În Biblioteca Orizonturi reunim atât opere edite (volume în format pdf integral sau parţial, precum şi articole individuale în pdf), cât şi extrase inedite din opere italiene în traducere românească - proză, eseistică, poezie, pe care le publicăm în mod constant în paginile revistei noastre. Pentru îmbogăţirea secţiunii operelor edite, adresăm o călduroasă invitaţie editorilor şi operatorilor culturali în general să îşi aducă propria contribuţie la biblioteca noastră, pe care o punem la dispoziţia tuturor celor interesaţi, permanent consultabilă online. Secţiunea EDITE e accesibilă aici.

Sibilla Aleramo (1876-1960), pe numele său adevărat Rina Faccio, este una din figurile cele mai originale şi anticonformiste ale literaturii italiene din secolul XX. Cartea Una donna (1906) este considerată primul roman din istoria feminismului italian, o denunţare deschisă şi înflăcărată a obtuzităţii societăţii în care trăieşte. Proza sa apare nouă şi frapantă pentru acei ani, iar scriitoarea câştigă foarte multe aprecieri, cartea fiind tradusă la puţin timp de la apariţie în aproape toate ţările europene şi în SUA. Publicăm un fragment tradus de Camelia Zara.

Poet, nuvelist, romancier, eseist şi editor, Giorgio Bassani (1916-2000) a cunoscut consacrarea cu volumul Cinque storie ferraresi (1956, Cinci povestiri din Ferrara), urmat de Le storie ferraresi (1960, Povestiri din Ferrara). Tematic, Bassani este un scriitor al anilor războiului, al constrângerilor dureroase pe care acesta le-a impus. Ideea că fascismul a ucis nu numai prin gloanţe, ci şi prin pervertirea sufletelor oamenilor, este tema sa preferată şi constituie esenţa celor mai bune pagini ale scrierilor sale. Publicăm povestirea In esilio (În exil), tradusă de Livia Mărcan.

Stefano Benni este un autor vivace, care etalează un scris alert, îndrăzneţ, de-un comic debordant. Fie că abordează teme din actualitatea cotidiană, tehnicizată, ori se referă la viaţa mitologizantă a adolescenţilor, sau parodiază literatura călătoriilor în Orient, aceeaşi gîndire nonconformistă îi ghidează condeiul. Jocul de cuvinte, ironia, aluziile îndrăzneţe şi dezinhibiţia constituie armele sale predilecte. Cărţile sale au fost traduse în 25 de ţări, dar sînt încă necunoscute publicului român. Încercăm să umplem aici o lacună. Prezentare şi traducere de Laszlo Alexandru.

Publicăm două proze scurte în stilul caracteristic lui Stefano Benni, cu traducerea lui Laszlo Alexandru. Este vorba despre Matu-Maloa şi Pornosîmbăta de la „Splendor”, acesta din urmă fiind numele primului cinematograf din satul Nebuneşti, al cărui prim program cuprindea, sîmbăta, filmul  Jocuri secrete cu fetiţe grozave - de Adults Only - interzis spectatorilor sub 16 ani. „Apariţia afişului a suscitat comentarii multe şi diverse. Bigoţii din sat au zis că am ajuns o sucursală a Sodomei, despre care cei mai mulţi dintre noi credeau că e în provincia Parma”. Vedeţi cum au decurs lucrurile.

Gesualdo Bufalino (1920-1996) este unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai prozei siciliene. De-a lungul timpului, operele sale au fost traduse în franceză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, olandeză, daneză, suedeză, greacă, slovenă, bulgară, ebraică, japoneză, coreeană. Nu şi în limba română. Din acest motiv, vă oferim un fragment din romanul său de debut, Diceria dell’untore, comparat adesea cu Muntele vrăjit de Thomas Mann, cu speranţa că într-o zi romanele lui Gesualdo Bufalino vor fi publicate şi la noi. Prezentare şi traducere de Cerasela Barbone.

Ceva care-ncepe cu litera l (Una cosa che comincia per elle) face parte din primul volum de povestiri ale lui Dinu Buzzati, I sette messaggeri (Cei şapte soli), apărut în 1942. Trama ilustrează cu măiestrie, dar şi cu un cinism stilistic insidios, caracterul cu totul imprevizibil şi necruţător al destinului omenesc. Găsim aici o temă recurentă în opera scriitorului, şi anume teama de boală, în cazul nostru fiind vorba de lepră. Aceasta ar putea fi considerată una din prozele cele mai „sadice” ale unui autor care a marcat literatura secolului XX. Traducerea este semnată de Anca-Domnica Ilea.

Din povestirile lui Dino Buzzati publicăm Ispitirea Sfântului Anton (Le tentazioni di sant’Antonio), din volumul Il crollo della Baliverna (1954), tradusă de Anca-Domnica Ilea: „Când vara e pe ducă, iar cele mai frumoase locuri, după plecarea domnilor vilegiaturişti, rămân pustii, atunci norii cei mari ai apusurilor se prea poate să se adune laolaltă, către ceasurile cinci şi jumătate-şase, spre a-i duce în ispită pe sărmanii preoţi de ţară. Taman la ceasul acela don Antonio, diacon al parohiei, fără tuleie sub nas, îi învaţă pe ţânci catehismul”.

La sfârşitul anilor ’50, Dino Buzzati a declarat într-un interviu că „povestirea” era „forma lui preferată de expresie” şi, somat fiind să se explice, a definit-o ca pe „o structură scurtă şi sprintenă”: „Scurtă fiind, nu-i lasă vreme cititorului să se plictisească, chiar atunci când e proastă, adică neizbutită”. Dincolo de (auto)ironia din aceste afirmaţii, e limpede că prozatorul parcă s-ar fi antrenat toată viaţa să alerge după năluca „sprintenă” a propriei sale concepţii despre povestire. Publicăm povestirea Mantaua, din volumul I sette messaggeri, tradusă de Anca-Domnica Ilea.

Publicăm Prăbușirea Balivernei, din volumul omonim din 1954, tradusă de Anca-Domnica Ilea: „Săptămâna viitoare începe procesul pentru prăbuşirea Balivernei. Ce se va alege de mine? Vor veni oare să mă ia? Mi-e frică. Degeaba îmi tot repet că nimeni n-o să se înfăţişeze să depună mărturie ca să mă piardă; că judecătorul de instrucţie n-a avut nici umbră de bănuială că eu aş fi răspunzător; că, şi de m-aş pomeni inculpat, aş fi achitat cu siguranţă; că tăcerea mea nu face rău nimănui; că, de m-aş înfăţişa chiar de bunăvoie să mărturisesc, acuzatului nu i s-ar uşura cu nimic soarta”.

Din povestirile lui Dino Buzzati publicăm Rigoletto, din volumul Il crollo della Baliverna (1954), tradusă de Anca-Domnica Ilea: „La trecerea militară în revistă de la aniversarea independenţei, defilă pentru prima oară în public o divizie a armei atomice. Era o zi senină, dar posomorîtă de februarie, şi o lumină searbădă bătea în clădirile prăfuite de pe Corso, peste care fâlfâiau drapelele. Acolo unde mă aflam eu, trecerea formidabilelor care de luptă ce deschideau cortegiul zumzăind asurzitor pe caldarâmul de piatră n-avu obişnuitul efect electrizant asupra mulţimii”.

„Ce dragă îi era Clara. Care altă femeie ar mai fi avut pentru el, bărbat deja înaintat în vârstă şi cu înfăţişare destul de ştearsă, atâtea atenţii drăgăstoase? Şi ce fetiţă superbă, ce ființă fermecătoare şi deosebită, nu-i de mirare că toţi îl invidiau. Cugetând la propriu-i noroc aproape incredibil, Luigi era cât pe ce să-şi dezvăluie prezenţa, când îl izbi neobişnuita încordare a Clarei, în care era un nu ştiu ce furişat, de parcă ar fi săvârşit vreun fapt clandestin. Şi brusc îl năpădi o bănuială oribilă: dacă praful din pipetă era otravă?” Traducere de Anca-Domnica Ilea.

Din povestirile lui Dino Buzzati publicăm Smerenia (L'umiltà), din volumul Il colombre (1966), tradusă de Anca-Domnica Ilea. Un călugăr pe nume Celestino se făcuse pustnic şi se aciuase taman în inima unei metropole, acolo unde singurătatea inimilor e cea mai adâncă, iar ispita lui Dumnezeu, cea mai puternică. Căci minunată e puterea pustiurilor, dar mai grozav e pustiul oraşelor, plămădit din furnicare de oameni, larmă, roţi, asfalt, lumini electrice şi ornice care se mişcă toate împreună şi rostesc aceeaşi osândă. O povestire cu final neaşteptat, în stilul specific celebrului scriitor italian.

În povestirea Tiranul bolnav de Dino Buzzati (1906-1972), moartea este înfăţişată ca pierdere a puterii, cunoscut fiind faptul că scriitorul, de la a cărui dispariţie se împlinesc în 2012 patruzeci de ani, a fost preocupat în mod constant şi original de tematizarea morţii. În acest caz, personajul vizat este Tronk, „împăratul locului, tiranul”, cel care stârneşte invidia întregii populaţii canine când iese la plimbare cu profesorul, stăpânul său, prin cartier. Cei doi câini care îl atacă sesizează mirosul vag al morţii insinuat în blana acestuia, miros de care oamenii nu sunt conştienţi.

Din povestirile lui Dino Buzzati publicăm Uciderea balaurului (L’uccisione del drago), din volumul I sette messaggeri (1942), tradusă în limba română de Anca-Domnica Ilea: „În mai 1902, un ţăran de-al contelui Gerol, un oarecare Giosuè Longo, ce mergea deseori la vânat prin munţi, istorisi cum că văzuse în Valle Secca o dihanie uriaşă aducând a balaur. La Palissano, ultimul cătun din vale, umbla de veacuri legenda cum că prin niscai sterpe strungi ar mai vieţui încă un monstru de soiul acela. Dar nimeni n-o luase vreodată în serios”.

Italo Calvino (1923-1985), scriitor şi ziarist, este cel mai tradus scriitor italian contemporan în toate limbile. Textele din Castelul destinelor încrucişate şi Taverna destinelor încrucişate au fost publicate într-un singur volum în anul 1973. Ideea de a folosi tarotul ca metodă narativă, după propria-i mărturisire, i-a venit la un seminar internaţional despre structura povestirii. Povestirea care fixează cadrul, Castelul, este urmată în traducerea Liviei Mărcan de Istoria ingratului pedepsit şi de Povestea alchimistului care-şi vinde sufletul – mostre literare, semiotice, diferite.

În 13 august 2018 s-a stins din viaţă în mica localitate Cetona de lângă Siena, în Toscana (unde trăia retras de peste 30 de ani dedicându-se scriiturii), la venerabila vârstă de 91 de ani, Guido Ceronetti (născut în 24 august 1927 la Torino), una dintre cele mai interesante şi atipice figuri ale lumii literare şi artistice italiene, creativitatea sa îmbrăţişând o paletă incredibilă de activităţi. „Prieten prin excelenţă” al lui Cioran, care i-a fost maestru, Ceronetti l-a introdus pe filosoful român în Italia, după ce l-a cunoscut în 1979 la Paris. De Afrodita Carmen Cionchin.

Despre Plăcerea, primul dintre romanele trilogiei Trandafirul a lui Gabriele D'Annunzio, s-a spus că ar fi un roman al decadentismul, în linia unor capodopere ca În răspăr, de Joris Karl Huysmans, ori Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde. Și este! Dar mai e şi reveria imposibilă a cuplul metafizic. Andrea Sperelli e mai mult decât un dandy prins în strădania de a-și transforma viața într-o operă de artă. O voluptate dionisiacă țâșnește implacabil în ființa contelui Andrea Sperelli de când o vede pe Elena Muti pentru prima oară. Prezentare şi traducere de Ela Iakab.

Povestirile autobiografice ale lui Massimo d’Azeglio (1798-1866), cunoscut om politic, dar și pictor și scriitor de succes, încep prin a evoca oameni și momente din împrejurimile Romei. Publicăm povestirea în care îi prezintă pe oaspeții înstăritului jupân Checco din satul Marino, după ce în precedenta îi trecuse în revistă familia. „O să încep cu mine, nu din lipsă de modestie, ci pentru că am stat acolo cu lunile și pentru că ajunsesem atât de intim cu ai casei încât eram considerat și mă puteam considera fără să exagerez cel mai important oaspete al lor". Traducere de Doina Condrea Derer.

Continuăm publicarea povestirilor autobiografice din seria Il sor Checco Tozzi. Racconti Romani de Massimo d’Azeglio (1798-1866), în traducerea italienistei Doina Condrea Derer. Este vorba despre Vizita de rămas-bun de la jupân Checco,  din Capitolul al VII-lea, continuată în Capitolul al VIII-lea: „De o bună bucată de vreme l-am lăsat să doarmă pe jupân Checco. Ce ziceți, domnule cititor, e cazul să-l trezim? Numai că la această întrebare cititorul nu răspunde căci eu sunt singur în birou, iar el nu are cum să știe de este întrebat. Deci trebuie să hotărăsc singur și aici e hopul”.

Anul acesta se împlinesc 110 ani de la dispariţia celui care a învăţat copiii că în viaţă cel mai important lucru este il cuore (inima). Edmondo de Amicis (1846-1908) a făcut carieră cu romanul Cuore (1886), „o poveste sentimentală pentru copii scrisă sub forma unui jurnal al unui şcolar”. Cartea este asociată tematic Aventurilor lui Pinocchio (1883) a lui Carlo Collodi, ambele fiind considerate mici capodopere ale literaturii pentru copii. Nuvela Lift, pe care o publicăm în traducerea Liviei Mărcan, este mai puţin cunoscută, dar se înscrie în aceeaşi tematică a scrierilor sale pentru copii.

Publicăm, în exclusivitate în limba română, cu acordul prestigiosului cotidian „Corriere della Sera”, articolul dedicat lui Norman Manea cu ocazia apariţiei în italiană a romanului Il rifugio magico (Il Saggiatore, Milano, 2011). În dialogul purtat de Alessandra Farkas, corespondent de la New York pentru „Corriere della Sera”, cu cel pe care îl numeşte „cel mai mare interpret contemporan al exilului trăit nu ca alegere, ci ca o condamnare şi condiţie ancestrală”, este înfruntată şi situaţia intelectualului în societatea contemporană. Traducere de Afrodita Carmen Cionchin.

„Giulio Einaudi detesta o grămadă de lucruri, iubea o grămadă de lucruri şi avea o grămadă de obsesii. Iar eu am plimbat toate aceste grămezi vreo doisprezece ani. Mă simt de parcă aş fi fost şoferul istoriei literaturii ultimelor decenii, chiar dacă scrisă diferit faţă de manualele şcolare”. Cel care ne oferă această mărturie este Mimmo Fiorino, şoferul personal al lui Giulio Einaudi (1912-1999), fondatorul în 1933 al celebrei edituri torineze care îi poartă numele, în cartea La volanul lui Einaudi (Ed. Pavesiana, 2013), tradusă de Cerasela Barbone, din care publicăm un fragment în avanpremieră.

Vă prezentăm, în traducerea lui George Popescu, Lumea văzută de Fo. Convorbire cu Giuseppina Manin (Il mondo secondo Fo. Conversazione con Giuseppina Manin, Guanda, 2007). Publicăm introducerea şi primul capitol al cărţii-interviu cu inegalabilul Premiu Nobel Dario Fo (1926-2016). „Din fericire, eu am fost hărăzit cu un alt dar al zeilor, poate cel mai de preţ: ironia şi autoironia. M-am bucurat de acest noroc, dar nu l-am luat niciodată în serios până la capăt. Am trăit totul ca o sărbătoare de parcurs. Magnifică, dar mai devreme sau mai târziu trebuie să ieşi din scenă”.

Vă prezentăm, în traducerea lui George Popescu, Lumea văzută de Fo. Convorbire cu Giuseppina Manin (Il mondo secondo Fo. Conversazione con Giuseppina Manin, Guanda, 2007). În Biblioteca Orizonturi publicăm capitolul Arma letală a râsului din cartea-interviu cu inegalabilul Premiu Nobel Dario Fo (1926-2016). „Cultura râsului arată calitatea unui popor. Unii râd batjocorind, alţii râd prosteşte… Iar alţii au simţul ironiei. Cel din urmă e râsul cel mai înalt. În Italia sunt puţini care ştiu să-l aplice: napolitanii, toscanii, veneti, lombarzii. Oameni obişnuiţi să nu ia niciodată în serios puterea”.

Vă prezentăm, în traducere românească, Lumea văzută de Fo. Convorbire cu Giuseppina Manin. Originalul, Il mondo secondo Fo. Conversazione con Giuseppina Manin, a apărut în 2007 la Editura Guanda din Parma. După introducere, primul capitol şi capitolul Arma letală a râsului, publicăm capitolul Acel Nobel cu scandal din cartea-interviu cu inegalabilul Dario Fo (1926-2016) - dramaturg, regizor, director de companii teatrale, scenograf, cântăreţ, povestitor, pictor, colecţionar de artă şi actor. În 1997 a câştigat premiul Nobel pentru literatură, aşa cum a anticipat Mama Pina.

Vă prezentăm portretul cunoscutei actriţe de teatru Franca Rame (1929-2013), realizat de soţul acesteia, inegalabilul Dario Fo (1926-2016), dramaturg, regizor, director de companii teatrale, scenograf, cântăreţ şi actor, laureat al premiul Nobel pentru literatură în 1997. Cei doi s-au căsătorit în 1954 şi au fondat în 1958 Compania Dario Fo-Franca Rame (Dario Fo fiind regizorul și dramaturgul grupului, Franca Rame prima actriță și administrator), companie care a avut un mare succes de public în circuitul teatrelor instituționale din Italia. Traducere inedită de George Popescu.

Afganistan, un pământ măcinat de durere. Două destine unite printr-o strânsă prietenie: americanca Elsa, infirmieră într-un mic sat afgan, şi Parween, o tânără afgană a cărei familie a fost ucisă. Roberta Gately (Elsa), autoarea emoţionantului roman Prietenele din Kabul, narează propria-i experienţă, evocând tragedia războiului şi sentimentele care leagă oamenii în faţa morţii şi suferinţei. Romanul a fost publicat în 2010 în SUA (Lipstick in Afghanistan), fiind un mare succes internaţional. Ediţia italiană, din care Livia Mărcan a tradus un fragment, a apărut în 2011.

Antonia Guarnieri, scriitoare născută la Timișoara, fiica profesorului Silvio Guarnieri, îl evocă pe criticul de artă clujean Mircea Țoca (1942-1999) în timpul șederii sale la Şcoala Normală Superioară din Pisa, pentru o specializare în Istoria artei. Este portretul unui om aflat într-un moment dificil în care, dorind să mai rămână în Italia, trebuia să înfrunte o situație economică precară. Antonia, sesizând zbuciumul lui interior, îi aduce zilnic un castron ermetic plin cu mâncare, un gest căruia el îi răspunde, într-o zi, cu o declarație de dragoste adolescentină. Traducere de Afrodita Carmen Cionchin.

Laura Imai Messina: „Ce îi încredințăm vântului”. Avanpremieră

Smaranda Bratu Elian ne invită în Țara Soarelui Răsare prezentându-ne romanul Quel che affidiamo al vento (Piemme, 2020) semnat de niponista italiană Laura Imai Messina, autoare a altor romane de succes despre țara ei adoptivă, Japonia. Acest roman, care va fi tradus și în limba română pentru Humanitas sub titlul Ceea ce încredințăm vântului, tratează despre traumele existențiale produse de tsunami-ul din 2011 și despre un telefon terapeutic special, magic, „un telefon al vântului” care alină durerea interioară a oamenilor.

Se împlinesc anul acesta 100 de ani de la nașterea lui Primo Levi, chimist și scriitor torinez, supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz, și 32 de ani de la sinuciderea lui. Prima carte, Se questo è un uomo, 1947, ca și următoarele dedicate temei, se remarcă prin factura carteziană de a prezenta fațetele monstruosului univers concentraționar căruia i-a fost victimă. A revenit cu reflecții hiperlucide asupra materiei din cartea de debut cu eseul I sommersi e i salvati, 1986, nou memento adresat omenirii. Publicăm paginile introductive ale acestuia, în traducerea Doinei Condrea Derer.

Se împlinesc anul acesta 100 de ani de la nașterea lui Primo Levi, supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz, și 32 de ani de la sinuciderea lui, în 11 aprilie 1987, la Torino. Publicăm în continuare capitolul al III-lea din eseul Damnaţii şi salvaţii, intitulat Ruşinea, în traducerea Doinei Condrea Derer. „Ți-e rușine că ești viu în locul altuia? Nu poți exclude posibilitatea. E doar o supoziție, că fiecare este un Cain pentru fratele lui, că fiecare dintre noi a luat locul aproapelui și trăiește în locul lui. Simplă supoziție, dar te roade; s-a cuibărit adânc, ca un car; din afară nu se vede, dar roade și strigă".

Rosetta Loy face parte din ‘generația anilor ’30, împreună cu unele din cele mai cunoscute nume ale literaturii italiene. Autoare a numeroase romane, este și câștigătoarea unor importante premii literare. Pentru ea, scrisul este un instrument cu care poate accede ușor la trecut și în special la istorie, sub toate aspectele și în toate fațetele sale. De aici efortul de a ține mereu vie amintirea Holocaustului, în primul rând în cartea La parola ebreo (Cuvântul evreu), roman centrat pe tema legilor rasiale din Italia. Publicăm un fragment în traducerea Georgianei Ţăranu.

George Popescu ne propune un articol-portret al artistului Constantin Udroiu datorat unuia din marii poeţi ai Italiei de azi şi, pe deasupra, şi critic de artă, Dante Maffia: .„Ca expresie a comprehensiunii realităţii, plastica lui Udroiu oferă posibilitatea de a se apropia de o experienţă vie ce ne face să înţelegem că arta sa poate schimba ceva înaintând la pas cu istoria; că libertatea înseamnă pentru un artist nu numai cunoaşterea propriei fantezii, ci chiar trăirea propriei vieţi; că voinţa artistului poate interveni în procesul de transformare a conştiinţei umane”.

Publicăm, în exclusivitate în limba română, cu acordul prestigiosului cotidian „Corriere della Sera”, amplul articol dedicat de Claudio Magris lui Dieter Schlesak, cu ocazia apariţiei în italiană a romanului L'uomo senza radici (Garzanti, Milano, 2011). Cu spiritul său acut, Magris arată cum „Schlesak a reuşit într-o întreprindere care nu mai părea posibilă: să vorbească, în termini noi şi originali, despre Shoah. Călătoria pe care a întreprins-o în spaţiu şi timp este o călătorie în concreteţea extremă şi în înstrăinarea cea mai radicală”. Traducere de Afrodita Carmen Cionchin.

Cartea criticului şi omului de teatru Renato Palazzi, Kantor. La materia e l’anima (Kantor. Materia şi sufletul), include fotografii realizate de Maurizio Buscarino şi apare în 2010 la editura Titivillus. Este dedicată unei figuri unice în panorama teatrului din secolul XX, Tadeusz Kantor, un inovator al artelor vizuale şi un continuator al avangardelor istorice. Teatrul său, aşa cum sugerează Palazzi, este o indescifrabilă aventură a unui spirit care îşi caută identitatea la graniţa dintre viaţă şi moarte. Publicăm, în traducere, Capitolul 2. Memoria din Partea a doua. Sufletul.

Luigi Pirandello (1867-1936) este considerat unanim geniul literar italian modern. Creaţia sa literară are o precisă cheie de lectură pe care însuşi autorul a definit-o în studiul Despre umor. Nuvelele din volumul Nuvele pentru un an (Novelle per un anno, Mondadori, Milano,1990), în care găsim şi O căsătorie ideală (Un matrimonio ideale), trebuie înţelese ca un repertoriu al numeroaselor experimente epice care creează situaţii şi personaje în care comicul se îmbină cu dramaticul, desăvârşind profilul literar al dramaturgului şi al romancierului. Prezentare şi traducere de Livia Mărcan.

Luigi Pirandello îşi construieşte lumea literară după conceptul lui H. Bergson conform căruia toată realitatea este viaţă în continuă devenire, „un flux indistinct”, iar cei care ies din el devin „forme individuale” şi, conform lui Pirandello, încep să moară. Contrastul dintre viaţă (ceea ce suntem) şi „formă” (ceea ce părem) generează criza de identitate. Personajele pirandelliene îşi înţeleg propria condiţie existenţială, aleg fuga, dar sfârşesc prin acceptarea situaţiei şi adesea evadează în fantezie, asemenea protagonistului din nuvela Trenul a fluierat. Traducere de Livia Mărcan.

2020 este anul Raffaello Sanzio în Italia, marcând o jumătate de mileniu de la moartea artistului. Faima și arta de pictor a lui Rafael sunt prea bine cunoscute. Ca arhitect însă, posteritatea l-a omagiat mult mai târziu. Iar tardivul omagiu a venit și din pricina scrisorii către Papa Leon X pe care o oferim pentru prima dată în traducere românească (de Smaranda Bratu Elian). Rezultatul va fi întemeierea unui nou domeniu, prezervarea și protejarea patrimoniului artistic şi arhitectural. Raffaello stă, aşadar, la temelia a ceea ce în secolul nostru întreprinde UNESCO.

Biografia lui Dante semnată de Marco Santagata, pe care editura Humanitas intenționează să o lanseze în 2021, an centenar dantesc, a apărut la editura Mondadori în 2012, fiind urmată periodic de noi ediții precum și de traduceri publicate de importante edituri străine. Publicăm în avanpremieră, din primul capitol al cărții, un colaj care leagă printr-un fir subtil imaginea Florenței din vremea lui Dante (șocant de diferită de cea pe care o cunoaștem și o iubim noi) de deconcertanta viziune a lui Dante despre orașul său. Traducere de Smaranda Bratu Elian.

Publicăm, în traducerea Doinei Condrea Derer, un fragment dintr-o carte extrem de antrenantă, nu doar solidă ştiinţific, semnată de Marco Santagata şi intitulată Dante. Il romanzo della sua vita (Dante. Romanul vieţii), Mondadori 2012: „Contemporanii lui Dante nu-i prea sunt de ajutor celui care vrea să-i reconstituie imaginea adevărată. Dacă nu chiar prieten, Giovanni Villani, mai tânăr cu vreo zece ani, fusese un cunoscut al lui. În dreptul anului 1321 îi consacră în istoria Florenței scrisă de el un întreg paragraf, creionându-i și un portret psihic concentrat, dar cu ghimpi”.

În 2021 se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui Italo Svevo, scriitorul care a înscris romanul italian în seria marilor înnoiri europene de la începutul secolului XX, cele aduse de Proust, Kafka, Joyce, Musil. De-a lungul vremii romanele lui Svevo au fost publicate în românește, republicate și reeditate periodic. De această aniversare Editura Humanitas fiction a oferit cititorilor prima culegere amplă din povestirile lui Svevo, Viitorul amintirilor. Proză scurtă, traducere de Mihai Banciu. În revista noastră vom publica alte șase povestiri necuprinse în culegere, începând cu În Serenella.

În 2021 se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui Italo Svevo, scriitorul care a înscris romanul italian în seria marilor înnoiri europene de la începutul secolului XX, cele aduse de Proust, Kafka, Joyce, Musil. De-a lungul vremii romanele lui Svevo au fost publicate în românește, republicate și reeditate periodic. De această aniversare Editura Humanitas fiction a oferit cititorilor prima culegere amplă din povestirile lui Svevo, Viitorul amintirilor. Proză scurtă, traducere de Mihai Banciu. În revista noastră publicăm o nouă povestire, intitulată Mama, necuprinsă în recenta culegere.

În 2021 se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui Italo Svevo, scriitorul care a înscris romanul italian în seria marilor înnoiri europene de la începutul secolului XX, cele aduse de Proust, Kafka, Joyce, Musil. De-a lungul vremii romanele lui Svevo au fost publicate în românește, republicate și reeditate periodic. De această aniversare Editura Humanitas fiction a oferit cititorilor prima culegere amplă din povestirile lui Svevo, Viitorul amintirilor. Proză scurtă, traducere de Mihai Banciu. În revista noastră publicăm o nouă povestire, intitulată Marianno, necuprinsă în recenta culegere.

În 2021 se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui Italo Svevo, scriitorul care a înscris romanul italian în seria marilor înnoiri europene de la începutul secolului XX, cele aduse de Proust, Kafka, Joyce, Musil. De-a lungul vremii romanele lui Svevo au fost publicate în românește, republicate și reeditate periodic. De această aniversare Editura Humanitas fiction a oferit cititorilor prima culegere amplă din povestirile lui Svevo, Viitorul amintirilor. Proză scurtă, traducere de Mihai Banciu. În revista noastră publicăm o nouă povestire, intitulată Tribul, necuprinsă în recenta culegere.

În 2021 se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui Italo Svevo, scriitorul care a înscris romanul italian în seria marilor înnoiri europene de la începutul secolului XX, cele aduse de Proust, Kafka, Joyce, Musil. De-a lungul vremii romanele lui Svevo au fost publicate în românește, republicate și reeditate periodic. De această aniversare Editura Humanitas fiction a oferit cititorilor prima culegere amplă din povestirile lui Svevo, Viitorul amintirilor. Proză scurtă, traducere de Mihai Banciu. În revista noastră publicăm o nouă povestire, intitulată Giacomo, necuprinsă în recenta culegere.

În decembrie se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui Italo Svevo, scriitorul care a înscris romanul italian în seria marilor înnoiri europene de la începutul secolului XX, cele aduse de Proust, Kafka, Joyce, Musil. De-a lungul vremii romanele lui Svevo au fost publicate în românește, republicate și reeditate periodic. În 2021, Editura Humanitas fiction a oferit cititorilor prima culegere amplă din povestirile lui Svevo, Viitorul amintirilor. Proză scurtă, traducere de Mihai Banciu. În revista noastră publicăm a şasea povestire, intitulată Vin de soi, necuprinsă în această culegere.

Laszlo Alexandru ni-l prezintă pe scriitorul italian Patrizio Trequattrini, care de câţiva ani trăieşte şi predă la Cluj. „Ultimii trei ani de şedere la Cluj i-au adus lui Patrizio Trequattrini o bună învăţare a limbii române, în care a susţinut deja lansări de carte şi o emisiune televizată în transmisiune directă. Scriitorul se mărturiseşte a fi îndrăgostit de oraşul ardelean unde, la rândul său, e îndrăgit de elevii pe care îi coordonează, de colegii cu care colaborează”. Italienistul Laszlo Al. i-a tradus piesa de teatru Furio (Eikon, 2010) romanul Şantajul (Herg Benet, 2011) şi proza scurtă.

Opera lui Giovanni Verga (1840-1922) marchează în literatura italiană contemporană un moment important: apariţia şi consolidarea tematicii social-realiste. Mişcarea literară pe care o iniţiază derivă din propriu-i nume, verismul. Verga susţine că romanul trebuie să fie ,,un document uman, ştiinţa inimii omeneşti”. Este cunoscut cititorilor mai ales prin romanul Familia Malavoglia şi prin ciclurile sale de nuvele şi de schiţe - mici capodopere, din care am selectat una, Onoare ţărănească (Cavalleria rusticana). Prezentare şi traducere de Livia Mărcan.

Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.