MONOGRAFIE CLAUDIU ISOPESCU

Deschidem în numărul 12/2021 seria de articole semnate de Nicoleta Silvia Ioana şi dedicate personalităţii lui Claudiu Isopescu (1894-1956), aproape uitat azi, sau niciodată cunoscut suficient de conaţionali săi. Demersul nostru evidenţiază importanţa contribuţiei intelectualului bucovinean la lărgirea sferei relaţiilor culturale italo-române. În 15 decembrie 1926, profesorul Claudiu Isopescu, în baza adresei nr. 5865/926, a ținut primul curs de limbă şi literatura română cu titlul La Poesia popolare romena, în faţa unui auditoriu numeros în cadrul Universităţii „La Sapienza” din Roma.

Dacă în primul articol am amintit cine a fost Claudiu Isopescu, în cel prezent rememorăm ce a făcut profesorul bucovinean la început de veac XX, timp de circa 30 de ani, în capitala Italiei. La recomandarea lui Nicolae Iorga şi a lui Ramiro Ortiz, Claudiu Isopescu devine bursier al Şcolii Române de la Roma între 1924-1926, în revistele căreia debutează. Din1925, la propunerea lui Iorga, el devine lector de limbă şi literatură română la Universitatea din Roma, unde va lucra până la sfârşitul vieţii (conferenţiar din 1929, profesor titular din 1936). De Nicoleta Silvia Ioana.

Ipostaza în care Mariano Baffi îl evocă  pe Claudiu Isopescu este aceea a unei personalităţi dinamice, implicate în organizarea catedrei sale sau în fondarea şi organizarea altor lectorate de română, precum şi în coordonarea tezelor de licenţă care tratează subiecte din literatura română şi, oricum, figura unui dascăl în general preocupat de formarea studenţilor săi. Isopescu era un bun profesor, iar această calitate îi este confirmată în 1969 şi de către  M. Ruffini care scria despre el că „poseda arta de a preda, iar studenţii îl iubeau şi pentru asta”. De Nicoleta Silvia Ioana.

Ipostaza în care Mariano Baffi îl evocă  pe Claudiu Isopescu este aceea a unei personalităţi dinamice, implicate în organizarea catedrei sale sau în fondarea şi organizarea altor lectorate de română, precum şi în coordonarea tezelor de licenţă care tratează subiecte din literatura română şi, oricum, figura unui dascăl în general preocupat de formarea studenţilor săi. Isopescu era un bun profesor, iar această calitate îi este confirmată în 1969 şi de către  M. Ruffini care scria despre el că „poseda arta de a preda, iar studenţii îl iubeau şi pentru asta”. De Nicoleta Silvia Ioana.

În Seria Claudiu Isopescu, Nicoleta Silvia Ioana prezintă o altă activitate prin care s-a remarcat profesorul bucovinean, cea a traducerilor de opere româneşti în italiană. Iniţiativa a luat naştere din necesitatea de a-i face pe studenţi să pună în practică cunoştinţele lingvistice dobândite la cursuri şi din convingerea profesorului că un program coerent de traduceri putea familiariza publicul italian cu valorile culturii române. Isopescu a stabilit o primă listă cu cei mai importanţi autori români, clasici şi moderni: Caragiale, Coşbuc, Creangă, Eminescu, Rebreanu, Sadoveanu, Slavici.

În Seria Claudiu Isopescu, Nicoleta Silvia prezintă multiplele componente ale personalităţii acestuia: profesorul, criticul literar (a se vedea articolele despre Coşbuc, Goga, Creangă, Caragiale), istoricul şi lingvistul (a se vedea articolele în care argumentează continuitatea poporului român în spaţiul Daciei lui Traian), traducătorul, poet indirect (prin sensibilitatea dovedită atunci când a transpus poezii româneşti în limba italiană sau a tălmăcit din dialectul sorentin în limba literară italiană), documentaristul, propagandistul, ambasadorul fără titlu al culturii române în Italia.

Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.