MARI MAEŞTRI AI ARTEI ITALIENE


Noutatea artei lui Giotto

Otilia Doroteea Borcia prezintă, într-o excelentă sinteză, noutatea artei lui Giotto, primul mare artist al Italiei pre-umanistice și pre-renascentiste, pictor, sculptor și arhitect. A devenit un artist simbol chiar din timpul vieții, un adevărat mit cultural, bucurându-se de o considerație ce a crescut în secolele următoare. Dacă sistemul lui Dante Alighieri are o structură doctrinară modelată pe gândirea Sfântului Toma de Aquino, sistemul lui Giotto are o structură etică influențată de Sfântul Francisc de Assisi. Limbajul lui este gotic și elimină ce rămăsese bizantin în cultura gotică europeană.

Otilia Doroteea Borcia ni-l prezintă în acest număr pe Giovanni da Fiesole, pe numele său Guido di Pietro (Vicchio în Mugello, cca. 1395 - Roma, 18 februarie 1455) şi cunoscut ca Beato Angelico sau Fra' Angelico, un alt mare pictor italian. Beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea la 3 octombrie 1982 (chiar dacă fusese numit „Beato” imediat după moarte, atât pentru „emoționanta religiozitate a tuturor operelor sale, cât și pentru umanitatea și smerenia sa”), a primit adjectivul „Angelico” de la Fra Domenico da Corella, de la Cristoforo Landino și de la Giorgio Vasari .

Otilia Doroteea Borcia ni-l prezintă în acest număr pe unul dintre inițiatorii Renașterii în pictura florentină, Maso (Tommaso) di ser Giovanni di Simone (Mone) Cassai, cunoscut sub numele de Masaccio (1401-1428). Cu noua sa viziune riguroasă, fără excesele decorative și artificiale ale goticului, el a reînnoit pictura pornind de la experiențele de perspectivă ale lui Giotto, Brunelleschi și Donatello. Giorgio Vasari menționează că artistul a creat „figuri foarte vii, frumoase, care seamănă cu adevărul” și locuri reale, folosind clarobscurul.

Ca dar de sărbători din partea doamnei prof. Otilia Doroteea Borcia şi a redacţiei noastre, vă oferim o splendidă incursiune în arta de construire a Ieslei, care a fascinat sculptorii, pictorii și arhitecții, îmbogățind-o de-a lungul secolelor şi făcând-o cunoscută în întreaga lume. Ieslea reprezintă scena Nașterii lui Iisus, realizată cu statuete lucrate în diverse materiale inserate într-un cadru de tip naturalist. În Italia, tradiția Ieslei (il Presepe) datează din vremea Sfântului Francisc de la Assisi, căruia îi datorăm prima reprezentare vie a Nașterii Domnului, la Greccio, în 1223.

De la gotic la umanistic și renascentist, la manieristic și baroc, cu metode și stiluri diferite, pictorii italieni au dedicat Botezului lui Iisus numeroase lucrări care pot fi încă admirate în capelele și catedralele, în palatele Italiei, dar și în muzeele din întreaga lume. Importanța acestui moment din viața Mântuitorului în istoria creștinismului și a civilizației explică numărul mare de artiști care l-au descris în lucrări celebre, de la Giotto la Verrocchio, Leonardo da Vinci, Giovanni Bellini, Tiţian, Paolo Veronese, Guido Reni şi Francesco Albani. De Otilia Doroteea Borcia.

Piero di Benedetto de 'Franceschi, cunoscut sub numele de Piero della Francesca, s-a născut în 1412 în Borgo Sansepolcro, unde a murit la 12 octombrie 1492. Renumit pictor și matematician, a fost una dintre cele mai emblematice personalități ale Renașterii italiene, făcând parte din a doua generaţie de pictori umanişti. În întreaga sa operă, Piero della Francesca a reușit să lege practica picturii și matematica abstractă, păstrând rigoarea perspectivei, a plasticității figurilor și a utilizării luminii, reușind astfel să influențeze pictura renascentistă din nordul Italiei. De Otilia Doroteea Borcia.

Dacă se vizitează muzeele lumii, în galeriile în care cele mai multe picturi aparțin artiștilor italieni, printre cele mai cunoscute se află operele lui Leonardo. În creația marelui artist, un loc aparte îl ocupă reprezentarea Maicii Domnului cu Pruncul, în care Leonardo, care a fost foarte apreciat și imitat în vremea lui, a găsit noi modele iconografice și pentru teme tradiționale, precum imaginea Mariei ținându-și fiul în brațe. În lucrările sale, a reînnoit imaginea mariană, introducând modificări substanțiale ale schemelor tradiționale și folosind un alt stil artistic. De Otilia Doroteea Borcia.

Învierea lui Hristos a fost foarte bogat tratată în pictura italiană. În atmosfera de abstractizare metafizică creată de Giotto și de Beato Angelico în frescele lor din secolul tranziției de la gotic la umanism, Giovanni Bellini a contribuit cu valoarea mistică a luminii. În secolul al XV-lea a fost Perugino, urmat apoi de Rafael. În secolul al XVI-lea, Tiziano Vecellio a pictat celebrul Noli me tangere, iar Tintoretto a dedicat mai multe lucrări acestei teme. Iar Paolo Veronese a fost cel care a dat versiunea picturală „cea mai impetuoasă și mai dramatică” a Învierii. De Otilia Doroteea Borcia.

Înălțarea la cer a lui Hristos a fost tratată pe larg în artă, în special în pictură, avea multe reprezentări în miniaturile celebrelor codice, în mozaicurile și fildeșurile de la începutul secolului al V-lea. În Evul Mediu, acest mister a fost pictat pe pereții și ușile bisericilor și catedralelor romanice și gotice din întreaga Europă. Maeștrii italieni ai pensulei au descris, în diferite moduri și culori (în frescă sau în pictură pe lemn sau pe pânză), momentul cel mai iubit de creștini, cel în care Fiul înviat se întoarce la Tatăl Etern pentru a pregăti mântuirea întregii umanități. De Otilia Doroteea Borcia.

Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.