CINEMA ORIZONTURI

Laura Russu, scenograf în echipa filmului „Maria, Regina României”

În toamna anului 2019, revista „All About Romanian Cinema” consemna succesul de public al filmului istoric Maria, Regina României: proiectat în avanpremieră la București la Festivalul Les Films des Cannes şi declarat câștigător, prin votul publicului, în secțiunea Avanpremierele Toamnei. Entuziasmului publicului i s-a alăturat cel al cineaștilor. La Gala Premiile UCIN 2020, filmul a obținut cele mai multe premii. Unul dintre ele a fost acordat echipei de scenografi Nora Dumitrescu - Laura Russu, pentru Cel Mai Bun Decor. De Ioana Eliad.

Florin Andreescu, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi și realizatori de albume de fotografie din România, ne vorbeşte despre această pasiune şi despre editura Ad Libri, pe care a înființat-o în 1999. „În copilărie am descoperit albumele tipărite, de fotografie și de artă. Eram un fan al albumelor de fotografie realizate atunci de Hedy Löffler. Când am ajuns la București ca student, am cunoscut-o pe celebra fotografă a acelor vremuri. Cu siguranță, atunci a încolțit gândul că voi putea face și eu un album tipărit. Și nu a durat prea mult”. Interviu de Ioana Eliad, cu o splendidă galerie de fotografii.

în luna septembrie 2020, Gala Premiilor UCIN (Uniunea Cineaștilor din România) şi Gala Premiilor UNITER (Uniunea Teatrală din România), desfăşurate aproape simultan la Bucureşti, respectiv la Craiova, şi-au decernat Premiile pentru performanțele cinematografice şi teatrale româneşti din anul 2019. Ioana Eliad ne propune o retrospectivă a celor două evenimente, cu o remarcabilă galerie fotografică. La această ediţie, „privirea în care intuieşti zâmbetul acoperit de mască, această formă de comunicare ochi în ochi a potenţat sentimentul de a fi împreună” (Alina Epingeac).

Cinema Orizonturi dedică o pagină specială „Instantanee din timpul «anilor Baratta» la Festivalul de Film al Bienalei de la Veneția”, cu o incursiune în istoria celebrului festival şi cu fotografiile realizate de Matteo Chinellato, prieten al rubricii noastre „A fotografia Veneţia”, îngrijită de Ioana Eliad. Paolo Baratta a fost Președinte al Bienalei de la Veneția din 1998 până în 2001, şi din 2008 până în 2020. A 77-a ediţie a Festivalului Internaţional de Artă Cinematografică se va desfăşura la Lido di Venezia din 2 în 12 septembrie 2020, la 89 de ani de la prima ediţie din 1932.

Rubrica „Cinema Orizonturi" dedică o pagină specială celei de a XIV-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, care a avut loc la Bucureşti în 29 iunie 2020. Invitatele noastre sunt două din membrele echipei organizatorice ale Galei Premiilor Gopo: Simona Rădoi, Head of Communications, și Anca Macoviciuc, Digital Strategist. Aflăm, printre altele, că în Gala Premiilor Gopo din acest an au fost nominalizate 91 de filme românești, dintre care 22 sunt filme de lungmetraj, 55 de filme de scurtmetraj, iar 14 sunt filme documentare. Interviu realizat de Ioana Eliad.

Ioana Eliad ne prezintă Între chin și amin, primul film de lungmetraj care istorisește cum au fost torturați studenții români, mulți dintre ei aromâni şi creştin ortodocşi, pentru a fi „reeducați” de sistemul de opresiune sovietic de la Penitenciarul Pitești din acei ani. Filmul, de curând lansat pe Netflix, a atins în scurt timp un record de vizionări. „Monumental, te zdrobește la propriu, atât prin veridicitatea povestirii, bazată exclusiv pe cazuri reale, cât și prin problemele de conștiință pe care ni le pune”, afirmă Doina Xifta, ex Senior Editor la Radio Europa Liberă.

Alice Mănoiu, critic de film, Dumitru Carabăț, scenarist, profesor universitar, Carmen Galin, actriță, Mircea Sorin Moldovan, regizor, actor, Mircea Mureșan, regizor, scenarist, actor: aceasta este lista tristă a oamenilor de film care ne-au părăsit în această teribilă perioadă. În condiţiile distanțării sociale impuse de coronavirus, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, Laurențiu Damian, a reunit pe pagina sa Facebook prieteni, colegi, cunoscuți, admiratori, chiar şi necunoscuți, pentru a le aduce un ultim omagiu. Pagină îngrijită de Ioana Eliad.

2020 CENTENAR FELLINI

Cu regizorul Doru Niţescu despre „geniul nemuritor” şi în România

Anul 2020 marchează centenarul naşterii celebrului regizor Federico Fellini (1920-1993). Revista noastră îl omagiază printr-un număr monografic ce se deschide cu un amplu interviu cu regizorul Doru Niţescu despre actualitatea şi nemurirea geniului italian faţă de care nutreşte un adevărat cult: „Vorbind despre Fellini, îmi este greu să-l limitez la profesia de regizor, îl asociez în mod clar cu noțiunea de autor, în toată puterea cuvântului, iar în cazul unui autor de film, toate experiențele sale contribuie la dezvoltarea unei viziuni cinematografice proprii”. De Smaranda Bratu Elian.

10 cineaști (din 24 interpelaţi) au răspuns întrebărilor Smarandei Bratu Elian dedicate artei felliniene. Sunt nume reprezentative ale mai multor generaţii: Nae Caranfil, Napoleon Toader Helmis, Mihai Mălaimare, Nicolae Mărgineanu, Cătălin Mitulescu, Emanuel Pârvu, Corneliu Porumboiu, Iulia Rugină, Marius Șopterean. În răspunsurile lor se simt diferențele generaționale, tinerii simțindu-se semnificativ mai departe de Fellini decât vârstnicii. Însă toţi, tineri și vârstnici, tind să asocieze numele lui Fellini cu experiențe personale de viață, ca și cum Fellini te-ar îndemna să privești în propria ta viață.

Continuăm parcursul nostru dedicat centenarului Fellini printr-un interviu cu Irina Margareta Nistor, cunoscut critic de film, membru în diferite jurii cinematografice naționale și internaționale. Licențiată în limbi străine, a fost mulți ani traducătoare și interpretă pentru televiziunea română, iar în anii ’80 pentru Cinemateca din București; în aceeași perioadă a realizat în clandestinitate traducerea a mai bine de 3000 de filme înregistrate pe videocasete care au servit la răspândirea cinematografiei occidentale în România. Interviu realizat de Smaranda Bratu Elian.

Celebrarea centenarului Fellini în Italia

În 2020, întreaga cultură italiană stă sub semnul lui Federico Fellini. Sărbătorirea centenarului a fost îndelung și minuțios pregătită, cu atât mai mult cu cât evenimentele dedicate se întind pe durata întregului an, iar succesiunea și tematica lor nu puteau fi lăsate cu nimic la voia întâmplării sau a improvizației. Un aspect care ar fi fost cu siguranță pe placul marelui regizor, cunoscut întregii lumi pentru obsesia de a filma în decor, acolo unde putea controla cu totul procesul cinematografic.  În urma tuturor acestor pregătiri, a rezultat proiectul Fellini 100. De Cristina Gogianu.

Pe 14 decembrie 2019, la Rimini, orașul natal al lui Fellini, a fost inaugurată expoziția dedicată Maestrului, reprezentând primul eveniment dintr-o lungă și impresionantă listă de manifestări prilejuite de centenarul Fellini. Expoziția este una itinerantă, la jumătatea lui aprilie urmează să se mute la Roma, pentru ca apoi să ajungă la Berlin, Moscova, Los Angeles. După acest periplu, se speră că expoziția va deveni permanentă, ca parte integrantă a ceea ce va fi Muzeul Internațional Fellini, un proiect ambițios, pe care îl și anticipează, de altfel. De Cristina Gogianu.

Prima întâlnire a avut loc la Radio, în anii '40. Dragoste la prima vedere? Cu siguranţă, da. Dar fără suferinţe romantice şi patimi obositoare, fără complicaţii metafizice ori jurăminte sentimentale. „Giulietta a locuit dintotdeauna în mine”, obişnuia să spună Federico. „Uneori am senzaţia că m-am căsătorit cu ea la câteva ore după naştere”. Există poveşti de dragoste predestinate şi puternice, rezistente la orice tip de furtună: trădări, înşelări, minciuni, presiuni din afară, invazii jurnalistice, diferenţe de comportament. Povestea lor e una dintre ele. De Ioana Eliad.

Din cinemateca Fellini, criticul Marian Rădulescu s-a oprit asupra a trei din cele mai cunoscute filme ale regizorului. În prim plan este Amarcord, imagine nostalgică şi caricaturală a oraşului natal al lui Fellini, Rimini, din anii ascensiunii mussoliniene. Urmează Julieta şi spiritele, în technicolor şi widescreen, care ne transmite că, după o luptă dură cu încercările (ispitele) prin care trecem, doar lucrurile bune ne mai pot salva. Apoi, profund autobiografic, Otto e mezzo, „filmul realizării unui film (care poate nu se va face niciodată), văzut prin prisma stărilor sufleteşti, a visurilor şi obsesiilor regizorului”.

Anul 2020 marchează centenarul naşterii celebrului regizor italian Federico Fellini (20 ianuarie 1920). Revista noastră îl omagiază printr-un interviu cu regizorul Doru Niţescu, care are un adevărat cult pentru geniul care, după propria-i declaraţie, i-a hotărât destinul. „Întreaga operă a lui Fellini se dezvoltă sub zodia unui autobiografism sofisticat. Filmele sale pendulează în permanenţă între amintire şi prezent, între fantezie şi realitate. Viziunea felliniană asupra lumii nu poate exista în afara autorului ei şi de aici rezultă unicitatea lui Federico Fellini”. Interviu de Smaranda Bratu Elian.

Publicăm un scenariu inedit de Sandra Bazavan, intitulat Hans. Cu elemente de suprarealitate, povestea urmărește o serie absurdă de interacțiuni de o coerență mecanică între personaje, cu o atmosferă la limita dintre confuzie și conștiința identității. Domnu’ Hans este și rămâne o identitate anihilată, o absență scenografică cu pâlpâiri ventriloce. Realitatea, imaginarul și multele lor timpuri se proiectează pe perete, cu încetineala unei râșnițe de recuzită. Cum arată moartea pe un perete mic? Domnu’ Hans va răspunde cu pâlpâirea sa ventrilocă.

„Naiul se studiază astăzi la Școala lui Gheorghe Zamfir. Maestrul își pregătește, astfel, posteritatea. O viaţă de om dăruită muzicii universale, folclorului românesc, oamenilor, naturii şi multor alte pasiuni ca scrisul şi pictura, fac parte din această călătorie spirituală de peste şase decenii. Astfel istoria capătă culoare şi un deplin înţeles prin sunetul de nai românesc”. Publicăm scenariul scris de Ioana Mirela Dorcescu şi Eugen Dorcescu pentru filmul pe care regizorul Victor Popa îl dedică miracolului românesc Zamfir şi pe care vom avea bucuria de a-l oferi publicului prin revista noastră.

În perioada 6-9 iunie 2019 la Roma a avut loc cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Film Românesc ProCult. Titlul festivalului, „Romania Film Fest – Sulla cresta dell’onda” (filmul românesc este pe creasta valului) s-a dovedit întemeiat. Selecția filmelor făcută de organizatori urmărea să ilustreze tendințele și varietatea cinematografiei românești actuale şi să facă cunoscute lumii aspecte culturale, sociale, istorice și politice ale societății noastre. Cele 14 producții românești au fost proiectate în limba originală cu subtitrare în italiană au cuprins. De Smaranda Bratu Elian.

A fost odată ca niciodată teatrul, o scenă iluminată unde se năşteau poveşti extraordinare în timp ce în sală publicul asista la crearea unui miracol artistic. Spunem „a fost” pentru că, aşa cum rezultă din ultimele date publicate de SIAE (Società Italiana Autori Editori), teatrul în Italia va cunoaşte un alt tip de viitor. Actorul napolitan Raimondo Brandi a creat site-ul TeatroxCasa care pune în contact artiştii şi publicul, dând teatrului un rol mult mai social şi mai sharing, „unde cine are un text teatral intră în contact cu proprietarii unei locuinţe care vor să găzduiască spectacolul”. De Raluca Niţă.

În 2018 se împlinesc 55 de ani de la premiera documentarului liric La rabbia. Produs de Gastone Ferranti în 1963, filmul cuprinde două părți, propriu-zis două documentare comentate, primul aparținând lui Pier Paolo Pasolini, al doilea lui Giovannino Guareschi. Ceea ce le leagă e întrebarea incitantă pe care, la începutul deceniului 6 al secolului trecut, producătorul o pune realizatorilor: „De ce lumea noastră e plină de nemulțumire, de furie, de angoasă, de teama de război, de război?” O prezentare de Dan Sebastian Buciumeanu, traducătorul filmului.

Ultima realizare a lui Paolo Sorrentino, La grande bellezza, a dat lovitura pe piaţa internaţională a premiilor cinematografice: Oscarul pentru cel mai bun film străin, Golden Globe, BAFTA, patru European Film Awards, cinci Nastri d’Argento şi zeci de alte nominalizări. Pelicula reflectă mâna sigură a maestrului, în decupajul imaginilor crepusculare, onirice, halucinante, sau în coloana sonoră rafinată a fragmentelor de cor ecleziastic, corcite cu refrene rock. Facem cunoştinţă cu o Romă a vieţii nocturne, scufundată în plictiseală şi mondenitate blazată. Recenzie de Laszlo Alexandru.

Un mastercourse condus de Thomas Richards la Teatro Era din Pontedera, pe urmele lui Jerzy Grotowski, unul din cei trei mari reformatori ai teatrului din a doua jumătate de secol XX, alături de Eugenio Barba şi Peter Brook. Împreună cu echipa sa, Thomas Richards continuă cercetarea în domeniul Artei ca vehicul realizată de Grotowski, concentrându-se asupra muncii cu vechi cântece tradiționale, asupra cum-urilor specifice prin care arta spectacolului poate deveni un instrument de transformare a percepției și prezenței performerului. Prezentare de Diana Cozma.

Pornind de la Tempo di viaggio (în engleză Voyage in time), Marian Rădulescu ne propune o „călătorie în timp” care îi evocă pe doi mari artişti, regizorul rus Andrei Tarkovsky şi scenaristul italian Tonino Guerra, care a colaborat şi cu alţi importanți regizori precum Antonioni şi Fellini. În acest documentar din 1983 îl putem vedea pe Tarkovsky, aflat în Italia pentru a realiza Nostaghia, împreună cu prietenul său Tonino Guerra. Cei doi se află în căutarea unor locuri în care să filmeze Nostalghia, contemplând frumuseţile arhitectonice care li se oferă privirii şi discutând despre cinema.

În 2 iunie 2013 a avut loc, la Teatrul Naţional din Timişoara, premiera piesei Anna Karenina, în regia Adei Lupu Hausvater. Costumele pentru acest spectacol au fost realizate de Alina Lăţan, designer vestimentar, iar Oana Grimacovschi intră în universul ei fascinant: „Anna Karenina este un proiect de suflet care m-a inspirat enorm, mărturiseşte Alina. Fireşte că am urmărit o linie clasică, bine definită, de scenariu, dar am adaptat-o - prin soluţii tehnice - timpurilor noastre şi mai ales regulilor scenei de teatru, diferită de cea a prezentărilor de modă”.

Marian Rădulescu arată că în filmul Evanghelia după Matei al lui Pier Paolo Pasolini se poate intui acel ceva imposibil de explicat care este partea „apofatică” de taină a operei sale, remarcată şi de monahul Nicolae Steinhardt. Acesta, în cartea sa Dumnezeu, în care spui că nu crezi, povesteşte următoarea anecdotă: Papa, după vizionarea filmului, ar fi dorit să-l îmbrăţişeze părinteşte pe regizor. Pasolini, vădit surprins, bate în retragere: „Dar, Părinte, eu sunt ateu!” „Nu mă interesează ce crezi tu, filmul tău însă poartă cu el un mesaj profund creştin. Hai, vino acum să te îmbrăţişez!”

O lecție plină de sensibilitate despre iubire, compasiune și miracolul creației, în spectacolul Dumnezeu e un mafiot, prezentat în premieră în 26 octombrie 2012 la Teatrul Național Timişoara. Este pentru a doua oară când publicul timișorean se întâlnește cu textul lui Nick Mancuso și cu autorul. La fel de apreciat pe scenele canadiene și la Hollywood, Nick Mancuso a interpretat în premieră mondială rolul vagabondului convins că este Dumnezeu din God is a Gangster la Festivalul Dramaturgiei Românești 2011. Povestea e reluată într-un spectacol-concept în viziunea inedită a lui Doru Iosif.

O identitate pe deplin asumată: în puțini ani, Teatrul Național din Timişoara a ieșit parcă dintr-un cocon transformându-se în ceva cu totul nou, devenind, cu fiecare pas, o prezență recunoscută, căutată și cu adevărat respectată. În 2008, Naționalul prelua o sală de sport părăginită, fost manej imperial, parte a bastionului cetății Timișoarei. În nici doi ani, a transformat-o în cea mai modernă sală de spectacole din România, construind, practic, primul teatru după 1989. Aceasta a fost declarația Teatrului Național, a managerilor săi, de implicare culturală și civică în cheie majoră.

Teatrul Naţional Timişoara aduce realizări remarcabile în plan cultural. Luna trecută, după nominalizarea obţinută de Claudia Ieremia la premiile Uniter, la Timişoara se inaugura prima Fabrică de decoruri din România. „În lunile care urmează, vom  transfera echipamentele de producție și vom pregăti spațiul astfel încât să putem începe activitatea în toamnă, odată cu primele spectacole ale stagiunii viitoare”, ne-a declarat Codruţa Popov, secretar literar TNT. Prezentăm pe larg istoria acestui proiect unic în România.

Ultimii ani au adus o serie de coproducţii româno-italiene de succes, care promovează dialogul intercultural prin intermediul cinematografiei. Prezentăm două pelicule având-o ca protagonistă pe Dorotheea Petre, singura actriţă din România câştigătoare a unui premiu la Festivalul de Film de la Cannes: La soluzione migliore (2010), laureat cu Premiul „Van Gogh” pentru excelenţă în cinematografie la Festivalul de Film de la Amsterdam, şi Mar Nero (2008), distins cu trei premii la Festivalul de Film de la Locarno şi două premii la Festivalul de Film Italian de la Villerupt.

Claudia Ieremia: „Mulţumesc publicului care îşi preţuieşte actorii”

Recent nominalizată la Gala UNITER la categoria „Cea mai bună actriță într-un rol principal”, pentru rolul Zoe din spectacolul cu piesa O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, Claudia Ieremia este o actriţă împlinită. Și-a format și dezvoltat cariera la Teatrul Naţional Timișoara și, așa cum declară în interviul acordat revistei noastre, nu se gândește să părăsească scena timişoreană în favoarea capitalei. „Emoția umană este aceeași peste tot, important este să fii deschis și să dăruiești”.

Revistă online editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.