ORIZONTURI DONNA


Orizonturi Donna se deschide spre alte culturi: o invitaţie

Orizonturi Donna, coordonată de Afrodita Carmen Cionchin, se deschide spre tematica feminină din diferite culturi. Invităm colegii italienişti, românişti şi specialişti în alte culturi să ne aducă propuneri de articole privind figura feminină în nenumăratele sale ipostaze: în literatură, artă, ştiinţă etc. O direcţie de interes rămâne cea a scriitoarelor migrante din Italia, pe care le-am prezentat în ambele ediţii lingvistice. Am prezentat deopotrivă personalităţi de marcă italiene, precum Sibilla Aleramo, o legendă a feminismului italian, ori Matilde Serao, prima femeie din Italia care a fondat un ziar.



Elena Meissner, o educatoare reformatoare și o feministă activă

În acest număr, Monica Negru o prezintă pe Elena Buzne-Meissner, o importantă coordonatoare a mișcării feministe din România. În vara anului 1917, împreună cu alte lidere feministe precum Ella Negruzzi, Olga Sturdza, Cornelia Emilian, a semnat o petiţie în care cerea Senatului drepturi civile şi politice integrale pentru femei. În 1918, împreună cu Maria Baiulescu, Ella Negruzzi, Calypso Botez a fondat şi a condus Asociaţia pentru emanciparea civilă şi politică a femeilor române. În cadrul asociaţiei, Elena Meissner a reuşit să creeze diverse legături între feministele din ţară.



Regina Maria a României, diplomat la Conferinţa de Pace de la Paris

Regina Maria a părăsit Parisul în culmea succesului, cu convingerea că a reuşit să-i îmbuneze pe mai marii Conferinţei şi „să pună România pe hartă”. Nu a putut schimba noua ordine mondială, dar a fost un mare sprijin pentru diplomaţia română şi a putut fi ascultată pe parcursul desfăşurării Conferinţei de Pace (18 ianuarie 1919 - 21 ianuarie 1920). Întrucât Curţile Regale nu aveau voie să facă politică, cu atât mai mult, demersul şi curajul reginei este demn de apreciat. Din „regina soldat” s-a transformat în „regina diplomat” şi a continuat să-şi servească ţara. De Ştefania Dinu.



Alexandrina Fălcoianu, asistentă voluntară și feministă creativă

În acest număr, Monica Negru o prezintă pe Alexandrina (Lili) Fălcoianu, născută la 20 septembrie 1870, la Bucureşti, într-o veche familie de boieri munteni. S-a implicat constant în mişcarea de emancipare a femeilor din România interbelică, ea fiind o membră reprezentativă a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române. Documentele arhivistice relevă faptele eroice ale Alexandrinei Fălcoianu din anii războaielor balcanice, ai Primului Război Mondial, implicarea şi contribuțiile ei constante la realizările multor asociații feministe din epocă, în special Casa Femeii.



Maria Butculescu-Glogoveanu şi mişcarea feministă din Oltenia

Monica Negru o prezintă pe Maria I. Butculescu-Glogoveanu (1874-1940), care a activat în mai multe asociaţii feministe. A condus Societatea pentru dezvoltarea industriei casnice (înfiinţată de tatăl său, Dimitrie Butculescu, în 1881), căreia Regina Elisabeta i-a dat numele de Furnica şi care a militat pentru necesitatea conservării ţesăturilor naţionale. Tot prin intermediul tatălui său, în martie 1907, a fost invitată să fie preşedintă de onoare a societăţii de domnişoare Cornelia, pentru înzestrarea membrelor fără deosebire de naţionalitate.



Mariana Drăgescu, eroina aviației românești

La începutul anului 1940 a fost înființată Escadrila Sanitară, parte a Aviației Sanitare, subordonată Direcției Sanitare din Ministerul Aerului și Marinei. La ideea Marinei Știrbei, câteva doamne unite de marea pasiune pentru zbor au făcut parte din escadrila pilotată doar de femei: Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu, Smaranda Brăescu. Mariana Drăgescu a fost singura aviatoare care a zburat pe întreaga perioadă în care România a participat la războiul mondial, din 1941 și până în 1945, devenind o legendă a aviației românești. De Cristina Păiuşan-Nuică.



Calypso Botez, povestea unei feministe model

Monica Negru o prezintă pe Calypso Botez, profesoară, scriitoare şi lideră feministă, cu numeroase inițiative și realizări în multe domenii ale vieţii culturale. În anii interbelici, a fost un model de feminism activ, creativ și profesionist. În mass-media circulă încă informaţii incerte privind originea şi anii săi de viaţă, prezentul articol oferind noi date preţioase din arhive. Din Colecţia Stare Civilă de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Iaşi, rezultă că Tufescu Calipso (numele de familie înainte de căsătoria cu Corneliu Botez) s-a născut la Iaşi, nu la Bacău, la 16 mai 1879, nu în 1880.



Activitatea filantropică a Reginei Elisabeta

Principesa Elisabeta, prima regină a României, s-a dedicat activităţilor caritabile atât în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în vremuri de pace. Pe toată durata Războiului, s-a ocupat de îngrijirea și ajutorarea răniților, alături de îndeplinirea datoriilor de suverană. În 1881, după proclamarea Regatului, a fost înființată de către regină cea mai cunoscută societate de binefacere care-i purta numele, Societatea „Regina Elisabeta”, iar în 1896 a susţinut înfiinţarea Policlinicii „Regina Elisabeta”, care acorda consultații gratuite bolnavilor săraci. De Ştefania Dinu.



Aida Vrioni, prima jurnalistă profesionistă din România

Cercetătoarea Monica Negru ne invită să descoperim împreună cine a fost Aida Vrioni. Uitată astăzi, cu lucrări inedite în manuscris, care se degradează în arhive odată cu trecerea timpului, Aida Vrioni a fost cunoscută și apreciată în anii interbelici mai ales ca jurnalistă. A început să scrie nuvele, schiţe la vârsta de 15 ani. În 1904, ziaristul Constantin Mille a chemat-o la Bucureşti, oferindu-i un post de redactor permanent, salariat, la ziarul „Adevărul”, devenind astfel prima femeie din Romania ziarist-profesionist. La înfiinţarea sindicatului ziariştilor, a fost prima femeie care a devenit membră.



Ziua mamei, inițiativa Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) a fost o asociație culturală, întemeiată în mai 1910 de femei educate și active, care a funcționat în anii interbelici în București și în alte numeroase localități din toată România. Președinta SONFR a fost prințesa Alexandrina Cantacuzino. Una din numeroasele inițiative ale SONFR a fost organizarea sărbătoririi Zilei Mamei, pentru prima dată în ţara noastră în anul 1928. Astfel, la 27 mai 1928, la Ateneul Român, membrele SONFR, în prezenţa Principesei-Mamă Elena, au organizat prima serbare închinată mamei. De Monica Negru.



Activitatea filantropică a Doamnei Elena Cuza

Elena Rosetti s-a născut la 17 iunie 1825, la Iaşi. S-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza în ziua de 30 aprilie 1844 la Iaşi, iar după dubla alegere a soţului său, ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, la 5 şi 24 ianuarie 1859, au început zilele vieţii de Înaltă Doamnă. Pentru că din „meseria” de Doamnă a ţării făcea parte şi activitatea de binefacere şi caritate, de numele Elenei Cuza se leagă înfiinţarea Azilului „Elena Doamna”, prima instituţie de binefacere şi ocrotire a copiilor orfani, ale cărei începuturi fuseseră iniţiate de dr. Carol Davila. De Şefania Dinu.



Eliza Brătianu, o pasionată a grădinilor

Delia Bălăican ne aduce în atenţie un tablou italian din stațiunea Montecatini Terme, în regiunea Toscana, surprins în primăvara anului 1930 de către Eliza Brătianu, într-o scrisoare în franceză trimisă cumnatei sale, Sabina Cantacuzino. Ineditul document, aflat în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, consemnează una din scurtele perioade de armonie ale relației celor două importante și voluntare femei văduve ambele, la acea dată, care se aflaseră toată viața lor în preajma marii politici a țării. Liantul corespondenței îl reprezintă pasiunea comună pentru grădini.



Educatoarea poporului și o scriitoare nemuritoare: Maica Smara

Smaranda Gheorghiu (cunoscută și sub pseudonimul literar Smara - Maica Smara) a fost o personalitate complexă și o publicistă de renume, desfășurând o activitate laborioasă în plan educațional și cultural, militând pentru drepturile femeii în societate, numele ei devenind cunoscut tuturor românilor. A dovedit multiple abilități în diverse domenii, având preocupări în sculptură, pictură, teatru, operă, expoziții, monumente istorice. Smaranda Gheorghiu este una dintre primele femei jurnaliste din România care fondează, în anul 1893, revista „Altițe și bibiluri”. De Sanda Safta.



Regina Maria, „Mama Răniţilor” pe frontul din Moldova

În acest număr iniţiem o nouă direcţie de studii dedicate personalităţilor feminine de marcă din istoria şi diplomaţia românească, ilustrate prin preţioase fotografii-document din arhive, unele inedite. Publicăm astfel un prim articol dedicat împlinirii a 145 de ani de la naşterea Reginei Maria şi Zilei Naţionale a României. Regina Maria, o mare regină a României şi una dintre cele mai mari ale Europei, a fost în ochii contemporanilor săi şi nu numai regina tuturor românilor, izvor de bunătate şi milă pentru cei nevoiaşi pe care i-a ajutat cu generozitate. De Ştefania Dinu.



Un model de feminism și ortodoxism: Alexandrina Gr. Cantacuzino

Arhivele Naționale ale României (ANR) păstrează numeroase și importante documente, multe inedite, referitoare la activitatea Alexandrinei Gr. Cantacuzino, în special fondurile familial Cantacuzino (1122 unități arhivistice) și Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (1664 u.a.). Din cercetarea acestei documentații arhivistice reiese că Alexandrina Pallady-Cantacuzino (1876-1944) a fost une vraie dame, o femeie cu o vastă cultură, un spirit religios, tradiționalist și naționalist, ea fiind considerată o oratoare de nivel european. De Monica Negru.



Antonia Pozzi, caz singular în poezia italiană modernă. Antologie inedită

Poetul şi italienistul George Popescu ne propune o excepţională antologie inedită Antonia Pozzi, un caz particular al literaturii italiene. Și nu doar. Prin destin - născută la Milano în 1912 și decedată prin sinucidere în 1938, la doar 26 de ani - ea avea să intre în percepția celei mai exigente critici literare din Peninsulă, în familia altor mari spirite, nu doar poetice, cum e cazul gânditorului triestin Carlo Michelstaedter (sinucis la numai 23 ani), dar mai ales al unei Ingeborg Bachmann, Marina Țvetaeva, Sylvia Plath sau Virginia Woolf. Publicăm prima parte a antologiei Cuvinte.



Viva la vida! Frida Kahlo sau despre pictura durerii

„Ploaia... M-am născut în ploaie. Am crescut în ploaie. O ploaie deasă, fină... o ploaie de lacrimi. O ploaie continuă în suflet și trup. Am învățat în ploaie să supraviețuiesc: barbarismului unei vieți distruse, mie, în durere și, în cele din urmă, lui Diego". O lectură interesantă, scurtă, dar devastatoare, o reprezintă cartea lui Pino Cacucci, Viva la vida! (Feltrinelli, 2015), în care cuvintele te pătrund de parcă ar fi vorbit chiar Frida. Cacucci ne arată puterea incredibilă a artistului, o forță asemănătoare cu vuietul ploii torențiale menționate în primele rânduri. De Alina Monica Turlea.



Între exil şi emigraţie: Veneţia în poezia Eugeniei Bulat

Eugenia Bulat are o poziţie singulară: ca tipologie nu aparţine nici exilului de dinainte de 1989, nici noii generaţii de scriitori emigranţi, deşi totuşi le aparţine amândurora. Tocmai această apartenenţă-nonapartenenţă face din ea un caz interesant în problematica literaturii exilului. Primul volum de versuri publicat după „autoexil” este Veneţia ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est, urmat de În debara. Al doilea Jurnal al unui evadat din Est şi apoi de Piatra de Ca’ Vendramin. Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter. Al treilea jurnal al unui evadat din Est, De Smaranda Bratu Elian.



Noemi Ghetti despre rolul femeii în viziunea lui Antonio Gramsci

Semnalăm o carte de interes recent apărută în Italia: Gramsci e le donne. Gli affetti, gli amori, le idee (Donzelli 2020) de Noemi Ghetti. Autoarea surprinde felul în care dimensiunea politică și viața privată, sentimentele familiale și relațiile sentimentale se întrepătrund în istoria umană a cunoscutului politician şi filozof Antonio Gramsci (1891-1937), co-fondatorul Partito Comunista d'Italia, în 1921, care este convins, în mod intim și spontan, cu o siguranță de neclintit, de egalitatea substanțială a tuturor ființelor umane: copii, proletari, femei. Interviu de Giusy Capone.



„Domnița valahă”: un roman dedicat principesei Elena Ghica

Domnița valahă (Timișoara, Ed. Eubeea, 2019) marchează debutul în proză al scriitoarei Viorica Bălteanu, care s-a remarcat, mai întâi ca traducătoare, apoi ca poetă. Acest roman - la temelia căruia se află aristocrația culturală, în forme predilecte de manifestare -, împletind discursul narativ cu cel argumentativ,  reușește să așeze pe un piedestal, târziu, dar nicidecum „prea târziu”, efigia Dorei d’Istria (Elena Ghica). Dora d’Istria este înfățișată ca persoană umană, conform definiției date acestui concept de către Eugen Dorcescu. Recenzie de Mirela-Ioana Dorcescu.



Elisabetta Sirani, fondatoarea primei Academii de Desen pentru femei

Elisabetta Sirani (1638-1665), supranumită de contemporani „cea mai bună pensulă din Bologna”, a fost „Maestra” care în 1660 a fondat prima Academie de Desen pentru femei, promovând un nou model didactic care se detașa de cel original patriarhal. În 1663, i-a revenit și responsabilitatea de a administra atelierul familiei Sirani ca Maestru, fiind nevoită să continue operele tatălui bolnav și să întrețină, cu onorariile primite, ucenicii și asistenții. Chiar dacă a murit tânără, la doar 27 de ani, potrivit mitului, ea a reușit să instituie efectiv profesia de artist la feminin. De Irina Niculescu.



Mişcarea feministă a zilelor noastre, încotro? Dialog cu Ilinca Bernea

„Feminismul e o ideologie care se mai și modifică în timp. E o agendă politică. Nu există un singur sortiment de feminism în lume. Îl susțin pe cel din Orientul Mijlociu și din Africa și Asia, dar nu susțin și ce se întâmplă acum în Occident. Cum femeile au trăit în condiții și medii diferite, emanciparea nu a însemnat și nu înseamnă același lucru pentru toate”. Publicăm interviul cu multiple faţete realizat de Andra Tischer cu Ilinca Bernea, membră a Uniunii Scriitorilor din România, romancieră, poetă şi, de asemenea, autoarea unor piese de teatru și scenarii de film.



Discriminare de gen și cenzură în traducerea prozei Albei de Céspedes

Alba de Céspedes a fost o scriitoare apreciată în România anilor patruzeci, având parte de cronici elogioase în revistele de cultură. În perioada comunistă însă, i se publică o singură și ultimă traducere și lipsesc cu desăvârșire reeditările. Va pierde foarte mult din popularitate, ajungând astăzi aproape necunoscută publicului român. În afară de inevitabila îmbătrânire a limbii, traducerile de care dispunem poartă urmele cenzurii. Ar fi de dorit, așadar, să se încurajeze o retraducere în limba română a prozei Albei de Céspedes și de ce nu, o traducere a poeziei. De Iulia Cosma.



Ștefania Mărăcineanu, cercetătoarea din laboratoarele Curie din Paris

În 1934, Irene Curie, fiica savanților Marie și Pierre Curie, spunea: „Ne amintim că savanta română, d-ra Mărăcineanu, a anunțat în 1924 descoperirea radioactivității artificiale”. Este povestea unei românce excepţionale care a luptat pentru a i se recunoaște meritele în lumea ştiinţifică. „Pe nedrept, istoria radioactivității a uitat-o pe Ștefania Mărăcineanu, deși este una dintre cercetătoarele care a dovedit un spirit de observație deosebit, intuind rolul radiației în obținerea unor materiale radioactive și în producerea fenomenului de radioactivitate artificială” (Michael F. L’Annunziata).



Dora d’Istria şi Marea Unire a românilor, Marea Unire a italienilor

La Institutul de Cultură şi Cercetare Umanistică „Nicolae Iorga” din Veneţia, a fost prezentat în 13 septembrie volumul cercetătoarei Roberta Fidanzia intitulat Dora d’Istria. O privire feminină asupra secolului al XIX-lea (ed. Drengo, Roma, trad. de Viorica Bălteanu). Personalitate proeminentă a secolului romantic, principesa Elena Ghica alias Dora d’Istria, născută în Bucureşti la 22 ianuarie 1828, decedată în 17 noiembrie 1888 la Florenţa, unde se stabilise cu peste 30 de ani mai înainte, a performat admirabil, prin scrisul său, în varii domenii, de la literatură la pedagogie şi politologie.



Olga Schiavo și pictura feminină italiană interbelică

Artistă interbelică și contemporană, un talent precoce, Olga Schiavo (Salerno, 1912-1991) și-a dedicat viața muzicii și picturii. Ea aparține acelei generații de artiste din familii bogate, cu aleasă educație, femei ingenioase, puternice și talentate, care își expuneau lucrările în spații publice, dincolo de părerile oficiale. Astăzi, a picta un interior al propriei locuințe, cu detalii ale vieții cotidiene, nu este un subiect scandalos. Dar cum era, oare, considerată expunerea intimității căminului familial, într-o pictură realizată de penelul și sufletul unei femei în Italia anilor '30? De Andreea Foanene.



Liliana Nechita, „o femeie oarecare printre alte femei oarecare”

La Accademia di Romania din Roma a început un proiect cu bătaie lungă, „Miercurile literare, coordonat de prof. Oana Boşca-Mălin. Prima din acest ciclu de întâlniri s-a desfășurat pe 19 septembrie 2018, având-o ca protagonistă pe scriitoarea Liliana Nechita, alături de traducătoarea sa în limba italiană, Elena Di Lernia. Debutul a fost, așadar, sub semnul literaturii migrației, autoarea fiind una din nenumăratele românce care s-au stabilit și lucrează (din 2006) în Italia, „o femeie oarecare printre alte femei oarecare”, așa cum însăşi se prezintă pentru revista noastră. De Cristina Gogianu.



„Sindromul italian”. Cine are grijă de „badante”?

În italiană se numesc „badanti”, „îngrijitoare”, femei plecate la muncă în străinătate care au grijă de persoane în vârstă, bolnave, la domiciliul acestora. O migraţie ce implică însă şi un fenomen dramatic numit de specialişti „sindromul italian”. Armando Santarelli prezintă cazul Spitalului Psihiatric din Socola unde, în 2017, aproximativ 170 de femei întoarse din Italia, Spania şi Germania au fost internate suferind de stări patologice. Iar numărul lor este în creştere, după datele din primele luni ale lui 2018. Un fenomen social grav şi îngrijorător care nu poate fi trecut cu vederea.



Exodul mamelor şi drama emigraţiei la Liliana Nechita şi Dan Lungu

Cireşe amare de Liliana Nechita şi Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu de Dan Lungu sunt două romane în care, ca în majoritatea producţiei literare pe aceeaşi temă, experienţa emigraţiei este un eşec: în primul rând pentru cei ce pleacă, dar în mare măsură şi pentru cei ce rămân. Dincolo de diferenţele de abordare, atât în experienţa autentică a Lilianei Nechita cât şi în ficţiunea lui Dan Lungu, mamele acelea care sunt departe şi suferă din cauza despărţirii nu ştiu să-şi întrebe copiii, la telefon, decât: „Ce vrei să-ţi trimită mama?”. De Smaranda Bratu Elian.



Natalia Ginzburg, un teatru al femeii protagoniste

Cu ocazia centenarului naşterii Nataliei Ginzburg (născută Levi, 14 iulie 1916), publicăm un studiu de Roxana Utale dedicat imaginii polimorfe a femeii în creaţia autoarei. Circumstanţele care au determinat-o pe Natalia Ginzburg să pună în centrul teatrului său femeia contemporană ei, de preferinţă tânără, au fost diferite: faptul că era ea însăşi femeie, speranţa de a scăpa din capcana personajului protagonist unic din proză (autobiografică), prietenia cu actriţele Adriana Asti şi Giulia Lazzarini, dar un rol decisiv l-a avut şi întregul context socio-cultural la care scriitoarea participa.



„Marele cer înstelat, maestru al frumuseţii”. Dialog cu Magda Stavinschi

La „Invitaţii Smarandei Bratu Elian” o avem pe doamna Magda Stavinschi, nu doar cel mai cunoscut dar şi cel mai recunoscut astronom român în viaţă. Este autoare a sute de articole de specialitate şi a nenumărate comunicări şi prezentări adresate publicului larg, fiind deopotrivă preocupată de legătura astronomiei cu alte ramuri ale cunoaşterii şi atentă la dialogul cultural cu nespecialiştii, dar şi la cel interdisciplinar între specialişti. Dialogul se referă la activitatea sa polivalentă şi la unele curiozităţi legate de această profesie specială. 



,,Roma din inima mea”. În dialog cu artista Claudia Mandi

„Întâlnirea cu arta italiană m-a format ca artist vizual. Nu aș fi putut atinge zona de la care îmi alimentez fantasmele, visele, ideile, fără această experiență fabuloasă. Am găsit la Roma o expresie totală a lumilor mele sufletești”. Pornind de la această confesiune, vă invităm să o cunoaşteţi mai bine pe Claudia Mandi, artist plastic şi muzeograf la Muzeul de Artă din Craiova. În ultimii opt ani a expus mai mult în Italia decât în România. A avut expoziții personale în galerii prestigioase din Roma, Napoli și Sardinia. Această experienţă stă în centrul interviului realizat de Afrodita Cionchin.



„Onorabila venețiană”: un roman despre curtezanele din Lagună

Despre curtezane și viața acestora, desfășurată mereu la întretăierea dintre fascinația provocată și condamnarea aplicată de către societate, literatura posedă un impresionant tezaur ce acoperă mai toate epocile istorice și pătrunde în aproape toate colțurile lumii. În tot acest vast peisaj, curtezanele Veneției scriu un capitol aparte al acestei literaturi, capitol căruia i se adaugă și romanul scriitoarei Rosa Ventrella, Onorabila venețiană (Honorata cortigiana în original), publicat la noi toamna aceasta la editura All, în traducerea Alexandrei Blăgoi. O recenzie de Cristina Gogianu.



Literatura migrantă: Irina Ţurcanu și „Alia su un sentiero diverso”

Revista noastră urmărește să aducă în atenția publicului și a editurilor din România - ca propuneri de traducere și publicare - operele reprezentative pentru așa-numita „literatura română migrantă” din Italia, creată de autorii care trăiesc în Peninsulă, scriind în limba italiană. În acest număr, romanul de debut al Irinei Ţurcanu, intitulat Alia su un sentiero diverso (Seneca Edizioni, Torino, 2008), a cărui temă o constituie dezrădăcinarea şi căutarea unui pământ fertil pentru re-înrădăcinare. Recenzie de Ana Maria Tomaziu Patraşcu.



Nina Façon, o viață dedicată studiului. Evocare de Doina Condrea Derer

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la dispariţia Ninei Façon, italienistă de prestigiu, profesor la Catedra de Limbă și Literatură Italiană a Universităţii din București, discipolă a italienistului Ramiro Ortiz. I se datorează crearea celor mai importante instrumente de lucru ale specialității, de la bogate dicționare enciclopedice, bilingve, tratate de lingvistică până la istorii literare, ce se adaugă zecilor de studii, unor volume și acum actuale şi traducerile unor opere italiene fundamentale. Posteritatea culege roadele unei vieți dedicate în tăcere exclusiv studiului. Evocare de Doina Condrea Derer.



Gianna Schelotto, femeia care vorbeşte despre secretele femeilor

Gianna Schelotto este o psihoterapeută şi jurnalistă recunoscută deja în spaţiul cultural al Italiei pentru talentul scriitoricesc, ale cărei cărţi au fost publicate în ultimii ani şi în România. Traducătorul Mihai-Silviu Chirilă ne prezintă cele două cărţi apărute la Editura All în 2011: Un bărbat, numai să fie şi Foamea ucigaşă. În cea dintâi autoarea descrie, cu luciditate cinică şi spirit rafinat de observaţie, câteva tipare de gândire feminină în relaţia cu bărbaţii, iar în cealaltă, două abordări privind modul în care femeia contemporană se raportează la propria persoană.



Sibilla Aleramo, o legendă a feminismului italian

Sibilla Aleramo (1876-1960), pe numele său adevărat Rina Faccio, este una din figurile cele mai originale şi anticonformiste ale literaturii italiene din secolul XX. Cartea Una donna (1906) este considerată primul roman din istoria feminismului italian, o denunţare deschisă şi înflăcărată a obtuzităţii societăţii în care trăieşte. Proza sa apare nouă şi frapantă pentru acei ani, iar scriitoarea câştigă foarte multe aprecieri, cartea fiind tradusă la puţin timp de la apariţie în aproape toate ţările europene şi în SUA. Publicăm un fragment tradus de Camelia Zara.



Matilde Serao, prima femeie din Italia care a fondat şi condus un ziar

Scriitoare de prestigiu, printre cele mai prolifice din întreaga literatură italiană, Matilde Serao (1856-1927), cu peste şaptezeci de opere la activ, a rămas în istorie şi datorită faptului că a fost prima femeie din Italia care a fondat şi condus un ziar, cotidianul „Il Giorno” de la Napoli. În 1926, primeşte candidatura la premiul Nobel pentru literatură, care va fi apoi conferit Graziei Deledda. În limba română a apărut volumul Floarea pasiunii (traducere de Camelia Zara, Editura All, Bucureşti, 2013), o culegere de povestiri scurte având ca factor comun, după cum se poate ghici şi din titlu, dragostea.



„Amanet pentru mămici” de Ingrid Beatrice Coman

În Italia a apărut volumul bilingv Satul fără mămici / Il villaggio senza madri (Rediviva Edizioni, 2012) de Ingrid Beatrice Coman. Cartea cuprinde „zece povestiri care se cereau aşternute pe hârtie. Eu n-am făcut  mare lucru – mărturiseşte autoarea. Am încercat doar să ascult, în smerită tăcere, în acele momente sacre ale zilei în care totul tace, totul doarme, şi atunci poţi să auzi, abia abia şoptită, vocea ascunsă şi misterioasă a celor care nu vorbesc niciodată, ci doar trimit în lume freamătul inimii lor, cu speranţa că cineva îl va culege şi îl va povesti”.



Scriitura „migrantă” din Italia. „Creionul roşu" de Ingrid Beatrice Coman

„Doamna m-a pus să desenez. Mi-a spus fă o familie, Lili, aşa cum o vezi tu. Şi eu am mâzgălit oameni mulţi care mergeau în toate direcţiile, de parcă ar fi vrut s-o şteargă de pe foaia mea. Apoi am luat creionul roşu şi i-am unit pe toţi şi doamna m-a-ntrebat ce-i aia şi eu i-am zis e dragostea care-i ţine împreună şi le leagă inimile una de alta, oriunde ar fi. Asta e familia. Doamna a zâmbit şi mi-a spus că e cea mai frumoasă definiţie pe care a auzit-o vreodată”. Din scriitura „migrantă" din Italia, o emoţionantă povestire semnată de Ingrid Beatrice Coman.




Claudia Mandi - Rosso Pompeiano
- Che guardi? Guardo il rosso. Che cos’è il rosso? Il maestoso Rosso Pompeiano.



Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.