Spaţiul Centenar Pasolini aduce contribuţia revistei noastre la evenimentul anului 2022 în Italia. Reunim aici atât articole şi studii dedicate vastei producţii în toate genurile pe care Pasolini le-a abordat - eseistică, dramaturgie, roman, poezie sau cinematografie - cât şi diverse traduceri inedite din opera acestuia, alături de o serie de mărturii ale unor ilustre personalităţi ale literaturii şi culturii italiene care l-au cunoscut şi cu care a colaborat de-a lungul timpului, începând cu Alberto Moravia, unul din cei mai de seamă romancieri italieni ai secolului XX.

Încheiem cele douăsprezece luni ale Anului Pasolini în revista noastră în pragul lansării (în 8 decembrie 2022, la Târgul de carte Gaudemus de la București) a două importante antologii din creația lui: o antologie a poeziei în ediție bilingvă (Pier Paolo Pasolini, Poesie/Poezii. Selecție și traduceri de Smaranda Bratu Elian și Dana Barangea, Ed. Tracus Arte) și o antologie din scrierile teoretice și critice pasoliniene (Pier Paolo Pasolini, Scrieri despre literatură și artă, Ed. Tracus Arte). În acest număr, Ultimele vise înainte de a muri, traducere de Smaranda Bratu Elian.

Semnificativ pentru locul pe care-l ocupă critica pasoliniană în cadrul literaturii italiene contemporane este faptul că un critic de prestigiul lui Pier Vincenzo Mengaldo îl include pe autorul volumului Passione e ideologia în Profili di critici del Novecento (Torino, Bollati Boringheri, 1998), printre vocile critice autoritare, alături de Croce, Gianfranco Contini, Franco Fortini, dar şi de Eugenio Montale, Andrea Zanzotto sau Italo Calvino, aşadar alături de scriitori pentru care această activitate ‘secundă’ a lor a fost, pentru decenii, considerată doar un violon d‘Ingre. Un studiu de George Popescu.

În spaţiul nostru special Centenar Pasolini publicăm o serie de poezii dedicate poetului originar din Friuli de câţiva dintre cei mai importanţi colegi de breaslă. Primul este Dario Bellezza, destinat „diversității”, asemenea marelui său prieten și confesor Pasolini, cel care îl decretase încă de la debutul, cu volumul Invettive e licenze din 1971, drept „cel mai important poet al noii generații”. Al doilea este poetul Attilio Bertolucci, prietenul şi vecinul din Roma al lui Pasolini. Urmează poeţii Mario Luzi, Valerio Magrelli şi Andrea Zanzotto. Traducere de George Popescu.

Poezia pe care o dedicăm lunii noiembrie face parte din volumul La religione del mio tempo (Religia timpului meu), publicat la editura Garzanti în luna mai a anului 1961, cu o dedicație adresată Elsei Morante. La rabbia (Furia), mergând pe linia autobiografismului prezent în întreaga poezie a lui Pasolini, are un aspect aparent narativ, aplecându-se asupra unor momente și gesturi anodine, precum amenajarea micii grădini după mutarea poetului în noua locuință de la Roma, din strada Giacinto Carini. Prezentare şi traducere de Smaranda Bratu Elian.

În spaţiul Centenar Pasolini, Smaranda Bratu Elian ne propune o nouă traducere, de această dată din ultimul volum de versuri, Trasumanar e organizzar, publicat în 1971 la editura Garzanti, care rupe legăturile stilistice cu volumele precedente, descărnând limbajul de orice halou, lăsându-l denotativ și direct, pentru a exprima un mesaj ideologic pe cât de tare pe atât de dureros: „Știu bine că puțini sunt acei cititori care citesc de la cap la coadă o carte de poezii [...]  Și mai știu că sunt cititori care dintr-o carte de poezii citesc una singură: în acest caz recomand Poezia tradiției”.

Smaranda Bratu Elian ne propune o nouă traducere, o poezie din volumul Poesia in forma di rosa (Poezie în formă de trandafir), care marchează o cotitură în creația lirică pasoliniană. Poezia Visul rațiunii (cu o clară aluzie la titlul celebrei gravuri a lui Goya, Somnul rațiunii naște monștri, pe care numai aparent îl invertește), pleacă de la o prezumtivă invectivă la adresa homosexualității lui pentru a face apoi o descriere de sine, care aduce a mărturie de credință, și a se declara, apoi, de partea rațiunii, chiar când aceasta dezvăluie vacuitatea speranțelor.

O nouă traducere din volumul Cenușa lui Gramsci, apărut în 1957 la editura Garzanti. Este secvența centrală din cele șase în care este împărțit chiar poemul care dă titlul volumului. Pasolini, aflat în cimitirul englezilor din Roma, stă dinaintea mormântului lui Antonio Gramsci și dialoghează peste timp cu el: dinaintea rigorii și limpezimii gândirii politice și sociale a lui Gramsci, pe care le admiră, poetul simte acut diferențele care totuși îl despart de el. Smaranda Bratu Elian, care semnează traducerea, sesizează totodată şi unele asemănări între Foscolo și Pasolini, oamenii.

În spaţiul special Centenar Pasolini al revistei noastre, Smaranda Bratu Elian ne propune traducerea unui poem celebru al lui Pasolini, Picasso, din volumul Cenușa lui Gramsci, apărut în 1957 la editura Garzanti. Scris în 1953, poemul amintește de un aspect al lui Pasolini –  discipolul și apoi prietenul marelui critic de artă Roberto Longhi – mai puțin vădit în literatură, dar vădit cu prisosință în filmografia sa,  acela de rafinat cunoscător al artelor plastice. Poemul arată cum se petrece la poetul Pasolini alunecarea dinspre prezența lumii spre o poziție militantă și angajată filozofic și politic.

Smaranda Bratu Elian ne propune o traducere de poezie dintr-unul din volumele de la începutul creației poetice pasoliniene, primul volum de versuri scris în limba italiană (precedentul fusese în dialect friulan), L’usignolo della Chiesa Cattolica (Privighetoarea din Biserica Catolică), publicat în 1958, dar care cuprinde poezii scrise între 1943 și 1949. Despre acele poezii Pasolini ne spune că erau scrise pe când avea 21 de ani numai că înlăuntrul său el era, de fapt, de 16 ani, adică avea în el inocența cu care căuta pe atunci răspunsuri sufletești și stilistice în tradiția catolică.

În spaţiul special Centenar Pasolini al revistei noastre, aducem o serie de mărturii despre Pier Paolo Pasolini ale unor ilustre personalităţi ale literaturii şi culturii italiene. În acest număr publicăm textul scriitorului Alberto Moravia, scris a doua zi după moartea lui Pasolini şi focusat pe cele două romane, Ragazzi di vita (Băieţii străzii) şi Una vita violenta (O viaţă violentă), apărute la editura Garzanti în colecţia „I Grandi Libri”. Textul lui Moravia, în traducerea italienistului George Popescu, reprezintă o interpretare a poeticii pasoliniene, mai degrabă decât un ghid de lectură.

Continuăm seria de mărturii despre Pier Paolo Pasolini ale unor ilustre personalităţi ale culturii italiene. În acest număr publicăm textul scriitorului Umberto Eco, Perché non sempre eravamo d’accordo (De ce nu eram întotdeauna de acord), apărut în „L'Espresso” din  9 noiembrie 1975, la câteva zile după uciderea lui Pasolini, în 2 noiembrie 1975. Pornind de la contrapoziţia celor doi în chestiunea avortului, Eco admite că l-a atacat „cu o conștientă răutate” și că a deprins o lecție de autentică umanitate din uciderea barbară a acestuia. Traducere de George Popescu.

Pe 5 martie se împlinește un secol de la nașterea lui Pier Paolo Pasolini (1922-1975), poet, romancier, dramaturg, regizor de film, scenarist, teoretician și critic literar și cinematografic, eseist și jurnalist pasionat și virulent, actor și desenator. În spaţiul special Centenar Pasolini al revistei noastre, Smaranda Bratu Elian ne propune o nouă serie de traduceri din primul volum de versuri. Poeziei privind moartea fratelui îi urmează trei poezii-strigăte către un Dumnezeu care privește absent, și dinaintea căruia, în semn de revoltă, tânărul de atunci își exhibă păcatele.

Pasolini a debutat şi a sfârşit cu un imens scandal. Între aceste două momente de referință se află o filmografie înnobilată de cinematografierea nefestivistă a unor momente semnificative din viața lui Iisus, cu temele obsesive ale cineastului: modificarea de valori adusă de noua cultură de masă de tip utilitarist-hedonist, renegarea modelelor culturale reale, nevrozele tinerilor în noul context ultrapermisiv. Teme prezente în controversatele editoriale din „Corriere della Serra”, între 1973-1975. În 2006, editura Polirom le-a publicat sub titlul Scrieri corsare. De Marian Sorin Rădulescu.

Guineea este un soi de scrisoare, un dialog imaginar cu prietenul şi vecinul său din Roma, poetul Attilio Bertolucci, unde amintirea peisajului încins al Africii, populat de dezmoşteniţii Lumii a treia, se suprapune peste prezenţa peisajului italian din Casarola, sat amărât dar înnobilat de frumuseţea naturii, unde Pier Paolo Pasolini, într-un soi de vacanţă, frământă în suflet şi în minte destinul istoriei: al celei trecute, al falimentului celei prezente şi, ca o intuiţie profetică, al celei viitoare, barbare. Prezentare şi traducere de Smaranda Bratu Elian.

Întreaga lume e corpul meu neîngropat, citim într-o poezie târzie a lui Pier Paolo Pasolini, cuvinte ce sună a sentință, concentrând, profetic, drama vieții și a morții poetului friulan. Se împlinesc patruzeci și unu de ani de când trupul mutilat și fără viață a fost găsit, în zorii zilei de 2 noiembrie 1975. Selecția propusă cuprinde câteva poezii din anii de început ai „exilului roman”, precum și o variantă de traducere a poeziei La ballata delle madri,  text din multe puncte de vedere emblematic pentru etapa matură a creației poetice pasoliniene. Traducere de Dana Alexandra Popa.

Pe 1 februarie 1975 Pasolini publică în „Corriere della sera” articolul Golul de putere în Italia, inclus apoi în Scrieri corsare sub titlul Articolul despre licurici. Propune aici o periodizare a politicii italiene de după al Doilea Război Mondial în două mari etape, ambele dominate de dreapta democrat-creştină. După această prezentare, mărturiseşte că fenomenul pe care vrea să îl ia în discuţie este altul, foarte diferit. Sensibil ca puţini alţii la problemele limbii, Pasolini analizează cotitura înregistrată, odată cu „dispariţia licuricilor” şi intim legată de ea, în limbajul Puterii. De Smaranda Bratu Elian.

Straniu şi criptic, de o forţă epică şi un flux liric egale în intensitate şi profunzime, romanul-parabolă Teorema (tradus de Alexandra-Maria Cheşcu şi apărut la Polirom în 2007), publicat de prozatorul italian Pier Paolo Pasolini în 1968, creşte în jurul unui personaj aproape fantasmatic, venit să tulbure liniștea unei familii burgheze din împrejurimile orașului Milano. După ce se abandonează Oaspetelui într-o îmbrăţişare unică, nici unul dintre membrii familiei nu mai seamănă cu sine. Fiecare trăiește bucuria stranie a închiderii într-un cerc al secretului mut. O recenzie de Ela Iakab.

Marian Rădulescu arată că în filmul Evanghelia după Matei al lui Pasolini se poate intui acel ceva imposibil de explicat care este partea „apofatică” de taină şi poezie a operei sale, remarcată şi de monahul Nicolae Steinhardt. Acesta, în cartea sa Dumnezeu, în care spui că nu crezi, povesteşte următoarea anecdotă: Papa, după vizionarea filmului, ar fi dorit să-l îmbrăţişeze părinteşte pe regizor. Pasolini, vădit surprins, bate în retragere: „Dar, Părinte, eu sunt ateu!” „Nu mă interesează ce crezi tu, filmul tău însă poartă cu el un mesaj profund creştin. Hai, vino acum să te îmbrăţişez!”

În 2018 se împlinesc 55 de ani de la premiera documentarului liric La rabbia. Produs de Gastone Ferranti în 1963, filmul cuprinde două părți, propriu-zis două documentare comentate, primul aparținând lui Pier Paolo Pasolini, al doilea lui Giovannino Guareschi. Ceea ce le leagă e întrebarea incitantă pe care, la începutul deceniului 6 al secolului trecut, producătorul o pune realizatorilor: „De ce lumea noastră e plină de nemulțumire, de furie, de angoasă, de teama de război, de război?” O prezentare de Dan Sebastian Buciumeanu, traducătorul filmului.

Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.