar fi putut împlini profesional fără contribuţia familiei, a distinsei soţii, doamna Elisabeta, a fiicei Afrodita si a fiului Romulus, care l-au înţeles, l-au sprijinit şi i-au asigurat climatul de armonie familială care a stat la baza realizărilor sale profesionale.
Întrânsul era un echilibru între ceea ce spunea şi ceea ce făcea, perceput de mine ca fiind un om blând şi bun ca pâinea caldă, un profesor cu suflet de părinte, un exemplu de dăruire, o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru noi toţi cei care l-am  cunoscut… Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!
Requiescat in luce et pace!

Prof. dr. ADRIAN DEHELEANU
Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara

Prof. Ionel Cionchin la Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara, cu ocazia Simpozionului Internațional „Columna 2000”,
ediția a VIII-a (noiembrie 2004), alături de Gheorghe Luchescu (valoros om de cultură lugojean),
istoricul Ioan Hațegan, Cornel Ratz (fotoreporter la „Renașterea bănățeană”)

PROFESORUL, CERCETĂTORUL ŞI, MAI PRESUS DE TOATE, OMUL IONEL CIONCHIN

În urmă cu puţin timp, am primit trista veste a trecerii la cele veşnice a profesorului Ionel Cionchin. Nu îl mai întâlnisem de câţiva ani, însă ne cunoşteam de multă vreme.
Brusc, mi-am amintit prima întâlnire cu domnia sa, în vara anului 1997. Eram proaspăt absolvent al Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie (specializarea Istorie-O limbă şi literatură străină) şi urma să prezint o comunicare în cadrul şedinţei Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni, condusă de preşedintele acesteia, prof. univ. dr. Radu Păiuşan. Şedinţa se desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, într-o vineri după amiază. În sala plină până la refuz, după ce am prezentat comunicarea, domnia sa a fost primul care mi-a adresat câteva întrebări pe marginea subiectului, m-a felicitat, mi-a oferit câteva sfaturi, m-a încurajat să continui cercetarea pe această temă şi mi-a strâns mâna. La aceeaşi şedinţă am constatat că domnia sa era, alături de dl. prof. univ. dr. Radu Păiuşan, sufletul discuţiilor.

Pe parcursul anilor ne-am întâlnit de multe ori, în majoritatea cazurilor la şedinţele Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni, printre fondatorii căreia se număra şi domnia sa, la Congresul Internaţional Identitatea culturală a tuturor românilor (organizat de Asociaţia „Astra Română” pentru Banat-Porţile de Fier şi românii de pretutindeni, Universitatea de Vest din Timişoara şi Mitropolia Banatului), la Simpozionul Internaţional Oameni de seamă ai Banatului (organizat atât în România, la Timişoara, cât şi în Serbia, la Uzdin, în provincia Vojvodina, de către Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” – Uzdin, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Tibiscus” Timişoara), la Simpozionul Internaţional Şcoală şi societate în Banat (organizat de Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara şi Filiala Timişoara a Academiei Române), la Simpozionul Internaţional „Columna 2000”, principalii organizatori ai celei din urmă manifestări fiind Universitatea „Ioan Slavici” Timişoara şi Mitropolia Banatului, iar sufletul simpozionului desfăşurat la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara fiind directorul acestei prestigioase instituţii de învăţământ, prof. dr. Tiberiu Ciobanu, un bun prieten al domniei sale, precum şi la numeroase alte simpozioane, mese rotunde, conferinţe, congrese şi colocvii locale, regionale, naţionale şi internaţionale.
Am avut deosebita plăcere să audiez comunicările susţinute de dl. profesor Ionel Cionchin, care dovedeau o profundă cunoaştere a istoriei românilor şi, deopotrivă, a celei universale, preocupările sale fiind concentrate, cu precădere, pe Antichitate, domnia sa abordând, însă, de multe ori, şi alte epoci istorice. De fiecare dată mă fascina pasiunea cu care îşi prezenta comunicările, argumentele folosite, disponibilitatea pentru dialog şi acceptarea altor opinii, cu condiţia să fie bine argumentate, dovadă a unei cercetări temeinice a subiectului respectiv. Aceste calităţi sunt, de altfel, foarte importante pentru orice istoric adevărat.

Avea aceeaşi „flacără” în privire atunci când vorbea despre istoria poporului român, „flacără” pe care am întâlnit-o la toţi apropiaţii domniei sale. Lista celor care l-au cunoscut, iubit şi apreciat ar putea umple, cu uşurinţă, zeci de pagini, pentru că îi respecta pe ceilalţi, le oferea un sfat, o îndrumare, o vorbă bună tuturor, mai ales celor tineri, aflaţi la începutul carierei.
A publicat numeroase articole şi studii în renumite reviste de istorie şi de cultură istorică din ţară şi de peste hotare, precum şi câteva zeci de cărţi valoroase, în colaborare – mai ales – cu dl. prof. univ. dr. Radu Păiuşan, cu care a legat, de asemenea, o strânsă prietenie. O prietenie la fel de puternică o manifesta faţă de alţi doi istorici reputaţi, patrioţi adevăraţi, conf. univ. dr. Tiberiu Ciobanu şi prof. dr. Mihai Pârvulescu (ajuns și el printre stele în urmă cu aproape patru ani).
Vorbea, întotdeauna, despre valorile familiei, iar din cuvintele domniei sale răzbătea un sentiment de mândrie atunci când amintea de realizările profesionale deosebite ale fiicei sale, Afrodita Carmen Cionchin.
Fără Profesorul, Cercetătorul şi, înainte de orice, OMUL Ionel Cionchin, precum şi fără cei care i-au împărtăşit convingerile şi au plecat „puţin” dintre noi, pentru a se odihni între stele, sfera cercetătorilor Antichităţii, a dascălilor dedicaţi şi a patrioţilor veritabili se restrânge tot mai mult.
Dumnezeu să-l odihnească!

Lect. univ. dr. EUSEBIU NARAI
Universitatea de Vest din Timişoara

ISTORICUL IONEL CIONCHIN ÎN REVISTA DE CULTURĂ „COLOANA INFINITULUI”

Motto: ,,Nu voi muri pe de-a-ntregul; o bună parte din mine va înfrânge moartea”. (Horatius)

A scrie despre profesorul şi istoricul Ionel Cionchin la timpul perfect mă emoţionează şi mă întristează în acelaşi timp. Chiar dacă de vreo patru ani s-a retras în linişte de la orice activitate, din motive de sănătate, strălucirea de cristal a cercetărilor sale istorice, în special în domeniul dacologiei, s-a păstrat neatinsă.
Am fost colegi la aceeaşi şcoală, o bună bucată de vreme, şi am colaborat mereu foarte bine cu elevii la clasă sau la multiplele activităţi extracurriculare la care am participat. A fost un profesor foarte iubit de elevi, mulţi au continuat să studieze istoria datorită lui şi au devenit istorici la rândul lor. Dar preocupările lui au depăşit cu mult nivelul unui dascăl de istorie, el s-a dovedit toată viaţa un autentic şi neobosit cercetător în istoria neamului nostru românesc. A scris zeci de cărţi, adevărate lucrări ştiinţifice, apreciate la superlativ de specialiştii din domeniu. A publicat sute de articole în diferite reviste şi ziare din ţară şi străinătate, a participat la nenumărate simpozioane naţionale şi internaţionale, unele sub egida Academiei Române. În lucrarea monumentală Enciclopedia Banatului, Istoriografia (Ed. Academiei Române, Ed. David Press Print, Timişoara, 2020) este prezentată biografia şi vasta sa activitate, cărţile scrise, articolele publicate, rezultatele studiului şi cercetărilor sale. Cu adevărat impresionant!
Istoricul şi profesorul Ionel Cionchin a fost extrem de activ şi totodată binevoitor să răspundă solicitărilor de a scrie despre diferite subiecte date. Am constatat eu însămi acest lucru, el fiind un colaborator de nădejde al revistei de cultură „Coloana Infinitului”, publicaţie trimestrială editată de Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” din Timişoara.
Se cuvine să menţionez toate articolele găsite în colecţia-seria nouă a revistei „Coloana infinitului”, pentru a demonstra fără putinţă de tăgadă implicarea şi ataşamentul istoricului, profesorului, colegului şi colaboratorului nostru Ionel Cionchin la tematica publicaţiei, precum şi vastitatea subiectelor pe care s-a angajat să le cerceteze:

- Nr. 56/2006 - Traian Vuia (1872-1950), un român bănăţean, care a învins forţa naturii, zburând cu un aparat mai greu decât aerul
- Nr. 62/2007 - Un luptător pentru dezrobirea şi luminarea românilor timoceni (Atanasie Popovici n.n.)
- Nr. 63/2007 -  Cloşca şi puii de aur, mit şi realitate – împreună cu Afrodita Carmen Cionchin
- Nr. 65/2008 - 160 de ani de la Revoluţia de la 1848. Eftimie Murgu şi Banatul
- Nr. 72/2010 - Andrei Mocioni „bărbatul cel mai de preţ al bănăţenilor”
- Nr. 73/2010 - August Treboniu Laurian „apostol al românismului, al unirii naţionale, învăţătorul de frunte al poporului român” -  împreună cu Afrodita Carmen Cionchin
- Nr. 75/2010 - „Numele lui rămâne un simbol în faţa căruia se vor închina românii şi peste o mie de ani” (Eftimie Murgu n.n.)
- Nr. 78/2011 - Marea Adunare Populară din Timişoara din 10 august 1919
- Nr. 80/2012 - Aşa l-am cunoscut pe Aurel Turcuş
- Nr. 82/2012 - Corifeu al mişcării culturale bănăţene a vremii sale (Damaschin T. Bojincă n.n.)
- Nr. 83/2012 - Vasile Goldiş, un mare om politic
- Nr. 85/2013 - Un titan al arheologiei româneşti: Acad. Constantin Daicoviciu
- Nr. 86/2013 - Paul Iorgovici Brâncoveanu, un cărturar bănăţean al secolului al XVIII-lea
- Nr. 87/2013 - Emblema baronului Andrei Şaguna
- Nr. 88/2014 - Bănăţeanul cel mai mare şi mai adevărat al zilelor noastre (Cornel Grofşorean n.n.)
- Nr. 89/2014 - În galeria bărbaţilor politici străluceşte figura reprezentativă a lui Vasile Goldiş
- Nr. 90/2014 - Nicolae Oţelea din Denta, primul fabulist român
- Nr. 91/2014 - „Anul Brâncoveanu”, 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi
- Nr.91/2014 - Gheorghe Constantin Roja a susţinut originea comună a daco-românilor şi macedo-românilor
- Nr. 93/2015 - Primul aviator al lumii - Traian Vuia
- Nr. 93/2015 - Andrei Mocioni, membru fondator al Academiei Române
- Nr. 95/2015 - Istoricul şi filologul Gheorghe Popa Lisseanu, membru în Academia Română
- Nr. 101/2017 - Din activitatea episcopului Iosif Goldiş
- Nr. 110/2019 - Activitatea naţională a românilor bănăţeni (Marea Unire)

Se poate observa cu uşurinţă diversitatea subiectelor pe care le-a abordat şi pe care le-a tratat întotdeauna cu seriozitate, în complexitatea lor, nerefuzând nicio temă, atunci când era invitat să scrie. Mi-au rămas întipărite în minte zâmbetul său cald şi încurajator, amabilitatea şi bunăvoinţa de care a dat dovadă întotdeauna în relaţiile cu colegii lui. Pentru colaborarea sa cu trimestrialul nostru a primit câteva însemne de mulţumire, diplome de excelenţă şi de merit, precum şi „Diploma aniversară de excelenţă” cu prilejul împlinirii a 20 de ani de apariţie neîntreruptă a revistei de cultură „Coloana infinitului” - 24 noiembrie 2018 (foto).
A fost un educator eminent, un bun familist, un tată iubitor şi foarte mândru de copiii lui, cărora le-a dat o educaţie aleasă, cultivându-le sentimentul muncii bine făcute şi al aprecierii adevăratelor valori.
Dumnezeu să-l aşeze în lumină!

Prof. MONICA M. CONDAN,
Redactor-şef al revistei „Coloana Infinitului”

ÎN AMINTIREA PROFESORULUI IONEL CIONCHIN

Am aflat vestea despre moartea profesorului Ionel Cionchin într-o zi cu cer gri, de-început de iarnă. Şi parcă griul-cenușiu al zilei coborâse peste lucruri și oameni. Fragmente de imagini ale întâlnirilor mele cu profesorul Cionchin se succedau în memorie. Îl revedeam în atâtea ipostaze care se amalgamau, suprapuse cinematografic, vorbind cu vervă, citind o comunicare, discutând zâmbind sau auster, dezbătând…
Profesorul Ionel Cionchin era deja o personalitate în domeniul istoriei, dar eu nu-l cunoşteam. O cunoscusem însă pe „doamna Bety", la care eram trimisă cu diverse comisioane la redacția revistei „Orizont". Nu-i știam acestei doamne alt nume. Doamna Bety mă primea amabilă, zâmbindu-mi parcă cu un fel de complicitate pe care eu nu o înțelegeam, dar, fiind o studentă docilă, cuminte, ca la început, îmi îndeplineam conștiincios rolul.                                               
În acest timp, profesorul Ionel Cionchin evolua în prim-planul istoriei locale. Publicase împreună cu Nicolae Marta, primar pe atunci al localității Denta, „File de monografie istorică, o scurtă incursiune în istoricul localității Denta”, după cum au precizat dr. Radu Păiuşan și Eusebiu Narai la pagina 3 a monografiei revistei de istorie „Clio" . În 20 mai 1993, profesorul Cionchin s-a aflat la „o întâlnire de suflet" cu reprezentanți ai românilor din Serbia și Bulgaria, la sediul Asociației Istoricilor Bănățeni, la o „masă rotundă", după cum se menționează în aceeași lucrare. Dar eu mai aveam încă multe examene de dat.

La absolvirea facultății m-am prezentat la primul post unde am fost repartizată, la Școala gimnazială nr. 21 din Timișoara. Am devenit colegă, la catedra de istorie, cu profesorul Ionel Cionchin. Era în toamna anului 1997. Primul contact cu noul mediu a fost dezolant. Colegii cu vechime și experienţă la catedră m-au primit glacial. Mă bucuram, ca debutantă, de toată neîncrederea posibilă. Până-ntr-o zi, cam pe la început de iarnă, o zi cu cer cenușiu-gri. La școală s-a organizat un simpozion de istorie. Cineva mi-a sugerat să prezint o comunicare științifică. Am pregătit un studiu amplu (cam vreo 40 de pagini, scrise de mână) despre istoria Basarabiei. Am citit lucrarea integral, în prezenţa unei audienţe „răbdătoare". Când am finalizat lectura, s-a lăsat o perfectă liniște, câteva clipe doar, pentru că brusc s-a auzit un ropot de aplauze. Cel care aplaudase primul, dând „tonul", a fost profesorul Ionel Cionchin. La ceva vreme, mi-a sugerat că ar fi bine să particip și eu la întrunirile săptămânale ale Asociației Istoricilor Bănățeni.
Nu mai lucram în anul școlar următor la aceeași școală. Abia pe la sfârșit de an aflasem că amabila doamna Bety era soția profesorului Cionchin, într-o discuție în care mă „lăudasem" cu relația mea cu d-na Bety de la redacția „Orizont". Am devenit o prezenţă nelipsită, ani la rând, la întrunirile Asociației Istoricilor Bănățeni. Nelipsit la aceste întâlniri era și profesorul Ionel Cionchin, în fiecare vineri seară. Profesorul Cionchin era și redactor-șef adjunct al revistei „Clio", revista de cultură istorică a românilor de pretutindeni. Monografia revistei prezintă zeci de mențiuni ale titlurilor de articole publicate de profesorul Cionchin, ca și ale comunicărilor cu care participase la simpozioane, sesiuni de comunicări științifice în plan regional sau internațional. A publicat frecvent în revista „Tibiscus”, editată la Uzdin de „fratele" român Vasile Barbu. A fost activ în Liga Scriitorilor, şi-a adus o reală contribuție la cercetarea originilor poporului român, lansând o serie de ipoteze care își așteaptă confirmarea sau completarea.                
Este adevărat că interesul pentru cercetarea istorică s-a diminuat. Treptat, mulți istorici şi-au abandonat condeiul pentru a pleca dintre noi, în lumea de umbre. Şi-acum, de curând, li s-a alăturat și profesorul Ionel Cionchin. Avea în gând multe proiecte, mai avea multe de scris, spusese cam prin perioada în care l-am văzut ultima dată. Și parcă s-a făcut mai frig și mai pustiu printre noi de la plecarea lui. Dar mai zvâcneşte ici și colo o rază de lumină din rafturile bibliotecii în care, pe cărțile pe care ni le-a lăsat ca moștenire spirituală, ca autor e scris numele lui.

Prof. MARIETA RUBANEŢ
Asociația Istoricilor Bănățeni

ISTORICUL IONEL CIONCHIN… SAU ACOLO UNDE PROFESORUL ESTE REGE

,,Un popor nu se caracterizează atât prin oamenii mari pe care îi are,
ci mai ales prin felul în care îi recunoaşte şi îi stimează pe aceştia”.
(Friedrich  Nietzsche)

Cine a fost, de fapt, Profesorul Ionel Cionchin? Un  mare profesor, un foarte bun istoric, un om cu mare credinţă în Dumnezeu. L-am cunoscut pe marele Profesor în anul 2009 la Simpozionul dedicat Zilei Naţionale a României, organizat de Muzeul Banatului Timişoara, sub coordonarea soţului  meu, Adrian Deheleanu, care trebuie să recunosc că mă pregătise din timp, spunându-mi că voi cunoaşte un om deosebit în persoana Profesorului. Îmi aduc aminte cu plăcere de lucrarea ştiinţifică susţinută atunci de profesorul Ionel Cionchin, intitulată: 1918 în istoria românilor. Un vis împlinit.
Iar discursul profesorului Ionel Cionchin a fost memorabil, o adevărată pledoarie pentru cinstirea anului 1918. Am înţeles atunci mai bine din discursul profesorului Ionel Cionchin că noi, românii de astăzi, şi mai ales tânăra generaţie de istorici trebuie să ne ridicăm la înălţimea elitelor care au făcut unirile noastre succesive din 1918, de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, uniri care nu s-ar fi putut realiza fără aportul consistent al Armatei Române din Vechiul Regat din acele timpuri.

Noi, cei care audiam cuvintele Profesorului, eram extaziaţi. Era discursul Profesorului de istorie, din inima de prea multe ori uitată a României... Un semnal de alarmă, un răspuns dat de istorici faţă de indiferenţa şi neputinţa noastră de moment, care riscă să mutileze istoria noastră naţională. De prea multe ori, spunea atunci profesorul Ionel Cionchin, avem impresia că trăim într-o Românie obosită, iar menirea noastră este să avem în suflet şi în faptă o idee nobilă care trebuie să ne călăuzească: „Marea Unire de la 1918 care nu se uită niciodată”.
Lupta noastră dusă de către soldaţii români în tranşeele Primului Război Mondial nu a fost zadarnică. Profesorul aducea în memoria noastră eroii noştri de pe front, atmosfera de atunci... Era o pledoarie nu doar despre trecut, ci privea şi viitorul şi prezentul nostru şi, mai ales, ne putea oferi răspunsuri la provocările viitorului. Noi, românii, trebuie să reînvăţăm să ne citim Istoria, având ca exemplu conştiinţa naţională impecabilă a generaţiei de la 1918.
Aşadar, spunea profesorul Ionel Cionchin, să nu permitem dizolvarea identităţii noastre naţionale şi să nu uităm că patriotismul este o formă de inteligenţă, o formă de înţelegere a valorilor acestui neam. Schimbarea trebuie să se producă în noi, iar dacă vom şti să ne creştem copiii bine, vom avea viitor pentru că nu trebuie să uităm: „Cu noi este Dumnezeu”. Noi trebuie să avem în noi libertatea sufletească pentru a ne putea înţelege şi respecta propria noastră istorie. Iar noi, românii, nu trebuie să acceptăm să fim în subsolul Istoriei... Nemaipomenit discurs. Un adevărat torent de trăire şi gândire românească.
Mi-am dat seama atunci că în lumea noastră de astăzi, mediocră şi pragmatică, doar bucuriile spiritului şi zâmbetul copiilor mai pot face din bătrâna Terra (obosită şi înăbuşitoare) un sălaş în care să se mai poată locui cât de cât acceptabil, căci omul contemporan îl conjugă doar pe „a avea” şi nu-i mai pasă de „a fi”; lucrurile au luat locul sufletului. Lumea de azi a uitat de mult cuvintele înţeleptului din vechea Eladă, l-am numit pe Democrit, care sunau astfel: Cine alege bunurile materiale le alege pe cele trecătoare; cine le alege pe cele spirituale, le alege pe cele veşnice! Să ne înţelegem: nu pot exista bucurii autentice, bucurii cu adevărat mari, în afara creaţiei spirituale. Iată marea lecţie pe care am învăţat-o de la Profesorul Ionel Cionchin.

Îmi aduc aminte că citisem undeva într-o carte că odată, prin 1943, Charles de Gaulle – supărat, probabil, pe nişte subalterni care nu şi-au respectat cuvântul dat – a zis, mai în glumă, mai în serios, cuvintele acestea adânc tulburătoare: „Caracterul e o virtute de timpuri grele”... Totodată, de Gaulle, pe urmele lui Rochefoucauld, definea caracterul drept temelie a demnităţii umane, a demnităţii personale.
Profesorul Ionel Cionchin a confirmat strălucit spusele fostului preşedinte francez. El a fost nu numai un dascăl de elită şi un mare intelectual, ci a fost – în egală măsură – un mare caracter şi un înţelept din stirpea cea mai aleasă care, pe urmele lui N. Iorga, considera că: înţelepciunea e a ta numai când o dai altuia; altfel, ea este numai în tine. Şi tot de la marele savant Iorga, profesorul Ionel Cionchin a reţinut îndemnul acesta plin de învăţăminte nu doar pentru generaţiile tinere: „Sămănaţi şi pe piatră: din sămânţa moartă, putrezită, din gunoiul păsărilor ce vor veni să prade, se va face hrana pentru sămânţa viitorului, care va creşte”.
Când Platon a zis că „dragostea este resortul adânc al oricărei creaţii”, el a avut în vedere, probabil, faptul că dacă nu te ataşezi afectiv de ceea ce faci, dacă nu îndrăgeşti obiectul activităţii tale, nu poţi realiza nimic temeinic, deosebit. Numai dintr-o asemenea pasiune poate ieşi ceva măreţ şi durabil, care să stârnească interesul contemporanilor şi admiraţia veacurilor ce vor veni. Iar Profesorul Ionel Cionchin, prin tot ceea ce a realizat, prin bunătatea şi frumuseţea caracterului său, ne-a dat o lecţie de viaţă. A fost un OM în căutarea sensului vieţii...

Prof. FILOFTEIA ADRIANA DEHELEANU

Prof. Ionel Cionchin la Casa Armatei cu ocazia unei ediții a Simpozionului Internațional „Columna 2000”

(nr. 1, ianuarie 2022, anul XII)