CENTENAR PIER PAOLO PASOLINI: 1922-2022


Spaţiul special Centenar Pasolini al revistei noastre

Spaţiul Centenar Pasolini aduce contribuţia revistei noastre la evenimentul anului 2022 în Italia. Reunim aici atât articole şi studii dedicate vastei producţii în toate genurile pe care Pasolini le-a abordat - eseistică, dramaturgie, roman, poezie sau cinematografie - cât şi diverse traduceri inedite din opera acestuia, alături de o serie de mărturii ale unor ilustre personalităţi ale literaturii şi culturii italiene care l-au cunoscut şi cu care a colaborat de-a lungul timpului, începând cu Alberto Moravia, unul din cei mai de seamă romancieri italieni ai secolului XX.



Din poezia lui Pasolini: „Cenușa lui Gramsci”

O nouă traducere din volumul Cenușa lui Gramsci, apărut în 1957 la editura Garzanti. Este secvența centrală din cele șase în care este împărțit chiar poemul care dă titlul volumului. Pasolini, aflat în cimitirul englezilor din Roma, stă dinaintea mormântului lui Antonio Gramsci și dialoghează peste timp cu el: dinaintea rigorii și limpezimii gândirii politice și sociale a lui Gramsci, pe care le admiră, poetul simte acut diferențele care totuși îl despart de el. Smaranda Bratu Elian, care semnează traducerea, sesizează totodată şi unele asemănări între Foscolo și Pasolini, oamenii.



Pasolini și Picasso

În spaţiul special Centenar Pasolini al revistei noastre, Smaranda Bratu Elian ne propune traducerea unui poem celebru al lui Pasolini, Picasso, din volumul Cenușa lui Gramsci, apărut în 1957 la editura Garzanti. Scris în 1953, poemul amintește de un aspect al lui Pasolini –  discipolul și apoi prietenul marelui critic de artă Roberto Longhi – mai puțin vădit în literatură, dar vădit cu prisosință în filmografia sa,  acela de rafinat cunoscător al artelor plastice. Poemul arată cum se petrece la poetul Pasolini alunecarea dinspre prezența lumii spre o poziție militantă și angajată filozofic și politic.



Versuri de la începutul creației poetice pasoliniene

Smaranda Bratu Elian ne propune o traducere de poezie dintr-unul din volumele de la începutul creației poetice pasoliniene, primul volum de versuri scris în limba italiană (precedentul fusese în dialect friulan), L’usignolo della Chiesa Cattolica (Privighetoarea din Biserica Catolică), publicat în 1958, dar care cuprinde poezii scrise între 1943 și 1949. Despre acele poezii Pasolini ne spune că erau scrise pe când avea 21 de ani numai că înlăuntrul său el era, de fapt, de 16 ani, adică avea în el inocența cu care căuta pe atunci răspunsuri sufletești și stilistice în tradiția catolică.



Mărturii despre Pasolini: Alberto Moravia

În spaţiul special Centenar Pasolini al revistei noastre, aducem o serie de mărturii despre Pier Paolo Pasolini ale unor ilustre personalităţi ale literaturii şi culturii italiene. În acest număr publicăm textul scriitorului Alberto Moravia, scris a doua zi după moartea lui Pasolini şi focusat pe cele două romane, Ragazzi di vita (Băieţii străzii) şi Una vita violenta (O viaţă violentă), apărute la editura Garzanti în colecţia „I Grandi Libri”. Textul lui Moravia, în traducerea italienistului George Popescu, reprezintă o interpretare a poeticii pasoliniene, mai degrabă decât un ghid de lectură.



Pasolini: „Guineea”, un dialog imaginar cu poetul Attilio Bertolucci

Guineea este un soi de scrisoare, un dialog imaginar cu prietenul şi vecinul său din Roma, poetul Attilio Bertolucci, unde amintirea peisajului încins al Africii, populat de dezmoşteniţii Lumii a treia, se suprapune peste prezenţa peisajului italian din Casarola, sat amărât dar înnobilat de frumuseţea naturii, unde Pier Paolo Pasolini, într-un soi de vacanţă, frământă în suflet şi în minte destinul istoriei: al celei trecute, al falimentului celei prezente şi, ca o intuiţie profetică, al celei viitoare, barbare. Prezentare şi traducere de Smaranda Bratu Elian.



Pier Paolo Pasolini: „Întreaga lume e corpul meu neîngropat”

Întreaga lume e corpul meu neîngropat, citim într-o poezie târzie a lui Pier Paolo Pasolini, cuvinte ce sună a sentință, concentrând, profetic, drama vieții și a morții poetului friulan. Se împlinesc patruzeci și unu de ani de când trupul mutilat și fără viață a fost găsit, în zorii zilei de 2 noiembrie 1975. Selecția propusă cuprinde câteva poezii din anii de început ai „exilului roman”, precum și o variantă de traducere a poeziei La ballata delle madri,  text din multe puncte de vedere emblematic pentru etapa matură a creației poetice pasoliniene. Traducere de Dana Alexandra Popa.



„Cărţi şi autori de care e rău dacă uităm”: Licuricii lui Pasolini

Pe 1 februarie 1975 Pasolini publică în „Corriere della sera” articolul Golul de putere în Italia, inclus apoi în Scrieri corsare sub titlul Articolul despre licurici. Propune aici o periodizare a politicii italiene de după al Doilea Război Mondial în două mari etape, ambele dominate de dreapta democrat-creştină. După această prezentare, mărturiseşte că fenomenul pe care vrea să îl ia în discuţie este altul, foarte diferit. Sensibil ca puţini alţii la problemele limbii, Pasolini analizează cotitura înregistrată, odată cu „dispariţia licuricilor” şi intim legată de ea, în limbajul Puterii. De Smaranda Bratu Elian.



„Teorema” lui Pier Paolo Pasolini: magia irezistibilă a Străinului

Straniu şi criptic, de o forţă epică şi un flux liric egale în intensitate şi profunzime, romanul-parabolă Teorema (tradus de Alexandra-Maria Cheşcu şi apărut la Polirom în 2007), publicat de prozatorul italian Pier Paolo Pasolini în 1968, creşte în jurul unui personaj aproape fantasmatic, venit să tulbure liniștea unei familii burgheze din împrejurimile orașului Milano. După ce se abandonează Oaspetelui într-o îmbrăţişare unică, nici unul dintre membrii familiei nu mai seamănă cu sine. Fiecare trăiește bucuria stranie a închiderii într-un cerc al secretului mut. O recenzie de Ela Iakab.



Pasolini, „Evanghelia după Matei”: un mesaj profund creştin

Marian Rădulescu arată că în filmul Evanghelia după Matei al lui Pasolini se poate intui acel ceva imposibil de explicat care este partea „apofatică” de taină şi poezie a operei sale, remarcată şi de monahul Nicolae Steinhardt. Acesta, în cartea sa Dumnezeu, în care spui că nu crezi, povesteşte următoarea anecdotă: Papa, după vizionarea filmului, ar fi dorit să-l îmbrăţişeze părinteşte pe regizor. Pasolini, vădit surprins, bate în retragere: „Dar, Părinte, eu sunt ateu!” „Nu mă interesează ce crezi tu, filmul tău însă poartă cu el un mesaj profund creştin. Hai, vino acum să te îmbrăţişez!”



„La rabbia” lui Pasolini: 55 de ani de la premieră

În 2018 se împlinesc 55 de ani de la premiera documentarului liric La rabbia. Produs de Gastone Ferranti în 1963, filmul cuprinde două părți, propriu-zis două documentare comentate, primul aparținând lui Pier Paolo Pasolini, al doilea lui Giovannino Guareschi. Ceea ce le leagă e întrebarea incitantă pe care, la începutul deceniului 6 al secolului trecut, producătorul o pune realizatorilor: „De ce lumea noastră e plină de nemulțumire, de furie, de angoasă, de teama de război, de război?” O prezentare de Dan Sebastian Buciumeanu, traducătorul filmului.




Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.